Mersul de-a bușilea (”în patru labe”) și importanța sa în dezvoltarea bebelușului

Creșterea copiilorDezvoltarea copiilorDiversePost-partum

Mersul de-a bușilea este, uneori, privit ca ceva negativ, în România. Sunt părinți care feresc copiii de această etapă pentru că există un mit conform căruia ”copiii care merg de-a bușilea încep să meargă în picioare singuri mai târziu”.

Îmi doresc în continuare să vă prezint beneficiile dovedite prin studii ale acestei etape firești din dezvoltarea bebelușilor.

Când ar trebui să înceapă mersul de-a bușilea?

Răspunsul la această întrebare, cam ca și restul întrebărilor referitoare la copii, este enervantul (pentru părinții care au nevoie de informații concrete și clare): DEPINDE. 🙂

Fiecare bebeluș este unic și are un ritm propriu de evoluție, atât în ceea ce privește aspectele ce țin de partea fizică, cât și cele ce țin emoțional, mental sau psihologic.

Majoritea încep undeva pe la 8 luni, dar sunt și copii care merg de-a bușilea de la 5 luni, 11 luni sau niciodată.

Eu am 3 copii și fiecare a fost foarte diferit ca dezvoltare: Alex a început să meargă de-a bușilea abia pe la 11 luni, Ema a mers încă de la 6 luni, iar Filip are acum 11 luni și are un stil interesant de a se deplasa pe fund, impingându-se în mâini, dar nu stă sau merge de-a bușilea încă.

Așadar, poate să înceapă să meargă devreme în patrupedie (de-a bușilea), mai târziu sau unii copii, într-adevăr, nu trec niciodată prin aceeastă etapă, în mod natural, fără să se intervină în proces.

Tipuri de deplasare

Experții au observat 25 de combinații unice ale părților corpului pe care bebelușii le fac pentru a se deplasa. Principalele 2 tipuri de mers de-a bușilea sunt târârea pe burtă și mersul încrucișat pe mâini și genunchi.

Mai jos aveți câteva exemple:

Tipuri de deplasare la bebeluși Sursa imaginii: https://www.verywellfamily.com/at-what-age-will-your-baby-start-to-crawl-5085117

 

Târârea pe burtă

Cam jumătate din bebeluși încep cu acest tip de deplasare. De obicei, aceștia încep mai devreme decât ceilalțti, întrucât târârea pe burtă necesită mai puțin echilibru și putere.

Uneori, bebelușii folosesc acest tip de deplasare până când încep să meargă în picioare. Alteori trec la mersul încrucișat: mână picior opus, pe palme și genunchi.

Mersul de-a bușilea

Acest tip de deplare presupune o bună și foarte bună coordonare a membrelor opuse (mână-picior opus). Bebelușul alternează brațele și picioarele, ceea ce înseamnă că brațul de pe o parte va ajunge pe podea în același timp cu piciorul de pe partea opusă.

Mersul de-a bușilea este vital în dezvoltarea unei părți importante a creierului: corpul calos.

Dezvoltarea creierului

Corpul calos este o bandă groasă de fibre nervoase care împarte lobii cortexului cerebral în emisfere stânga și dreaptă. Conectează părțile stângi și drepte ale creierului, permițând comunicare între emisfere. Corpul calos transferă informții motorii, senzoriale și cognitive între emisferele creierului.

Corpul calos - Sursa imagine: www.greelane.com/ro

Corpul calos – Sursa imagine: www.greelane.com/ro

Mersul de-a bușilea stimulează corpul calos să se dezvolte într-un mod echilibrat, permițând emisferelor cerebrale să comunice.

Mișcarea încrucișată lateral a copilului stimulează ambele părți ale corpului în mod egal și implică o coordonare a mișcărilor ochilor, urechilor, mâinilor, picioarelor și principalilor mușchi. Acest aspect conduce la dezvoltarea funcției cognitive, rezolvării de probleme și ușurință în învățare.

Mersul de-a bușilea ajută la formarea prizei șoldurilor

Acest tip de deplasare este și o etapă importantă în dezvoltarea fiziologică a mersului. Acțiunea mușchilor din timpul mersului în patrupedie le permite șoldurilor să se dezvolte optim, deplasându-se înainte și înapoi. Pe măsură ce bebelușul este tot mai puternic acest se poziționează astfel încât să-și poată ridica trupul și să își găsească echilibrul perfect pentru mers.

Dezvoltă armonios linia mediană a corpului

În mersul de-a bușilea copilul reușește să-și miște un membru al corpului de pe o parte pe cealaltă, de exemplu: să atingă cu brațul drept umărul stâng. Acest tip de mișcare dezvoltă vederea, auzul, învățarea și integrarea reflexelor.

Alte beneficii:

  • dezvoltă mușchii inferiori ai spatelui, în pregătire pentru poziția verticală;
  • pregătește gleznele pentru flexia utilizată la mers;
  • exersează rotații ale coloanei;
  • întărește coordonarea mână-ochi.

De ce unii bebeluși nu merg de-a bușilea?

Uneori, acest lucru se întâmplă întrucât sunt puși în diferite dispozitive (rotobil, jumper etc), duși de mâini mai repede decât ar fi ei pregătiți sau ar face-o singuri.

De aceea, e important să îi lăsăm în ritmul lor, să le asigurăm suficient timp pe podea încât să poată exersa, să nu îi forțăm prin folosirea diverselor ”ajutoare”.

Cum putem să îi ajutăm să meargă de-a bușilea?

Puteți încerca următoarele sugestii. Vedeți ce funcționează pentru voi:

  • oferiți-i bebelușului cât mai mult timp pe podea. Explorarea și curiozitatea înăscute îl va ajuta să încerce mișcări noi.
  • Permiteți-i să descopere singur statul în fund și în picioare. Astfel își va dezvolta puterea și coordonarea necesare mersului de-a bușilea.
  • Reduceți la minim susținerea lui în picioare (dusul de mâini) sau punerea în dispozitive pentru deplasare pentru a evita tensiunile musculare, care fac mai dificil mersul în patrupedie.
  • Evitați trendurile care spun că mersul în patru labe nu este important.

Știința a arătat deja de ceva vreme că această etapă este importantă în dezvoltarea lor. Există totuși și bebeluși care sar peste această etapă, așadar, dacă al vostru nu a mers de-a bușilea, nu vă faceți griji! 

Permiteți-i copilului să meargă de-a bușilea atât cât vrea și are nevoie, iar atunci când va merge singur va beneficia de toate avantajele dezvoltării corespunzătoare a corpului și creierului.

 

Cum a fost la voi cu mersul de-a bușilea?

Citește în continuare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ina Lupu pe social media
Instagram
YouTube
Meniu