Nu (te) mai compara!

Nu compara pe nimeni! Nici măcar pe tine cu tine de acum câțiva ani!

Comparațiile sunt frecvente. Sub forme foarte diverse. Însă ele ne fac rău.

Am fost crescuți (majoritatea dintre noi) fiind comparați cu alții. Și avem tendința să facem același lucru. Dar putem întrerupe acest cerc. Putem alege să oprim comparațiile.

Compararea bebelușilor încă de când se nasc

”Bebelușul vecinei de salon este mai ”cuminte” / ”rau” / doarme mai mult / mai puțin / mănâncă mai mult / mai puțin” etc.

”Copilul meu de la 2 săptămâni își ridica singur capul.”

”La 4 luni deja stătea în fund.”

”Copilul prietenilor noștri mergea de la 8 luni.”

”Primul copil a fost într-un anumit fel … ”

De ce nu sunt benefice?

Pentru că fiecare copil este unic. Fiecare mamă, fiecare familie este în felul ei. Nu există rețete universale care să funcționeze pentru absolut toate persoanele. Există doar repere generale, principii și valori. Creștem și ne dezvoltăm în ritmuri diferite. Ceea ce este perfect!

Comparațiile nu fac decât să creeze panică, frică, neadecvare pentru părinții (și așa destul de bulversați de schimbările majore care au loc în primii ani de viață cu un nou membru al familiei).

Multe mame se simt incompetente. Simt că nu fac lucrurile bine, Că nu se descurcă cu proprii lor bebeluși. Că nu sunt mame bune. 🙁 Și asta pentru că se compară. Pentru că au așteptări nerealiste. Se uită la pozele unei familii ”perfecte” pe rețelele sociale sau la un moment surprins din viața unei alte familii și își imaginează că doar ele trec și prin momente provocatoare.

Totuși cred că e util, de exemplu, să vedem că și alte familii au provocări similare cu ale noastre. Nu avem nevoie de sfaturi. Doar să știm că suntem ok. Că suntem ”normale”.

Sau mai sunt proaspete mămici care se uită cum țin eu un bebeluș (după 2 deja ai mei și mulți alții pe care i-am ținut din primele lor zile de viață) și se gândesc că ele nu fac bine, că nu se descurcă!

Comparația nu își are locul și rostul. Eu asta fac! Tu ești poate la primul nou-născut pe care îl ții în brațe. În câteva zile o să vezi că ești deja profesionistă și tu știi cel mai bine ce i se potrivește copilului tău! Tu îl cunoști cel mai bine! Doar dă-ți un pic de timp!

Compararea copiilor între ei – fie că sunt frați sau nu

Compararea copiilor, mai ales, dacă sunt frați este extrem de dăunătoare! E important ca noi, adulții, să înțelegem că fiecare dintre noi suntem unici, inclusiv copiii și asta este extraordinar!

Cum ar fi să fim toți la indigo? Și asta să le transmitem și lor: fiecare dintre noi avem propriile calități și defecte, propria personalitate, reacționăm diferit, dar asta este foarte bine și ne subliniază unicitatea.

Uneori ne dorim ca și copilul nostru să facă anumite lucruri pe care le fac alți copii și atunci apelăm la fraze de genul:

”Uită-te la copilul acela, e mai mic decât tine și mănâncă tot.”

”Fratele tău s-a îmbrăcat deja.”

”Toți copiii din parc stau liniștiți. De ce nu poți fi și tu ca ei?”

Ce mesaje primește copilul?

Și dacă vă e greu să vă imaginați, aduceți-vă aminte cum vă simțiți voi când sunteți comparați cu altcineva:

• nu sunt suficient de bun;
• alții sunt mai buni;
• nu fac ceea ce trebuie / se așteaptă ceilalți de la mine;
• trebuie să fac ce fac ceilalți;
• sunt defect;
• trebuie să mă uit la ceilalți pentru a ști ce și cum să fac;

și multe altele de genul acesta. Pe care le cărăm în spate toate viața. Iar în adolescență, când copilul vrea să fie ”cool” și face precum ”gașca” (fumează, se droghează, își începe devreme viața sexuală, bea alcool) pentru a se simți integrat, ca ceilalți, nu ne mai place. Dar noi l-am încurajat să se uite la ceilalți. Să se compare cu ei. Că ei sunt mai buni.

Comparația cu extremele (cei mai buni sau cei mai slabi)

Pfff … toată viața m-am comparat cu cei mai buni. Niciodată nu m-am simțit suficient de competentă și de bună. Niciodată nu m-am simțit suficientă. Încă mai sufăr de asta … dar, mă tratez 🙂

Chiar și după ce am început să lucrez cu mine, încă nu am reușit să trec total peste comparația cu cei mai buni. Și asta mă blochează mult. De cele mai multe ori nu mă apuc să pun în aplicare o idee pentru că există deja cineva mai bun ca mine (în opinia mea) care face deja acel lucru.

Uit însă că fiecare dintre noi ne punem propria energie în tot ceea ce facem. Că oamenii caută experiențele și felul în care îi faci să se simtă, nu neapărat informațiile. Și că, oricât de experimentat sau bun ar fi altcineva, și eu am ceva unic, pe care îl transmit în felul meu. Iar cine rezonează cu mine și cu felul meu de a fi, mă va alege pe mine.

Același lucru e valabil și pentru oricare dintre voi. Nu vă lăsați sufocate visurile pentru că nu vă considerați la fel de bune ca altele!

Dați lumii ceea ce aveți unic și special! Pentru că fiecare suntem unici și speciali în felul nostru!

Comparația cu cei mai slabi, ne face să fim vanitoși, să ne supraevaluăm, să acționăm din ego. Ceea ce, pe termen lung, nu ne ajută.

Totuși, câteodată, pentru mine, funcționează

Comparația cu pozele perfecte de pe rețelele sociale sau alte mămici ”mai experimentate”

Pozele perfecte de pe rețelele sociale sunt doar instantanee, de obicei, regizate. Și dacă nu sunt regizate, nu înseamnă că viața acelei familii este doar lapte și miere. Toate familiile au provocări. Mai ales la început.

Din experiența mea, persoanele care pun cele mai multe poze ”perfecte” au și cele mai multe provocări. Iar pozele sunt doar o mască.

Partea proastă este că se creează așteptări nerealiste despre ce înseamnă viața cu un bebe, Și multe mămici se simt insuficient de bune sau chiar ”groaznice” că viața lor nu e așa ușoară și aranjată ca cea pe care o văd în poze.

Multe proaspete mămici mă întreabă cum reușesc să mă ocup și de copii, și de casă și de activitatea pe social media, cursuri și ce mai fac că ele nu reușesc să mai facă nimic în afară de copil. Răspunsul meu este că la primul copil nici eu nu făceam mai mult decât ele. Eram non-stop cu el. Și cam asta era singura mea grijă până pe la 1 an jumătate.

Normal că la al doilea atenția și energia se împart. Și înveți să te împarți și tu. Și nu mai ești atât de panicată de orice. Cum e la primul copil. Asta nu înseamnă că nu ești solicitată, mai ales, în primele luni cu doi copii. Cu trei încă nu știu cum e 🙂 Voi vedea peste câteva luni și sigur vă scriu și vouă 😀

Așa că, dragi mămici, nu vă comparați nici cu mine, nici cu altcineva. Fiecare dintre noi suntem în etape diferite. Avem valori și activități diferite. Și e perfect așa.

Comparația cu tine de acum câțiva ani

La un moment dat m-am străduit să nu mă mai compar cu ceilalți. Și am început să mă compar cu mine din urmă cu câțiva ani. Dar am realizat repede că e ca și cum aș compara mere cu pere. Care sunt mai bune?

Atât de mult m-am schimbat de-a lungul anilor, de la partea fizică, la mentalitate, la partea spirituală, încât orice comparație de prisos.

O dată la 7 ani ne schimbăm integral celulele din corp. Doar sufletul rămâne etern, deși și el crește și integrează lecții noi.

”Acum 5 ani aveam cu 5 kg mai puțin.”

”Puteam să mut munții din loc și nu eram obosită.”

Da, dar de atunci s-au schimbat multe. Ai trecut prin multe experiențe. Și poți să faci alte lucruri pe care atunci nu le puteai realiza.

Îți poți stabili un termen realist și relativ apropiat. De exemplu, cum eram eu ca educator prenatal la primele cursuri pe care le-am ținut, comparativ cu abilitățile pe care le-am dobândit între timp. Acest gen de comparație e util pentru a vedea progresele făcute. Sau cum eram înainte de cursul x și cum sunt după. Mă ajută să evaluez. Însă totul făcut cu respect și considerație față de mine însămi. Fără presiune și judecată.

În loc de concluzii

Știu că știți ce am scris aici, dar am simțit nevoia să îmi și să vă readuc aminte. De multe ori am și eu nevoie să îmi readuc aminte aceste aspecte. Iar scriindu-le îmi aduce și claritate.

Scrieți-mi cum vedeți voi comparația. V-a ajutat sau v-a încurcat de-a lungul vieții?