Opinii, așteptări și realitate despre creșterea copiilor

#provocarea100SethCreșterea copiilorDiverse

Opinii – judecăți

Înainte să ai copii, ai foarte opinii despre cum ar trebui educați aceștia. Te uiți în jur și judeci:

”Cum poate să facă așa ceva?”

”Nu așa se procedează!”

”De ce a mai făcut copii dacă nu are răbdare cu ei!”

”Eu nu o să fac niciodată așa!”

”Noi o să fim parteneri egali în creșterea copiilor!”

Îți sună cunoscut? Am emis multe astfel de judecăți înainte de a avea copii. Eram expertă în parenting. Știam exact cum ar trebui să mă port, cum ar trebui să reacționez. Însă asta până când m-am trezit cu Alex în față. Și brusc s-au spulberat, pe rând, mare parte din ideile mele despre cum se crește un copil! Și  tot brusc, mi-am dat seama că fiecare face ce poate mai bine în condițiile date.

Contextul

Numai că, din afară, nu vezi condițiile: nu știi (sau și dacă știi nu prea ai cum să înțelegi ce înseamnă) de câte nopți nu a mai dormit, cât a plâns înainte, pe ce fond vin toate astea, cum a fost copilăria părintelui respectiv și ce amintiri (îngropate bine în inconștient) se activează etc. Sunt atât de multe variabile pe care nu le cunoaștem. Și, dacă nu este un părinte foarte conștient de el însuși (și majoritatea nu suntem, cel puțin la început), nici măcar el nu știe că toate acestea îl influențează.

E ușor să judecăm privind doar un comportament. Însă nu ne folosește nici nouă, nici părintelui respectiv. Cel mai util ar fi să empatizăm cu persoana respectivă și să vedem cum putem să o ajutăm. E important ca ajutorul să fie în forma de care are nevoie părintele. Pentru că poate fi foarte diferit de ceea ce ne imaginăm noi.

Nevoi

Poate o mămică are nevoie doar să fie ascultată. Nu are nevoie de sfaturi, de opinii personale, de istorisiri despre cum a fost pentru noi. Are nevoie doar de cineva care să o asculte fără să o judece și fără să o critice.

Poate alta are nevoie de o jumătate de oră singură, să facă o baie sau să meargă la coafor (sau orice altceva i-ar face ei plăcere).

Un tătic ar putea avea nevoie de soluții concrete.

Un altul ar putea avea nevoie de o ieșire cu partenera, doar ei doi, o oră, într-un local.

Fiecare dintre noi avem alte nevoi. Da, sunt câteva de bază, însă e important, dacă ne simțim în stare, să oferim ajutorul de care are nevoie în acel moment. Să întrebăm exact.

Cred că e foarte util să învățăm empatia față de semenii noștri. Și să fim mai blânzi cu ceilalți. De fapt, în primul rând, să fim blânzi cu noi înșine, pentru a putea fi și cu ceilalți. La fel e și cu iubirea și cu orice alt sentiment: oferă-ți-l ție, mai întâi, pentru a-l putea oferi și celorlalți.

Poți să vezi în celălalt doar ceva ce ai și tu!

Fraza asta a sunat ciudat pentru mine la început. Și am rumegat-o destul de mult. Mi-a luat ani până când am înțeles-o. De fapt, cred că încă sunt în proces, dar unul mult mai conștient și asumat.

Adică dacă te uiți la persoana de lângă tine și vezi ceva care îți place, de exemplu, perseverența, poți vedea și recunoaște această calitate doar pentru că o ai și tu în tine. Dacă nu ai avea-o nu ai putea să o recunoști, pentru că nu ai ști ce este. Deci tot ce apreciezi la ceilalți și poate îți dorești să ai și tu, e deja în tine! Poate doar e nevoie să îl dezvolți sau descoperi. Dar sigur e deja acolo!

Dar e valabil și pentru lucrurile care nu ne plac în ceilalți. Dacă vezi un om care invidiază alte persoane, poți să recunoști invidia doar pentru că o ai și tu. Asta nu mai e atât de ușor de acceptat. Știu! Dar acceptă și această perspectivă și dă-i timp să se așeze!

Practic oamenii din jurul nostru sunt ca niște oglinzi pentru noi. Putem să ne vedem pe noi în ele! Și asta ne ajută enorm dacă devenim conștienți!

Voi da un exemplu:

Sunt în parc și văd o mămică foarte agitată, care strigă mereu la copilul ei și nu îl lasă să se joace liniștit (caz real). Tendința mea e să judec. Și să mă gândesc că eu nu o să fac niciodată așa. Însă dacă mă gândesc că acea mămică e o oglindă pentru mine; că acea parte din ea, sâcâitoare, este și în mine, chiar dacă nu o manifest în acest moment, atunci încep o analiză a mea. De ce mă enervează atitudinea respectivă? Când am manifestat-o și eu? Și îmi dau seama repede că am avut situații și momente în viață când am fost sâcâitoare.

Bun, acum că am conștientizat asta, ce fac cu informația asta? În primul rând, probabil voi fi mai puțin critică la adresa mămicii, întrucât nici eu când am fost sâcâitoare nu am făcut-o cu rea intenție. Apoi, devenind conștientă de acest comportament pot să aleg să manifest un comportament diferit. Să fiu atentă la ce fac copiii mei în parc, dar să păstrez indicațiile la minim. Și pot extrapola asta în orice situație. Poate am tendința să fiu cicălitoare cu soțul meu. Și data viitoare când îmi vine să îi zic ceva, mă voi opri.

Cred că ai înțeles ideea. 🙂

Sunt curioasă care e părerea ta pe acest subiect. Te rog, scrie-mi care e perspectiva ta!

#provocarea100Seth #ziua2

Citește în continuare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Ina Lupu pe social media
Instagram
YouTube
Meniu