Timp grăbit?
„Timp încotro mergi?
Spre ce meleaguri noi grăbit alergi?„
M-am trezit cu versurile astea în cap din melodia ”Ani de liceu”. Bănuiesc că s-a întâmplat asta pentru că m-am tot gândit zilele astea de ce alergăm atâta?
De ce ne grăbim? De ce „fugărim” copiii de când se trezesc? Cu ce scop? Cu ce rezultate? Cu ce sacrificii? Merită?
La un moment dat mă gândeam (în egocentrismul meu) că doar eu sunt mereu pe fugă, alerg dintr-o parte în alta. Dar, constat cu tristețe că majoritatea oamenilor sunt într-o astfel de situație.
Și mă gândesc, mai ales, la copii. Îi grăbesc de dimineața și până seara. ”Hai că suntem în întârziere.” ”Îmbracă-te că trebuie să ajungem.„ etc Toată ziulica.
Cel mai bine din acest punct de vedere a fost cât am stat acasă cu Alex, primul an. Simțeam că totul e într-un alt ritm. Nici prea repede, nici prea încet. Nu trebuia să ajung nicăieri. Ieșeam când voiam, dacă voiam.
Mi-e dor de momentele acelea! Dar cum aș putea să le reproduc? Îi duc la grădi, unde nu este extrem de strictă ora sosirii, dar tot e nevoie să ne încadrăm în niște limite temporare. Apoi e nevoie să ajung după ei. Tot în jurul unei anumite ore. Sunt anumite taskuri la care am o oră anume. Plus toate întâlnirile, programările care sunt clar la o oră foarte bine stabilită.
Toate creează presiunea temporală.
Posibile soluții
Timpul se scurge altfel în timpul lecției de yoga (o dată pe săptămână, câte trei ore). Mi s-a părut enorm de mult 3 ore. Lăsăm ceasurile și telefoanele în vestiar. Și timp de 3 ore suntem în atemporalitate. Și e atât de bine!
Am câștigat o bursă la Diamond X Club – un program de 3 luni al Diamond Cutter România. Iar două dintre practici sunt meditația de 5 minute dimineața și Meditația Cafelei. Le fac astea. Dar îmi ”patinează” mintea. Știu că asta poate fi o soluție foartă bună.
Instructorul de yoga ne tot recomandă să facem o oră de practică yoga pe zi. Sunt conștientă cât de mult m-ar ajuta. Și mi-a ieșit de câte ori. Însă mă las prinsă de activități peste zi și nu prea fac.
Alergatul mă ajută foarte mult. Și pentru starea de bine și claritatea minții și pentru că ascult videouri cu Seth Godin și învăț foarte multe în timpul acela. Dar nici asta nu o fac zilnic 🙁
Când sunt cu copiii, fie prin parc, fie ne jucăm, fie le citim atunci parcă mai simt din liniștea timpului. Însă și atunci am tendința să mă uit la ceas: să ajungem la germană, să ajung la gimnastica cu graviduțe, să ajungem la Bowen, să ne punem la culcare, să le pregătesc cina. Și ei sunt mereu nemulțumiți că jocurile sau cititul durează prea puțin. Chiar și povestea de seară li se pare prea scurtă.
Acum lucrez de acasă și fac activități care îmi plac. Nu pune nimeni presiune pe mine să fac ceva ce nu îmi place. Și totuși am provocări în a-mi organiza timpul. Parcă nu îmi mai ajunge pentru nimic. Nici pentru familie, nici pentru muncă, nici pentru casă, nici pentru mine.
Îmi fac liste cu ce am de făcut. Îmi țin întâlnirile și programările într-o agendă mică pe care o am cu mine. Mă străduiesc să îmi stabilesc obiective realiste. Dar vreau și să-mi aloc timp pentru familie și mine.
Prioritizarea
Sincer listele mele sunt kilometrice. Clar, fac prea multe. Teoria o știu: PRIORITIZEAZĂ! Numai practic nu îmi iese deloc partea cu prioritizarea. De fapt, cred că încep să fac alergie la cuvântul ăsta! 🙂 Tot ce fac îmi place. Le fac pentru că vreau. Pentru că au sens în viața mea. Și mi-e greu să le elimin. La un moment dat, voi fi nevoită să fac și asta. Pentru că așa nu funcționează. Deci e nevoie e altă abordare.
Vorba lui Einstein ”Definiția prostiei: să faci același lucru și să te aștepți la rezultate diferite”
Măcar știu care e starea pe care mi-o doresc. Și care sunt valorile mele principale. Mi-a venit acum ideea, în timp ce scriam, să fac o listă cu toate activitățile și una cu valorile mele și să așez activitățile în funcție de valori. Abia de acolo să pornesc prioritizarea. Vă anunț cum a decurs.
Mi-ar plăcea să îmi scrii ce funcționează pentru tine.
#provocarea100Seth #ziua56
2 comentarii. Leave new
Eu sunt in concediu cu a doua fetita, nu lucrez de acasa, nu merg la gimnastica, germana etc. Doar acasa. Cu toate astea, si eu sunt mereu pe fuga si intr-o agitatie continua. Nu fac nici 50% din lucrurile pe care mi le-as dori sa le fac, dar tot simt ca timpul zboara. Deocamdata nu gasesc vreo solutie. Ma incurajez gandindu-ma ca o sa stam mai bine cu timpul in 6 luni, sa mai creasca fetele. Apoi, peste 6 luni zic la fel, si tot asa.(sper ca nu la nesfarsit) Uneori ma enervez eu pe mine ca imi doresc sa fac atatea lucruri. As vrea sa fiu mai relaxata, mai ignoranta, mai nepasatoare. Nu stiu daca ar fi bine. Dar cu siguranta in unele zile nu ar strica.
Multumesc, Claudia, pentru deschidere și împărtășire. Înțeleg cum te simți. Te-ar ajuta să îți scrii pe o foaie lucrurile pe care vrei să le faci, dar nu reușești? Pe mine m-a ajutat să le scriu, așa mi-am dat seama că unele nu sunt importante și ,de fapt, nu mi le doresc atât de mult încât să fac ceva pentru ele, iar altele, pentru că le-am scris și mi-am dat seama cât de mult mi le doresc și le vedeam zi de zi, am început să le fac, să îmi găsesc timp pentru ele. Adevărul este că ne facem timp pentru ceea ce contează pentru noi. Faptul că fetele îți ocupă tot timpul e perfect în ordine, pentru că ele sunt acum cele mai importante. Dar poate scriind și restul lucrurilor, îți dai seama că sunt și altele pentru tine. Tratează-te cu blândețe! Noi avem tendința să fim foarte critice cu noi înșine! Ești minunată exact așa cum ești! Nu înseamnă să nu vrei mai mult, să nu evoluezi. Doar să conștientizezi că în acest moment din viață faci ceea ce e cel mai important. Apoi, pe rând, vor veni și restul! Te îmbrățișez!