21 de idei prin care ne întărim fizic, mental și emoțional în această perioadă

DiverseFemeie

Știu că este o perioadă foarte agitată pentru toată lumea, cu atât mai mult pentru viitoarele și proaspetele mămici. Dacă până acum nu multă vreme era doar despre voi și puteați gestiona situația, de când au apărut minunile în viețile voastre e și despre ei. De multe ori, e mai mult despre ei decât despre voi. E perfect normal.

Agitația și anxietatea pe care le simțiți sunt la fel de normale. Nu contează dacă sunt justificate sau nu. Frica nu are nevoie de justificare pentru a apărea. Iar când apare putem să ne prefacem că nu există, dar nu pentru mult timp.

Ideea este să o conștientizăm și acceptăm. Da, este acolo. E ok.

Vreau doar să vă reamintesc că tot ceea ce simțiți voi se transmite și copilului, fie că e în burtică sau deja în brațele voastre.

Mamele sunt releele copiilor până la cel puțin 7 ani. Tot ce experimentează ele, în special, din punct de vedere emoțional, se transmite și copiilor. Iar ei învață de la noi despre mediul extern și cum să gestioneze situațiile cu care se confruntă.

Nu scriu aceste lucruri pentru a vă speria! Ci doar pentru conștientizare. Pentru că în momentul în care reușești să conștientizezi ceea ce simți și cum te influențează pe tine și copilul tău, deja ești pe drumul cel bun.

Bun! Să revenim:

  • Ne este frică.
  • Conștientizăm emoția. O acceptăm.
  • Conștientizăm că emoțiile noastre se transmite și copilului (născut sau nenăscut încă).

Ce facem mai departe?

Avem grijă de noi din punct de vedere fizic, mental și emoțional. Cum? Fiecare după cum simte că rezonează. Eu vă propun câteva variante:

Fizic:

  • evităm alimentele care ne scad imunitatea și vibrația corpului (de ex: dulciuri, fast-food, alimente super-procesate, băuturi acidulate sau alcoolice etc);
  • putem lua suplimente alimentare, dar recomand să luați cu măsură și eventual, în urma unor analize sau la recomandarea specialistului;
  • stăm la soare, în aer liber, în mijlocul naturii minim o oră pe zi (în curte – dacă avem sau pe străzi/parcuri/păduri din apropiere, respectând distanța față de alți oameni);
  • respirația conștientă minim 1 minut;

Mental:

  • încetăm să mai stăm cu ochii pe televizoare / ecranele telefoanelor / tabletelor / laptopurilor;
  • meditații;
  • rugăciune;
  • mudre – yoga degetelor – le practicăm în programul online Timp pentru mine;
  • yoga – asanele curăță mintea și o echilibrează;
  • ascultăm podcasturi / videouri pozitive / educative;
  • ascultăm muzica preferată;
  • citim ceva ce ne relaxează, ne amuză, ne educă;
  • mișcăm șoldurile (belly-dancing – puteți urmări mișcări în videouri gratuite) – pentru că astfel se liniștește și mintea;

Emoțional:

  • ținerea unui jurnal (în care să scriem atât ce ne frământă, cât și pentru ce suntem recunoscătoare) ne poate ajuta enorm să eliberăm;

    Jurnal

  • diferite terapii complementare (EFT, Theta Healing, Access Bar, Codul emoțiilor etc) – dacă rezonați cu ele; puteți lucra singure (dacă aveți deja bazele) sau cu terapeuți;
  • terapii tradiționale – cu psihoterapeuți;
  • programe online de sprijin – gratuite și / sau plătite;

Și metoda mea preferată din ultima vreme: ajută pe altcineva să obțină ceea ce îți dorești tu: calm, pacea minții, eliberare de frică etc (depinde ce simți exact tu și ce îți dorești să obții). Metoda aceasta a fost dezvoltată de Diamond Cutter Institute, iar în România avem foarte materiale și sprijin prin Diamond System România. Vă recomand să citiți puțin despre această metodă, care pentru mine a fost revelatoare și m-a ajutat enorm în diverse situații în care m-am aflat.

Sper că v-am oferit câteva idei utile!

Scrieți-mi ce altceva faceți voi pentru a vă păstra calmul și pacea minții în această perioadă.

Vă îmbrățișez și vă transmit multă multă energie pozitivă și suportivă!

Citește în continuare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ina Lupu pe social media
Instagram
YouTube
Meniu