Relația de cuplu după ce apar copiii

Unii oameni cred că relația lor de cuplu se va îmbunătăți după ce apar copiii. Că un copil te unește. Sincer, eu cred că ăsta e unul dintre cele mai mari și poate periculoase mituri despre relații.

Relațiile, în general, cu toți oamenii din jurul tău se schimbă după apariția unui copil. E inevitabil. Chiar dacă îți propui să rămâi la fel, nu ai cum. Nu ai cum să mai ieși în oraș cu fetele exact cum făceai înainte. Nu ai cum să mai mergi cu aceeași gașcă de prieteni fără copii la munte și să faci tot ce fac ei. Nu ai cum să mergi la un film oricând te taie pe tine capul.

Și asta poate fi frustrant. Uneori foarte frustrant.

M-a întrebat săptămânile trecute o prietenă dragă dacă sunt supărată pe ea, pentru că nu ne mai prea vedem și când ne vedem nu apucăm să povestim mare lucru pentru că eu sunt doi copii și ea cu unul.

Categoric nu sunt supărată, însă relațiile se schimbă foarte mult după naștere. Și cred că e mai bine să fim conștienți de asta. Să nu fie un șoc și o frustrare în plus.

Relația de cuplu

În ce privește relația de cuplu, sunt foarte multe aspecte care pot interveni.

Înainte să avem copii, ne uitam la diverse cunoștințe care aveau copii și era foarte simplu să zicem: ”noi nu o să facem așa”; ”noi o să fim implicați la fel”; ”eu nu o să permit așa ceva”; ”noi o să facem așa și așa”. Asta până când l-am avut pe Alex. Și aproape tot ce credeam noi că o să facem, că o să fim s-a cam spulberat.

Egalitatea în cuplu mi se pare utopie. La ca și egalitatea între femei și bărbați. Și am explicat aici de ce cred asta. Adică, da, pot exista aspecte în care să avem drepturi și responsabilități ambii, astfel încât să pară egal, însă egalitate 100% nu are cum să fie datorită energiei și rolurilor diferite pe care ni el asumăm. Dacă nu ne asumăm roluri și energii diferite, nu cred că avem un drum prea lung împreună.

Dar să revenim la schimbări. O foarte mare schimbare este timpul și atenția pe care cei doi parteneri și le alocă zilnic. Mare parte din timp și din atenție sunt dedicate copilului, mai ales când este încă foarte mic și total dependent de părinți. După ce mai crește, merge la grădiniță, poate mai stă cu bunicii sau cu prieteni apropiați, cu bona, începe să fie mai mult timp și pentru partener.

Însă asta poate să însemne 2-3 ani, în unele familii și mai mult, de îndepărtare a partenerilor. Bărbații își doresc să petreacă mai mult timp cu partenerele lor. Însă ele sunt, în general, foarte focusate pe noul rol, de mamă, și atunci disponibilitatea lor este redusă. De aceea, unii parteneri și simt o oarecare formă de ”gelozie” față de copil. Poate gelozie e prea mult spus, dar clar simt că i-a ”răpit” partenera.

Soluția

Și care ar fi soluția? Pentru că foarte mulți ajung la relații destul de tensionate în acești primi ani de viață ai copiilor.

Un prim pas ar fi să devenim conștienți, și femeile și bărbații, de aceste schimbări. Și să ne propunem în mod conștient și asumat să nu lăsăm relația în bătăia vântului.

Eu cred că e important ca noi, femeile, să le acordăm atenție și partenerilor.

Să ne stabilim măcar o ieșire pe săptămână, și dacă e doar o oră, numai pentru noi.

Să petrecem și 5 minute unul în brațele celuilalt când doarme copilul.

Să identificăm activități pe care le putem face împreună.

Să ne ascultăm unii pe alții.

Să nu îi excludem din viața noastră și din deciziile legate de copii.

Să îi implicăm în creșterea copiilor, chiar dacă fac lucrurile diferit decât noi sau, mai ales, pentru că le fac diferit.

Păreri diferite despre creșterea copiilor

Nu știu cum e la voi, dar noi am fost aproape mereu de acord, în teorie cu abordarea de parenting pe care ar trebui să o avem în creșterea copiilor. În teorie. Că în practică, de multe ori ne-am surprins având păreri chiar contrare. La început mă enervam foarte tare. Pentru că noi ne ”înțelesesem”. ”Dar am vorbit. Și am fost de acord asupra acestui fapt. Acum de ce nu mai suntem?” Poate îți sună cunoscut și ție.

Însă am realizat că am avut mereu tendința să acaparez partea asta de educație. Pe principiul, eu am citit n cărți de parenting, am fost la conferințe, știu ce trebuie făcut. Și el, săracul, mă asculta când mai descopeream câte ceva interesant și părea pe moment de acord cu mine. Numai că atunci când era de pus în practică, realiza că, de fapt, convingerile lui erau diferite.

Nu de puține ori, am avut discuții pe tema creșterii copiilor. Uneori m-am simțit atacată. Îmi reproșa că ”teoriile mele” nu funcționează. Și, clar, mă enervam și supăram de fiecare dată.

Până când am hotărât să nu mai reacționez la ce spune el. Să îl ascult și să văd care sunt argumentele lui. Dar să îl ascult real, nu doar să aud ce zice, în timp ce mă gândesc cum să îi dau contra-argumentul. Sunt sigură că tu nu faci asta, dar eu o făceam și, uneori, o mai fac și acum. 🙂

Am început să mă gândesc la legea oglindirii, care spune, foarte schematic, că ceilalți sunt o oglindă pentru noi. Ce vedem în ceilalți e, de fapt, ceea ce avem și noi. Dacă e ceva ce ne enervează la ceilalți, e ceva ce avem și noi, chiar dacă nu vrem să recunoaștem. De fapt, dacă nu am avea acel ceva, nici nu am putea să îl vedem în ceilalți. Cum am putea să vedem și să recunoaștem invidia în ceilalți, dacă noi nu am fi experimentat-o înainte?

Și am început să mă gândesc la oglindă de câte ori simțeam că încep să mă agit:

  • Ce din mine îmi dezvăluie?
  • Ce am de învățat de aici?
  • Ce puncte îmi atinge?
  • De ce mă deranjează asta?

Și agitația și furia mea se opreau. Nu mai ajungeam să reacționez. Și toată discuția lua cu totul altă turnură.

Modelul de acasă

Cred că mulți dintre noi nici nu știm exact cum ar trebui să fie o relație de cuplu după apariția copiilor. Poate am avut noroc să trăim într-o familie în care cei doi partneri au continuat să se preocupe și de relația dintre ei. Însă, cred că majoritatea am trăit în familii în care părinții se respectau, dar nu se ocupau de relația dintre ei. Fie pentru că nici nu se gândeau că e nevoie, fie pentru că nu mai aveau timp și energie. Fie pentru că așa li se părea normal.

Cu singuranță, fiecare facem ce știm și putem mai bine în acele momente. Însă, părinții sunt modelul copiilor. În general, copiii vor copia comportamentul și tiparele părinților. Dacă au șansa să se ”deștepte” și să realizeze că se poate și altfel, atunci vor schimba lucrurile în mod conștient, dar altfel, vor reproduce modelul văzut în familie.

Relația de cuplu – cel mai bun curs de dezvoltare personală

Am auzit cândva (din păcate, nu mai știu când și unde) că relațiile de cuplu sunt cel mai bun curs de dezvoltare personală.

Sunt perfect de acord. Provocările sunt mai mereu. Însă dacă devii conștient de ele și ți le asumi, asta te duce la evoluție și chiar la autocunoaștere.

Tu cum întreții relația de cuplu după apariția copiilor? Cred că e util să descoperim modalități noi, la care probabil nu ne-am gândit, prin care să menținem flacăra în relația de cuplu.

#provocarea100Seth #ziua28

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *