Este și ea un act fiziologic, natural și normal specific speciei noastre (ca și nașterea). Însă este foarte important de știut că experiența de alăptare a unei mame poate fi profund afectată de ceea ce se întâmplă în primele ore și zile de după nașterea copilului. De aceea, consider că este foarte important să te informezi temeinic în ce privește alăptarea și cum poți să-și ușurezi acest proces.
În ce a privit informarea mea despre alăptare înainte de naștere trebuie să recunosc că, deși m-am străduit să citesc cât mai mult, nu reușeam să mă concentrez pe subiectul acesta. Nu înțelegeam exact cum se atașează copilul (pentru că nu văzusem de foarte aproape niciodată un copil atașat la sân). Nu mi se părea așa o mare filosofie și nu îmi era prea clar de ce sunt atâtea cărți și informații despre un subiect relativ banal. Adică mi se părea banal în sensul că ar fi trebuit să vină natural.
Numai că după ce am născut mi-am dat seama că nu e deloc banal. Am avut ragade (răni cauzate de atașare incorectă), sâni angorjați (plini cu lapte și dureroși – tot din cauza suptului ineficient, dat de atașare incorectă), copilul se trezea din jumătate în jumătate de oră sugea 10 minute și gata (probabil tot de la atașare – dar asta mi-am dat seama mult mai târziu când am început să studiez mai serios domeniul).
Apoi a avut câteva zile în care dădea afară după masă în jet. Am fost tare derutată și chiar speriată la un moment dat. Însă eram foarte hotărâtă să alăptez exclusiv. Nici nu mi-am pus problema că nu o să pot.
Știam o singură consultantă în alăptare, dar era în Brașov. Am discutat cu ea la telefon și m-a mai liniștit. În plus, m-a ajutat foarte mult să citesc pe un grup de Facebook (Alăptează) că și alte mămici trec prin situații asemănătoare și ce soluții primeau ele.
8 pași pentru o alăptare cât mai ușoară
Jack Newman, considerat cel mai mare specialist în lactație, propune 8 pași pentru o alăptare cât mai ușoară. Îi voi aminti în continuare:
Dacă este posibil alege o naștere naturală, cu cât mai puține intervenții. Dacă nu este posibil, nu-ți face griji. Alăptarea poate avea loc și la nașterea prin operație cezariană. E nevoie doar să primești copilul cât mai repede după naștere la sân, să insiști și să îl pui la sân ori de câte ori dorește.
Ține copilul piele-pe-piele imediat după naștere și lasă-l să se atașeze singur la sân. În România, în urmă cu câțiva ani părea un vis frumos contactul piele-pe-piele imediat după naștere, numit și ora magică. Însă, încet-încet,începe să fie aplicat și la noi în tot mai multe spitale. E esențial să cerem mereu și mereu să ne lase copilul măcar câteva minute. Beneficiile sunt uriașe atât din punct de vedere fizic, cât și psih-emoțional și afectiv pentru mamă și copil. Dacă nu este posibil ca acest contact să fie cu mama, măcar să fie cu tatăl.
Alege opțiunea de a sta în aceeași cameră cu bebelușul tău încă de la început (rooming-in). Începe să fie o opțiune în tot mai multe maternități din țară.
Nu permite ca bebele tău să primească mameloane artificiale sau tetine. Suptul din biberon și suptul la sân sunt procese complet diferite, implică cu totul alți mușchi, iar bebelușul poate fi confuz dacă primește și biberon. Așa că, e mai bine dacă se poate să fie ferit din start. Pentru asta e important să fie atașarea la sân cât mai corectă, cât mai repede. Eu, de exemplu, nici măcar nu aveam în casă biberoane și lapte praf, ca să nu ma tenteze în niciun fel.
Oferă-i sânul la cerere. Adică nu limita nici frecvența, nici durata suptului. În urmă cu 30 de ani se considera că e mai bine pentru bebeluș să sugă o dată la 3 ore, câte 15 minute la un sân. Acum știm mai bine cât e de important să alăptezi la cerere, adică atunci când dorește și cât dorește copilul. Pentru că au perioade diferite de creștere și pentru că sânul îi ține loc și de apă (în primele 6 luni dacă alăptezi exclusiv la sân), dar este și mult mai mult de atât: e siguranță, e dragoste, e căldura maternă, e confortul din burtică. Alăptarea e mai mult decât doar hrănire. E o relație minunată între mamă și copil. Vei simți asta!
Evită suplimentarea fie cu lapte praf, fie cu apă sau apă cu zahăr, dacă nu e nevoie. Iar Jack Newman spune că, în majoritatea cazurilor, nu este nevoie. Cea mai bună metodă pentru ca bebelușul să primească mai mult lapte este o atașare corectă, eventual compresia sânului.
Refuză mostrele de lapte praf gratuite. Deși Organizația Mondială a Sănătății are reguli stricte în ce privește promovarea laptelui praf, majoritatea părinților pleacă din spital cu copiii gata hrăniți sau li se spune din start că nu se satură și au nevoie de supliment. Jack Newman spune să nu acceptăm mostrele. Eu zic să nici nu ai în casă lapte praf. Te informezi dinainte, te asiguri că aveți cea mai bună atașare de la început (iar dacă nu iese de la sine, apelează la un consultant în alăptare), iar dacă sunt orice fel de probleme, apelează la specialiști, adică la consultanți în alăptare. Prietena, sora, mama, vecina nu studii de specialitate în domeniul alăptării și mai mult pot să te încurce (cu toată bunăvoința lor).
Atașarea și poziția de alăptare sunt esențiale pentru succesul în alăptare. Asigură-te că ai parte de cea mai bună atașare. Un video care mi se pare foarte explicativ și util este acesta:
Cum a fost pentru tine alăptarea? Ai avut parte de sprijin? Ai avut parte de vreunul dintre cei 8 pași propuși de dr. Newman?
Corpul trece prin multe ajustări fizice în primele zile și săptămâni după naștere.
Imediat după naștere și în următoarele câteva zile te poți simți revigorată și plină de energie. Această senzație este numită ”euforia nașterii” și se datorează hormonilor meniți să te țină în stare de alertă după naștere pentru a proteja copilul.
Însă, te poți simți și epuizată și să ai nevoie de odihnă.
Imediat după naștere, în maternitate, medicii îți monitorizează starea fizică și evaluează refacerea. Verifică:
temperatura
pulsul
frecvența respiratorie
tensiunea arterială
cantitatea și caracteristicile lohiilor
dimensiunea, fermitatea și poziționarea uterului;
funcționarea vezicii și intestinuluia;
dacă ai avut anestezie, și sensibilitatea și mobilitatea membrelor inferioare.
Cât timp ești în maternitate ești sub supraveghere. E important să reții că există anumite semne de alertă care ar putea să apară în perioada post-partum, după ce ajungi acasă. E bine să le ai la îndemână și dacă observi că ceva nu e în regulă să anunți imediat medicul.
2. Senzația de arsură la micțiune sau sânge în urină – poate fi o infecție renală sau vezicală;
3. Imposibilitatea de a urina – poate fi un edem sau traumatism al sfincterului uretral;
4. Zonă umflată, roșie, dureroasă pe unul dintre picioare (în special, pe gambă), fierbinte și dureroasă la palpare – poate fi vorba de tromboflebită (cheag de sânge într-un vas sanguin); nu freca sau masa zona!
5. Zonă tumefiată, roșie, fierbinte, dureroasă pe sân(i), împreună cu febră și alte simptome de tip gripal – poate fi o infecție a sânilor (mastită);
6. Eliminarea unui cheag de sânge mai mare decât o lămâie, urmată de o sângerare abundentă sau orice sângerare suficient de abundentă pentru a necesita schimbarea unui absorbant extern maxi în mai puțin de o oră – poate fi vorba de eliminarea parțială a placentei retenționate sau de o infecție uterină;
7. Miros extrem de fetid sau de pește al secreției vaginale, tumefacție sau mâncărimi vaginale – poate fi vorba de o infecție uterină sau vaginală;
8. Dureri accentuate la locul epiziotomiei sau rupturii; pot fi însoțite de o secreție fetidă sau purulentă – probabil e vorba de infectarea epiziotomiei sau rupturii sau desfacerea inciziei sau rupturii;
9. Desfacerea inciziei cezariene; poate fi însoțită de secreție purulentă sau sângerare; – probabil este vorba de infectarea inciziei cezariene;
10. Apariția unei erupții sau urticarii ce poate fi însoțită de mâncărimi – poate fi o reacție la medicamente;
11. Cefalee (durere de cap) severă ce debutează la naștere și se agravează în poziția șezândă – este vorba probabil de cefalee rahidiană în urma anesteziei regionale;
12. Orice durere nouă, brusc apărută, cum ar fi o durere la palparea abdomenului sau arsuri în regiunea suturilor perineale în timpul micțiunii – poate fi semnul unei infecții uterine sau desfacerea rupturii sau inciziei perineale;
13. Durere spontană și la palpare în partea anterioară și/sau posterioară a bazinului, însoțită de dificultăți la mers și o senzație de ”frecare” în articulația pubiană – poate fi vorba de separarea simfizei pubiene (cartilajul dintre oasele pubiene);
14. Sentimente de extremă neliniște, panică sau deprimare; însoțite de bătăi rapide ale inimii, dificultăți de respirație, plâns incontrolabil, sentimente de furie și imposibilitatea de a dormi sau mânca – poate fi vorba despre tulburări de dispoziție post-partum, precum atacuri de panică și anxietate, gânduri ori îngrijorare obsesivă sau chiar depresie.
Dacă observi oricare din aceste semne, anunță imediat medicul ginecolog pentru că nu este deloc de joacă cu ele. Unele necesită intervenții și tratament rapid.
Avem tendința să punem copilul pe primul loc, însă dacă nu suntem noi bine, nu vom putea avea grijă de el. Așadar, nu neglija semnele pe care ți le dă corpul atunci când ceva nu este în regulă!
Îți doresc să ai parte de zile senine și să treci ușor peste primele săptămâni de după naștere! Dacă ai nevoie de ajutor, e bine de știut că există doulele post-partum care sunt alături de tine!
Dacă ești însărcinată e posibil să fi auzit de doula, dar să nu știi prea bine ce este și ce face ea. Cum te-ar putea ajuta pe tine?
Doula este femeia ce oferă sprijin emoțional și fizic unei alte femei în timpul sarcinii, la naștere și în perioada imediat următoare. Cuvântul provine din limba greacă, unde înseamnă ”cea care îngrijește femeia”. Se pronunță ”dula”.
”Meseria” aceasta de doula a existat dintotdeauna. În prezent, doula este o persoană instruită și experimentată ce oferă sprijin emoțional femeii și partenerului acesteia, confort fizic și asistență în obținerea de informații în perioada sarcinii, nașterii și primele săptămâni după naștere.
Ce face o doula la naștere
sprijină femeia însărcinată în pregătirea pentru naștere;
înțelege psihologia nașterii și nevoile emoționale din travaliu.
oferă sprijin emoțional, dând dovadă de empatie, înțelegere și compasiune;
redă încrederea femeii în faptul că este perfect în stare să nască; și o ajută să-și urmeze semnalele pe care i le dă corpul în timpul travaliului și al nașterii;
recunoaște nașterea drept o experiență unică și importantă, pe care părinții și-o vor aminti pentru tot restul vieții; și face tot posibilul pentru ca aceștia să aibă parte de sprijinul, căldura și încurajarea necesare pentru a și-o aminti cu plăcere;
integrează viitorul tată în tot ce se întâmplă, oferindu-i prioritate în comunicarea cu gravidă și coordonând totul astfel încât amândoi să se simtă confortabil.
însoțește gravidă pe întreaga perioadă a travaliului: o servește cu apă, o însoțește la toaletă sau în timpul plimbărilor din travaliu, îi aduce mingea pentru travaliu dacă e nevoie de ea, o ajută să urce și să coboare din pat;
sugerează și aplică măsuri de confort – tehnici de respirație Lamaze, masaj de relaxare etc;
monitorizează ritmul contracțiilor și în funcție de dorința mamei și ce a stabilit aceasta cu medicul, sugerează momentul în care viitoarea mama este bine să se îndrepte spre spital, în cazul travaliului început acasă;
la spital, sprijină mama în realizarea sau adaptarea planului de naștere creat anteriorfacilitează comunicarea dintre gravidă, partener și personalul medical care asistă la travaliu și naștere, pentru ca viitorii părinți să poată lua decizii informate cu privire la acestea.
Ce nu face o doula
nu oferă asistență medicală – examinări vaginale, monitorizări ale semnelor vitale;
nu oferă sfaturi medicale și nu pun diagnostice;
nu ia decizii în locul clientei (nici medicale, nici de alt fel);
nu face presiuni pentru ca gravida să nască într-un anumit fel pentru că așa preferă doula;
nu ia locul partenerului;
nu prinde bebelușul.
Cum se desfășoară relația cu doula?
Înainte de naștere:
Înainte de naștere, doula se întâlnește, de obicei, cu viitoarea mămică (preferabil să fie și partenerul) în cel de-al doilea sau al treilea trimestru de sarcină și o învață abilitați de relaxare și respirație. Ea va răspunde și întrebărilor legate de procesul nașterii, o va ajuta să înțeleagă procedurile pe care le implică travaliul și nașterea și eventualele complicații și chiar să conceapă un plan de naștere.
Până la naștere:
Doula rămâne disponibilă pentru a răspunde oricăror întrebări sau frământări ale părinților, indiferent de ziua din săptămână sau de oră și evită deplasările din localitate, pentru a fi suficient de aproape de părinți când începe travaliul.În funcție de specializările ei, doula poate oferi viitoarei mame masaj, curs prenatal, informații despre alăptare.La naștere:Vezi Ce face o doula
După naștere:
Doula se întâlnește cu proaspeții părinți pentru a discuta despre experiența nașterii.Când îți alegi doula este foarte important să rezonați, să simți că vă potriviți și că poți avea încredere în ea să te ghideze.
Beneficii demonstrate științific
Un raport , bazat pe mai multe studii, realizate pe mai mult de 15000 de femei și publicat în 2017 arată că mamele care beneficiază de suport continuu în timpul travaliului au avut rezultate mai bune în ceea ce privește nașterea:
au avut mai multe nașteri spontane vaginale;
au folosit mai puțină medicație și epidurala;
nu au avut sentimente negative legate de naștere
s-au folosit mai puțin instrumente precum vacuum sau forcebs;
au avut o rată mai mică a cezarienelor;
au avut travalii cu aproximativ 40 de minute mai scurte;
bebelușii au avut scoruri mai mari Apgar
după naștere, au fost mai puține cele care au avut depresie post-partum;
au rate mai mari de alăptare în primele 6 săptămâni după naștere;
au mai multă încredere în ele și mai puțină anxietate;
Nu există nici o dovată de consecințe negative în a avea parte de suport continuu în travaliu. Dimpotrivă, statistic vorbind, atât mama, cât și copilul au rezultate mai bune.
Ca cifre studiile au arătat:
25% scădere a riscului de cezariană;
8% creștere a probabilității de naștere vaginală spontană;
10% scădere în utilizarea medicamentelor de ameliorare a durerii;
38% scădere a riscului de a avea scoruri mici Apgar în primele 5 minute;
31% scădere a riscului de a fi nesatisfăcută de experiența nașterii.
Cine are nevoie de doula?
Fie că:
ești la prima naștere;
îți dorești o naștere naturală, indiferent la a câta sarcină ești;
îți dorești o naștere naturală după cezariană (NVDC);
îți dorești sau e necesară o operație de cezariană;
ești viitor tătic;
poți beneficia de avantajele de a avea o doula alături.
Cum mă poate ajuta doula dacă nu are acces în maternitate?
Chiar dacă nu i se permite doulei să intre cu tine în maternitate,poți beneficia de sprijinul ei:
înainte de naștere – prin educație prenatală și pregătire psihică și emoțională pentru naștere;
de la începutul travaliului și pe toată perioada până la internare;
imediat după (dacă i se permite accesul) prin sprijin inclusiv în atașare și alăptare:
după naștere: prin întâlnirea de procesare a nașterii și suport.
Cum mă poate ajuta doula la cezariană?
Avem impresia că o doula poate fi de folos doar dacă ne dorim o naștere naturală. Însă sprijinul pe care îl poate oferi este la fel de important și dacă este o cezariană planificată sau poate doar una necesară, dar nu neapărat dorită.
În cazul unei cezariene planificate
Medicina evoluează și practicile din maternități se îmbunătățesc și ele. Așadar, există tot mai des opțiuni mai prietenoase pentru mamă.
În anumite maternități i se permite doulei să fie alături de mamă în timpul cezarienei. Aceasta poate fie să îi explice mamei ce se întâmplă, fie doar să o susțină și încurajeze (în funcție de ceea ce își dorește mama).
Dacă doula nu poate intra în sala de operații, ea poate susține membrii familiei, explicându-le ce se întâmplă.
După naștere poate fi alături de mamă să o susțină și să o ajute cu alăptarea cât mai repede posibil sau poate sta cu copilul sau tatăl și copilul și să faciliteze legătura dintre ei.
Prezența doula la naștere poate aduce confort, scădea fricile și facilita procesul nașterii prin operație cezariană.
În cazul în care e necesară o cezariană, dar mama nu își dorește
Aici sunt cazurile medicale care impun operația de cezariană (de exemplu, placenta praevia – când placenta este jos și împiedică ieșirea bebelușului). Doula poate ajuta mama înainte de operație:
să proceseze emoțiile
să o asculte
să îi onoreze nevoile
să o sprijine exact în nașterea pe care o va avea
În cazul în care mama dorește să nască natural, dar, în final, e necesară intervenția
Doula poate fi alături de mamă pe toată perioada travaliului, încurajând-o și susținând-o. Apoi o poate ajuta să proceseze și să se sită împăcată cu necesitatea operației.
Doula este o persoană foarte empatică, ce nu judecă, dar înțelege perfect emoțiile și stările mamei. Ea poate fi piesa lipsă din asistența modernă medicală la naștere.
Unde și cum găsesc o doula?
În România oficial, există Asociația Doula România. Pe site există o rubrică ”Găsește o doula”, însă nu sunt trecute toate doulele acolo. Poți însă să contactezi asociația, iar ei îți vor spune exact ce doula există în apropierea ta.
În lume există mai multe organizații care pregătesc doule, dintre care cea mai cunoscută este DONA International.
Când alegi doula e foarte important să rezonezi cu persoana respectivă. Așadar stabilește înainte o întâlnire cu ea.
Dacă naști în Mediaș, Sibiu, Târgu Mureș, Târnăveni, Alba Iulia sau Blaj, contactează-mă și vedem cum rezonăm! 🙂
Povestea mea
Eu am avut doula la ambele nașteri. Experiențele cu ele au fost total diferite, dar ambele minunate. Poți citi despre experiențele mele cu doula la naștere în poveștile nașterilor celor 2 copii ai mei: Alex și Ema. Am simțit cât de mult m-au ajutat și de aceea, am decis să mă dedic și eu acestei meserii. Așa că în 2018 am urmat cursul de pregătire pentru a deveni doula la naștere și doula post-partum, organizat de Asociația Doula România și sunt oficial doula la naștere și doula post-partum.
Tu ai ales sau ai alege o doula la naștere? Spune-ne și motivele alegerii tale.
Uleiurile esențiale sunt lichide aromatice, volatile, distilate din diferite părți ale plantelor. Uleiul poate fi obținut din semințe, rădăcini, flori, frunze sau copaci. Fiecare plantă poate conține sute de molecule chimice. Uleiurile sunt foarte complexe și intens studiate pentru multiplele beneficii asupra sănătății noastre.
Uleiurile, ca toate vietățile, au o anumită frecvență sau nivel de energie. Frecvența este măsura energiei electrice constante dintre două puncte. Plantele diferă foarte mult unele de alte prin frecvența lor.
Majoritatea uleiurilor esențiale sunt obținute prin distilare sau presare la rece a plantelor. Sunt importante mai multe aspecte pentru obținerea unui ulei esențial de calitate și cu proprietăți terapeutice, precum procesul de distilare, presiunea corespunzătoare, plante proaspete, crescute corespunzător și culese în anumite momente precise.
De exemplu, pentru ca uleiul esențial de chiparos (Cypress) să aibă proprietăți terapeutice trebuie ca toți cei 280 de constituenți chimici cunoscuți să fie prezenți. Pentru a avea toți acești 280 de constituenți e necesar un timp de distilare de 24 de ore, dacă e distilat pentru 20 de ore, doar 20 din cele 280 de substanțe chimice sunt prezente. Majoritatea uleiurilor de chiparos sunt distilate timp de trei ore și jumătate.
Pentru a obține 500 g de ulei esențial de trandafir e nevoie de 2300 de kg de petale de trandafir. Orice ulei ieftin de trandafir e practic ineficient, poate chiar periculos pentru sănătate, întrucât e, mai degrabă, sintetic sau aproape total diluat.
Uleiurile ieftine, sintetice sau diluate pot fi toxice. De aceea, e foarte important să folosim doar uleiuri esențiale de înaltă calitate, dintr-o sursă sigură.
Eu le folosesc de 4 ani pe cele de la Young Living și sunt foarte încântată de rezultatele lor.
Întotdeauna recomand precauție în utilizarea lor și testarea pe zone mici înainte de folosire. De asemenea, ar fi foarte bine să consulți un specialist în aromaterapie (există și mulți medici specializați și în aromaterapie) înainte de a le folosi.
Uleiurile esențiale utilizate în travaliu și naștere
Cantitatea de ulei necesară poate varia de la caz la caz, în funcție de experiența anterioară a mamei. Toate uleiurile de mai jos pot fi difuzate, inhalate direct sau adăugate în apa de baie (2 până la 4 picături):
1. Pentru a opri un travaliu precoce:
Lavandă – aplicați câteva picături pe burtă pentru a calma și relaxa mama;
Peace&Calming[i] – aplicați o picătură pe inimă și plexul solar (piept) sau difuzați;
2. Pentru a avansa travaliul:
Iasomie – aplicați ca parfum sau inhalați după începerea travaliului. Nu utilizați intern.
3. Uleiuri pentru dilatație
Dacă este întârziată dilatarea, iar medicul sau moașa consideră că e necesară intervenția pentru a crește dilatarea:
Clary Sage – masați în jurul gleznei sau ingerați câte o picătură la fiecare 15 minute până când începe dilatarea. Alte mame au luat 6 picături iar apoi au așteptat liniștite. Se impune monitorizarea în următoarele ore. Dacă este necesar, repetați. Nu încercați să forțați nașterea.
4. În timpul travaliului:
Amestec pentru travaliu – amestecați următoarele uleiuri cu ulei vegetal pur. Folosiți-l doar după începerea travaliului. Masați 2-4 picături din amestec la glezne, degetele de la picioare, degetele mici de la mâini, abdomenul inferior și spate:
Helichrysum (4 picături)
Fenicul (4 picături)
Mentă (2 picături)
Ylang Ylang (6 picături)
Salvia Muscat (Clary Sage) (3 picături)
Tămâie – diluați 1 picătură de ulei esențial cu o picătură de ulei vegetal pur și aplicați în jurul deschiderii vaginului;
Valori – aplicați 4-6 picături pe încheietura mâinilor, piept, ceafă și/sau talpa piciorului. Așteptați 5-10 minute până la aplicarea unui alt ulei. De asemenea, difuzați 1-2 picături pe piept, ceafă și la baza coloanei vertebrale în timpul expulziei.
Peace&Calmingi – aplicați o picătură pe încheieturile mâinilor, lobul urechii și/sau tălpi.
Brain Poweri – aplicați 1-2 picături pe gât, ceafă, tâmple și/sau sub nas.
En-R-Geei – aplicați de-a lungul coloanei și/sau 1-2 picături pe încheieturile mâinilor, tâmple, ceafă, în spatele urechilor sau laba piciorului.
Ylang-Ylang – aplicați 1-2 picături pe unul sau ambele puncte Vita Flex din talpă – pentru a accelera travaliul.
Amestec de difuzat – difuzați în camera de naștere. Ajustați cantitățile în funcție de difuzor:
Lavandă (4 picături)
Tămâie (4 picături)
Ylang-Ylang (2 picături)
Mușetel Roman (2 picături)
Amestec pentru comprese – puneți următoarele uleiuri într-un bol cu apă, înmuiați o compresă în acest amestec și răcoriți fața și capul mămicii:
Iasomie (5-10 picături)
Mușetel Roman (5 picături)
Geranium (5 picături)
Lavandă (10-20 picături)
Amestec după naștere – utilizați următoarele uleiuri esențiale cu un ulei vegetal pur pe abdomen pentru a elimina placenta și tonifia uterul:
Geranium (5-10 picături)
Lavandă (5-10 picături)
Iasomie (7-15 picături)
5. În caz de epiziotomie
Peace&Calmingi – difuzați pe durata travaliului.
Lavandă – adăugați câteva picături în apa de baie la naștere sau difuzați în cameră.
6. Pentru a diminua frica
Valori, Surrenderisau Believei – utilizați-le ca parfum sau inhalați la nevoie pentru a vă ajuta cu concentrarea, revenirea curajului și pentru a dispersa fricile asociate cu sarcina și nașterea.
7. Nașterea în apă
Peace&Calming sau lavandă – amestecați 10 picături din oricare cu o jumătate de linguriță de sare și puneți în apa de baie pentru relaxare.
8. Îngrijirea perineului
Cu o lună înainte de naștere:
Clary sage (5 picături) și Trandafir (2 picături) – amestecați cu 30 ml de ulei vegetal pur și aplicați în zona perineală.
Smirnă – diluați 1:10 cu ulei vegetal și aplicați local.
Cu trei săptămâni înainte de naștere:
Mușcată (8 picături) și lavandă (5 picături) – amestecați cu 30 ml de ulei de migdale și masați perineul de trei ori pe zi. Asta ar putea ajuta la înmuierea cervixului și subțierea membranei pentru a o pregăti de naștere.
Cu o săptămână înainte de naștere:
Mușcată (8 picături), lavandă (5 picături) și fenicul (5 picături) – amestecați cu 30 ml de ulei vegetal pur și aplicați pe perineu pentru a-l pregăti și mai mult.
Masajul perineal, odată ce travaliul este instalat:
Smirnă – diluați câteva picături 1:10 și aplicați pe perineu.
Ruptură de perineu:
Melrosei – diluați 1:10 și aplicați pe perineu.
Chiparos (2 picături) și lavandă (3 picături) – adăugați aceste uleiuri într-o jumătate de lingurița de sare și adăugați în apa de baie.
9. Suport emoțional
Forgivenessi – difuzați sau aplicați una sau două picături pentru a vă elibera de trecut.
Present Timei – difuzați sau aplicați una sau două picături pentru a rămâne conectați în prezent.
Surrenderi – difuzați sau aplicați una sau două picături pentru a ajuta eliberarea de emoțiile negative.
Peace&Calmingi sau Stress Awayi roll on – aplicați la încheietură sau în jurul urechilor sau gâtului. Relaxarea, odihna și abilitatea de a gândi clar vor reveni. Faptul că miroase bine, o va ajuta pe mamă să se simtă și drăguță.
10. Uleiurile esențiale ce pot fi utilizate la cezariană
Rose – 1 picătură pe incizia închisă, în curs de vindecare poate ajuta la eliberarea traumei emoționale și la reîntinerirea pielii/țesuturilor.
Helicrysum – 1 picătură pe rana operației poate ajuta vindecarea și opri sângerări minore.
Lavandă – aplicat pe rana operației, ori de câte ori vreți, poate preveni cicatricile inestetice și vinderea pielii.
Believei – 1 picătură pentru vindecarea rănii.
Trauma Lifei – mirosiți pentru a ușura trauma emoțională.
Ce m-a ajutat pe mine în timpul travaliului
La prima naștere nu eram încă familiarizată cu uleiurile esențiale. Doula mea avea un ulei de lavandă. Nu știu exact ce marcă era. Nici nu m-am gândit să întreb. Știu că mi-a făcut masaj la mână cu acel ulei și a fost tare bine. 🙂
La a doua naștere le foloseam deja pe cele de la Young Living și mi-am dus cu mine difuzorul și mai multe uleiuri. Când ajuns la maternitate am simțit nevoia să difuzez Brain Power. Mi se părea cumva paradoxal, întrucât în timpul nașterii chiar nu ai nevoie de ”puterea minții” raționale, ci, dimpotrivă, să te abandonezi minții primare, reptiliene, instinctive. Însă după aceea am citit că, de fapt, te poate ajuta foarte mult și Brain Power în travaliu și, mai ales, cum eram eu deja aproape în expulzie.
Informațiile de mai sus au ca sursă principală cartea Gentle Babies – Essential Oils and Natural Remedies for Pregnancy, Childbirth, Infants and Young Children – revised fifth edition – Debra Rayben.
[i] Amestec de ulei Young Living – marcă înregistrată
După numele lor, care ulei te atrage și te inspiră cel mai mult din cele de mai sus?
Nașterea este la fel de sigură ca și viața însăși.
Asta înseamnă că nimic, indiferent pe ce ne bazăm, ori că ar fi tehnologia, ori că ar fi instinctul, nu poate garanta că nașterea va fi perfectă atât pentru mamă, cât și pentru copil.
Nașterea are multe fațete.
Este misterioasă.
Este un miracol.
Nașterea este manifestarea unui instinct, este nașterea intuiției însăși, iar copiii noștri sunt creaturi instinctive, perfecte exact așa cum sunt.
Nașterea este un eveniment de o imensă intensitate emoțională și fizică și va încerca corpul fizic precum o face participarea la un maraton.
Deși ne informăm, ne pregătim fizic și emoțional, uneori lucrurile pot să funcționeze altfel decât ne-am planificat sau imaginat. De aceea, e important să fim deschise la orice variantă de naștere am putea avea până la urmă.
Nașterea naturală este firească, însă, în unele cazuri, cezariana poate salva vieți. O naștere frumoasă, fără intervenții este o provocare în lumea medicalizată de azi. Multe femei aleg cezariana din frică sau insuficiente informații. Medicilor le este mai ușor și mai convenabil să efectueze cezariene și astfel ajungem la o rată foarte mare a acestor intervenții majore. O rată nejustificată.
Oamenii de știință au studiat modalitățile prin care se poate scădea această rată a cezarienelor și prin care se poate evita operația. Îți propun mai jos 10 modalități dovedite de studii:
1. Lasă travaliul să înceapă de la sine
Când e data nașterii copilului? Copilul hotărăște acest aspect. Întrucât ultimele care se dezvoltă complet sunt plămânii și creierul, bebelușul din burtică va da semnalul când e pregătit și poate începe travaliul. Bebelușul va elibera o prostaglandină care va declanșa travaliul mamei.
De aceea este foarte important să lăsăm travaliul să înceapă de la sine. O sarcină se consideră la termen până la 42 de săptămâni împlinite. Din păcate, mulți medici încep să pună presiuni pe mamă în jurul a 40 de săptămâni, chiar dacă nu este nici o problemă medicală ce ar impune inducerea.
Experții medicali avertizează că inducerea (declanșarea artificială a travaliului) crește riscul de cezariană, dacă nu este acordat suficient timp progresului travaliului. ACOG (Colegiul American al Obstetricienilor și Ginecologilor) recomandă până la 24 de ore sau mai mult pentru travaliu timpuriu latent (care stagnează) și cel puțin 12-18 ore de administrare de oxitocină după ruperea membranelor.
Inducția travaliului duce de multe ori și la alte intervenții precum monitorizarea continuă a batăilor inimii bebelușului.
2. Aplează la o doula sau o persoană de sprijin
Un raport , bazat pe mai multe studii, realizate pe mai mult de 15000 de femei și publicat în 2017 arată că mamele care beneficiază de suport continuu în timpul travaliului au avut rezultate mai bune în ceea ce privește nașterea:
au avut mai multe nașteri spontane vaginale;
au folosit mai puțină medicație și epidurala;
nu au avut sentimente negative legate de naștere
s-au folosit mai puțin instrumente precum vacuum sau forcebs;
au avut o rată mai mică a cezarienelor;
au avut travalii cu aproximativ 40 de minute mai scurte;
bebelușii au avut scoruri mai mari Apgar
după naștere, au fost mai puține cele care au avut depresie post-partum;
au rate mai mari de alăptare în primele 6 săptămâni după naștere;
au mai multă încredere în ele și mai puțină anxietate;
Nu există nici o dovată de consecințe negative în a avea parte de suport continuu în travaliu. Dimpotrivă, statistic vorbind, atât mama, cât și copilul au rezultate mai bune.
3. Stai acasă în prima parte a travaliului
Travaliul poat dura mai mult decât te-ai putea aștepta. În medie, la prima sarcină, travaliul durează 16 ore, însă el poate dura și peste 24 de ore. De aceea, e indicat să petreci prima parte a travaliului acasă, unde:
poți să te miști în voie;
te simți cel mai confortabil și în siguranță;
poți să faci o plimbare în parcul din apropiere sau să stai în curte;
să te relaxezi în cada de baie;
să mănânci mâncare ușoară, conform apetitului tău.
Experții recomandă internarea după începerea travaliului activ, după 6 cm. Voi scrie în curând un articol despre cum îți dai seama de dilatație fără să controlul ginecologic. Până atunci, poți urmări Minutul de informație în care descriu fazele travaliului:
sau episodul despre Momentul optim la care să ne deplasăm spre maternitate:
4. Cere monitorizare intermitentă a bebelușului în locul monitorizării continue
Majoritatea maternităților au posibilitatea de a monitoriza bătăile inimii copilului în burtică. Există aparate care permit monitorizarea continuă sau intermitentă. În general, cele care monitorizează tot timpul bătăile inimii copilului presupun imobilizarea la pat, însă există și aparate care permit mișcarea. Sunt practic niște electrozi care se fixează pe burtica mamei cu centuri. Unii transmit fără cablu datele, ceea ce permite o oarecare mobilitate. Însă, din propria experiență, nu sunt foarte bine fixați și fie se mișcă, fie nu înregistrează corect datele.
Studiile au arătat că monitorizarea continuă a bătăilor fetale nu a avut rezultatele scontate și anume, ca bebelușii să fie în siguranță și să se știe exact când e nevoie să se intervină, dar, în schimb, a crescut mai mult rata cezarienelor. Pentru că au fost interpretate eronat variațiile în bătăile inimii copilului și s-a considerat stres fetal, când, de fapt, nu era cazul.
De aceea, se recomandă (la nivel internațional) ca monitorizarea să se realizeze periodic, la anumite intervale, pentru câteva minute, adică intermitent. De exemplu, se poate realiza o monitorizare de 20 de minute dintr-o oră, iar restul de 40 de minute mama să fie liberă să își schimbe poziția după cum simte sau să folosească măsurile de ameliorare a durerii pe care le consideră eficiente.
5. Cere să ți se permită să bei lichide pentru hidratare
Deși pare ireal, în anumite maternități nu ți se permite să mănânci sau bei în timpul travaliului. Această restricționare are la bază ideea că, în cazul în care ai avea nevoie de anestezie, se recomandă să nu fi consumat nimic cel puțin câteva ore.
Însă această recomandare se referea la anestezia totală folosită în anii 1950, la care putea exista riscul de a aspira în plămâni conținutul stomacului. Doar că anesteziile au evoluat foarte mult de atunci, iar anestezia generală este extrem de rar utilizată la naștere. Deși riscul real ca mama să aspire conținutul stomacului în plămâni în timpul anesteziei este extrem de redus, în multe maternități, restricționarea consumului de alimente și băutură este protocol.
O mamă care nu mănâncă și nu bea nimic în travaliu, nu va avea putere să continue, mai ales dacă travaliul este mai lung. O mamă deshidratată nu este de dorit. Și atunci, dacă nu i se permite mamei să mănânce și bea, se vor folosi fluide intravenoase, introduse printr-o branulă și o perfuzie intravenoasă, care să asigure mamei nutrienți și hidratare.
Numai că prin administrarea de fluide, în general, mama este ținută la pat. Există și perfuzii mobile, însă acestea sunt utilizate mai rar și mama nu este încurajată neapărat să se miște.
Așadar se vede foarte clar legătura dintre aceste intervenții și astfel poți înțelege de ce apare fenomenul de cascadă sau bulgăre de zăpadă, cum îmi place mie să-i spun. Practic pornești de la o mică intervenție și poți ajunge, relativ ușor, la cezariană.
Deși studiile din ultimii ani arată rezultate mai bune prin permiterea mamei să mănânce și să bea lichide în timpul travaliului, încă este o procedură destul de răspândită.
6. Schimbă poziția ori de câte ori simți nevoia
În maternitate, din diverse motive, uneori mamei îi poate fi îngrădit dreptul de a se mișca liberă în timpul travaliului. Unele sunt obligate să stea în pat. Ceea ce este contrar legilor firești. Durerea resimțită în timpul unei contracții este un semnal prin care să avertizeze corpul mamei că este necesară modificarea poziției corpului. În timpul travaliului, copilul efectuează o serie de rotiri și coborâri pentru a ajunge în etapa de expulzie. Mama poate ajuta copilul prin schimbarea pozițiilor corpului său, prin mișcare.
O mamă care e țintuită în pat nu va ajuta deloc copilul, iar contracțiile vor fi mai dureroase. În plus, poate apărea blocarea travaliului, inclusiv pentru că se poate bloca copilul pe undeva prin pelvis. În schimb, prin mișcare și diferite poziții, mama poate ajuta copilul să coboare mai repede și mai ușor, iar durerile să fie mult mai suportabile.
Schimbarea pozițiilor este posibilă chiar și atunci când se efectuează o epidurală. Mama poate primi ajutor pentru a-și modifica poziția din timp în timp.
Conform studiilor medicale plimbarea și pozițiile în picioare în travaliu reduc:
durata travaliului;
riscul de cezariană;
nevoie de epidurală.
7. Testează modalități naturale de ținere sub control a durerii. Evită / amână epidurala
Deși este un subiect controversat dacă epiduralele cresc riscul de cezariană sau nu, cu siguranță intervențiile necesare când ai parte de o epidurală:
monitorizarea continuă a bebelușului;
fluide intravenoase;
uneori, medicație de augmentare a travaliului; (pentru grăbirea travaliului);
cateter urinar;
ocazional, vacuum sau forcebs
duc la schimbarea modului în care se desfășoară nașterea și travaliul.
Dintre modalitățile naturale de ținere sub control am amintit deja relaxarea și voi continua seria de videouri săptămânile următoare:
8. Cere mai mult timp
Atâta timp cât tu și bebelușul sunteți bine, este în regulă ca travaliul să dureze timp mai îndelungat. Momentele de platou, când travaliul încetinește sau chiar se oprește pentru o scurtă perioadă, sunt considerate normale. Conform ACOG, poate fi firesc ca travaliul să progreseze mai încet înainte de a se ajunge la dilatație 6 cm. Uneori poate lua mai mult de 6 ore pentru ca cervixul să se dilate de la 4 la 5 cm și mai mult de 3 ore de la 5 cm la 6 cm. Aceste cifre sunt pur orientative, întrucât fiecare dintre noi suntem diferite. După atingerea celor 6 cm, de obicei, travaliul devine mai activ și lucrurile încep să se miște mai repede.
Conform acelorași recomandări, medicația pentru accelerarea travaliului nu ar trebui propuse înainte de travaliul activ, care începe la 6 cm dilatație.
9. Începe să împingi doar când simți nevoia
E important să împingi doar atunci când simți nevoia să o faci. Și dacă îți faci griji că nu vei recunoaște momentul, crede-mă pe cuvânt că nu ai cum să nu simți. Nevoia de a împinge e atât de mare și firească, încât nu vei mai avea nici un dubiu că atunci e momentul. Dacă împingi când nu simți există riscul să te obosești prea tare, iar împinsul să nu fie oricum eficient, ceea ce crește riscul de cezariană.
Destul de multe femei au grețuri, în special, în primul trimestru de sarcină. Dar, unele dintre ele, le au pe toată perioada sarcinii. Întrucât în sarcină sunt de evitat metodele farmaco-chimice (cu excepția situațiilor în care chiar nu se poate altfel și atunci, la recomandarea unui medic), vreau să vă prezint 10 metode testate de a preveni și combate această neplăcere în sarcină.
Prevenția
Păstrează mereu pe noptieră o gustare sănătoasă și mănâncă imediat după ce te trezești ca să nu îți scadă glicemia!
Mănâncă mai multe mese mici pe parcursul zilei ca să îți menții glicemia stabilă!
Unii specialiști recomandă un supliment de vitamina B6 (nu lua suplimente fără recomandare medicală!)
Ai grijă să nu îți fie prea cald!
Odihnește-te suficient! E posibil ca în această perioadă să ai nevoie de mai mult somn, pentru că bebe consumă multe resurse pentru a se dezvolta.
Folosește-te de respirație – inspiră profund pe nas și expiră profund pe gură.
Folosește gheață spartă sau lămâie proaspăt tăiată (se pot suge sau mesteca);
Folosește altă pastă de dinți sau apă de gură, dacă ți se face greață când te speli pe dinți;
Bea lapte sau ia 2 tablete calciu pentru a neutraliza aciditatea din stomac;
Încearcă brățările anti-vărsături cu presopunctură din farmacii;
Pune gheață la ceafă sau în spatele urechilor sau o compresă udă;
Bea suficiente lichide (chiar dacă nu poți mânca solide). Nu amesteca alimentele solide cu cele lichide la aceeași masă!
Bea ceai de mușețel sau ghimbir sau presară ghimbir ras peste mâncare;
Folosește uleiuri esențiale de calitate, precum: menta, lavanda, roinița, mărar, fenicul, mușețel.
Eu, din fericire, nu am avut parte de grețuri, dar graviduțele cu care am lucrat sau pe care le-am cunoscut și au folosit aceste metode, au avut rezultate bune.
Desigur, fiecare dintre noi, suntem diferite. Așadar, e nevoie să încerci mai multe variante și să vezi care funcționează pentru tine.
Scrie-mi mai jos dacă ai folosit vreuna dintre metodele de mai sus și ce rezultat ai avut sau dacă ai folosit altele și te-au ajutat!
Vă ziceam săptămânile trecute despre ora victorioasă (de la 5 la 6 dimineața propusă de Robin Sharma) și despre primele două intervale (de la 5.00 la 5.20 și de la 5.20 la 5.40).
Azi vreau să scriu mai multe despre intervalul 3, de la 5.40 la 6.00, legat de dezvoltare. Aici intră:
citit cărți,
ascultat audiobook-uri,
podcasturi,
studiu.
Mie mi se pare că cea mai importantă calitate/abilitate pe care o putem ”antrena” este capacitatea de a învăța mereu pentru că doar asta ne poate ajuta să ne adaptăm în lumea aflată într-un ritm atât de alert de schimbare, precum cea în care trăim în prezent și care pare că își va accelera ritmul în viitor.
Legat de acest interval, Robin Sharma mai introduce o noțiune ”modul de gândire 2x3x”: pentru a-ți dubla venitul și impactul, triplează-ți investițiile în două zone principale: măiestria personală și competența profesională.
Ce puteți face în acest interval (și nu numai atunci ):
citește – studiază viața oamenilor extraordinari, citește-le biografiile și autobiografiile;
învață despre psihologie și ultimele descoperiri în domeniu;
devorează opere despre inovații, comunicare, productivitate, leardership, prosperitate, istorie;
uită-te la documentare despre cum fac experții și cum au devenit ceea ce sunt;
ascultă audiobook-uri/podcasturi/videouri despre măiestrie personală, creativitate, dezvoltarea afacerilor;
ascultă conferințe sau webinarii;
Despre învățare și perfecționare până la nivelul de expert voi scrie mai multe într-o altă postare.
Modele
Bill Gates
M-a impresionat urmărind documentarul despre viața lui Bill Gates (”În mintea lui Bill Gates” – pe Netflix, în 3 părți) că citește zilnic foarte mult, din diverse domenii și astfel reușește să facă multe conexiuni inedite și să găsească soluții noi. De asemenea, are periodic câte o săptămână în care se retrage la o căsuță din pădure, cu o plasă de cărți și doar studiază și își notează idei noi.
Warren Buffet
De asemenea, Warren Buffet, unul dintre cei mai mari miliardari din lume, prieten cu Bill Gates (care se pare că trece din nou pe primul loc în topul celor mai bogați oameni din lume) citește câte 6 ore pe zi.
Așadar, dacă ne acordăm zilnic măcar 20 de minute pentru dezvoltarea noastră, intervalul 3 al orei victorioase, vom avea un mare avantaj față de cei care sunt prea ocupați pentru asta.
Tu îți aloci timp pentru dezvoltarea ta? Ar fi super dacă ne-ai putea face o recomandare
Eu vă recomand din suflet documentarul despre viața lui Bill Gates – pe mine m-a fascinat.
Am citit săptămânile trecute un articol despre metoda lui Marie Kondo ”Bucuria ordinii”. Eu am citit și aplicat (parțial, e adevărat) conceptele din prima ei carte ”Magia ordinii”. Însă, pentru că nu am dus-o până la final, nu am obținut chiar rezultatul așteptat. De fapt, am obținut exact cât am parcurs din proces. 🙂
Dar citind din nou de metodă, mi-am comandat noua carte, Bucuria ordinii, și am decis împreună cu prietena mea, Monica, de la Mama Praf, să aplicăm strategia din carte, fiecare pentru ea, dar cumva susținându-ne reciproc. Am observat că la mine funcționează să am un ”partener de dat raportul” 🙂
Am citit în prima săptămână prima parte a cărții, cu principiile și explicațiile generale. Pentru mine e important să înțeleg care e ideea.
Iată cele 6 reguli de bază ale ordinii, din cartea lui Marie Kondo:
Dedică-te făcutului ordinii – dacă ai luat decizia, ține-te de treabă! 🙂
Imaginează-ți modul de viață ideal – poți să faci o schiță, să decupezi poze sau să scrii într-un caiet cum vrei să arate casa și viața ta.
Termină de aruncat mai întâi – abia după ce ai stabilit ce păstrezi și ce arunci vei putea face planul pentru depozitarea lucrurilor.
Ordonează pe categorii, nu pe locuri – să faci ordine în toate lucrurile din aceeași categorie într-o singură secvență – asta mi se pare genial la metoda asta.
Întreabă-te ce îți aduce bucurie – e important să atingi fiecare obiect în parte și să stabilești dacă îți aduce sau nu bucurie; și, la fel de important, când arunci ce nu îți aduce bucurie să mulțumești obiectului respectiv!
Alte aspecte interesante care mi-au atras atenția în prima parte a cărții:
Diferența dintre ordine și curățenie
Ce? Nu e același lucru? Așa credeam și eu. Dar se pare că nu.
De e importantă diferența? Pentru că un maraton de ordine se face o singură dată. În timp ce curățenia se face în mod regulat.
Maratonul de ordine este tocmai procesul de care vorbește în carte: stabilești ce lucruri păstrezi și ce arunci, iar apoi decizi exact unde și cum vor fi depozite lucrurile păstrate. Treci o singură dată temeinic prin acest proces, apoi doar pui la loc fiecare obiect după ce l-ai folosit.
Cum ne dăm seama ce ne aduce bucurie?
Luând fiecare obiect, pe rând, în mână. Dacă e nevoie poți încerca hainele la care ai dubii și vezi cum te simți. Și poți începe cu hainele care îți plac. Ca să îți dai seama care e sentimentul pe care îl cauți.
Lucrurile de care avem nevoie, dar nu ne aduc neapărat bucurie, le păstrăm și le tratăm ca și cum ne-ar aduce bucurie, întrucât ele ne sunt de folos. De exemplu: aspiratorul, șurubelnița etc.
Învățăm să apreciem și să fim recunoscători pentru lucrurile pe care le avem, fără însă a ne atașa de ele. E o mare diferență!
Ce faci când îți vine să renunți
privește imaginea de ansamblu; fă-ți o ideea asupra spațiilor de depozitare; fă schițe, dacă de ajută;
fă poze cum arăta înainte de a începe, dar și din timpul procesului; când o să vezi pozele te vei motiva să continui;
oricât de mare e dezordinea nu te opri, nu te lăsa, pentru că oricât de multe lucruri ai avea, numărul lor este unul finit (chiar dacă ție ți se pare infinit în acel moment);
”O casă plină cu bucurie este ca un muzeu de artă personalizat!” Mi-a plăcut mult fraza asta. Și ideea de a avea o casă în care să te simți încojurat de bucurie și culoare.
Despre depozitare
Important de reținut că în timp ce faci ordine, depozitarea e temporară, abia după ce ai terminat tot procesul de sortare, depozitarea capătă sens la final.
Depozitează în funcție de material. Marie a indentificat 3 tipuri:
pânză
hârtie
electrice
Aranjează sertarele ca o cutie bento.
sursa imagini: pinterest.com
Cele 4 principii ale depozitării:
împăturește – orice lucru care e moale și poate fi pliat (nu doar haine)
ridică în picioare
depozitează într-un singur loc
depozitează toate obiectele din aceeași categorie în același loc; pare foarte logic, însă când m-am uitat în casă mi-am dat seama că nu prea respectam regula asta; lucrurile erau așezate după funcționalitate, ceea ce însemna că puteam să am aceleași tipuri de obiecte în 3-4 locuri diferite;
dacă locuiești cu familia sortează astfel:
după proprietar
în funcție de categorie
după material
împarte spațiul de depozitare în compartimente pătrate (nu rotunde)
Sunt foarte multe indicații prețioase în carte. Oricum vă recomand cu drag să o citiți integral. Îți schimbă complet perspectiva asupra vieții, în general, nu doar asupra casei și obiectelor tale și ale familiei.
Și un aspect important: faci acest proces pentru lucrurile tale, eventual ale copiilor, dacă nu sunt suficient de mari să hotărască ei. Nu arunca lucrurile partenerului sau părinților pentru că nu îi ajuți deloc. Dimpotrivă. Eu am făcut prima dată procesul anul trecut, pentru mine, iar după câteva luni soțul meu a vrut să facă și el pentru lucrurile lui, fără să îi impun sau sugerez eu nimic. Pur și simplu a văzut beneficiile și a vrut și el.
Te tentează bucuria ordinii? Pe mine m-a convins când a spus Marie că nici unul dintre cei care au dus procesul până la capăt, întocmai cum indică ea, nu s-au mai întors la dulapuri haotice și dezordine. Asta sună tare bine pentru mine!
Zilele trecute am participat online la conferința anuală a Lamaze Internațional, ca parte din pregătirea continuă de educator prenatal (LCCE). Au fost 3 zile de conferințe foarte interesante și utile. Mai multe dintre prezentări mi-au plăcut foarte mult, dar cea despre ”milenialii” – noua generație de părinți mi-a ajuns până la suflet. Nu de altceva, dar și eu sunt din această generație. 🙂
Conferința despre mileniali a fost ținută de Amber McCann și Jeanette McCulloch.
Ce este o ”generație”?
Un grup de oameni născuți cam în aceeași perioadă care au un set de caracteristici, preferințe și valori asemănătoare. Desigur, fiecare individ este unic, dar au câteva elemente comune.
În SUA s-au identificat 4 generații în ultimul secol:
Cei tăcuți (”silent” în engleză) – născuți între 1928 – 1945;
Baby-Boomers (nu prea știu exact cum să traduc sau dacă este vreo traducere oficială) – născuți între 1946 și 1964;
Generația X – născuți între 1965 și 1980;
Milenialii (sau generația Y) – născuți între 1981 și 1997.
sursa foto: https://thewoman.ro/
În România se pot găsi asemănări între aceste categorii și ce s-a întâmplat la noi, însă, dacă pentru primele 3 generații contextul politic și socio-economic e destul de mult diferit, pentru Mileniali se potrivește mai bine, datorită globalizării și răspândirii internetului.
Toate generațiile, indiferent cum s-ar numi, au două lucruri în comun:
consideră că modul în care văd lumea e corect;
vor respect pentru cum văd lumea.
Probabil de aici apar și conflictele între generații. Pentru că e clar că vedem lucrurile prin cu totul alte lentile decât părinții noștri. Am crescut într-o cu totul altă lume. Avem alte valori și ne dorim lucruri diferite.
Milenialii – Caracteristici
Generația actuală de părinți, face parte, în mare, din generația Milenialii. Așa că, să vedem prin ce se caracterizează:
Milenialii sunt foarte eterogeni. Nu sunt deloc la fel. Fiecare e în felul lui. Este o generație cu o foarte mare diversitate. Ceea ce presupune că e necesară și o mare varietate de produse și servcii, indiferent de domeniul de care vorbim.
Pun la îndoială autoritatea. Dacă părinții noștri au fost obligați să facă lucrurile într-un anumit mod, noi nu mai acceptăm. Punem întrebări. Ne răzvrătim. Poate ai auzit și tu că suntem cam ”dificili” ca angajați, mai ales în comparație cu părinții noștri, pentru că nu acceptăm lucrurile pur și simplu pentru că așa zice cineva. Avem nevoie de argumente. Avem nevoie de un scop și de un sens.
Nu au nevoie neapărat de ”împuternicire” pentru că își înțeleg, în general, propria putere. Știu că sunt valoroși și caută mai puțin validarea din afară, deși au fost crescuți cu validări externe. Însă încep să se trezească și să conștientizeze propria valoare, chiar dacă sunt încă nesiguri. Mai ales, în comparație, cu generația ce vine din spate 🙂
Caută corectitudinea și echitatea. Sunt două valori importante pentru Mileniali și asta se vede și din retorica pe care o au.
Parentingul este una dintre valorile fundamentale. De fapt, la noi, cu această generație a apărut și conceptul de ”parenting” (creșterea copiilor) și întreaga industrie din jurul său. E important pentru Mileniali să facă lucrurile bine în această direcție, să-și crească frumos și cât mai adaptați copiii.
Crowdsourcing-ul și apelarea la experți sunt iar două caracteristici specifice Milenialor. Cred că și faptul că folosim tot mai mulți termeni împrumutați direct din limba engleză e o caracteristică a acestei generații. 🙂 Crowdsourcing-ul (nu are un termen dedicat în limba română, a fost adoptat ca atare din engleză) reprezintă externalizarea unui serviciu, nu către un contractor sau un colaborator, ci către un grup de specialiști sau o comunitate, sub forma unei competiții. Ideea începe să fie preluată tot mai des și la noi. Deși părinții noștri au fost nevoiți să se priceapă la tot, generația noastră apelează, mai degrabă, la experți. Nu își mai asumă că știe să facă de toate. De unde și vorba ”faci de toate, dar nici una ca lumea” 🙂
Apreciază și caută susținerea și suportul. De aceea au și apărut comunitățile, inclusiv cele de părinți și s-au dezvoltat enorm de mult comunitățile online.
Folosesc masiv tehnologia și, în special, social media.
Au acces la enorm de multă informație – însă nu le e ușor să găsească ”firul roșu”, esențialul. DE multe ori, sunt confuzi în mormanul de informații. De aceea, caută surse care să le facă lumină (de exemplu, cursuri). În România abia în ultimul deceniu au explodat cursurile de toate felurile – de la cursuri de pregătire pentru la naștere, la cursuri legate de orice pasiune ai putea avea. Părinții noștri nu prea înțeleg de ce ar merge cineva la cursuri să învețe despre naștere sau despre desen etc.
Există o oarecare competiție și destul de multă nesiguranță că ceea ce fac e bine. Competiția e alimentată și de rețelele sociale, care prezintă imagini perfecte ale unor familii perfecte, concedii perfecte, coafuri și machiaje de revistă, zâmbet ”Colgate” 🙂 etc.
Cum sunt Milenialii ca părinți?
implicați;
se documentează: citesc (cărți sau pe ”Sfântul Google” :D), participă la cursuri, ateliere, seminare;
își doresc să-și crească altfel copiii decât au fost ei crescuți;
își conștientizează rănile și fac eforturi să le vindece;
își doresc o altfel de lume pentru copiii lor și schimbă lucrurile (vezi instituții de învățământ private inițiate de părinți care își doresc alternative viabile pentru copiii lor);
sunt puțin confuzi, având acces la atât de multe teorii (care, nu de puține ori, se bat cap în cap), nu știu pe care să o aleagă;
își postează viața pe rețelele de socializare, încă de la aflarea veștii că așteaptă un copil;
stau mult pe telefoane, chiar și în prezența copiilor; prin urmare, le și permit acces destul de facil și prea puțin controlat copiilor pe Internet;
au tendința să nege experiența și să refuze ajutorul generațiilor anterioare;
sunt tot mai conștienți de partea emoțională și de importanța primilor ani de viață;
deși sunt ancorați în tehnologie, redescoperă și frumusețea naturalului, caută alternative sănătoase de hrană, produse, concedii etc;
existența lor ca părinți este marcată de o puternică dualitate și, uneori, chiar competiție: femei care alăptează versus cele care nu alăptează; nașteri naturale versus cezariene; copiii cu acces nelimitat la gadgeturi versus copii fără acces etc.
Cert este că această generație este foarte diferită de anterioara. Și e nevoie să ne adaptăm, din mers, la noul mod de gândire. Pe măsură ce Milenialii preiau tot mai mult din piața forței de muncă se observă și schimbările. O fi de bine? O fi de rău? Greu de spus acum. Oricum înapoi nu mai putem da. Cred că adaptarea e cuvântul cheie pentru generația actuală, dar și pentru cele viitoare.
De fapt, noua generație, generația Z, a și început să iasă în evidență. Deja mă îngrijorează că nu reușesc să înțeleg unele lucruri și nu sunt ”pe val” 😀 Dar asta e: conflictul de generații! 🙂 Putem doar să ne păstrăm cât mai la zi și să învățăm continuu. Oricum vom fi depăiți de generațiile următoare. Ceea ce e și firesc!
Ce părere ai tu despre generația Milenialilor și conflictul dintre generații, în general?
Adminstrarea oricărui medicament (cu rețetă sau fără) în timpul sarcinii se face cu prudență și cu știința și avizul medicului care urmărește sarcina.
În măsura posibilului, încearcă remedii naturale înainte de a apela la medicamente care ajung în sânge și, prin placentă, și la bebelușul din burtică. Dacă totuși nu observi ameliorări, consultă medicul pentru a vedea ce e mai sigur pentru bebe.
Remedii pentru durerile de cap
bea apă – e posibil să fii deshidratată;
o baie caldă relaxantă (atenție să nu fie prea fierbinte apa, să nu depășească 37-38 de grade);
masaj;
exerciții de reducerea tensiunii (rotația umerilor sau tehnici de relaxare);
aplicații fierbinți sau reci pe ceafă sau umeri și pungi cu gheață pe frunte;
asigură-te că dormi suficient; fă-ți mai mult timp pentru odihnă și relaxare;
nu sări peste mese – foamea poate da dureri de cap;
Insomnia este destul de frecventă în sarcină, mai ales, în ultimul trimestru, când sunt mai multe perioade de somn superficial și e mai dificilă găsirea poziției confortabile de somn.
fă câte o plimbare în pas vioi în fiecare zi (dar nu chiar înainte de culcare);
o baie caldă înainte de culcare;
un pahar cu lapte cald;
un masaj;
muzică liniștitoare;
uleiuri esențiale difuzate, pe pernă sau puse în palme: lavandă, Stress Away, Vetiver.
citește o carte plictisitoare înainte de culcare sau când te trezești noaptea; 🙂
Pentru că schimbi lumea dinăuntrul și din afara ta!
Pentru că ești într-o continuă transformare!
Pentru că inspiri!
Pentru că ești delicată și suavă, dar, în același timp puternică și hotărâtă!
Pentru că iubești!
Pentru că (te) dăruiești!
Nu există nimic ce ar putea să te împiedice să-ți atingi potențialul, cu excepția propriilor limitări și convingeri! Ai un pontețial nemărginit! Descoperă-l! Și folosește-l pentru binele tău și al omenirii!
Crezi că a-ți descoperi pontențialul înseamnă doar a fi celebră? Nici vorbă! Fiecare putem acționa acolo unde suntem! Putem face diferența în viața celor cu care intrăm în contact!
Femeia conține toate misterele creației! Femeia este expresia creativității și dătătoarea de viață!
Să nu uiți nici o clipă cât ești de minunată!
Să nu uiți nici o clipă că ești o zeiță creatoare! Poate nu te simți încă una, dar, crede-mă, ești! E nevoie doar să îți dai voie să se arate!
La mulți ani, FEMEIE minunată!
Fie să-ți reamintești darurile minunate cu care ai venit aici și să le folosești pentru binele suprem al tău și al celor din jurul tău!
Majoritatea prietenilor și rudelor sunt curioși să cunoască noul bebeluș. Așadar, vor să vină în vizită imediat după naștere.
La noi, la români, exsită și acel obicei al ”ploconului” sau ”venitului cu mâncare”. Are diverse denumiri în funcție de zona geografică. Ideea în sine este foarte bună: să duci proaspetei mămici mâncare (pentru că asta era inițial), astfel încât să îi ușurezi primele zile. Însă, ca majoritatea tradițiilor, și aceasta s-a denaturat destul de mult în timp.
Acum toată lumea vine cu un cadou pentru bebeluș, eventual un tort și bere – ca să facă mama lapte. Zahărul și ciocolata dintr-un tort nu sunt chiar ceea ce are nevoie mama în primele zile de după naștere. Nu au calitățile nutritive necesare, chiar dacă arată mai bine să te duci cu un tort drăguț sau o prăjitură, decât cu un coș cu fructe sau o oală de mâncare (care sunt mult mai valoroase nutrițional).
Iar berea, mai ales dacă are alcool, nu e recomandată mamelor care alăptează, întrucât alcoolul ajunge în lapte. Orice băutură (și în special, apa și ceaiurile din plante care stimulează lactația) ajută mama să producă mai mult lapte. Nu berea, în mod special. Îmi pare rău, dar e nevoie să demitizăm acest aspect.
Contextul
Să vă explic cum eram eu după prima naștere. Foarte fericită, dar și foarte obosită. Pentru că am avut o naștere frumoasă, în care nu s-a intervenit, iar la final am avut parte de un ”shot” natural de endorfine (hormonul fericirii) care m-au ținut trează și alertă (să pot avea grijă de copilul meu și să-l pot proteja) timp de 2 zile si 2 nopți. Deci în a treia zi, când a trecut efectul hormonilor, am fost ”praf”. Eram terminată de oboseală, aveam deja ragade (răni cauzate de atașarea incorectă a copilului la sân), iar copilul meu se trezea din oră în oră să sugă câte 5 minute, apoi adormea.
Eram dezamăgită că încă mai aveam burta! Ceea ce era perfect normal, însă aveam așteptări false despre cât de repede își va reveni corpul meu.
Îmi doream doar să mă conectez cu copilul meu, să reușesc să alăptez fără să mă mai doară și să pot să dorm! Toată lumea îmi zicea ”dormi când doarme copilul”, dar eu nu reușeam să adorm (probabil de prea multă oboseală). Și pe când ațipeam, el se trezea.
Închipuiți-vă cât chef aveam să mă îmbrac cât de cât decent, să zâmbesc, să pregătesc ceva ronțăieli și să fac pe gazda fericită! ZERO!
Vroiam doar să fiu lăsată în pace!
Așa că le-am spus prietenilor și rudelor că primim vizite după 6 săptămâni. Bineînțeles că au venit bunicii copilului, dar cam atât. Și ce bine a fost!
A doua naștere
Însă, după a doua naștere, abia așteptam să vină cineva la noi. Îi chemam eu, pentru că, evident, prietenii noștri știau deja de la primul că nu ne doream vizite. Însă, de data aceasta totul a fost exact pe dos. Ema dormea câte 3-4 ore, totul era ok și eu abia așteptam să am cu cine să povestesc.
Concluzia
Concluzia mea a fost că e necesar să faci cum simți.
Dacă simți că ești pregătită și chiar îți dorești vizite, acceptă-le, dar dacă simți că nu ești confortabilă cu asta chiar atunci, spune clar și asta. Partenerul te poate ajuta în acest caz. Poate să le spună el cunoștințelor că doriți să mai așteptați. Dar nu trece peste ceea ce simți. Sunt multe mămici care nu îndrăznesc să spună că nu doresc vizite pentru a nu supăra pe unii și pe alții, dar ajung apoi să fie foarte obosite, frustrate și nervoase, iar copiii foarte agitați. Nu merită sacrificiul!
Sunt convinsă că orice prieten sau rudă înțelege. Cei care au copii poate cu atât mai mult, iar pe cei care nu au încă îi puteți îndruma voi, pentru că ei oricum nu știu exact cum să se comporte în astfel de situații.
Îngrijirea post-partum – ajutorul
Însă sunt și anumite vizite care îți pot face foarte bine. Ale unor prietene sau mama sau sora, care să vină doar să aibă grijă de tine. La noi s-a cam pierdut obiceiul de a îngriji proaspăta mămică, de a o răsfăța și trata ca pe o regină. Pentru că asta este.
Cristina, ne-a povestit la cursul de doula post-partum, ce bine i-a făcut vizita prietenelor ei dragi care au venit cu mâncare, au răsfățat-o, au avut grijă de micuț.
Iar pentru mine marele ajutor a fost din partea mamei mele care a venit o săptămână la noi (pentru că locuiești în alt oraș și încă lucrează). Nu trebuia să îi zic nimic. Era atât de calmă și discretă. Știa exact ce și cum să facă. A fost atât de bine! După ce a plecat ea, am avut mare ajutor cu mâncarea din partea soacrei mele, pentru că ne trimitea mereu mâncare proaspătă și bună!
Pentru cele care nu au un astfel de sprijin, există doula post-partum. O femeie, de obicei, mama și ea, care știe cum să te sprijine emoțional, fizic, organizatoric și să vă ajute să vă regăsiți mai repede noul echilibru, după nașterea copilului.
Am făcut și pregătirea de doula post-partum pentru că simt că avem atât de multă nevoie de sprijin în primele săptămâni de după naștere și majoritatea oamenilor nici nu conștientizează această nevoie. Însă o mămică susținută în prima perioadă, va fi mult mai calmă, liniștită, încrezătoare în propriile forțe și instincte, iar bebelușul va fi și el la fel.
Tu cum ai procedat cu vizitele după naștere? Ai simțit susținere și sprijin?