Moașa este un cadru medical, absolventă a 4 ani în cadrul unei Facultăți de Medicină, cu specializarea de moașă. Moașa îngrijește, sprijină și monitorizează, într-o manieră globală și autonomă, gravidele sănătoase și nou-născuții sănătoși, începând de la concepția lor, pe perioada sarcinii, la naștere și postpartum, facilitând totodată și integrarea acestora în familie și societate. Moașa se ocupă și de planning-ul familial, de informarea cuplurilor cu probleme de fertilitate, de promovarea unei stări bune de sănătate a femeii/familiei și de educarea sexuală și relațională a tinerilor/adolescenților.
Data de 5 mai a fost stabilită ca Ziua Internațională a Moașelor. Prilej pentru societatea noastră să conștientizeze importanța pe care ar putea-o avea în normalizarea nașterilor în România și într-o îngrijire eficientă a mamei și copilului.
Numai că în România atribuțiile sale reale sunt mult șuntite, deși legislația le prevede pe toate.
Moașa – atribuții (stabilite prin lege):
Profesia de moaşă presupune dreptul de acces şi exercitare a următoarelor activităţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare (ORDONANŢA DE URGENŢĂ Nr. 144 din 28 octombrie 2008, privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România):
a) asigurarea unei bune informări şi consilierea în materie de planificare familială;
b) diagnosticarea sarcinii, apoi supravegherea sarcinii normale, efectuarea examinărilor necesare pentru supravegherea evoluţiei sarcinii normale;
c) prescrierea sau consilierea privind examinările necesare celei mai timpurii diagnosticări posibile a sarcinilor cu riscuri;
d) stabilirea unui program de pregătire a viitorilor părinţi şi consilierea lor în materie de igienă şi alimentaţie, asigurarea pregătirii complete pentru naştere;
e) îngrijirea şi asistarea mamei în timpul travaliului şi monitorizarea stării fetusului in utero prin mijloace clinice şi tehnice adecvate;
f) asistarea naşterii normale inclusiv, la nevoie, efectuarea epiziotomiei şi în cazuri de urgenţă practicarea naşterii în prezentaţie pelviană;
g) recunoaşterea, la mamă sau la copil, a semnelor de anunţare a unor anomalii care necesită intervenţia unui medic şi, după caz, asistarea acestuia; luarea măsurilor de urgenţă care se impun în absenţa medicului, în special extragerea manuală a placentei, urmată eventual de examinarea manuală a uterului;
h) examinarea şi îngrijirea nou-născutului; luarea tuturor iniţiativelor care se impun în caz de nevoie şi practicarea, după caz, a resuscitării imediate;
i) îngrijirea mamei, monitorizarea progreselor mamei în perioada postnatală şi acordarea tuturor sfaturilor utile privind creşterea nou-născutului în cele mai bune condiţii;
j) acordarea îngrijirilor prescrise de medic;
k) elaborarea rapoartelor scrise necesare;
l) desfăşurarea de către moaşele licenţiate de activităţi de educaţie în instituţii de învăţământ pentru pregătirea viitoarelor moaşe, activităţi de cercetare şi în cadrul programelor de educaţie continuă.
sursa foto: https://www.worldatlas.com/articles/20-countries-with-the-best-acess-to-nurses-and-midwives.html
Istoricul profesiei de moașă
Istoria moașelor a avut suișuri și coborâșuri. La început, moașele erau femeile din comunitate: mame, bunici, mătuși, care ajutau gravidele să nască acasă, oferind sfaturi din propriile experiențe. În multe limbi, „moașă” înseamnă bunică, în Jamaica este „nana”, în Franța se numea „sage femme”. În Grecia antică, legea spunea că moașele trebuie să aibă copii și să fi trecut de perioada menopauzei ca să poată fi mereu de gardă.
La început, moașele nu au fost școlite, pentru că femeile nu aveau acces la educație. Totuși, pentru că majoritatea femeilor însărcinate nu aveau alternative, profesia a continuat să crească și, pe alocuri, să se educe. Dar schimbarea nu s-a întâmplat peste noapte, pentru că nu existau nici suficienți doctori, nici suficiente spitale. Femeile care ajungeau în spitale, sub supravegherea medicilor, erau cele sărace, iar cele din clasa medie nășteau tot acasă, asistate de moașe. Mai apoi, în unele țări, lucrurile s-au inversat.
A fost un du-te-vino între medici și moașe, deopotrivă bărbați și femei, în funcție de mentalitatea fiecărei societăți. În Suedia, o țară cu o istorie feministă, moașele au avut continuitate și împart și acum un rol complementar cu medicii. În 1839, regina de atunci a decis prin lege ca toate comunitățile din Suedia să angajeze moașe, ca să scadă rata mortalității maternale ridicate. Astăzi, moașele sunt licențiate și asistă nașteri în spitale. Asta se întâmplă nu doar în Suedia, ci și în Franța, Marea Britanie, Norvegia sau Danemarca.
Acestea sunt moașele moderne. De când află că sunt însărcinate, femeile sunt consultate de moașe în cabinetele lor și doar dacă este observat vreun risc sunt îndrumate către medici. Travaliul și nașterea se întâmplă cu moașe, la fel ca îngrijirea de după naștere, iar toate acestea sunt servicii accesate prin sistemul public de sănătate. Dacă o pacientă vrea cezariană, este trimisă să vorbească cu un psiholog, care evaluează dacă un travaliu sau o naștere ar putea să o afecteze psihic.
În aceste țări, numărul medicilor obstetricieni este și de 10 ori mai mic decât cel al moașelor. (Sigur că într-un astfel de context nașterea vaginală este încurajată. Potrivit unui raport internațional din 2015, rata cezarienelor în Norvegia era 16%, în Suedia 17,3%, în Marea Britanie 26,2%).
Și în România s-a născut cu moașe. În comunism, moașele de la dispensare aveau grijă de femei în sarcină, la naștere (dacă nu ajungeau la spital) și în perioada de lăuzie sau, ilegal, când voiau să facă avorturi. Când sistemul s-a medicalizat, unele au migrat către spitale, iar asistentele de acum din secțiile de obstetrică ale spitalelor se numesc popular „moașe”, deși multe dintre ele nu au absolvit școli dedicate, ci un liceu sanitar, făcându-și pregătirea la locul de muncă, în subordonarea medicilor.
Înainte de aderarea din 2007, Uniunea Europeană ne-a obligat să reglementăm profesia de moașă. Din 2005 au început să se deschidă facultăți de moașe în cadrul universităților de medicină de la București, Iași, Cluj. Trei ani mai târziu, România a trebuit să transpună în propria legislație directiva europeană prin care moașele erau recunoscute ca personal medical care poate urmări sarcina, asista nașterea, îngriji post-partum mama și copilul în cazuri fără risc patologic, așa cum se întâmpla deja în alte țări.
Numai că legea nu a primit norme de aplicare, ceea ce însemna că moașele nu aveau cum să-și exercite profesia. Nu aveau autonomie în muncă în spitale și nici cum să-și deconteze serviciile prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Abia în 2014 a apărut un ordin de ministru cu normele de practică independentă, care ciuntea responsabilitățile moașelor, pe care chiar directiva europeană le dăduse. În termeni evazivi, normele spuneau că moașele pot pregăti fizic și psihic gravida, monitoriza de câte ori merge la toaletă și pot avea grijă de ea în naștere și lăuzie.
Toate celelalte sarcini care ar fi trebuit să intre în fișa de post a unei moașe, cum spunea directiva europeană, ar fi urmat să se facă doar la prescripția sau în prezența medicului. Practic, moașa ar fi făcut aceleași lucruri ca o asistentă medicală de obstetrică. După absolvirea unei formări universitare de patru ani – creată ca parte din procesul de renaștere a profesiei – nu erau lăsate să facă aproape nimic.
Pentru că profesia nu a fost reglementată în sistemul medical, cererea s-a micșorat. Până în 2014 fuseseră deschise nouă facultăți de moașe în țară, dar pentru că profesia nu se dezvolta, astăzi au mai rămas două: la Craiova și București.
Acest istoric a fost preluat și actualizat după articolul din revista Dor.
Statistici și situația din România
România are cea mai mare rată de mortalitate maternă și infantilă din Europa, de sarcini nesupravegheate și de sarcini în rândul adolescentelor. În 2015, rata mortalității infantile era de 8 la mie, de aproape două ori mai mare decât rata medie a Uniunii Europene, potrivit Institutului Național de Statistică. În același an au născut 41.000 de femei care nu au avut nicio vizită medicală pe durata sarcinii, unele din cauza sărăciei, altele din cauza accesului dificil la cabinetele medicilor. Alte 18.500 de mame erau adolescente.
Aceste probleme ar putea fi prevenite cu ajutorul moașelor. Rolul lor este să asiste sarcina aflată în parametri normali, să urmărească și să asiste nașterea naturală, să îngrijească mama și nou-născutul cel puțin 28 de zile după naștere, să recunoască eventualele complicații medicale și să ajute la prevenirea sarcinilor nedorite în rândul adolescentelor.
Organizația Mondială a Sănătății situează profesia de moașă în rândul celor mai importanți factori pentru îngrijirea femeii de vârstă fertilă, aflată într-o stare bună de sănătate.
În România există în acest moment aprozimativ 1000 de moașe licențiate (în jur de jumătate dintre ele profesând în prezent), dar care nu pot fi integrate în sistemul de îngrijiri din cauza legislației lacunare. Deși în țările Uniunii Europene asistența oferită de moașă este o practică firească, în România încă nu există norme de practică, ghiduri și protocoale profesionale care să reglementeze clar această profesie, prin armonizarea cu legislația europeană.
În teorie, Ministerul Sănătății susține profesia de moașă, însă în practică nu este chiar așa, după cum o spun specialiștii în domeniu: Irina Popescu și Vania Limban.
Între timp, în 2017 s-a deschis, în Constanța, primul Centru de Nașteri din România. Este o unitate deservită exclusiv de moașe licențiate în Medicină și funcționează în cadrul unei maternități. Modelul este preluat din țările nordice, unde rata deceselor în timpul nașterii la mamă și copil este cea mai mică din Europa și unde urmărirea sarcinii se face exclusiv de moașe. Un procent foarte mic, sarcinile cu complicații, sunt adresate medicilor, care – în echipă cu moașele – se ocupă numai de cazurile patologice. În aceste țări, indicele de satisfacție al femeilor cu privire la experiența nașterii este cel mai ridicat de pe continent.
sursa foto: https://www.facebook.com/nastecumsimti/
Moașele ar putea să normalizeze nașterile în România, însă, până acum nu s-a dorit reglementarea cadrului legal, deși există diverse inițiative. Cea mai recentă este o petiție online pentru adoptarea Legii privind exercitarea profesiei de moaşă, precum și înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Național al Moaşelor din România.
Sursa imagine: https://www.petitieonline.com/
Cum te poate ajuta o moașă?
Moașa poate face (conform pregătirii sale și în teorie, din păcate, nu prea face toate acestea și în realitate, în România) aproape tot:
- îți monitorizează sarcina,
- colaborează cu colegii obstetricieni pentru sarcinile cu diverse complicații,
- susține cursuri de educație prenatală și puericultură, asistă nașterea,
- apoi se dedică îngrijirii și supravegherii diadei mama-copil până când bebelușul împlinește vârsta de 28 de zile.
- moașa oferă și consiliere în perioada perinatală, deoarece femeia este în perioada cea mai vulnerabilă din viața ei din punct de vedere emoțional.
- este pregătită să vadă firescul și naturalul dintr-o naștere și va acționa în acest sens.
Diferența dintre moașa și doula
Deși în vorbirea curentă ele pot fi confundate, moașa și doula au pregătire, atribuții și responsabilități diferite.
Deși par a se exclude, în foarte multe situații doulele colaborează minunat împreună cu moașele și împreună reușesc să sprijine mama (și partenerul) în cel mai potrivit mod cu putință.
Experiența mea cu moașele
Prima dată când am auzit de moașe și am conștientizat că ele urmează o facultate în acest sens a fost în anul 1 de facultate, la Cluj, unde am avut o colegă de cameră studentă la Facultatea de Moașe (care între timp nu mai există 🙁 ). M-am mirat că există o așa facultate, dar, pe atunci nu eram prea interesată de subiect.
Al doilea contact cu moașele a fost la prima naștere, la o maternitate privată din Brașov. Nu a fost o experiență nici plăcută, nici chiar neplăcută. Moașa (al cărei nume nici nu m-am sinchisit să îl aflu) era ofensată că eu nu vreau nimic și că nu am nevoie de ea și am avut impresia că mă lua cumva în derâdere când vorbea cu mine. Inclusiv la expulzie mi-a zis ”Sper că la expulzie aveți nevoie de moașă”. Nu aveam, adică nu de atitudinea ei care nu mă ajuta deloc.
Al treilea contact și cel care m-a făcut să îmi schimb total percepția despre moașe a fost la a doua naștere. Tot la privat, dar la Sibiu, de data aceasta. Moașa care era de gardă, Irina, a fost cea care m-a întâmpinat de la intrarea în maternitate. Încă de la primul contact am îndrăgit-o și am simțit-o un suflet cald, pasionat de meseria pe care o practică. Și așa am simțit-o pe toată perioada travaliului. Ea a fost cea pe care am strâns-o de mână când mi s-a rupt apa și a început și expulzia în același moment. O femeie minunată. Mi-ar fi plăcut să îi mulțumesc apoi cumva, dar nu m-am mai întâlnit cu ea. Și nici nu îi știu numele de familie.
Însă poveștile pe care le-am auzit cu și despre moașe sunt din cele mai diverse. Exact ca și cele de nașteri. Experiențele sunt atât de diferite, încă nu se poate crea un șablon. Poate un ideal spre care să tindem.
Mai aud femei care se plâng că au născut doar cu moașa, medicul nici nu a venit deloc. Ar trebui să se bucure. Pentru că medicii sunt pregătiți pe parte de intervenții, de patologii. O naștere normală, fără complicații, nu necesită neapărat prezența unei medic obstetrician-ginecolog.
Scrie-mi dacă ai avut o moașă la naștere și dacă ai simțit că te-a ajutat prezența ei sau care a fost experiența ta cu ea.
#provocarea100Seth #ziua67
ziua anterioară, corpul mamei știe cât să producă în ziua următoare; orice cantitate de completare pe care o primește bebelușul, corpul mamei nu are cum să o știe, ceea ce poate duce (în timp) la scăderea lactației mamei față de nevoile copilului atunci când acesta primește și completare sau alte lichide – ceai/apă/supă – de care nu are nevoie în primele 6 luni de viață!)
