Între a face ce trebuie și a face ce simți

Diverse#provocarea100SethFemeie

Azi am simțit foarte puternic că vreau să merg la alergat. Dar mai aveam o grămadă de lucruri de finalizat, trebuia să fac bagajele pentru weekend, să mă întâlnesc cu o prietenă, să iau copiii de la grădi și apoi să plec spre cabană.

Teroarea lui ”trebuie”

Dar eu simțeam că vreau să merg la alergat. Eram ca un copil mic: ”Dar eu vreau acum!” Și rațiunea mea zicea ”Dar mai ai atâtea de făcut! Nu ai cum să te încadrezi! Nu ai timp azi de alergat!” ”Trebuie să faci ce trebuie”

Nu știu cum ești tu cu cuvântul ăsta ”trebuie”, dar eu îl resping total. Pentru că toată viața am făcut ceea ce trebuia, nu neapărat ceea ce am simțit. Și nu mai vreau. Vreau să fiu eu, autentică, dar parcă nu mai știu cum să fac asta.

Și atunci când aud (fie de la altcineva, fie de la rațiunea mea) ”trebuie” deja deja m-am blocat și nu mai vreau să fac. Ca urmare, mă străduiesc să îl și scot din volcabular. Să folosesc alternative. Nu e deloc ușor! Dar am reușit cu ”nu-i voie”, reușesc eu și cu asta.

Nici măcar la descoperirea convingerilor prin Theta Healing la mine nu funcționează cele cu ”Trebuie să …”.

Am lucrat destul de mult pe a face ce simt, fără să mă mai simt vinovată. Să fac ceea ce simt și să mă bucur de moment.

Așa că azi, ce crezi că am făcut?

Am lăsat totul baltă și am ieșit 15 minute la alergat. Nu aveam mai mult. Dar am făcut ceea ce am simțit. Și a fost foarte bine. Și nu m-am simțit vinovată. Nu era nimic ce ardea. Tot eu le fac până la urmă.

Dar să aleg să fac ceea ce simt a fost pentru mine o premieră. Yuhuu! Sunt bucuroasă!

Pentru că simt că ne robotizăm. Că ne ocupăm timpul și viața cu lucruri care nu sunt neapărat importante. Că amânăm să trăim. Așteptăm concediul ( o dată – de două ori pe an) sau poate chiar pensia. Știu atâția oameni care trăiesc de pe o zi pe alta cu gândul că în câțiva ani vor ieși la pensie și vor face, în sfârșit, ce le place.

Extrem de trist! Și dacă nu mai ajungi la pensie? Nimeni nu știe dinainte câte zile are. Și nu sunt deloc fatalistă. Dar asta e realitatea. De ce să tot amânăm? De ce să nu trăim așa cum simțim și avem potențial acum?

Știu, sunt idealistă. Însă, din fericire, văd oameni. în jurul meu. de succes, care fac exact ce le place și care trăiesc fiecare zi. Deci se poate. Înseamnă că și eu pot. Numai să îmi dau voie.

Și încep să-mi dau voie.

Și realizez că e vorba de alegerile pe care le facem. Zi de zi. Și a nu face nimic e tot o alegere. A te lăsa în ”bătaia vântului” e tot o alegere. Azi am ales. Nu știu ce alegeri voi face mâine. Dar sper să le fac pe cele mai potrivite pentru mine. 🙂

Abundența

Îmi tot apare în cale, în ultima vreme, abundența universală, care zice, contrar a tot ceea ce am învățat în școală, că abundența este nelimitată. Și toată lumea poate trăi în abundență. Dar prin acest termen se înțelege mai mult decât bani. Mult mai mult.

Încă lucrez cu mine și convingerile mele să accept această perspectivă, dar sunt pe drumul cel bun!

Am făcut facultatea de științe economice. Faptul că resursele sunt limitate este un fapt, de bază, învățat încă din prima zi. Deci acum eu schimb convingeri puternic înrădăcinate în mine. Dar sunt dispusă să fac asta pentru că văd oameni care au acceptat că abundența este infinită și pentru toată lumea și sunt foarte fericiți.

Poate noi fetele suntem crescute cu un simț al datoriei mai ridicat cumva. Adică ești femeie, trebuie să faci … de mâncare, copii, curățenie, să ai și un job, și bine plătit eventual, să fii și senzuală pentru partener etc. Știu multe femei care fac mâncare nu pentru că le-ar face plăcere sau s-ar bucura de proces. Ci pentru că ”trebuie”. Amintesc mereu asta cu mâncarea pentru că nu e o activitate care să-mi facă plăcere. Și, de fapt, o și evit pe cât pot. Am noroc că ai mei copii mănâncă la grădi, iar pentru noi există variante și, bineînțeles, salvarea noastră: soacra 🙂 căreia îi mulțumesc!

Dar poate mă înșel cu simțul datoriei și fetele. Sunt chiar curioasă care e părerea ta legată de dilema mea de azi. Scrie-mi ce crezi tu pe tema asta!

#provocarea100Seth #ziua26

Citește în continuare

3 comentarii. Leave new

  • Camelia Covaci
    martie 16, 2019 5:48 pm

    Sunt exact în aceeaşi barcă, ca şi tine. Mereu este câte ceva de făcut, mereu ar “trebui” una şi alta, în timp ce, în sinea ta, rămâi şi te gândeşti: las că vine şi rândul meu. Te consolezi cu asta, cu gândul, cu speranţa…că mai târziu, că mai spre seara, că pe mâine, pe săptămâna viitoare….Iar ziua are tot 24h, responsabilităţile noastre rămân aceleaşi, ba apar şi altele spontane. Cred că trebuie să avem curajul să mai punem câte o pauză din când în când. Dar să o facem fără a ne simţi vinovate, despre asta e vorba. În final, totul se reduce la psihic, un psihic sănătos, care e vital.

    Răspunde
    • Da, Cami, asa este. Eu am inceput sa-mi fac timp pentru mine doar cand eram atat de jos incat nu mai puteam. Vreau sa trag un semnal pentru toate mamele și vreau să le ajut să înțeleagă că dacă suntem noi bine, vor fi și restul bine. DAr dacă noi clacăm pentru că nu ne acordăm nici un pic de atenție, iubire și respect, atunci nici ceilalți nu vor fi bine. Mult succes să găsești puterea în tine să îți faci timp, fără să te simți vinovată!

      Răspunde
  • […] a fost un pas important pentru mine deoarece eu am fost mereu conformistă. Am învățat de mică să fac ceea ce trebuie. Să nu supăr oamenii. De aceea, să fac lucrurile contrar așteptărilor celorlalți pentru mine […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Ina Lupu pe social media
Instagram
YouTube
Meniu