Povestea nașterii lui Alexandru

”Azi la 13.30 a venit pe lume minunea noastră, Alexandru. E perfect! Are 3 kg și 51 cm. A fost o naștere superbă, 100% naturală. Părinții mega-entuziasmați: Ina și Vlad.” Așa suna mesajul pe care l-am trimis duminică, 8 decembrie 2013, prietenilor.

Sarcina

Totul a început cu o sarcină minunată, în care m-am simțit mai echilibrată ca niciodată, atât psihic, cât și fizic. O sarcină care m-a ajutat să-mi îmbunătățesc definitiv stilul de viață (proces pe care îl începusem deja), să mănânc mult mai sănătos, să fac mișcare în fiecare zi (exerciții pentru graviduțe, aquagym, plimbări în aer liber, yoga), să mă concentrez doar asupra lucrurilor cu adevărat importante și să văd partea plină a paharului în orice împrejurare.

Încă de la începutul sarcinii a vrut să găsesc o metodă cât mai naturală și mai plăcută pentru copilul meu de a naște. Am început să citesc despre nașterile în apă, dar nu am găsit prea multe informații pertinente și am cam abandonat ideea. cursul de Hypobirthing al Dittei Depner, de la Brașov, ne-a deschis sufletele și mintea, atât mie, cât și soțlui meu (care era – conform propriilor lui cuvinte – ”Gigi contra”). Informațiile pe care le-am primit la curs, reperele bibliografice ulterioare, oamenii pe care i-a cunoscut sunt neprețuite.

Am știut atunci că voi avea o naștere frumoasă atât pentru mine, cât și pentru puișorul meu. În săptămâna 38 m-am hotărât că vreau să fiu însoțită și de o doula profesionistă (chiar dacă și soțul meu urma să fie acolo). Mă gândeam că deja e târziu să mai vină cineva, dar Ditta m-a salvat din nou și mi-a dat numărul de telefon al unei prietene de-a ei, Katy.

Am sunat-o și a fost imediat de acord să mă ajute. Fiind sarcina atât de înaintată, o întâlnirea înainte de naștere nu mai era posibilă (ea locuind în Sf Gheorghe, noi în Mediaș), dar, din fericire, mijloacele electronice ne-au ajutat să ne cunoaștem mai bine.

Debutul travaliului

Duminică, 1 decembrie, am simțit primele contracții (numite ”valuri” în Hypnobirthig), la itreval de 30 minute timp de 4 ore. Eram entuziasmată că momentul era foarte aproape. Numai că bebelul avea de gând să mai stea puțin, așa că abia sâmbătă seara, 7 decembrie, au reînceput valurile la interval de 15 minute.

Am reușit să și dorm puțin, iar la 4.30 dimineața mi s-au rupt membranele (am eliminat o parte din lichidul amniotic). L-am trezit pe soțul meu, am făcut un duș, iar la 5.30 am plecat spre Brașov (noi locuind în Mediaș, o distanță de 150 de km și fiind prima ninsoare serioasă din acea iarnă). Am sunat-o pe dna doctor Mușetescu Marieta și pe Katy (întrucât și ea trebuia să plece spre Brașov).

Pe mașină am avut contracții la interval de 10 minute, apoi 7 minute, iar când eram aproape de Brașov deja ajunseseră la interval de 5 minute. Am exersat respirația lungă învățată la curs pe fiecare dintre contracții, astfel încât nu mi s-a părut deloc dificil drumul.

Internarea

Ajunsă în Brașov, mi-am făcut internarea și am fost dusă într-un salon. Am cunoscut-o și pe Katy, cu care am rezonat din prima clipă, iar asistentele m-au pus sa aleg cine vreau să fie cu mine în salon: soțul sau doula. Era o alegere imposibilă. Dar, din fericire, dna dr Mușetescu era chiar de gardă în acea zi și știam că îl va lăsa și pe soțul meu să intre.

Așa că am ales să intre Katy cu mine, iar când a venit dna dr primul lucru m-a întrebat unde e soțul meu și i-a spus asistentei să îl lase înăuntru. Mi-a făcut primul (și singurul) tușeu și mi-a zis că e bine.

Între timp, cu toate actele și plimbatul și schimbatul, contracțiile mele, care erau la interval de 5 minute în mașină, ajunseseră foarte sporadice. Am continuat să povestesc cu Katy, respiram pe contracții așa cum știam, Katy a adus lumânări parfumate și uleiuri esențiale minunate cu care mă masa pe mână și o muzică liniștitoare.

Era o atmosferă frumoasă și calmă. Asistenta a venit doar în primele câteva minute să completeze niște documente și să-mi pună branula (pe care am refuzat-o), iar apoi moașa a intrat doar de vreo două ori pe perioada travaliului să verifice bătăile inimii bebelui.

În travaliu

În acea atmosferă de calm, contracțiile au reînceput să fie mai dese și puțin mai lungi și mai intense, iar eu continuam să respir. Katy m-a ajutat enorm; mă mângâia, mă masa, mi-a pus comprese cu apă rece pe frunte și cu apă caldă pe burtică (în momentul în care contracțiile au început să fie mai intense), a folosit metoda peruană cu eșarfa, mi-a citit tehnica Curcubeului. Știa exact unde să pună mâna și cum. A fost minunat!

Soțul meu fusese tot timpul în salon cu mine, dar, la un moment dat, am simțit că mă inhibă prezența lui (deși îmi dorisem foarte mult să fie cu mine acolo) și l-am rugat să iasă. Mă gândisem să încerc să intru în apă, dar până s-a dus Katy să anunțe asistentele să pregătească apa, eu simțeam deja bebelușul. Dna dr m-a rugat să mă urc pe masa de nașteri să vadă cum stăm și nu îi venea să creadă că bebele e deja aproape afară.

Expulzia

M-a întrebat dacă vreau să intru în apă sau încerc să-l ajut să vină pe masă. Aveam oroare de masa aia și citisem că era cea mai contraindicată poziție, dar simțeam că e atât de aproape momentul, încât i-am rugat doar să o ridice mai sus, încât să fiu cât mai aproape de verticală posibil. La cea de-a patra contracție a ieșit și bebele. Am folosit respirația J în timpul expulziei.

Bebele meu avea dublă circulară de cordon, destul de strânsă în jurul gâtului (mă bucur că nu am ales varianta în apă, unde nu s-ar fi văzut așa repede dubla circulară), așa că dna dr i-a spus că îi pare rău, dar nu poate lăsa cordonul până ai pulsează, întrucât s-ar sufoca bebele. I-a tâiat cordonul și mi l-a pus pe burtică.

Jumătatea de oră magică

Momentul acela a fost magic! L-am simțit cald și umed. Și era al meu! Nu a plâns deloc. Tăticul a revenit și el în salon. Abia atunci a intrat și neonatologul, i-a pus stetoscopul să vadă că respiră corect, apoi a plecat. Era ora 13.25. Mi l-au pus pe piept în următorul minut și știa perfect ce trebuia să facă. Am stat cu el pe piept până la nașterea placentei (mie mi s-au părut câteva secunde, dar au trecut în jur de de 20 de minute).

Apoi l-a luat asistenta să-l șteargă puțin și să îi pună căciulița, iar eu să ma dau jos de pe masă. În timpul cât nu a fost cu mine, tăticul a fost cu el și îl strângea cu mânuțele lui minuscule de deget. Am mai stat puțin în patul din salonul unde am născut, cu bebele și soțul meu, iar apoi am fost duși în salonul meu. Nu ne-am mai despărțit de atunci.

Aceasta este povestea nașterii lui Alexandru: în liniște, calmă, frumoasă, așa cum mi-am dorit-o pentru bebelușul meu, fără țipete, fără durere insuportabilă, fără epidurală, fără oxitocină, fără epiziotomie, fără rupturi și fără cusături. Iar hormonii fericirii eliberați în momentul în care mi-am văzut bubulinul pe piet nu se compară cu nimic din ce am simțit până acum.

Le mulțumesc din suflet soțului meu și doulei mele, Katy, ca au fost alături de mine, dnei dr Mușetescu că mi-a respectat intimitatea și planul de nașteri, Dittei că a reușit să creeze această oportunitate pentru noi în cadrul maternității Eva (știu că nu i-a fost deloc ușor).

Vă doresc tuturor să aveți o naștere la fel de frumoasă ca și a mea!

Mi-ar plăcea să știu cum a fost pentru tine în timpl nașterii și ce te-a ajutat/inhibat cel mai mult! Scrie-mi un comentariu dacă dorești să împărtășești cu noi!

2 thoughts on “Povestea nașterii lui Alexandru”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *