Tipuri de mame

Mame

Mergând pe stradă, văd multe mame. Mame cu cărucioare. Mame cu sisteme de purtare. Mame cu copii de mână.

Unele debordează de mândrie (în cel mai bun sens posibil). Au fruntea sus și privesc cu încredere în ochi trecătorii. Sunt fericite că sunt mame. Sunt fericite că au ocazia să se plimbe cu comoara lor și să o arate lumii. Sunt mândre de statutul lor.

Dar majoritatea arată doar obosite. Au privirea pierdută în zare. Par rupte de realitate. Sunt acolo, dar parcă totuși le simți atât de departe!

Am fost în ambele ipostaze și probabil multe alte nuanțe între ele.

Copii mici, probleme mici …

Să fii mamă este minunat! Dar nu întotdeauna ușor. Prietena mea, Diana, zicea aseară că în timpul sarcinii a citit undeva ”Să fii mamă e dureros de frumos!” și atunci nu înțelegea la ce se referă. Dar acum când e deja mamă, înțelege perfect. ”Dureros” e prea mult spus, după părerea mea, dar ideea e acolo.

Nu e ușor, mai ales, la început. Când ai copii mici și auzi vorba ”Copii mici, probleme mici; copii mari, probleme mari”, ți se pare așa aiurea! Adică ceea ce simți tu e nimic pe lângă ce urmează? De ce ai vrea să ”încurajezi” așa o mămică ce oricum nu e în cea mai bună formă? Poate vrei să o avertizezi? Super! Numai că nu faci decât să o sperii și mai tare.

”Dacă astea sunt probleme mici și totuși pentru mine e atât de dificil, oare ce o să mă fac când mai crește? Cum o să mă descurc?”

Sincer, cred că fiecare trăim foarte intens fiecare ”problemă” la vremea ei. Adică, la început, orice te sperie. Te întrebi la orice dacă e normal, dacă e în grafic, dacă totul e ok, dacă faci ce trebuie. De ce facem asta? Din multe motive:

  • pentru că suntem la început de drum și orice început poate fi provocator uneori;
  • pentru că nu mai avem încredere în propriile instincte și nu mai știm să ne ascultăm corpul și semnalele;
  • pentru că nu mai trăim în societatea în care să avem contact cu aceste situații dinainte de a ne confrunta noi cu ele;
  • pentru că există atât de multe teorii, informații și sfaturi, încât suntem complet bulversate;
  • și probabil și altele care nu îmi vin acum în minte.

Provocări, nu probleme

Și atunci, în acea primă perioadă, ți se pare greu. Ești obosită. Ești copleșită de responsabilitatea de a avea o ființă atât de mică și firavă total dependentă de tine, 24 din 24. De fapt, bebelușii nu sunt atât de firavi pe cât îi vedem noi, dar asta contează prea puțin.

Apoi, când încep să iasă dinții și plâng și nu dorm. Și nu știi ce să le faci și cum îi alini. Și perioada aceea ți se pare grea. Ce a fost înainte a trecut. Muntele de urcat e acum, aici.

Apoi vin alte și alte provocări. Da, sunt provocări. Nu probleme. Am făcut un efort să elimin cuvântul ”problemă”, în acest context, din viața mea și văd clar o îmbunătățire. Dacă tot ce e în fața mea e o provocare, știu că pot să o soluționez orice ar fi.

Ideea este că, de prea multe, ori ne dăm voie să ne simțim copleșite. Nu mai ieșim. Nu mai facem nimic altceva. Ieșim la plimbare cu copilul, dar ne gândim ce bine ar fi fost să dormim un pic în timpul acesta. Sau ce ne-ar fi plăcut să stăm pe un șezlong la piscină.

Și uităm să ne bucurăm în tot acest proces. Pentru că creșterea copiilor e un proces. Atât pentru copii, cât și pentru părinți. Și decizia de a ne bucura de fiecare etapă sau nu ne aparține în totalitate.

Alegerea e la mine

Da, eu aleg dacă mă bucur de fiecare clipă sau mă plâng. Eu aleg dacă zâmbesc, îmi pun hainele cu care mă simt frumoasă și poate un ruj pe buze sau ies din casă oricum ar fi, că și așa nu contează. Contează pentru starea mea de spirit. Mi-e ușor să zic asta acum după ce copiii mei sunt mai mari (5 si 2.6 ani). Dar mult timp nu mi-am acordat nici atenție, nici timp. Nu mi-am ascultat corpul. Nici instinctul.

Până când am clacat. Mai întâi corpul. Apoi mintea.

Și am fost nevoită să iau o pauză și sa-mi revizuiesc atitudinea față de mine. Pentru binele tuturor.

Campania ”Draga mea, ești minunată!”

Și referitor la mămicile triste sau obosite sau sătule sau cum or fi mai fi când trec pe lângă ele, îmi vine să le opresc. Și să le spun:

”Draga mea, ești minunată! Ești o mămică minunată! Și te descurci grozav!”

Sincer cred că multe dintre noi avem nevoie de un astfel de mesaj. Doar atât.

De fapt, tocmai mi-a venit o idee: voi face o companie în care voi împărți astfel de bilețele mămicilor pe stradă.

Cum ți se pare? Vrei să faci și tu un astfel de gest pentru mămicile pe care le întâlnești pe stradă? Dă-mi de știre dacă vrei să te alături campaniei mele ”Draga mea, ești minunată!”

#provocarea100Seth #ziua20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *