Ultimele zile ale lui 2019
Ultimele zile ale anului m-au prins relaxându-mă (spre deosebire de ultimii ani în care am lucrat – pentru că lucram de acasă) și plimbându-mă prin țară, la neamuri 🙂 Intenționat nu mi-am luat laptopul cu mine. Iar telefonul l-am ținut cât mai departe de mine. Deși trebuie să recunosc că au fost și momente în care m-am gândit ”Acum aș fi putut să scriu sau să citesc ceva pentru examenele ce urmează”.
Simțeam cumva că vreau să scriu un ultimul articol în acest an, însă nu prea știam ce. Să fac o retrospectivă. Să răspund la diversele întrebări (foarte bune, de altfel) găsite pe net sau primite pe email. Să scriu o urare. Erau multe variante.
Deloc întâmplător în ultimele zile am primit 2 ”scuturări” (nu știu dacă există cuvântul acesta folosit așa), dar așa simt că se potrivește cel mai bine, de la 2 persoane (una foarte apropiată – soțul meu și o prietenă cu care am avut un proiect comun). Mesajul lor era foarte clar: ”E nevoie să acționezi. Te-ai pregătit destul, acum e momentul să și aplici.”
Și, da, simt și eu asta. Însă sunt cumva paralizată.
Mesajul Universului: îndemnul la acțiune
Azi dimineață am citit 2 pagini din cartea lui James Clear – Atomic Habits (pe care o recomand cu drag oricui). Iar mesajul era exact cel de mai sus. Nu cred în coincidențe, dar am învățat să primesc semnele și mesajele Universului. Așa că mulțumesc cu recunoștință!
Atomic habits
Am citit în carte o poveste pe care vreau să o împărtășesc cu voi, pe scurt:
La o universitate, un profesor a împărțit studenții la foto-video în 2 grupe: primul grup urma să primească evaluarea în funcție de cantitate (pentru 100 de fotografii predate la final aveau să primească nota 10, pentru 90 de fotografii 9 și tot așa), iar al doilea grup primea nota în funcție de calitate (puteau să predea o singură poză, dar să fie cât mai aproape de perfecțiune).
Surpriza a fost ca la finalul semestrului cele mai bune fotografii erau din grupul ”cantitate”, întrucât fiind nevoiți să facă un număr mare de fotografii, acei studenți au experimentat diverse unghiuri și metode, și astfel au reușit să își îmbunătățească abilitățile, în timp ce al doilea grup, ”calitate”, s-a pierdut în găsirea perfecțiunii, iar studenții aveau mai mult teorii, decât poze reușite.
În căutarea perfecțiunii
M-a impresionat foarte tare această povestioară întrucât mă regăsesc în ”căutarea perfecțiunii”. Întotdeauna mi-a plăcut să fac lucrurile foarte bine. Am avut aproape mereu rezultate bune în orice am întreprins, iar asta, în loc să mă ajute, să am mai multă încredere în mine, nu face decât să pună presiune pe mine și, de multe ori, să renunț din start la anumite activități, întrucât consider că nu le pot realiza la un nivel înalt.
Mi-a luat ceva vreme să înțeleg că în foarte multe activități e nevoie de practică, multă practică. Nu e suficient să știi teoria. Și acum mă mai lovesc de această convingere a mea.
Mă împotmolesc făcând planul ideal. Și sunt atât de preocupată de a găsi cea mai bună strategie, de a fi cel mai bine pregătită, încât nu mai acționez. Doar mă pregătesc. Dar, după cum explică foarte bine și James Clear în cartea sa, există o foarte mare diferență între a te pregăti și a acționa. ”Când te pregătești, planifici, faci strategii și înveți. Toate acestea sunt lucruri bune, însă nu produc rezultate. Acțiunea, pe de altă parte, este un tip de comportament care oferă rezultate”.
Anul pregătirilor
Anul acesta m-am tot pregătit. De fapt, de 5 ani mă tot pregătesc, însă niciodată nu mă consider suficient de bună. Acestea sunt convingeri puternic înrădăcinate, cu care am lucrat și lucrez, însă ele revin:
Nu sunt suficient de bună.
E nevoie de foarte multă muncă pentru a avea rezultate.
O să încep când o să mă simt suficient de pregătită.
Cu cât știi mai mult, cu atât îți dai seama cât știi de puțin. (Aceasta este o zicală pe care am auzit-o foarte des de la tata, dar nu am realizat până de curând cât rău îmi face, pentru că în baza ei nu mă simt niciodată suficient de bine pregătită. Departe de mine gândul de a nu învăța continuu, dimpotrivă, învățarea și adaptarea continuă mi se par esențiale în societatea de azi. Dar e o problemă când dorința de perfecțiune te împiedică să acționezi.)
Sigur mai sunt și multe alte convingeri care mă limitează.
Explicația lui Clear are sens pentru mine:
Chiar dacă pregătirile nu ne aduc rezultate, de multe ori, le folosim pentru că ne dau senzația că facem progrese, protejându-ne de riscul eșecului. Nu ne place să fim criticați, judecați de ceilalți când eșuăm, așa că ne-am dezvoltat strategii prin care să evităm toate acestea.
Avem nevoie de pregătire, clar. Însă când ea devine o formă de amânare, e nevoie de o schimbare. E nevoie de acțiune.
Decizia: acțiune
Aceasta este lecția mea de anul acesta și de anul viitor: să acționez. Văd în jurul meu că oamenii care acționează, având un produs minim viabil, dar perfectibil și îmbunătățit mereu, au rezultate. Iar eu aștept. Aștept să fiu mai bună. Să știu mai mult. Să mai fac câteva cursuri, ca să fiu pregătită. Niciodată nu o să fiu pregătită 100% pentru că este un proces.
Așa că, azi, în ultima zi a lui 2019, aleg să fac o schimbare.
Aleg să acționez.
Aleg să îmi dau voie să învăț din greșeli.
Aleg să îmi iau fricile la trântă.
2020, nu sunt pregătită, dar acționez!
#provocarea100Seth #ziua83
