Lipsa de somn este un factor major pentru multe dintre stările cu care ne confruntăm în primii ani de viață ai copilului.

Este printre primele lucruri pe care le remarcă un proaspăt părinte și, în special, proaspetele mămici.

Ca adulți, suntem obișnuiți să dormim câteva ore legate peste noapte. Însă, copiii dorm în reprize, de cele mai multe ori nu mai mult de 2-3-4 ore legate, zi și noapte. Majoritatea se trezesc noaptea până undeva în jurul vârstei de 2 ani și peste. Mai sunt și copii care se dorm toată noaptea, unii de la început, alții pe parcurs. Însă aceștia sunt excepția.

De fapt, dacă ne gândim că stomăcelul lor e mic și nu poate înmagazina o cantitate foarte mare de hrană, e normal să se trezească destul de des.

Laptele matern de noapte este foarte hrănitor și are proprietăți minunate pentru copil. Deci, mămicile care alăptează și noaptea ar trebui să se bucure.

Numai că, la un moment dat, nu prea te mai bucuri. Pentru că ești prea obosită.

Lipsa de somn devine din ce în ce mai mare și ne dă stări din cele mai ciudate.

Lipsa de somn – efecte

Dintre efectele pe care le are lipsa de somn asupra oamenilor, in cercetările realizate, se pot aminti:

• alterează capacitatea de atenție și concentrare;
• scade capacitatea sistemului imunitar de a te proteja de boli și infecții;
• afectează memoria de scurtă și lungă durată;
• duce la stări emoționale oscilante, indispoziție, lipsă de răbdare;
• poate conduce la depresie și stări de anxietate;
• afectează producția de insulină și poate duce la diabet;
• scade apetitul sexual;
• duce la îmbătrânirea pielii;
• poate duce la îngrășare, întrucât toxinele din corp nu sunt eficient eliminate;
• crează premise pentru boli precum: boli cardiace, hipertensiune, atacuri cerebrale,
• afectează echilibrul și te predispune la accidente;
• afectează capacitatea de a lua decizii și creativitatea;
• afectează producția hormonală;
• poate conduce la accidente de mașină, dacă persoana afectată de lipsă de somn conduce;
• persoana se poate simți fără sens, fără putere, are o stimă de sine scăzută, relațiile cu ceilalți se pot deteriora.

Cum ajungi la lipsa acută de somn

La început această lipsă de somn este îngrozitoare. Îmi aduc aminte după ce l-am născut pe Alex că nu dormisem de 3 zile pentru că eram sub efectul hormonilor și nu puteam dormi de încântare, mă uitam doar la el. Dar în a treia zi, după ce a trecut efectul hormonilor, am simțit că mă prăbușesc. Nu mai eram în stare de nimic. Alex se trezea din oră în oră, zi și noapte și nu mai puteam.

Se liniștea doar cu mine. Sau, cel puțin așa credeam noi, eu și soțul meu, deci eram eu de serviciu mereu. Acum, după ce am trecut de creșterea a doi copii aș gestiona diferit situația, dar atunci așa am știut și putut.

La 2 sau 3 săptămâni, îmi aduc aminte că a venit nașa noastră pe la noi și am izbucnit automat în plâns. Fără un motiv aparent. Eram foarte foarte obosită. A stat cu el, dar nu m-am putut odihni.

Cert este că am început apoi să mă obișnuiesc și devenise noua realitate. După ce l-am înțărcat pe Alex, la 2 ani, a început să se trezească doar o dată sau de 2 ori pe noapte, dar adormea repede înapoi. Numai că eu eram deja însărcinată cu Ema și mă trezeam să merg la baie și nu mai reușeam să adorm. Problema era că nu reușeam să dorm nici peste zi.

Și cel mai tare mă enerva sfatul foarte bine intenționat al oamenilor ”Dormi când doarme copilul”. Numai că eu nu puteam. Și dacă reușeam să ațipesc, până reușeam eu asta, el se trezea deja.

Apoi s-a născut Ema. Ea dormea la început 3-4 ore legate, ceea ce pentru mine era o încântare să dorm atâtea ore legate. Eram deja mult mai bine. Dar, după 1 an a început să se trezească mult mai des noaptea. Iar asta a fost catastrofal pentru starea mea emoțională Nu mai aveam răbdare cu nici unul. Eram foarte agitată. Avusesem și criza de rinichi, deci nici cu sănătatea nu eram prea grozav.

Am avut mai multe tentative de a o înțărca, însă doar pe la 1 an și 10 luni m-am hotărât că nu mai pot și că e mai bine pentru toată lumea să o înțarc, să nu îi mai dau să sugă nici noaptea, pentru că peste zi rărise mult supturile. Numai că timp de 2 săptămâni plângea în fiecare noapte cam la aceleași ore la care sugea, aproape din oră în oră. A fost crunt. Dar, al un moment dat, a încetat și a început să doarmă, cu 1-2 treziri pe noapte.

Și așa am revenit aproape la normal cu somnul. Numai că după 4 ani de nedormit noaptea nu mai reaușeam eu să dorm. Mă trezeam cel puțin o dată pe noapte și aveam dificultăți să adorm din nou. Până când am făcut cura de detoxifiere Oshawa. Apoi mi s-a reglat somnul.

Acum de exemplu, sunt iar într-o fază în care mă trezesc noaptea pe la 1-2 și nu reușesc să readorm timp de 2-3 ore. Ceea ce e destul de obositor.

Variante la somnul neîntrerupt

Părerile sunt împărțite despre cât am avea nevoie să dormim și dacă avem nevoie să dormim 6-7-8 ore legate sau e ok să dormim în reprize.

Am încercat și varianta să mă trezesc când simțeam, de exemplu, noaptea pe la 1 și să lucrez 2-3 ore, cât mă simțeam ok. Dar deoarece lucram pe calculator, îmi sărea somnul și îmi era apoi greu să readorm. Ceea ce ducea la oboseală, somnonlență și lipsă de concentrare peste zi. Dacă aș fi putut să dorm atunci când îmi era somn și peste zi, cred că ar fi mers această variantă.

Iată câte ore spun specialiștii de la National Sleep Foundation (NSF) că ne-ar fi necesare în funcție de vârstă:

Soluții la lipsa de somn

Și totuși ce poți să faci? Că de trezit, copiii oricum se trezesc. Iată câteva variante. Vezi care ți se potrivește ție cel mai bine:

• tehnici de relaxare:
  • relaxarea progresivă a mușchilor corpului. Încearcă relaxarea mea când îți dorești să dormi și spune-mi cum a fost pentru tine:
  • meditația;
  • exerciții de mindfulness;
  • exerciții de respirație;
  • imagerie ghidată;
  • muzică audio specială pentru somn și relaxare.
• controlul stimulilor – se referă la mediul și activitățile dinainte de culcare. De exemplu, ar fi de dorit să nu ne expunem ecranelor cu cel puțin o oră înainte de culcare (de nici un fel, nici televizor, nici laptop, nici tabletă, nici telefon). Sau ai putea să stai în pat doar când dormi pentru a asocia patul cu somnul și atât.
• crearea unor obiceiuri sănătoase înainte de culcare:
  • să mergi la culcare când ți-e somn, nu aștepta să treacă acea etapă;
  • să ai o rutină de seară și una dimineață și ore clare pe care să le respecți în fiecare zi;
  • evită să mănânci cu 2-3 ore înainte de culcare;
  • dacă nu reușești să adormi după 20 de minute de încercări, du-te în altă cameră și citește până ți se face somn; (citește o carte care nu te pasionează neapărat, că poate te prinde și nu mai dormi 🙂 – din proprie experiență spun 🙂 );
  • fă-ți un program regulat de mișcare fizică peste zi;
  • menține dormitorul liniștit, întunecos și la o temperatură confortabilă (nici prea rece, nici prea cald – depinde de tine cum te simți tu cel mai bine);
  • oprește dispozitivele electronice când mergi la culcare; de fapt, ideal ar fi să nu ai dispozitive electronice în dormitor și să menții telefonul cât mai departe de tine pe perioada somnului.

Dacă ai restanțe la somn și dacă ai copii mici sigur le ai, poți încerca cele de mai sus, plus:

• dormitul în reprize mici când apuci;
• vorbește cu partenerul, părinții, prietenele să plimbe bebelușul 2 ore și să dormi în acel timp;
• noaptea, dacă micuțul/micuța se trezește, nu aprinde lumina, nu te juca cu el/ea, ca să învețe că noaptea e pentru dormit;
• vezi cum e mai confortabil: să dormi cu bebelușul în pat sau acesta să fie într-un pătuț din apropierea patului tău; vezi ce funcționează pentru voi pentru că eu cunosc părinți din ambele categorii;
• dacă cel mai bine doarme pe tine, folosește sisteme sănătoase de purtare și trage și tu un pui de somn când doarme bebe.

Scrie-mi ce altceva a funcționat pentru tine pentru a recupera din somn.

#provocarea100Seth #ziua36

Unii oameni cred că relația lor de cuplu se va îmbunătăți după ce apar copiii. Că un copil te unește. Sincer, eu cred că ăsta e unul dintre cele mai mari și poate periculoase mituri despre relații.

Relațiile, în general, cu toți oamenii din jurul tău se schimbă după apariția unui copil. E inevitabil. Chiar dacă îți propui să rămâi la fel, nu ai cum. Nu ai cum să mai ieși în oraș cu fetele exact cum făceai înainte. Nu ai cum să mai mergi cu aceeași gașcă de prieteni fără copii la munte și să faci tot ce fac ei. Nu ai cum să mergi la un film oricând te taie pe tine capul.

Și asta poate fi frustrant. Uneori foarte frustrant.

M-a întrebat săptămânile trecute o prietenă dragă dacă sunt supărată pe ea, pentru că nu ne mai prea vedem și când ne vedem nu apucăm să povestim mare lucru pentru că eu sunt doi copii și ea cu unul.

Categoric nu sunt supărată, însă relațiile se schimbă foarte mult după naștere. Și cred că e mai bine să fim conștienți de asta. Să nu fie un șoc și o frustrare în plus.

Relația de cuplu

În ce privește relația de cuplu, sunt foarte multe aspecte care pot interveni.

Înainte să avem copii, ne uitam la diverse cunoștințe care aveau copii și era foarte simplu să zicem: ”noi nu o să facem așa”; ”noi o să fim implicați la fel”; ”eu nu o să permit așa ceva”; ”noi o să facem așa și așa”. Asta până când l-am avut pe Alex. Și aproape tot ce credeam noi că o să facem, că o să fim s-a cam spulberat.

Egalitatea în cuplu mi se pare utopie. La ca și egalitatea între femei și bărbați. Și am explicat aici de ce cred asta. Adică, da, pot exista aspecte în care să avem drepturi și responsabilități ambii, astfel încât să pară egal, însă egalitate 100% nu are cum să fie datorită energiei și rolurilor diferite pe care ni el asumăm. Dacă nu ne asumăm roluri și energii diferite, nu cred că avem un drum prea lung împreună.

Dar să revenim la schimbări. O foarte mare schimbare este timpul și atenția pe care cei doi parteneri și le alocă zilnic. Mare parte din timp și din atenție sunt dedicate copilului, mai ales când este încă foarte mic și total dependent de părinți. După ce mai crește, merge la grădiniță, poate mai stă cu bunicii sau cu prieteni apropiați, cu bona, începe să fie mai mult timp și pentru partener.

Însă asta poate să însemne 2-3 ani, în unele familii și mai mult, de îndepărtare a partenerilor. Bărbații își doresc să petreacă mai mult timp cu partenerele lor. Însă ele sunt, în general, foarte focusate pe noul rol, de mamă, și atunci disponibilitatea lor este redusă. De aceea, unii parteneri și simt o oarecare formă de ”gelozie” față de copil. Poate gelozie e prea mult spus, dar clar simt că i-a ”răpit” partenera.

Soluția

Și care ar fi soluția? Pentru că foarte mulți ajung la relații destul de tensionate în acești primi ani de viață ai copiilor.

Un prim pas ar fi să devenim conștienți, și femeile și bărbații, de aceste schimbări. Și să ne propunem în mod conștient și asumat să nu lăsăm relația în bătăia vântului.

Eu cred că e important ca noi, femeile, să le acordăm atenție și partenerilor.

Să ne stabilim măcar o ieșire pe săptămână, și dacă e doar o oră, numai pentru noi.

Să petrecem și 5 minute unul în brațele celuilalt când doarme copilul.

Să identificăm activități pe care le putem face împreună.

Să ne ascultăm unii pe alții.

Să nu îi excludem din viața noastră și din deciziile legate de copii.

Să îi implicăm în creșterea copiilor, chiar dacă fac lucrurile diferit decât noi sau, mai ales, pentru că le fac diferit.

Păreri diferite despre creșterea copiilor

Nu știu cum e la voi, dar noi am fost aproape mereu de acord, în teorie cu abordarea de parenting pe care ar trebui să o avem în creșterea copiilor. În teorie. Că în practică, de multe ori ne-am surprins având păreri chiar contrare. La început mă enervam foarte tare. Pentru că noi ne ”înțelesesem”. ”Dar am vorbit. Și am fost de acord asupra acestui fapt. Acum de ce nu mai suntem?” Poate îți sună cunoscut și ție.

Însă am realizat că am avut mereu tendința să acaparez partea asta de educație. Pe principiul, eu am citit n cărți de parenting, am fost la conferințe, știu ce trebuie făcut. Și el, săracul, mă asculta când mai descopeream câte ceva interesant și părea pe moment de acord cu mine. Numai că atunci când era de pus în practică, realiza că, de fapt, convingerile lui erau diferite.

Nu de puține ori, am avut discuții pe tema creșterii copiilor. Uneori m-am simțit atacată. Îmi reproșa că ”teoriile mele” nu funcționează. Și, clar, mă enervam și supăram de fiecare dată.

Până când am hotărât să nu mai reacționez la ce spune el. Să îl ascult și să văd care sunt argumentele lui. Dar să îl ascult real, nu doar să aud ce zice, în timp ce mă gândesc cum să îi dau contra-argumentul. Sunt sigură că tu nu faci asta, dar eu o făceam și, uneori, o mai fac și acum. 🙂

Am început să mă gândesc la legea oglindirii, care spune, foarte schematic, că ceilalți sunt o oglindă pentru noi. Ce vedem în ceilalți e, de fapt, ceea ce avem și noi. Dacă e ceva ce ne enervează la ceilalți, e ceva ce avem și noi, chiar dacă nu vrem să recunoaștem. De fapt, dacă nu am avea acel ceva, nici nu am putea să îl vedem în ceilalți. Cum am putea să vedem și să recunoaștem invidia în ceilalți, dacă noi nu am fi experimentat-o înainte?

Și am început să mă gândesc la oglindă de câte ori simțeam că încep să mă agit:

• Ce din mine îmi dezvăluie?
• Ce am de învățat de aici?
• Ce puncte îmi atinge?
• De ce mă deranjează asta?

Și agitația și furia mea se opreau. Nu mai ajungeam să reacționez. Și toată discuția lua cu totul altă turnură.

Modelul de acasă

Cred că mulți dintre noi nici nu știm exact cum ar trebui să fie o relație de cuplu după apariția copiilor. Poate am avut noroc să trăim într-o familie în care cei doi partneri au continuat să se preocupe și de relația dintre ei. Însă, cred că majoritatea am trăit în familii în care părinții se respectau, dar nu se ocupau de relația dintre ei. Fie pentru că nici nu se gândeau că e nevoie, fie pentru că nu mai aveau timp și energie. Fie pentru că așa li se părea normal.

Cu singuranță, fiecare facem ce știm și putem mai bine în acele momente. Însă, părinții sunt modelul copiilor. În general, copiii vor copia comportamentul și tiparele părinților. Dacă au șansa să se ”deștepte” și să realizeze că se poate și altfel, atunci vor schimba lucrurile în mod conștient, dar altfel, vor reproduce modelul văzut în familie.

Relația de cuplu – cel mai bun curs de dezvoltare personală

Am auzit cândva (din păcate, nu mai știu când și unde) că relațiile de cuplu sunt cel mai bun curs de dezvoltare personală.

Sunt perfect de acord. Provocările sunt mai mereu. Însă dacă devii conștient de ele și ți le asumi, asta te duce la evoluție și chiar la autocunoaștere.

Tu cum întreții relația de cuplu după apariția copiilor? Cred că e util să descoperim modalități noi, la care probabil nu ne-am gândit, prin care să menținem flacăra în relația de cuplu.

#provocarea100Seth #ziua28