Ieri a fost ziua mea de naștere. Cu o seară înainte mă gândeam că nu prea așteptam neapărat să înceapă.
Somnul mi-a rămas cam dereglat de când cu trezirile dese ale copiilor cât au fost mici. De multe ori adorm cu ei și mă trezesc la 1-2 noaptea și readorm greu. Iar dimineața sunt obosită.
Așa s-a întâmplat și cu o noapte înainte. M-am trezit la 2 noaptea și am reușit să readorm (deși eram cumva și trează) pe la 5.30, iar la 6.30 m-am trezit să merg la Sibiu.
Deși nu aveam foarte mult timp am simțit că m-ar ajuta să fac meditația de pregătire a zilei din sistemul Diamond Cutter (apare explicată și în cartea Șlefuitorul de diamante ).
Pe drum era un domn în vârstă la ocazie, care voia să ajungă la Sibiu să-și repare o telecomandă. L-am dus și am mai povestit cu dânsul. La sfârșit a vrut, dragul de el, să-mi dea bani 🙂
Pe unde aveam de depus actele lucrurile s-au mișcat rapid și ușor. Oamenii au fost drăguți și amabili. M-am gândit că a fost efectul meditației de dimineață și a semințelor bune care înfloresc (voi mai scrie despre semințe pentru că mă fascinează și am decis să aplic sistemul Diamond Cutter mai conștient și cu perserevență).
Apoi, lângă mașina mea era așezată, pe marginea unui gard, o bătrânică. Senină. Stătea pur și simplu acolo. Am întrebat-o dacă o pot ajuta cu ceva. A zis că nu. ”Sunteți bine?” Da. Nu știam exact cum să procedez. Nici nu voiam să o jignesc, dar parcă și simțeam să o ajut cumva.
Am decis să mănânc o tartă (sărată – cu broccoli și somon 🙂 ) și să beau o cafea la un local din apropiere. Le-am savurat și i-am luat și doamnei de lângă mașina mea o tartă la pachet. Mă gândeam că dacă nu mai e lângă mașină, voi găsi eu cui să o dau.
Doamna era tot acolo. I-am oferit tarta și i-am spus că e ziua mea. Mi-a povestit puțin cum i-a murit soțul acum 6 ani, iar copilul a scos-o afară din casă și a vândut-o. Dar e fericită. Că și-a găsit o chirie în Gușterița. La azil nu o primeau că avea pensia prea mică. Dar acum e foarte mulțumită. Îi ajunge să-și plătească chiria și să-și ia mâncare. Și zâmbea. M-am topit. Era atât de senină.
Nu m-am putut abține să nu mă gândesc la ”problemele” noastre. Ne consumăm pentru nimicuri. Iar unii trăiesc cu 600 de lei pe lună, dar sunt fericiți.
Poți să ai de toate și să fii nemulțumit sau poți să ai puțin, dar să alegi să te simți mulțumit. Și nu mă refer la lipsa de ambiție sau că ar trebui să trăim toți cu 600 de lei și să fim mulțumiți. Mă refer la atitudinea față de lucruri, față de viață. Mă refer la recunoștință.
Trăim într-o lume în care suntem crescuți să avem, nu neapărat să fim. Mă uit la copiii noștri. Au o mulțime de jucării. Dar zilele trecute Alex plângea că el nu are jucării. De fapt, că are mai puține decât Ema. Nici una dintre variante nu era adevărată, dar el așa simțea. Deși dăm periodic jucării și hăinuțe către copii care nu au și le explic de câte ori vedem câte un copil mai amărât, pentru ei asta e realitatea: cu multe de toate; cu ”aproape orice vrem, obținem până la urmă”. Și e trist. Pentru că nu doar despre asta e vorba.
La polul opus e doamna asta blândă și fericită. Care nu se plânge.
Pe drumul spre casă m-am gândit la cât sunt de recunoscătoare pentru tot ce am și sunt. Pentru toți oamenii minunați din viața mea. Pentru darul acesta al vieții. Și simțeam efectiv cum inima mi se umple de o lumină și o căldură greu de descris. Asta e puterea recunoștinței și a iubirii necondiționate și fără obiect. Mi-aș dori să o simt mereu. Însă, de multe ori, mă las furată de nimicurile de peste zi. De micile mele drame (pe care mi le construiesc singură). De scenariile ce rulează în fundal, dar care (în mare parte) nu se întâmplă niciodată.
O foarte mare diferență face gândul principal din Șlefuitorul de diamante: Tot ce experimentez vine din propriile mele semințe. (și promit să mai revin la partea asta). Asumându-mi responsabilitatea, nu mă mai simt o victimă a circumstanțelor. Și știu că pot să aleg să acționez și reacționez diferit.
Apoi, întoarsă în Mediaș, am primit cel mai prețios cadou: incubatorul mult visat a fost instalat la secția de neonatologie. În urmă cu aproape un an am avut un târg de hăinuțe și jucării cu mămicile din grup, iar o parte din banii obținuți din vânzarea lor au fost alocați pentru cumpărarea de scutece pentru maternitate. Când am mers să duc scutecele, doamna dr. Muțiu mi-a arătat și maternitatea și mi-a spus că ar fi nevoie de un incubator nou și 2 aparate pentru micuți.
Așa s-a lansat ideea. Apoi am început campania. Asociația Rotaract Club Mediaș și grupul local Mămici, pitici și burtici de Mediaș ne-am mobilizat și am reușit prin evenimente și donații să adunăm cei 45 000 lei necesari pentru achiziția lor. (Mai avem de adunat 2000 de lei, dar sunt sigură că reușim să îi adunăm săptămâna aceasta).
Sunt tare bucuroasă că am realizat evenimente frumoase medieșenilor și că aceștia s-au mobilizat exemplar și astfel am reușit, împreună, să dotăm secția de neonatologie cu un incubator nou. Urmează și celelalte două aparate.
Am primit cadouri așa cum mi-am dorit: donații pentru proiectul Școlii Finlandeze de la Mediaș pentru care alerg la Maratonul de la Sibiu, în 1 iunie 2019. Mulțumesc din suflet!
Și să nu uit: bujorul din grădină a înflorit exact de ziua mea. Îmi sunt tare dragi bujorii pentru că bunica îmi aducea în fiecare an bujori de ziua mea. ?
A fost o zi frumoasă, plină de soare afară și înăuntrul meu!
Mulțumesc!
#provocarea100Seth #ziua70
