Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Diverse, Femeie, Naștere, Sarcina
0
Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă
Microhimerismul este prezența celulelor de la un individ la un alt individ diferit genetic de primul. Sarcina este principala cauză de microhimerism natural prin trecerea celulelor de la mamă la făt și invers, prin intermediul placentei. Cercetările sunt încă în desfășurare, se studiază efectele și potențialele beneficii sau influențe ale…

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

Alăptare, Diverse, Femeie, Post-partum
0
Majoritatea femeilor, în timpul sarcinii, nu au menstruație. Există și excepții, când menstruația continuă și peste sarcină, dar nu sunt atât de dese. Vreau să discutăm dacă și cum este diferită prima menstruație după naștere. Sursa foto: https://www.paginadepsihologie.ro/ Cât de repede după naștere mă pot aștepta la prima menstruație? Este…

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Microhimerismul este prezența celulelor de la un individ la un alt individ diferit genetic de primul. Sarcina este principala cauză de microhimerism natural prin trecerea celulelor de la mamă la făt și invers, prin intermediul placentei. Cercetările sunt încă în desfășurare, se studiază efectele și potențialele beneficii sau influențe ale acestui fenomen.

Acesta este un subiect de interes deoarece joacă un rol important în bolile autoimune, cancer, vindecarea rănilor și nu numai.

Este foarte interesant că un mic număr de celule materne rămân în corpul copilului până la adolescență, în timp ce un alt număr de celule de la făt se păstrează în corpul mamei pentru până la câteva zeci de ani. Acesta este și motivul pentru care se numește ”micro” himerism. Termenul ”himerism” provine de la personajul legendar Himera – o creatură din mitologia greacă cu trei capete (unul de leu, unul de capră și unul de șarpe).

Practic, și mama devine o creatură nouă după naștere, compusă din mai multe părți (uneori contrastante) nu neapărat înfricoșătoare, dar care poate părea așa, în anumite momente.

Tipuri de microhimerism

Celulele microhimerice pot proveni din două surse:

  1. natural: sarcina, gemeni, act sexual;
  2. artificial: transplant de organe/țesut sau sânge;
Tipuri de microhimerism

Tipuri de microhimerism Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F2/

Tipuri microhimerism

Tipuri de microhimerism Sursa tabel: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/table/T1/?report=objectonly

 

În timpul sarcinii, are loc un transfer reversibil de celule maternale, fetale și placentare, după cum se poate observa și imaginea de mai jos:

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F3/

Microhimerismul natural

Se împarte în 3 mari categorii:

  1. Microhimerism fetal – este cea mai des întânită formă naturală prin care are loc transferul de celule vii de la făt la mamă. Are loc în cazul tuturor sarcinilor și crește pe măsură ce sarcina avansează. Prezența celulelor de la făt în sângele mamei a fost detectată și la 30 de zile după naștere, dar părți au fost găsite și după 27 de ani!
  2. Microhimerismul maternal – reprezintă transferul de celulele de la mamă la făt. Termenul a fost definit pentru prima dată în anii 1960, când au fost descoperite leucocite ale mamei în sângele din cordonul ombilical al nou-născutului. Celule de la mamă au fost descoperite în diverse organe ale fătului și nou-născutului, precum piele, timus, splină, ficat și tiroidă. Microhimerismul maternal este mai rar decât cel fetal.
  3. Microhimerismul la gemeni – transferul de celule poate avea loc și între fetușii gemeni, în uter.

Roluri ale acestui proces

Cercetătorii au emis teorii conform cărora este posibil ca bolile autoimune (de care suferă în proporție covârșitoare femeile – 80%) să fie rezultatul microhimerismului.

Totuși, microhimerismul fetal joacă un rol protector în îndepărtarea tumorilor în dezvoltare în cazul femeilor cu cancer de sân care au fost însărcinate.

Sarcina la vârste mai înaintate a fost asociată cu risc mai scăzut de cancer ovarian, iar microhimerismul pare a juca un rol important în acest caz.

Studiile arată și că celulele fetale au un rol în vindecarea rănilor materne. De exemplu, au fost găsite celule fetale pe rana operației de cezariană, care au contribuit la vindecarea mai rapidă a țesuturilor.

În concluzie, cercetările sunt încă în desfășurare. Cu siguranță, vom avea parte de surprize în viitor. Se speră ca prin descoperirile viitoare se vor rezolva probleme de sănătate mai repede și mai ușor.

Așadar, deși microhimerismul este străvechi din punct de vedere al evoluției și comun la mamiferele care devin mame, de la pisici la vaci, cercetătorii moderni abia acum încep să îl studieze ca fenomen. Cum nimic nu este întâmplător, după ce am finalizat acest articol, am comandat o carte care m-a atras prin descriere și care abordează și acest subiect: Gene de mamă – Noua știință a instinctului matern, de Abigail Tucker. Cartea îmbină foarte fericit cele mai recente studii cu experiența personală a autoarei, mamă de 4 copii, despre biologia maternității.

După ce finalizez cartea, cel mai probabil, voi reveni cu completări sau voi face o completare a articolului.

Cum ți se par ție aceste descoperiri? Ai simțit că sarcina/sarcinile te-au ajutat din punct de vedere medical sau, dimpotrivă, au creat situații noi?

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

Majoritatea femeilor, în timpul sarcinii, nu au menstruație. Există și excepții, când menstruația continuă și peste sarcină, dar nu sunt atât de dese. Vreau să discutăm dacă și cum este diferită prima menstruație după naștere.

menstruatia

Sursa foto: https://www.paginadepsihologie.ro/

Cât de repede după naștere mă pot aștepta la prima menstruație?

Este greu de precizat exact când revine prima menstruație după naștere, întrucât fiecare dintre noi suntem unice (din fericire 🙂 ).

Totuși studiile par să facă diferență, din acest punct de vedere, între femeile care alăptează (în special, dacă alăptează exclusiv) și cele care își hrănesc copiii cu lapte praf sau mixt. Diferența este strict legată de timpul de revenire al menstruației, nu de altă natură.

Astfel:

  • femeilor care alăptează exclusiv (adică nu îi oferă nimic altceva bebelușului în afară de laptele matern, nici lapte praf completare, nici apă, nici ceai, nici alte alimente – iar OMS – Organizația Mondială a Sănătății – recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni) le poate reveni menstruația abia după 3-6 luni sau chiar mai mult. Este la fel de normal și dacă revine la 6 săptămâni după naștere sau 18 luni după naștere.
  • femeilor care nu alăptează sau folosesc și lapte praf, le revine menstruația, de obicei, între 6 și 12 săptămâni post-partum. Dar poate să le revină și după 4 săptămâni deja sau chiar după 24 de săptămâni de la naștere.

Diferența apare din cauza hormonilor. Femeile care alăptează secretă prolactina, hormonul necesar producerii laptelui matern, care poate suprima hormonii reproducători. Ca urmare, femeia ce alăptează nu ovulează sau nu elimină un ovul pentru a fi fertilizat. În lipsa acestui proces, cel mai probabil femeia nu va avea menstruație.

Totuși, e foarte important de precizat că, deși e posibil să nu aveți menstruație, puteți rămâne însărcinate și la 3 săptămâni după naștere! Deși se recomandă reluarea vieții sexuale după 6 săptămâni post-partum, în urma controlului ginecologic de la 6 săptămâni. Puteți citi mai multe despre metode contraceptive post-partum aici.

Este diferită menstruația după naștere de cea de dinainte?

Poate să fie diferită, dar nu e obligatoriu. Unele femei pot experimenta o menstruație dureroasă și mai lungă. Pentru altele este exact ca înainte, în timp ce unele pot experiementa o menstruație mai ușoară sau mai scurtă decât înainte de sarcină. Se pare că explicația pentru menstruații mai ușoare poate fi legată de întinderea și relaxarea uterului.

De asemenea, femeile cu endometrioză pot experimenta menstruații mai ușoare după sarcină. Deși, această schimbare este, de obicei, temporară, durerile revenind după câteva luni.

Schimbări destul de comune după naștere:

  • menstruații neregulate, mai ales, dacă menstruația revine, iar femeia încă alăptează;
  • crampe – mai severe sau mai ușoare decât înainte de sarcină;
  • scurgeri mai abundente;
  • mici cheaguri în timpul menstruației;

Dacă experimentați cheaguri sau scurgeri mult mai severe decât înainte, contactați medicul ginecolog.

Care este diferența între lohii și prima menstruație post-partum?

Indiferent de tipul de naștere (natural sau prin operație cezariană), femeia are o sângerare în primele 6-8 săptămâni după naștere. Această sângerare însă nu este menstruație. Ea poartă denumirea de ”lohii”.

La începutul lohiilor, sângerarea este de un roșu închis, posibil cu mici cheaguri. Pe măsură ce zilele trec, scurgerea este tot mai puțin abundentă, mai deschisă la culoare (spre roz sau maroniu deschis). După câteva săptămâni, lohiile sunt albicioase sau galbene și e posibil să nu fie zilnic.

Pe perioada lohiilor se recomandă folosirea doar a absorbantelor (există și absorbante speciale de lăuzie, sunt puțin mai mari), nu și a tampoanelor. Nimic nu ar trebui să intre în vagin în primele 6 săptămâni după naștere.

Pot rămâne însărcinată după naștere dacă nu mi-a revenit încă menstruația?

Da! Destul de ușor! E posibil ca ovulația să aibă loc și dacă nu a revenit menstruația.

Șansele sunt mai mici dacă femeia alăptează exclusiv (doar lapte matern), la interval de maxim 3 ore. Dar este recomandat să se folosească metode contraceptive, despre care am scris deja.

Corpul femeii are nevoie de aproximativ un an să se refacă complet după sarcină și naștere. Iar dacă nașterea a avut loc prin operație cezariană, se recomandă minim 2 ani între sarcini pentru a proteja uterul secționat.

menstruatie

Sursa imaginii: https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/5-hormoni-care-determina-dereglari-de-ciclu-la-femeie

Menstruația schimbă cantitatea de lapte produsă?

Din studii, reiese că producția de lapte scade puțin (în perioada dintre ovulație și menstruație – perioada luteală sau premenstruală). Dar important este să fie pus bebelușul la sân, iar mama să aibă grijă de ea (odihnă – atât cât este posibil în funcție de vârsta și obiceiurile copilului; alimentație echilibrată, consum de lichide). Se pot lua și suplimente de stimulare a lactației, dar pentru asta apelați la specialiști în lactație.

Se pare că și gustul laptelui este puțin influențat de menstruație. Multe mămici observă că, în timpul menstruației, copiii sunt mai agitați la sân sau refuză sânul. E nevoie doar de răbdare, răbdare, răbdare. Știu că uneori răbdarea pare a fi pe terminate, dar credeți-mă că mereu se mai găsește puțin.

menstruatie alaptare

Sursa imaginii: https://odoras.md/

Experiența mea cu menstruațiile post-partum

  • la primul copil mi-a revenit după 14 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină);
  • la al doilea după 12 luni (plus încă 9 luni de sarcină);
  • la al treilea după exact 17 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină).

Durerile menstruale au fost mai puțin intense după prima naștere și au rămas cam la fel după fiecare revenire a menstruației. Ca durată, s-a păstrat cam 5-6 zile (din care doar primele sunt mai intense).

Ce am făcut diferit după nașteri a fost că am descoperit cupa menstruală, absorbantele textile și, mai recent, chiloții menstruali (pe care îi folosesc împreună cu cupa menstruală sau în ultimele zile). De asemenea, am început să citesc mai mult despre menstruație, conexiunea cu ciclul lunii și modalități de a trece mai conștientă prin acest proces.

Dacă la primele sarcini m-am bucurat că nu am avut menstruație atâtea luni, la a treia m-am bucurat când mi-a revenit, pentru că deja mă raportez altfel la ea și la utilitatea ei pentru corpul nostru.

Vă recomand cartea Adelei Haru ”Magia ciclului feminin” și Agenda Luna Lila pentru a deveni mai conștiente de ciclul feminin și cum să ne respectăm ritmul propriului corp.

Mi-ar plăcea mult să-mi scrieți cum a fost pentru voi revenirea menstruației sau cum vă raportați voi la ea.

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă

Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți

8 lectii

8 lecții pe care le-am învățat în 8 ani de mămicie

Mersul de-a bușilea

Mersul de-a bușilea (”în patru labe”) și importanța sa în dezvoltarea bebelușului

metode contraceptive

Metode contraceptive și alăptarea

sexualitatea si alaptarea

Sexualitatea după naștere și alăptarea

relactarea

Relactarea și lactația indusă

Riscurile nealăptării

Cum slăbesc după naștere (mai ales dacă alăptez)?

inspiratia

Inspirația de duminica – 1

Microhimerismul este prezența celulelor de la un individ la un alt individ diferit genetic de primul. Sarcina este principala cauză de microhimerism natural prin trecerea celulelor de la mamă la făt și invers, prin intermediul placentei. Cercetările sunt încă în desfășurare, se studiază efectele și potențialele beneficii sau influențe ale acestui fenomen.

Acesta este un subiect de interes deoarece joacă un rol important în bolile autoimune, cancer, vindecarea rănilor și nu numai.

Este foarte interesant că un mic număr de celule materne rămân în corpul copilului până la adolescență, în timp ce un alt număr de celule de la făt se păstrează în corpul mamei pentru până la câteva zeci de ani. Acesta este și motivul pentru care se numește ”micro” himerism. Termenul ”himerism” provine de la personajul legendar Himera – o creatură din mitologia greacă cu trei capete (unul de leu, unul de capră și unul de șarpe).

Practic, și mama devine o creatură nouă după naștere, compusă din mai multe părți (uneori contrastante) nu neapărat înfricoșătoare, dar care poate părea așa, în anumite momente.

Tipuri de microhimerism

Celulele microhimerice pot proveni din două surse:

  1. natural: sarcina, gemeni, act sexual;
  2. artificial: transplant de organe/țesut sau sânge;
Tipuri de microhimerism

Tipuri de microhimerism Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F2/

Tipuri microhimerism

Tipuri de microhimerism Sursa tabel: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/table/T1/?report=objectonly

 

În timpul sarcinii, are loc un transfer reversibil de celule maternale, fetale și placentare, după cum se poate observa și imaginea de mai jos:

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F3/

Microhimerismul natural

Se împarte în 3 mari categorii:

  1. Microhimerism fetal – este cea mai des întânită formă naturală prin care are loc transferul de celule vii de la făt la mamă. Are loc în cazul tuturor sarcinilor și crește pe măsură ce sarcina avansează. Prezența celulelor de la făt în sângele mamei a fost detectată și la 30 de zile după naștere, dar părți au fost găsite și după 27 de ani!
  2. Microhimerismul maternal – reprezintă transferul de celulele de la mamă la făt. Termenul a fost definit pentru prima dată în anii 1960, când au fost descoperite leucocite ale mamei în sângele din cordonul ombilical al nou-născutului. Celule de la mamă au fost descoperite în diverse organe ale fătului și nou-născutului, precum piele, timus, splină, ficat și tiroidă. Microhimerismul maternal este mai rar decât cel fetal.
  3. Microhimerismul la gemeni – transferul de celule poate avea loc și între fetușii gemeni, în uter.

Roluri ale acestui proces

Cercetătorii au emis teorii conform cărora este posibil ca bolile autoimune (de care suferă în proporție covârșitoare femeile – 80%) să fie rezultatul microhimerismului.

Totuși, microhimerismul fetal joacă un rol protector în îndepărtarea tumorilor în dezvoltare în cazul femeilor cu cancer de sân care au fost însărcinate.

Sarcina la vârste mai înaintate a fost asociată cu risc mai scăzut de cancer ovarian, iar microhimerismul pare a juca un rol important în acest caz.

Studiile arată și că celulele fetale au un rol în vindecarea rănilor materne. De exemplu, au fost găsite celule fetale pe rana operației de cezariană, care au contribuit la vindecarea mai rapidă a țesuturilor.

În concluzie, cercetările sunt încă în desfășurare. Cu siguranță, vom avea parte de surprize în viitor. Se speră ca prin descoperirile viitoare se vor rezolva probleme de sănătate mai repede și mai ușor.

Așadar, deși microhimerismul este străvechi din punct de vedere al evoluției și comun la mamiferele care devin mame, de la pisici la vaci, cercetătorii moderni abia acum încep să îl studieze ca fenomen. Cum nimic nu este întâmplător, după ce am finalizat acest articol, am comandat o carte care m-a atras prin descriere și care abordează și acest subiect: Gene de mamă – Noua știință a instinctului matern, de Abigail Tucker. Cartea îmbină foarte fericit cele mai recente studii cu experiența personală a autoarei, mamă de 4 copii, despre biologia maternității.

După ce finalizez cartea, cel mai probabil, voi reveni cu completări sau voi face o completare a articolului.

Cum ți se par ție aceste descoperiri? Ai simțit că sarcina/sarcinile te-au ajutat din punct de vedere medical sau, dimpotrivă, au creat situații noi?

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Majoritatea femeilor, în timpul sarcinii, nu au menstruație. Există și excepții, când menstruația continuă și peste sarcină, dar nu sunt atât de dese. Vreau să discutăm dacă și cum este diferită prima menstruație după naștere.

menstruatia

Sursa foto: https://www.paginadepsihologie.ro/

Cât de repede după naștere mă pot aștepta la prima menstruație?

Este greu de precizat exact când revine prima menstruație după naștere, întrucât fiecare dintre noi suntem unice (din fericire 🙂 ).

Totuși studiile par să facă diferență, din acest punct de vedere, între femeile care alăptează (în special, dacă alăptează exclusiv) și cele care își hrănesc copiii cu lapte praf sau mixt. Diferența este strict legată de timpul de revenire al menstruației, nu de altă natură.

Astfel:

  • femeilor care alăptează exclusiv (adică nu îi oferă nimic altceva bebelușului în afară de laptele matern, nici lapte praf completare, nici apă, nici ceai, nici alte alimente – iar OMS – Organizația Mondială a Sănătății – recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni) le poate reveni menstruația abia după 3-6 luni sau chiar mai mult. Este la fel de normal și dacă revine la 6 săptămâni după naștere sau 18 luni după naștere.
  • femeilor care nu alăptează sau folosesc și lapte praf, le revine menstruația, de obicei, între 6 și 12 săptămâni post-partum. Dar poate să le revină și după 4 săptămâni deja sau chiar după 24 de săptămâni de la naștere.

Diferența apare din cauza hormonilor. Femeile care alăptează secretă prolactina, hormonul necesar producerii laptelui matern, care poate suprima hormonii reproducători. Ca urmare, femeia ce alăptează nu ovulează sau nu elimină un ovul pentru a fi fertilizat. În lipsa acestui proces, cel mai probabil femeia nu va avea menstruație.

Totuși, e foarte important de precizat că, deși e posibil să nu aveți menstruație, puteți rămâne însărcinate și la 3 săptămâni după naștere! Deși se recomandă reluarea vieții sexuale după 6 săptămâni post-partum, în urma controlului ginecologic de la 6 săptămâni. Puteți citi mai multe despre metode contraceptive post-partum aici.

Este diferită menstruația după naștere de cea de dinainte?

Poate să fie diferită, dar nu e obligatoriu. Unele femei pot experimenta o menstruație dureroasă și mai lungă. Pentru altele este exact ca înainte, în timp ce unele pot experiementa o menstruație mai ușoară sau mai scurtă decât înainte de sarcină. Se pare că explicația pentru menstruații mai ușoare poate fi legată de întinderea și relaxarea uterului.

De asemenea, femeile cu endometrioză pot experimenta menstruații mai ușoare după sarcină. Deși, această schimbare este, de obicei, temporară, durerile revenind după câteva luni.

Schimbări destul de comune după naștere:

  • menstruații neregulate, mai ales, dacă menstruația revine, iar femeia încă alăptează;
  • crampe – mai severe sau mai ușoare decât înainte de sarcină;
  • scurgeri mai abundente;
  • mici cheaguri în timpul menstruației;

Dacă experimentați cheaguri sau scurgeri mult mai severe decât înainte, contactați medicul ginecolog.

Care este diferența între lohii și prima menstruație post-partum?

Indiferent de tipul de naștere (natural sau prin operație cezariană), femeia are o sângerare în primele 6-8 săptămâni după naștere. Această sângerare însă nu este menstruație. Ea poartă denumirea de ”lohii”.

La începutul lohiilor, sângerarea este de un roșu închis, posibil cu mici cheaguri. Pe măsură ce zilele trec, scurgerea este tot mai puțin abundentă, mai deschisă la culoare (spre roz sau maroniu deschis). După câteva săptămâni, lohiile sunt albicioase sau galbene și e posibil să nu fie zilnic.

Pe perioada lohiilor se recomandă folosirea doar a absorbantelor (există și absorbante speciale de lăuzie, sunt puțin mai mari), nu și a tampoanelor. Nimic nu ar trebui să intre în vagin în primele 6 săptămâni după naștere.

Pot rămâne însărcinată după naștere dacă nu mi-a revenit încă menstruația?

Da! Destul de ușor! E posibil ca ovulația să aibă loc și dacă nu a revenit menstruația.

Șansele sunt mai mici dacă femeia alăptează exclusiv (doar lapte matern), la interval de maxim 3 ore. Dar este recomandat să se folosească metode contraceptive, despre care am scris deja.

Corpul femeii are nevoie de aproximativ un an să se refacă complet după sarcină și naștere. Iar dacă nașterea a avut loc prin operație cezariană, se recomandă minim 2 ani între sarcini pentru a proteja uterul secționat.

menstruatie

Sursa imaginii: https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/5-hormoni-care-determina-dereglari-de-ciclu-la-femeie

Menstruația schimbă cantitatea de lapte produsă?

Din studii, reiese că producția de lapte scade puțin (în perioada dintre ovulație și menstruație – perioada luteală sau premenstruală). Dar important este să fie pus bebelușul la sân, iar mama să aibă grijă de ea (odihnă – atât cât este posibil în funcție de vârsta și obiceiurile copilului; alimentație echilibrată, consum de lichide). Se pot lua și suplimente de stimulare a lactației, dar pentru asta apelați la specialiști în lactație.

Se pare că și gustul laptelui este puțin influențat de menstruație. Multe mămici observă că, în timpul menstruației, copiii sunt mai agitați la sân sau refuză sânul. E nevoie doar de răbdare, răbdare, răbdare. Știu că uneori răbdarea pare a fi pe terminate, dar credeți-mă că mereu se mai găsește puțin.

menstruatie alaptare

Sursa imaginii: https://odoras.md/

Experiența mea cu menstruațiile post-partum

  • la primul copil mi-a revenit după 14 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină);
  • la al doilea după 12 luni (plus încă 9 luni de sarcină);
  • la al treilea după exact 17 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină).

Durerile menstruale au fost mai puțin intense după prima naștere și au rămas cam la fel după fiecare revenire a menstruației. Ca durată, s-a păstrat cam 5-6 zile (din care doar primele sunt mai intense).

Ce am făcut diferit după nașteri a fost că am descoperit cupa menstruală, absorbantele textile și, mai recent, chiloții menstruali (pe care îi folosesc împreună cu cupa menstruală sau în ultimele zile). De asemenea, am început să citesc mai mult despre menstruație, conexiunea cu ciclul lunii și modalități de a trece mai conștientă prin acest proces.

Dacă la primele sarcini m-am bucurat că nu am avut menstruație atâtea luni, la a treia m-am bucurat când mi-a revenit, pentru că deja mă raportez altfel la ea și la utilitatea ei pentru corpul nostru.

Vă recomand cartea Adelei Haru ”Magia ciclului feminin” și Agenda Luna Lila pentru a deveni mai conștiente de ciclul feminin și cum să ne respectăm ritmul propriului corp.

Mi-ar plăcea mult să-mi scrieți cum a fost pentru voi revenirea menstruației sau cum vă raportați voi la ea.

În 8 decembrie se împlinesc 8 ani de când am devenit mamă și vreau să împărtășesc cu voi 8 lecții. Puteți citi povestea nașterii lui Alexandru aici.

Nici nu puteam să îmi imaginez atunci ce mult mă voi schimba eu și întregul meu univers. De atunci, viața se împarte în ”înainte de copii” (î.c.) și ”după copii”(d.c.) 😄,

Oricâte cursuri ai face, oricâte cărți ai citi, ori cu câți părinți ai vorbi, eu cred că nimic nu te poate pregăti pentru schimbările din interiorul, dar și din exteriorul tău. Părințeala și, în special, mămicia (că pe asta o cunosc mai bine 🙂 ) sunt profund transformatoare. O dată cu apariția copilului în viața ta, apare și noua ta persoană.

Și cu cât te străduiești mai mult să fie totul ca înainte, cu atât mai greu este. Atunci când accepți că e o nouă viață și te adaptezi la modificările și provocările care apar zilnic, și procesul este mai ușor. Și poate fi chiar distractiv.

Multe proaspete mămici îmi spun că nu se așteptau să fie atât de provocator. Atât de intens. Și fericirea. Și provocările. Nu se așteptau să iubească atât de mult. Să se bucure atât de mult. Să se entuziasmeze atât de tare. Dar și să fie atât de greu. Să se panicheze la orice. Să doară atât de tare să nu îl poți ajuta când îl deranjează burtica.

În acești 8 ani am crescut enorm. Am învățat foarte multe lecții. Și mai am foarte multe de învățat. Azi vreau să împărtășesc cu voi 8 dintre aceste lecții.

1. Un adult învață mai mult de la copii, decât copiii de la adult (dacă își dă voie să accepte acest lucru).

Ce vreau să spun este că eu am crescut cu ideea că un copil este o carte cu foi albe, în care scriem noi, adulții. Mai întâi părinții, eventual bunicii și alte persoane apropiate, apoi educatoarele, învățătoarele etc.

Dar am înteles, după ce l-am născut pe Alex, că mintea lor vine ”pre-cablată” și, în același timp, absoarbe ca un burete în primii ani tot din mediul înconjurător. Mult mai mult decât am vrea sau sunt noi conștienți. Și, în plus, fiecare copil este unic. Și are o personalitate proprie. Nu e un mic roboțel pe care îl programăm noi să facă ce vrem noi.

Iar faptul că sunt, la început, doar parțial influențați de cultura, societate și tot ceea ce ne ”ține” pe noi, toate convingerile limitative, toate fricile inoculate în timp, îi face extrem de curioși, entuziaști, bucuroși.

Putem învăța de la ei:

  • bucuria,
  • prezența (trăitul în prezent: AICI și ACUM),
  • iubirea necondiționată,
  • curiozitatea,
  • sinceritatea,
  • toleranța,
  • nediscriminarea,
  • învățarea prin joc și joacă,
  • ușurința,
  • pasiunea,
  • concentrarea
  • și încă multe multe altele.

2. A fi părinte înseamnă a te adapta în fiecare zi.

Pe când ai impresia că te-ai prins cu ce se mănâncă, se schimbă iar ceva.

La început, asta poate fi una dintre cele mai dificile părți ale creșterii copiilor. Nu știi ce să îi faci. Ce vrea. Ce îi place. Apoi, încet-încet te acomodezi, înveți ce îi place și ce nu. Ce îl ajută și ce nu. Pentru ca, în scurt timp, el să evolueze și să schimbe iar totul. Fiecare vârstă vine cu propriile provocări. Nu apuci să te plictisești. Nici să stai într-o zonă de ”călduț”. În viața cu copii singura constantă e ”schimbarea” 🙂

Nu e prea încurajator, știu. Dar e adevărat. Și cu cât acceptăm mai repede, cu atât ne e mai ușor să ne adaptăm.

Eu cred că super-puterea părinților este capacitatea de adaptare rapidă.

3. În primii 7 ani de viață, copiii preiau foarte mult din stările adulților care sunt în preajma lor.

Asta sună destul de greu. E o responsabilitate. Dar e vorba doar de faptul că noi suntem responsabili de propriile noastre stări. Și avem puterea să decidem cum ne simțim. Indiferent de circumstanțe. Atunci când suntem conștienți că ei preiau (involuntar) stările noastre, putem fi mai vigilenți, iar atunci când observăm stări mai puțin plăcute să le trăim conștient, iar apoi să le eliberăm (fie prin râs, plâns, mișcare sau orice altceva ne ajută pe noi).

Observ cel mai bine această parte la proaspeții părinți care sunt agitați, transmițându-le agitația și bebelușilor. E firesc să fie agitați. Nu o spun ca și cum ar fi ceva anormal. Dar e important atunci când unul dintre părinți e mai agitat (de multe ori e mama, pentru că ea e toată ziua cu copilul), celălalt, dacă e mai liniștit să ia bebelușul și să îi dea ocazia primului să relaxeze puțin.

Văd mereu la mine și la copii asta. Și îmi vine să zic ”Tocmai azi când am o zi plină/grea, sunteți și voi agitați”. Iar ei ar putea să îmi răspundă: ”Suntem agitați pentru că ești tu” 🙂

Vreau să mai scriu o dată: NU ESTE DESPRE CINE E DE VINĂ! Este despre a conștientiza și a alege altceva.

4. Un părinte fericit e mai important decât toate jucăriile sau orice alte eforturi se mai gândesc părinții să facă.

Am convingerea că părinții fac ce știu și pot mai bine. Doar că ceea ce știu și pot într-un anumit moment e limitat. Și asta e firesc! DAcă suntem dispuși să învățăm și să lucrăm cu noi, putem să creștem și să știm și putem mai mult.

De multe ori, nu mai știm ce să le facem, ce să le dăm ca să le fie bine.

Din experiența mea de până acum (asta se poate schimba în timp) unii părinți se străduiesc foarte mult să le ofere tot ce pot copiilor. Asta, de multe ori, sacrificându-se. Dar sacrificiul nu este necesar. Pentru că duce la frustrare. La epuizare. La a da dintr-o găletușă goală. La a da din tine. Nu funcționează pe termen lung. Și ajungi să nu mai ai răbdare. Să te enervezi din nimicuri. Să te simți nedreptățită, neînțeleasă, neapreciată pentru tot ceea ce faci.

Cum ar fi să ai grijă și de tine? Să fii fericită și împlinită? Și din acea energie să fii acolo pentru copilul tău. Nu are nevoie ca tu să nu mai ai nicio activitate care să-ți facă plăcere pentru a fi non-stop cu el sau a-i călca toate rufele. Nu are nevoie ca tu să nu-ți faci timp să te duci la controlul anual, pentru că tu nu contezi. Dacă te îmbolnăvești cine are grijă de tine și de copil/copii? Nu are nevoie să mănânci resturile ce le rămân lor în farfurie (mamele știu despre ce vorbesc).

Copilul tău are nevoie de o mamă și de un tată fericiți. Pentru că atunci când suntem bine cu noi înșine, dăruim cu drag și cu entuziasm timpul și prezența noastră. Cu siguranță, copilul va aprecia mai mult că stai o jumătate de oră pe covor cu el/ea și vă jucați sau citiți sau orice vă face plăcere, decât că ai făcut 4 feluri de mâncare sau că ai făcut casa lună.

Gândește-te așa:

Peste ani ce vrei să-și amintească ai tăi copii despre tine? despre voi? despre relația voastră?

Ce exemplu vrei să îi dai fiicei sau fiului tău?

Pe mine aceste întrebări m-au făcut să-mi revizuiesc prioritățile și ”bătăliile” 🙂

5. Fiecare copil e unic.

Are nevoi unice. Are comportamente unice. Reacționează diferit la aceleași evenimente. Comparațiile nu doar că nu-i ajută cu nimic, dimpotrivă le afectează stima de sine și îi determină să se compare mereu. Eu sunt o persoană ce mă compar mereu. Cu cei mai buni din fiecare domeniu. Adică e misiune imposibilă pentru mine să fiu vreodată mulțumită de mine.

E important să înțelegem că fiecare om (și, implicit, copil) e în felul său. Și asta e bine. Nu e nevoie să fim toți la fel. Nu e nevoie să trecem prin șablon cu toții.

Dacă ai mai mulți copii ai tendința să compari. Dar realizezi repede cât sunt de diferiți și că ce a funcționat la unul, ai șanse mari să nu funcționeze și la celălalt/ceilalți. Se dezvoltă în ritmuri diferite (fizic, cognitiv, emoțional). Au personalități diferite. Au preocupări și talente diferite. Să observăm și să ne bucurăm pentru aceste specificități.

Nu mai comparați copiii între ei! Nu mai comparați oamenii, în general! Nu vă mai comparați voi! Mai ales, cu perfecțiunea din social media! E doar o mică parte din viața unor oameni. În nicio familie nu e mereu doar roz bonbon cu picățele! Fiecare are propriile provocări. Chiar dacă nu se văd neapărat.

6.  Copiii sunt oglinzile noastre cele mai fidele.

Nu doar copiii, ci toți oamenii cu care intrăm în contact și, în special, cei apropiați cu care interacționăm mai mult și mai profund. Cei din jur doar ne arată ce ne place sau ne deranjează la noi. Nu am putea să vedem în ceilalți ceva ce noi nu avem. Cum am putea recunoaște perseverenta cuiva dacă noi nu am trăit-o niciodată? Da, e posibil ca noi să nu manifestăm mereu această calitate și de aceea să o admirăm și recunoaștem la altcineva. Dar, cu siguranță, măcar din când în când am trăit-o și noi.

Dar este la fel de valabil și pentru comportamente care nu ne plac. De exemplu, când copiii sunt mârâiți, nu le convine nimic, își găsesc mereu din ce să plângă am învățat să mă uit și la mine. Îmi vine mie să fac asta? E ceva care mă deranjează? Da, le creez spațiul în care să refuleze sau doar să stea în brațe (dacă asta au nevoie), dar, în același timp, devin conștientă și de propriile mele trăiri.

Când am realizat că nu pot da ”vina” pe nimeni pentru stările și trăirile mele, a fost interesant. Chiar nasol pe alocuri. Adică nu e soțul responsabil? Nu sunt copiii ăștia mârâiți de vină că eu sunt acum nervoasă?

Nu! Și e greu la început să accepți asta. PEntru că noi nu suntem învățați să ne asumăm responsabilitatea propriei noastre vieți. Încă de mici suntem învățați că masa e ”de vină” că ne-am lovit. Hai să lovim masa că ai dat cu capul de ea! Vă sună cunoscut? Ce e asta dacă nu tocmai pasarea responsabilității? Și atunci de ce ne așteptăm ca adulții să fie respnsabili de propriile vieți? De unde să fie? Doar dacă s-au trezit și au început să lucreze cu ei. Ceea ce, din fericire, fac tot mai mulți adulți.

7. Copiii trăiesc în prezent.

Copiii mici nu se gândesc la ce a fost ieri sau ce vor face mâine. Ei explorează și trăiesc la maxim fiecare clipă.

Am încercat să îi explic Emei (5 ani) cum și pe ea o țineam mult în brațe când era bebeluș (cum îl țin acum pe Filip și ea îmi reproșează). Și mi-a spus ”Mami, dar nu mă interesează cum a fost atunci! Eu îți zic de ACUM! Pe mine mă interesează ce se întămplă ACUM! Și acum, tu îl ții mai mult pe Filip în brațe decât pe mine!”

Și avea dreptate! Nu am putut să o contrazic. Doar să accept și să mă străduiesc să le acord și lor cât mai multă atenție și, mai ales, prezență.

Pentru noi, adulții cărora ne fuge mereu mintea ba înainte, ba înapoi, nu e deloc ușor să trăim clipa. Eu învăț intensiv asta. Și îmi iese tot mai mult. Deci sunt pe drumul cel bun.

8. Creșterea copiilor este cea mai bună cale să ne vindecăm și să evoluăm, dar noi nu ne împlinim prin ei.

Am înțeles destul de repede că, o dată cu maternitatea, au venit și foarte multe oportunități să vindec mici sau mari aspecte din viața mea. Acolo unde doare, unde îți apasă copiii butoanele, unde te scot din sărite, unde exagerezi, acolo e de vindecat. Și fiecare vindecare vine și cu evoluție. Cu creștere.

Și totuși, e foarte important să înțelegem că ei sunt ființe distincte de noi. Nu sunt prelungirea noastră. Nu sunt oportunitea de a ne împlini visurile prin ei. Ne dorim ce e mai bun pentru ei, dar rareori se întâmplă că acest ”ce e mai bun” să fie exact ceea ce ne-am fi dorit pentru noi. Mai bine să îi susținem în ceea ce își doresc ei! Și să ne împlinim propriile noastre visuri! Niciodată nu e prea târziu pentru nimic!

A ieșit mai lung decât mă așteptam articolul! Aștept cu drag împărtășirile voastre. Cum ați perceput voi lecțiile acestea sau poate altele învățate în viața de părinte?

8 lectii

Microhimerismul este prezența celulelor de la un individ la un alt individ diferit genetic de primul. Sarcina este principala cauză de microhimerism natural prin trecerea celulelor de la mamă la făt și invers, prin intermediul placentei. Cercetările sunt încă în desfășurare, se studiază efectele și potențialele beneficii sau influențe ale acestui fenomen.

Acesta este un subiect de interes deoarece joacă un rol important în bolile autoimune, cancer, vindecarea rănilor și nu numai.

Este foarte interesant că un mic număr de celule materne rămân în corpul copilului până la adolescență, în timp ce un alt număr de celule de la făt se păstrează în corpul mamei pentru până la câteva zeci de ani. Acesta este și motivul pentru care se numește ”micro” himerism. Termenul ”himerism” provine de la personajul legendar Himera – o creatură din mitologia greacă cu trei capete (unul de leu, unul de capră și unul de șarpe).

Practic, și mama devine o creatură nouă după naștere, compusă din mai multe părți (uneori contrastante) nu neapărat înfricoșătoare, dar care poate părea așa, în anumite momente.

Tipuri de microhimerism

Celulele microhimerice pot proveni din două surse:

  1. natural: sarcina, gemeni, act sexual;
  2. artificial: transplant de organe/țesut sau sânge;
Tipuri de microhimerism

Tipuri de microhimerism Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F2/

Tipuri microhimerism

Tipuri de microhimerism Sursa tabel: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/table/T1/?report=objectonly

 

În timpul sarcinii, are loc un transfer reversibil de celule maternale, fetale și placentare, după cum se poate observa și imaginea de mai jos:

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F3/

Microhimerismul natural

Se împarte în 3 mari categorii:

  1. Microhimerism fetal – este cea mai des întânită formă naturală prin care are loc transferul de celule vii de la făt la mamă. Are loc în cazul tuturor sarcinilor și crește pe măsură ce sarcina avansează. Prezența celulelor de la făt în sângele mamei a fost detectată și la 30 de zile după naștere, dar părți au fost găsite și după 27 de ani!
  2. Microhimerismul maternal – reprezintă transferul de celulele de la mamă la făt. Termenul a fost definit pentru prima dată în anii 1960, când au fost descoperite leucocite ale mamei în sângele din cordonul ombilical al nou-născutului. Celule de la mamă au fost descoperite în diverse organe ale fătului și nou-născutului, precum piele, timus, splină, ficat și tiroidă. Microhimerismul maternal este mai rar decât cel fetal.
  3. Microhimerismul la gemeni – transferul de celule poate avea loc și între fetușii gemeni, în uter.

Roluri ale acestui proces

Cercetătorii au emis teorii conform cărora este posibil ca bolile autoimune (de care suferă în proporție covârșitoare femeile – 80%) să fie rezultatul microhimerismului.

Totuși, microhimerismul fetal joacă un rol protector în îndepărtarea tumorilor în dezvoltare în cazul femeilor cu cancer de sân care au fost însărcinate.

Sarcina la vârste mai înaintate a fost asociată cu risc mai scăzut de cancer ovarian, iar microhimerismul pare a juca un rol important în acest caz.

Studiile arată și că celulele fetale au un rol în vindecarea rănilor materne. De exemplu, au fost găsite celule fetale pe rana operației de cezariană, care au contribuit la vindecarea mai rapidă a țesuturilor.

În concluzie, cercetările sunt încă în desfășurare. Cu siguranță, vom avea parte de surprize în viitor. Se speră ca prin descoperirile viitoare se vor rezolva probleme de sănătate mai repede și mai ușor.

Așadar, deși microhimerismul este străvechi din punct de vedere al evoluției și comun la mamiferele care devin mame, de la pisici la vaci, cercetătorii moderni abia acum încep să îl studieze ca fenomen. Cum nimic nu este întâmplător, după ce am finalizat acest articol, am comandat o carte care m-a atras prin descriere și care abordează și acest subiect: Gene de mamă – Noua știință a instinctului matern, de Abigail Tucker. Cartea îmbină foarte fericit cele mai recente studii cu experiența personală a autoarei, mamă de 4 copii, despre biologia maternității.

După ce finalizez cartea, cel mai probabil, voi reveni cu completări sau voi face o completare a articolului.

Cum ți se par ție aceste descoperiri? Ai simțit că sarcina/sarcinile te-au ajutat din punct de vedere medical sau, dimpotrivă, au creat situații noi?

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Majoritatea femeilor, în timpul sarcinii, nu au menstruație. Există și excepții, când menstruația continuă și peste sarcină, dar nu sunt atât de dese. Vreau să discutăm dacă și cum este diferită prima menstruație după naștere.

menstruatia

Sursa foto: https://www.paginadepsihologie.ro/

Cât de repede după naștere mă pot aștepta la prima menstruație?

Este greu de precizat exact când revine prima menstruație după naștere, întrucât fiecare dintre noi suntem unice (din fericire 🙂 ).

Totuși studiile par să facă diferență, din acest punct de vedere, între femeile care alăptează (în special, dacă alăptează exclusiv) și cele care își hrănesc copiii cu lapte praf sau mixt. Diferența este strict legată de timpul de revenire al menstruației, nu de altă natură.

Astfel:

  • femeilor care alăptează exclusiv (adică nu îi oferă nimic altceva bebelușului în afară de laptele matern, nici lapte praf completare, nici apă, nici ceai, nici alte alimente – iar OMS – Organizația Mondială a Sănătății – recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni) le poate reveni menstruația abia după 3-6 luni sau chiar mai mult. Este la fel de normal și dacă revine la 6 săptămâni după naștere sau 18 luni după naștere.
  • femeilor care nu alăptează sau folosesc și lapte praf, le revine menstruația, de obicei, între 6 și 12 săptămâni post-partum. Dar poate să le revină și după 4 săptămâni deja sau chiar după 24 de săptămâni de la naștere.

Diferența apare din cauza hormonilor. Femeile care alăptează secretă prolactina, hormonul necesar producerii laptelui matern, care poate suprima hormonii reproducători. Ca urmare, femeia ce alăptează nu ovulează sau nu elimină un ovul pentru a fi fertilizat. În lipsa acestui proces, cel mai probabil femeia nu va avea menstruație.

Totuși, e foarte important de precizat că, deși e posibil să nu aveți menstruație, puteți rămâne însărcinate și la 3 săptămâni după naștere! Deși se recomandă reluarea vieții sexuale după 6 săptămâni post-partum, în urma controlului ginecologic de la 6 săptămâni. Puteți citi mai multe despre metode contraceptive post-partum aici.

Este diferită menstruația după naștere de cea de dinainte?

Poate să fie diferită, dar nu e obligatoriu. Unele femei pot experimenta o menstruație dureroasă și mai lungă. Pentru altele este exact ca înainte, în timp ce unele pot experiementa o menstruație mai ușoară sau mai scurtă decât înainte de sarcină. Se pare că explicația pentru menstruații mai ușoare poate fi legată de întinderea și relaxarea uterului.

De asemenea, femeile cu endometrioză pot experimenta menstruații mai ușoare după sarcină. Deși, această schimbare este, de obicei, temporară, durerile revenind după câteva luni.

Schimbări destul de comune după naștere:

  • menstruații neregulate, mai ales, dacă menstruația revine, iar femeia încă alăptează;
  • crampe – mai severe sau mai ușoare decât înainte de sarcină;
  • scurgeri mai abundente;
  • mici cheaguri în timpul menstruației;

Dacă experimentați cheaguri sau scurgeri mult mai severe decât înainte, contactați medicul ginecolog.

Care este diferența între lohii și prima menstruație post-partum?

Indiferent de tipul de naștere (natural sau prin operație cezariană), femeia are o sângerare în primele 6-8 săptămâni după naștere. Această sângerare însă nu este menstruație. Ea poartă denumirea de ”lohii”.

La începutul lohiilor, sângerarea este de un roșu închis, posibil cu mici cheaguri. Pe măsură ce zilele trec, scurgerea este tot mai puțin abundentă, mai deschisă la culoare (spre roz sau maroniu deschis). După câteva săptămâni, lohiile sunt albicioase sau galbene și e posibil să nu fie zilnic.

Pe perioada lohiilor se recomandă folosirea doar a absorbantelor (există și absorbante speciale de lăuzie, sunt puțin mai mari), nu și a tampoanelor. Nimic nu ar trebui să intre în vagin în primele 6 săptămâni după naștere.

Pot rămâne însărcinată după naștere dacă nu mi-a revenit încă menstruația?

Da! Destul de ușor! E posibil ca ovulația să aibă loc și dacă nu a revenit menstruația.

Șansele sunt mai mici dacă femeia alăptează exclusiv (doar lapte matern), la interval de maxim 3 ore. Dar este recomandat să se folosească metode contraceptive, despre care am scris deja.

Corpul femeii are nevoie de aproximativ un an să se refacă complet după sarcină și naștere. Iar dacă nașterea a avut loc prin operație cezariană, se recomandă minim 2 ani între sarcini pentru a proteja uterul secționat.

menstruatie

Sursa imaginii: https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/5-hormoni-care-determina-dereglari-de-ciclu-la-femeie

Menstruația schimbă cantitatea de lapte produsă?

Din studii, reiese că producția de lapte scade puțin (în perioada dintre ovulație și menstruație – perioada luteală sau premenstruală). Dar important este să fie pus bebelușul la sân, iar mama să aibă grijă de ea (odihnă – atât cât este posibil în funcție de vârsta și obiceiurile copilului; alimentație echilibrată, consum de lichide). Se pot lua și suplimente de stimulare a lactației, dar pentru asta apelați la specialiști în lactație.

Se pare că și gustul laptelui este puțin influențat de menstruație. Multe mămici observă că, în timpul menstruației, copiii sunt mai agitați la sân sau refuză sânul. E nevoie doar de răbdare, răbdare, răbdare. Știu că uneori răbdarea pare a fi pe terminate, dar credeți-mă că mereu se mai găsește puțin.

menstruatie alaptare

Sursa imaginii: https://odoras.md/

Experiența mea cu menstruațiile post-partum

  • la primul copil mi-a revenit după 14 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină);
  • la al doilea după 12 luni (plus încă 9 luni de sarcină);
  • la al treilea după exact 17 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină).

Durerile menstruale au fost mai puțin intense după prima naștere și au rămas cam la fel după fiecare revenire a menstruației. Ca durată, s-a păstrat cam 5-6 zile (din care doar primele sunt mai intense).

Ce am făcut diferit după nașteri a fost că am descoperit cupa menstruală, absorbantele textile și, mai recent, chiloții menstruali (pe care îi folosesc împreună cu cupa menstruală sau în ultimele zile). De asemenea, am început să citesc mai mult despre menstruație, conexiunea cu ciclul lunii și modalități de a trece mai conștientă prin acest proces.

Dacă la primele sarcini m-am bucurat că nu am avut menstruație atâtea luni, la a treia m-am bucurat când mi-a revenit, pentru că deja mă raportez altfel la ea și la utilitatea ei pentru corpul nostru.

Vă recomand cartea Adelei Haru ”Magia ciclului feminin” și Agenda Luna Lila pentru a deveni mai conștiente de ciclul feminin și cum să ne respectăm ritmul propriului corp.

Mi-ar plăcea mult să-mi scrieți cum a fost pentru voi revenirea menstruației sau cum vă raportați voi la ea.

În 8 decembrie se împlinesc 8 ani de când am devenit mamă și vreau să împărtășesc cu voi 8 lecții. Puteți citi povestea nașterii lui Alexandru aici.

Nici nu puteam să îmi imaginez atunci ce mult mă voi schimba eu și întregul meu univers. De atunci, viața se împarte în ”înainte de copii” (î.c.) și ”după copii”(d.c.) 😄,

Oricâte cursuri ai face, oricâte cărți ai citi, ori cu câți părinți ai vorbi, eu cred că nimic nu te poate pregăti pentru schimbările din interiorul, dar și din exteriorul tău. Părințeala și, în special, mămicia (că pe asta o cunosc mai bine 🙂 ) sunt profund transformatoare. O dată cu apariția copilului în viața ta, apare și noua ta persoană.

Și cu cât te străduiești mai mult să fie totul ca înainte, cu atât mai greu este. Atunci când accepți că e o nouă viață și te adaptezi la modificările și provocările care apar zilnic, și procesul este mai ușor. Și poate fi chiar distractiv.

Multe proaspete mămici îmi spun că nu se așteptau să fie atât de provocator. Atât de intens. Și fericirea. Și provocările. Nu se așteptau să iubească atât de mult. Să se bucure atât de mult. Să se entuziasmeze atât de tare. Dar și să fie atât de greu. Să se panicheze la orice. Să doară atât de tare să nu îl poți ajuta când îl deranjează burtica.

În acești 8 ani am crescut enorm. Am învățat foarte multe lecții. Și mai am foarte multe de învățat. Azi vreau să împărtășesc cu voi 8 dintre aceste lecții.

1. Un adult învață mai mult de la copii, decât copiii de la adult (dacă își dă voie să accepte acest lucru).

Ce vreau să spun este că eu am crescut cu ideea că un copil este o carte cu foi albe, în care scriem noi, adulții. Mai întâi părinții, eventual bunicii și alte persoane apropiate, apoi educatoarele, învățătoarele etc.

Dar am înteles, după ce l-am născut pe Alex, că mintea lor vine ”pre-cablată” și, în același timp, absoarbe ca un burete în primii ani tot din mediul înconjurător. Mult mai mult decât am vrea sau sunt noi conștienți. Și, în plus, fiecare copil este unic. Și are o personalitate proprie. Nu e un mic roboțel pe care îl programăm noi să facă ce vrem noi.

Iar faptul că sunt, la început, doar parțial influențați de cultura, societate și tot ceea ce ne ”ține” pe noi, toate convingerile limitative, toate fricile inoculate în timp, îi face extrem de curioși, entuziaști, bucuroși.

Putem învăța de la ei:

  • bucuria,
  • prezența (trăitul în prezent: AICI și ACUM),
  • iubirea necondiționată,
  • curiozitatea,
  • sinceritatea,
  • toleranța,
  • nediscriminarea,
  • învățarea prin joc și joacă,
  • ușurința,
  • pasiunea,
  • concentrarea
  • și încă multe multe altele.

2. A fi părinte înseamnă a te adapta în fiecare zi.

Pe când ai impresia că te-ai prins cu ce se mănâncă, se schimbă iar ceva.

La început, asta poate fi una dintre cele mai dificile părți ale creșterii copiilor. Nu știi ce să îi faci. Ce vrea. Ce îi place. Apoi, încet-încet te acomodezi, înveți ce îi place și ce nu. Ce îl ajută și ce nu. Pentru ca, în scurt timp, el să evolueze și să schimbe iar totul. Fiecare vârstă vine cu propriile provocări. Nu apuci să te plictisești. Nici să stai într-o zonă de ”călduț”. În viața cu copii singura constantă e ”schimbarea” 🙂

Nu e prea încurajator, știu. Dar e adevărat. Și cu cât acceptăm mai repede, cu atât ne e mai ușor să ne adaptăm.

Eu cred că super-puterea părinților este capacitatea de adaptare rapidă.

3. În primii 7 ani de viață, copiii preiau foarte mult din stările adulților care sunt în preajma lor.

Asta sună destul de greu. E o responsabilitate. Dar e vorba doar de faptul că noi suntem responsabili de propriile noastre stări. Și avem puterea să decidem cum ne simțim. Indiferent de circumstanțe. Atunci când suntem conștienți că ei preiau (involuntar) stările noastre, putem fi mai vigilenți, iar atunci când observăm stări mai puțin plăcute să le trăim conștient, iar apoi să le eliberăm (fie prin râs, plâns, mișcare sau orice altceva ne ajută pe noi).

Observ cel mai bine această parte la proaspeții părinți care sunt agitați, transmițându-le agitația și bebelușilor. E firesc să fie agitați. Nu o spun ca și cum ar fi ceva anormal. Dar e important atunci când unul dintre părinți e mai agitat (de multe ori e mama, pentru că ea e toată ziua cu copilul), celălalt, dacă e mai liniștit să ia bebelușul și să îi dea ocazia primului să relaxeze puțin.

Văd mereu la mine și la copii asta. Și îmi vine să zic ”Tocmai azi când am o zi plină/grea, sunteți și voi agitați”. Iar ei ar putea să îmi răspundă: ”Suntem agitați pentru că ești tu” 🙂

Vreau să mai scriu o dată: NU ESTE DESPRE CINE E DE VINĂ! Este despre a conștientiza și a alege altceva.

4. Un părinte fericit e mai important decât toate jucăriile sau orice alte eforturi se mai gândesc părinții să facă.

Am convingerea că părinții fac ce știu și pot mai bine. Doar că ceea ce știu și pot într-un anumit moment e limitat. Și asta e firesc! DAcă suntem dispuși să învățăm și să lucrăm cu noi, putem să creștem și să știm și putem mai mult.

De multe ori, nu mai știm ce să le facem, ce să le dăm ca să le fie bine.

Din experiența mea de până acum (asta se poate schimba în timp) unii părinți se străduiesc foarte mult să le ofere tot ce pot copiilor. Asta, de multe ori, sacrificându-se. Dar sacrificiul nu este necesar. Pentru că duce la frustrare. La epuizare. La a da dintr-o găletușă goală. La a da din tine. Nu funcționează pe termen lung. Și ajungi să nu mai ai răbdare. Să te enervezi din nimicuri. Să te simți nedreptățită, neînțeleasă, neapreciată pentru tot ceea ce faci.

Cum ar fi să ai grijă și de tine? Să fii fericită și împlinită? Și din acea energie să fii acolo pentru copilul tău. Nu are nevoie ca tu să nu mai ai nicio activitate care să-ți facă plăcere pentru a fi non-stop cu el sau a-i călca toate rufele. Nu are nevoie ca tu să nu-ți faci timp să te duci la controlul anual, pentru că tu nu contezi. Dacă te îmbolnăvești cine are grijă de tine și de copil/copii? Nu are nevoie să mănânci resturile ce le rămân lor în farfurie (mamele știu despre ce vorbesc).

Copilul tău are nevoie de o mamă și de un tată fericiți. Pentru că atunci când suntem bine cu noi înșine, dăruim cu drag și cu entuziasm timpul și prezența noastră. Cu siguranță, copilul va aprecia mai mult că stai o jumătate de oră pe covor cu el/ea și vă jucați sau citiți sau orice vă face plăcere, decât că ai făcut 4 feluri de mâncare sau că ai făcut casa lună.

Gândește-te așa:

Peste ani ce vrei să-și amintească ai tăi copii despre tine? despre voi? despre relația voastră?

Ce exemplu vrei să îi dai fiicei sau fiului tău?

Pe mine aceste întrebări m-au făcut să-mi revizuiesc prioritățile și ”bătăliile” 🙂

5. Fiecare copil e unic.

Are nevoi unice. Are comportamente unice. Reacționează diferit la aceleași evenimente. Comparațiile nu doar că nu-i ajută cu nimic, dimpotrivă le afectează stima de sine și îi determină să se compare mereu. Eu sunt o persoană ce mă compar mereu. Cu cei mai buni din fiecare domeniu. Adică e misiune imposibilă pentru mine să fiu vreodată mulțumită de mine.

E important să înțelegem că fiecare om (și, implicit, copil) e în felul său. Și asta e bine. Nu e nevoie să fim toți la fel. Nu e nevoie să trecem prin șablon cu toții.

Dacă ai mai mulți copii ai tendința să compari. Dar realizezi repede cât sunt de diferiți și că ce a funcționat la unul, ai șanse mari să nu funcționeze și la celălalt/ceilalți. Se dezvoltă în ritmuri diferite (fizic, cognitiv, emoțional). Au personalități diferite. Au preocupări și talente diferite. Să observăm și să ne bucurăm pentru aceste specificități.

Nu mai comparați copiii între ei! Nu mai comparați oamenii, în general! Nu vă mai comparați voi! Mai ales, cu perfecțiunea din social media! E doar o mică parte din viața unor oameni. În nicio familie nu e mereu doar roz bonbon cu picățele! Fiecare are propriile provocări. Chiar dacă nu se văd neapărat.

6.  Copiii sunt oglinzile noastre cele mai fidele.

Nu doar copiii, ci toți oamenii cu care intrăm în contact și, în special, cei apropiați cu care interacționăm mai mult și mai profund. Cei din jur doar ne arată ce ne place sau ne deranjează la noi. Nu am putea să vedem în ceilalți ceva ce noi nu avem. Cum am putea recunoaște perseverenta cuiva dacă noi nu am trăit-o niciodată? Da, e posibil ca noi să nu manifestăm mereu această calitate și de aceea să o admirăm și recunoaștem la altcineva. Dar, cu siguranță, măcar din când în când am trăit-o și noi.

Dar este la fel de valabil și pentru comportamente care nu ne plac. De exemplu, când copiii sunt mârâiți, nu le convine nimic, își găsesc mereu din ce să plângă am învățat să mă uit și la mine. Îmi vine mie să fac asta? E ceva care mă deranjează? Da, le creez spațiul în care să refuleze sau doar să stea în brațe (dacă asta au nevoie), dar, în același timp, devin conștientă și de propriile mele trăiri.

Când am realizat că nu pot da ”vina” pe nimeni pentru stările și trăirile mele, a fost interesant. Chiar nasol pe alocuri. Adică nu e soțul responsabil? Nu sunt copiii ăștia mârâiți de vină că eu sunt acum nervoasă?

Nu! Și e greu la început să accepți asta. PEntru că noi nu suntem învățați să ne asumăm responsabilitatea propriei noastre vieți. Încă de mici suntem învățați că masa e ”de vină” că ne-am lovit. Hai să lovim masa că ai dat cu capul de ea! Vă sună cunoscut? Ce e asta dacă nu tocmai pasarea responsabilității? Și atunci de ce ne așteptăm ca adulții să fie respnsabili de propriile vieți? De unde să fie? Doar dacă s-au trezit și au început să lucreze cu ei. Ceea ce, din fericire, fac tot mai mulți adulți.

7. Copiii trăiesc în prezent.

Copiii mici nu se gândesc la ce a fost ieri sau ce vor face mâine. Ei explorează și trăiesc la maxim fiecare clipă.

Am încercat să îi explic Emei (5 ani) cum și pe ea o țineam mult în brațe când era bebeluș (cum îl țin acum pe Filip și ea îmi reproșează). Și mi-a spus ”Mami, dar nu mă interesează cum a fost atunci! Eu îți zic de ACUM! Pe mine mă interesează ce se întămplă ACUM! Și acum, tu îl ții mai mult pe Filip în brațe decât pe mine!”

Și avea dreptate! Nu am putut să o contrazic. Doar să accept și să mă străduiesc să le acord și lor cât mai multă atenție și, mai ales, prezență.

Pentru noi, adulții cărora ne fuge mereu mintea ba înainte, ba înapoi, nu e deloc ușor să trăim clipa. Eu învăț intensiv asta. Și îmi iese tot mai mult. Deci sunt pe drumul cel bun.

8. Creșterea copiilor este cea mai bună cale să ne vindecăm și să evoluăm, dar noi nu ne împlinim prin ei.

Am înțeles destul de repede că, o dată cu maternitatea, au venit și foarte multe oportunități să vindec mici sau mari aspecte din viața mea. Acolo unde doare, unde îți apasă copiii butoanele, unde te scot din sărite, unde exagerezi, acolo e de vindecat. Și fiecare vindecare vine și cu evoluție. Cu creștere.

Și totuși, e foarte important să înțelegem că ei sunt ființe distincte de noi. Nu sunt prelungirea noastră. Nu sunt oportunitea de a ne împlini visurile prin ei. Ne dorim ce e mai bun pentru ei, dar rareori se întâmplă că acest ”ce e mai bun” să fie exact ceea ce ne-am fi dorit pentru noi. Mai bine să îi susținem în ceea ce își doresc ei! Și să ne împlinim propriile noastre visuri! Niciodată nu e prea târziu pentru nimic!

A ieșit mai lung decât mă așteptam articolul! Aștept cu drag împărtășirile voastre. Cum ați perceput voi lecțiile acestea sau poate altele învățate în viața de părinte?

8 lectii

Microhimerismul este prezența celulelor de la un individ la un alt individ diferit genetic de primul. Sarcina este principala cauză de microhimerism natural prin trecerea celulelor de la mamă la făt și invers, prin intermediul placentei. Cercetările sunt încă în desfășurare, se studiază efectele și potențialele beneficii sau influențe ale acestui fenomen.

Acesta este un subiect de interes deoarece joacă un rol important în bolile autoimune, cancer, vindecarea rănilor și nu numai.

Este foarte interesant că un mic număr de celule materne rămân în corpul copilului până la adolescență, în timp ce un alt număr de celule de la făt se păstrează în corpul mamei pentru până la câteva zeci de ani. Acesta este și motivul pentru care se numește ”micro” himerism. Termenul ”himerism” provine de la personajul legendar Himera – o creatură din mitologia greacă cu trei capete (unul de leu, unul de capră și unul de șarpe).

Practic, și mama devine o creatură nouă după naștere, compusă din mai multe părți (uneori contrastante) nu neapărat înfricoșătoare, dar care poate părea așa, în anumite momente.

Tipuri de microhimerism

Celulele microhimerice pot proveni din două surse:

  1. natural: sarcina, gemeni, act sexual;
  2. artificial: transplant de organe/țesut sau sânge;
Tipuri de microhimerism

Tipuri de microhimerism Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F2/

Tipuri microhimerism

Tipuri de microhimerism Sursa tabel: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/table/T1/?report=objectonly

 

În timpul sarcinii, are loc un transfer reversibil de celule maternale, fetale și placentare, după cum se poate observa și imaginea de mai jos:

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F3/

Microhimerismul natural

Se împarte în 3 mari categorii:

  1. Microhimerism fetal – este cea mai des întânită formă naturală prin care are loc transferul de celule vii de la făt la mamă. Are loc în cazul tuturor sarcinilor și crește pe măsură ce sarcina avansează. Prezența celulelor de la făt în sângele mamei a fost detectată și la 30 de zile după naștere, dar părți au fost găsite și după 27 de ani!
  2. Microhimerismul maternal – reprezintă transferul de celulele de la mamă la făt. Termenul a fost definit pentru prima dată în anii 1960, când au fost descoperite leucocite ale mamei în sângele din cordonul ombilical al nou-născutului. Celule de la mamă au fost descoperite în diverse organe ale fătului și nou-născutului, precum piele, timus, splină, ficat și tiroidă. Microhimerismul maternal este mai rar decât cel fetal.
  3. Microhimerismul la gemeni – transferul de celule poate avea loc și între fetușii gemeni, în uter.

Roluri ale acestui proces

Cercetătorii au emis teorii conform cărora este posibil ca bolile autoimune (de care suferă în proporție covârșitoare femeile – 80%) să fie rezultatul microhimerismului.

Totuși, microhimerismul fetal joacă un rol protector în îndepărtarea tumorilor în dezvoltare în cazul femeilor cu cancer de sân care au fost însărcinate.

Sarcina la vârste mai înaintate a fost asociată cu risc mai scăzut de cancer ovarian, iar microhimerismul pare a juca un rol important în acest caz.

Studiile arată și că celulele fetale au un rol în vindecarea rănilor materne. De exemplu, au fost găsite celule fetale pe rana operației de cezariană, care au contribuit la vindecarea mai rapidă a țesuturilor.

În concluzie, cercetările sunt încă în desfășurare. Cu siguranță, vom avea parte de surprize în viitor. Se speră ca prin descoperirile viitoare se vor rezolva probleme de sănătate mai repede și mai ușor.

Așadar, deși microhimerismul este străvechi din punct de vedere al evoluției și comun la mamiferele care devin mame, de la pisici la vaci, cercetătorii moderni abia acum încep să îl studieze ca fenomen. Cum nimic nu este întâmplător, după ce am finalizat acest articol, am comandat o carte care m-a atras prin descriere și care abordează și acest subiect: Gene de mamă – Noua știință a instinctului matern, de Abigail Tucker. Cartea îmbină foarte fericit cele mai recente studii cu experiența personală a autoarei, mamă de 4 copii, despre biologia maternității.

După ce finalizez cartea, cel mai probabil, voi reveni cu completări sau voi face o completare a articolului.

Cum ți se par ție aceste descoperiri? Ai simțit că sarcina/sarcinile te-au ajutat din punct de vedere medical sau, dimpotrivă, au creat situații noi?

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Majoritatea femeilor, în timpul sarcinii, nu au menstruație. Există și excepții, când menstruația continuă și peste sarcină, dar nu sunt atât de dese. Vreau să discutăm dacă și cum este diferită prima menstruație după naștere.

menstruatia

Sursa foto: https://www.paginadepsihologie.ro/

Cât de repede după naștere mă pot aștepta la prima menstruație?

Este greu de precizat exact când revine prima menstruație după naștere, întrucât fiecare dintre noi suntem unice (din fericire 🙂 ).

Totuși studiile par să facă diferență, din acest punct de vedere, între femeile care alăptează (în special, dacă alăptează exclusiv) și cele care își hrănesc copiii cu lapte praf sau mixt. Diferența este strict legată de timpul de revenire al menstruației, nu de altă natură.

Astfel:

  • femeilor care alăptează exclusiv (adică nu îi oferă nimic altceva bebelușului în afară de laptele matern, nici lapte praf completare, nici apă, nici ceai, nici alte alimente – iar OMS – Organizația Mondială a Sănătății – recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni) le poate reveni menstruația abia după 3-6 luni sau chiar mai mult. Este la fel de normal și dacă revine la 6 săptămâni după naștere sau 18 luni după naștere.
  • femeilor care nu alăptează sau folosesc și lapte praf, le revine menstruația, de obicei, între 6 și 12 săptămâni post-partum. Dar poate să le revină și după 4 săptămâni deja sau chiar după 24 de săptămâni de la naștere.

Diferența apare din cauza hormonilor. Femeile care alăptează secretă prolactina, hormonul necesar producerii laptelui matern, care poate suprima hormonii reproducători. Ca urmare, femeia ce alăptează nu ovulează sau nu elimină un ovul pentru a fi fertilizat. În lipsa acestui proces, cel mai probabil femeia nu va avea menstruație.

Totuși, e foarte important de precizat că, deși e posibil să nu aveți menstruație, puteți rămâne însărcinate și la 3 săptămâni după naștere! Deși se recomandă reluarea vieții sexuale după 6 săptămâni post-partum, în urma controlului ginecologic de la 6 săptămâni. Puteți citi mai multe despre metode contraceptive post-partum aici.

Este diferită menstruația după naștere de cea de dinainte?

Poate să fie diferită, dar nu e obligatoriu. Unele femei pot experimenta o menstruație dureroasă și mai lungă. Pentru altele este exact ca înainte, în timp ce unele pot experiementa o menstruație mai ușoară sau mai scurtă decât înainte de sarcină. Se pare că explicația pentru menstruații mai ușoare poate fi legată de întinderea și relaxarea uterului.

De asemenea, femeile cu endometrioză pot experimenta menstruații mai ușoare după sarcină. Deși, această schimbare este, de obicei, temporară, durerile revenind după câteva luni.

Schimbări destul de comune după naștere:

  • menstruații neregulate, mai ales, dacă menstruația revine, iar femeia încă alăptează;
  • crampe – mai severe sau mai ușoare decât înainte de sarcină;
  • scurgeri mai abundente;
  • mici cheaguri în timpul menstruației;

Dacă experimentați cheaguri sau scurgeri mult mai severe decât înainte, contactați medicul ginecolog.

Care este diferența între lohii și prima menstruație post-partum?

Indiferent de tipul de naștere (natural sau prin operație cezariană), femeia are o sângerare în primele 6-8 săptămâni după naștere. Această sângerare însă nu este menstruație. Ea poartă denumirea de ”lohii”.

La începutul lohiilor, sângerarea este de un roșu închis, posibil cu mici cheaguri. Pe măsură ce zilele trec, scurgerea este tot mai puțin abundentă, mai deschisă la culoare (spre roz sau maroniu deschis). După câteva săptămâni, lohiile sunt albicioase sau galbene și e posibil să nu fie zilnic.

Pe perioada lohiilor se recomandă folosirea doar a absorbantelor (există și absorbante speciale de lăuzie, sunt puțin mai mari), nu și a tampoanelor. Nimic nu ar trebui să intre în vagin în primele 6 săptămâni după naștere.

Pot rămâne însărcinată după naștere dacă nu mi-a revenit încă menstruația?

Da! Destul de ușor! E posibil ca ovulația să aibă loc și dacă nu a revenit menstruația.

Șansele sunt mai mici dacă femeia alăptează exclusiv (doar lapte matern), la interval de maxim 3 ore. Dar este recomandat să se folosească metode contraceptive, despre care am scris deja.

Corpul femeii are nevoie de aproximativ un an să se refacă complet după sarcină și naștere. Iar dacă nașterea a avut loc prin operație cezariană, se recomandă minim 2 ani între sarcini pentru a proteja uterul secționat.

menstruatie

Sursa imaginii: https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/5-hormoni-care-determina-dereglari-de-ciclu-la-femeie

Menstruația schimbă cantitatea de lapte produsă?

Din studii, reiese că producția de lapte scade puțin (în perioada dintre ovulație și menstruație – perioada luteală sau premenstruală). Dar important este să fie pus bebelușul la sân, iar mama să aibă grijă de ea (odihnă – atât cât este posibil în funcție de vârsta și obiceiurile copilului; alimentație echilibrată, consum de lichide). Se pot lua și suplimente de stimulare a lactației, dar pentru asta apelați la specialiști în lactație.

Se pare că și gustul laptelui este puțin influențat de menstruație. Multe mămici observă că, în timpul menstruației, copiii sunt mai agitați la sân sau refuză sânul. E nevoie doar de răbdare, răbdare, răbdare. Știu că uneori răbdarea pare a fi pe terminate, dar credeți-mă că mereu se mai găsește puțin.

menstruatie alaptare

Sursa imaginii: https://odoras.md/

Experiența mea cu menstruațiile post-partum

  • la primul copil mi-a revenit după 14 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină);
  • la al doilea după 12 luni (plus încă 9 luni de sarcină);
  • la al treilea după exact 17 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină).

Durerile menstruale au fost mai puțin intense după prima naștere și au rămas cam la fel după fiecare revenire a menstruației. Ca durată, s-a păstrat cam 5-6 zile (din care doar primele sunt mai intense).

Ce am făcut diferit după nașteri a fost că am descoperit cupa menstruală, absorbantele textile și, mai recent, chiloții menstruali (pe care îi folosesc împreună cu cupa menstruală sau în ultimele zile). De asemenea, am început să citesc mai mult despre menstruație, conexiunea cu ciclul lunii și modalități de a trece mai conștientă prin acest proces.

Dacă la primele sarcini m-am bucurat că nu am avut menstruație atâtea luni, la a treia m-am bucurat când mi-a revenit, pentru că deja mă raportez altfel la ea și la utilitatea ei pentru corpul nostru.

Vă recomand cartea Adelei Haru ”Magia ciclului feminin” și Agenda Luna Lila pentru a deveni mai conștiente de ciclul feminin și cum să ne respectăm ritmul propriului corp.

Mi-ar plăcea mult să-mi scrieți cum a fost pentru voi revenirea menstruației sau cum vă raportați voi la ea.

În 8 decembrie se împlinesc 8 ani de când am devenit mamă și vreau să împărtășesc cu voi 8 lecții. Puteți citi povestea nașterii lui Alexandru aici.

Nici nu puteam să îmi imaginez atunci ce mult mă voi schimba eu și întregul meu univers. De atunci, viața se împarte în ”înainte de copii” (î.c.) și ”după copii”(d.c.) 😄,

Oricâte cursuri ai face, oricâte cărți ai citi, ori cu câți părinți ai vorbi, eu cred că nimic nu te poate pregăti pentru schimbările din interiorul, dar și din exteriorul tău. Părințeala și, în special, mămicia (că pe asta o cunosc mai bine 🙂 ) sunt profund transformatoare. O dată cu apariția copilului în viața ta, apare și noua ta persoană.

Și cu cât te străduiești mai mult să fie totul ca înainte, cu atât mai greu este. Atunci când accepți că e o nouă viață și te adaptezi la modificările și provocările care apar zilnic, și procesul este mai ușor. Și poate fi chiar distractiv.

Multe proaspete mămici îmi spun că nu se așteptau să fie atât de provocator. Atât de intens. Și fericirea. Și provocările. Nu se așteptau să iubească atât de mult. Să se bucure atât de mult. Să se entuziasmeze atât de tare. Dar și să fie atât de greu. Să se panicheze la orice. Să doară atât de tare să nu îl poți ajuta când îl deranjează burtica.

În acești 8 ani am crescut enorm. Am învățat foarte multe lecții. Și mai am foarte multe de învățat. Azi vreau să împărtășesc cu voi 8 dintre aceste lecții.

1. Un adult învață mai mult de la copii, decât copiii de la adult (dacă își dă voie să accepte acest lucru).

Ce vreau să spun este că eu am crescut cu ideea că un copil este o carte cu foi albe, în care scriem noi, adulții. Mai întâi părinții, eventual bunicii și alte persoane apropiate, apoi educatoarele, învățătoarele etc.

Dar am înteles, după ce l-am născut pe Alex, că mintea lor vine ”pre-cablată” și, în același timp, absoarbe ca un burete în primii ani tot din mediul înconjurător. Mult mai mult decât am vrea sau sunt noi conștienți. Și, în plus, fiecare copil este unic. Și are o personalitate proprie. Nu e un mic roboțel pe care îl programăm noi să facă ce vrem noi.

Iar faptul că sunt, la început, doar parțial influențați de cultura, societate și tot ceea ce ne ”ține” pe noi, toate convingerile limitative, toate fricile inoculate în timp, îi face extrem de curioși, entuziaști, bucuroși.

Putem învăța de la ei:

  • bucuria,
  • prezența (trăitul în prezent: AICI și ACUM),
  • iubirea necondiționată,
  • curiozitatea,
  • sinceritatea,
  • toleranța,
  • nediscriminarea,
  • învățarea prin joc și joacă,
  • ușurința,
  • pasiunea,
  • concentrarea
  • și încă multe multe altele.

2. A fi părinte înseamnă a te adapta în fiecare zi.

Pe când ai impresia că te-ai prins cu ce se mănâncă, se schimbă iar ceva.

La început, asta poate fi una dintre cele mai dificile părți ale creșterii copiilor. Nu știi ce să îi faci. Ce vrea. Ce îi place. Apoi, încet-încet te acomodezi, înveți ce îi place și ce nu. Ce îl ajută și ce nu. Pentru ca, în scurt timp, el să evolueze și să schimbe iar totul. Fiecare vârstă vine cu propriile provocări. Nu apuci să te plictisești. Nici să stai într-o zonă de ”călduț”. În viața cu copii singura constantă e ”schimbarea” 🙂

Nu e prea încurajator, știu. Dar e adevărat. Și cu cât acceptăm mai repede, cu atât ne e mai ușor să ne adaptăm.

Eu cred că super-puterea părinților este capacitatea de adaptare rapidă.

3. În primii 7 ani de viață, copiii preiau foarte mult din stările adulților care sunt în preajma lor.

Asta sună destul de greu. E o responsabilitate. Dar e vorba doar de faptul că noi suntem responsabili de propriile noastre stări. Și avem puterea să decidem cum ne simțim. Indiferent de circumstanțe. Atunci când suntem conștienți că ei preiau (involuntar) stările noastre, putem fi mai vigilenți, iar atunci când observăm stări mai puțin plăcute să le trăim conștient, iar apoi să le eliberăm (fie prin râs, plâns, mișcare sau orice altceva ne ajută pe noi).

Observ cel mai bine această parte la proaspeții părinți care sunt agitați, transmițându-le agitația și bebelușilor. E firesc să fie agitați. Nu o spun ca și cum ar fi ceva anormal. Dar e important atunci când unul dintre părinți e mai agitat (de multe ori e mama, pentru că ea e toată ziua cu copilul), celălalt, dacă e mai liniștit să ia bebelușul și să îi dea ocazia primului să relaxeze puțin.

Văd mereu la mine și la copii asta. Și îmi vine să zic ”Tocmai azi când am o zi plină/grea, sunteți și voi agitați”. Iar ei ar putea să îmi răspundă: ”Suntem agitați pentru că ești tu” 🙂

Vreau să mai scriu o dată: NU ESTE DESPRE CINE E DE VINĂ! Este despre a conștientiza și a alege altceva.

4. Un părinte fericit e mai important decât toate jucăriile sau orice alte eforturi se mai gândesc părinții să facă.

Am convingerea că părinții fac ce știu și pot mai bine. Doar că ceea ce știu și pot într-un anumit moment e limitat. Și asta e firesc! DAcă suntem dispuși să învățăm și să lucrăm cu noi, putem să creștem și să știm și putem mai mult.

De multe ori, nu mai știm ce să le facem, ce să le dăm ca să le fie bine.

Din experiența mea de până acum (asta se poate schimba în timp) unii părinți se străduiesc foarte mult să le ofere tot ce pot copiilor. Asta, de multe ori, sacrificându-se. Dar sacrificiul nu este necesar. Pentru că duce la frustrare. La epuizare. La a da dintr-o găletușă goală. La a da din tine. Nu funcționează pe termen lung. Și ajungi să nu mai ai răbdare. Să te enervezi din nimicuri. Să te simți nedreptățită, neînțeleasă, neapreciată pentru tot ceea ce faci.

Cum ar fi să ai grijă și de tine? Să fii fericită și împlinită? Și din acea energie să fii acolo pentru copilul tău. Nu are nevoie ca tu să nu mai ai nicio activitate care să-ți facă plăcere pentru a fi non-stop cu el sau a-i călca toate rufele. Nu are nevoie ca tu să nu-ți faci timp să te duci la controlul anual, pentru că tu nu contezi. Dacă te îmbolnăvești cine are grijă de tine și de copil/copii? Nu are nevoie să mănânci resturile ce le rămân lor în farfurie (mamele știu despre ce vorbesc).

Copilul tău are nevoie de o mamă și de un tată fericiți. Pentru că atunci când suntem bine cu noi înșine, dăruim cu drag și cu entuziasm timpul și prezența noastră. Cu siguranță, copilul va aprecia mai mult că stai o jumătate de oră pe covor cu el/ea și vă jucați sau citiți sau orice vă face plăcere, decât că ai făcut 4 feluri de mâncare sau că ai făcut casa lună.

Gândește-te așa:

Peste ani ce vrei să-și amintească ai tăi copii despre tine? despre voi? despre relația voastră?

Ce exemplu vrei să îi dai fiicei sau fiului tău?

Pe mine aceste întrebări m-au făcut să-mi revizuiesc prioritățile și ”bătăliile” 🙂

5. Fiecare copil e unic.

Are nevoi unice. Are comportamente unice. Reacționează diferit la aceleași evenimente. Comparațiile nu doar că nu-i ajută cu nimic, dimpotrivă le afectează stima de sine și îi determină să se compare mereu. Eu sunt o persoană ce mă compar mereu. Cu cei mai buni din fiecare domeniu. Adică e misiune imposibilă pentru mine să fiu vreodată mulțumită de mine.

E important să înțelegem că fiecare om (și, implicit, copil) e în felul său. Și asta e bine. Nu e nevoie să fim toți la fel. Nu e nevoie să trecem prin șablon cu toții.

Dacă ai mai mulți copii ai tendința să compari. Dar realizezi repede cât sunt de diferiți și că ce a funcționat la unul, ai șanse mari să nu funcționeze și la celălalt/ceilalți. Se dezvoltă în ritmuri diferite (fizic, cognitiv, emoțional). Au personalități diferite. Au preocupări și talente diferite. Să observăm și să ne bucurăm pentru aceste specificități.

Nu mai comparați copiii între ei! Nu mai comparați oamenii, în general! Nu vă mai comparați voi! Mai ales, cu perfecțiunea din social media! E doar o mică parte din viața unor oameni. În nicio familie nu e mereu doar roz bonbon cu picățele! Fiecare are propriile provocări. Chiar dacă nu se văd neapărat.

6.  Copiii sunt oglinzile noastre cele mai fidele.

Nu doar copiii, ci toți oamenii cu care intrăm în contact și, în special, cei apropiați cu care interacționăm mai mult și mai profund. Cei din jur doar ne arată ce ne place sau ne deranjează la noi. Nu am putea să vedem în ceilalți ceva ce noi nu avem. Cum am putea recunoaște perseverenta cuiva dacă noi nu am trăit-o niciodată? Da, e posibil ca noi să nu manifestăm mereu această calitate și de aceea să o admirăm și recunoaștem la altcineva. Dar, cu siguranță, măcar din când în când am trăit-o și noi.

Dar este la fel de valabil și pentru comportamente care nu ne plac. De exemplu, când copiii sunt mârâiți, nu le convine nimic, își găsesc mereu din ce să plângă am învățat să mă uit și la mine. Îmi vine mie să fac asta? E ceva care mă deranjează? Da, le creez spațiul în care să refuleze sau doar să stea în brațe (dacă asta au nevoie), dar, în același timp, devin conștientă și de propriile mele trăiri.

Când am realizat că nu pot da ”vina” pe nimeni pentru stările și trăirile mele, a fost interesant. Chiar nasol pe alocuri. Adică nu e soțul responsabil? Nu sunt copiii ăștia mârâiți de vină că eu sunt acum nervoasă?

Nu! Și e greu la început să accepți asta. PEntru că noi nu suntem învățați să ne asumăm responsabilitatea propriei noastre vieți. Încă de mici suntem învățați că masa e ”de vină” că ne-am lovit. Hai să lovim masa că ai dat cu capul de ea! Vă sună cunoscut? Ce e asta dacă nu tocmai pasarea responsabilității? Și atunci de ce ne așteptăm ca adulții să fie respnsabili de propriile vieți? De unde să fie? Doar dacă s-au trezit și au început să lucreze cu ei. Ceea ce, din fericire, fac tot mai mulți adulți.

7. Copiii trăiesc în prezent.

Copiii mici nu se gândesc la ce a fost ieri sau ce vor face mâine. Ei explorează și trăiesc la maxim fiecare clipă.

Am încercat să îi explic Emei (5 ani) cum și pe ea o țineam mult în brațe când era bebeluș (cum îl țin acum pe Filip și ea îmi reproșează). Și mi-a spus ”Mami, dar nu mă interesează cum a fost atunci! Eu îți zic de ACUM! Pe mine mă interesează ce se întămplă ACUM! Și acum, tu îl ții mai mult pe Filip în brațe decât pe mine!”

Și avea dreptate! Nu am putut să o contrazic. Doar să accept și să mă străduiesc să le acord și lor cât mai multă atenție și, mai ales, prezență.

Pentru noi, adulții cărora ne fuge mereu mintea ba înainte, ba înapoi, nu e deloc ușor să trăim clipa. Eu învăț intensiv asta. Și îmi iese tot mai mult. Deci sunt pe drumul cel bun.

8. Creșterea copiilor este cea mai bună cale să ne vindecăm și să evoluăm, dar noi nu ne împlinim prin ei.

Am înțeles destul de repede că, o dată cu maternitatea, au venit și foarte multe oportunități să vindec mici sau mari aspecte din viața mea. Acolo unde doare, unde îți apasă copiii butoanele, unde te scot din sărite, unde exagerezi, acolo e de vindecat. Și fiecare vindecare vine și cu evoluție. Cu creștere.

Și totuși, e foarte important să înțelegem că ei sunt ființe distincte de noi. Nu sunt prelungirea noastră. Nu sunt oportunitea de a ne împlini visurile prin ei. Ne dorim ce e mai bun pentru ei, dar rareori se întâmplă că acest ”ce e mai bun” să fie exact ceea ce ne-am fi dorit pentru noi. Mai bine să îi susținem în ceea ce își doresc ei! Și să ne împlinim propriile noastre visuri! Niciodată nu e prea târziu pentru nimic!

A ieșit mai lung decât mă așteptam articolul! Aștept cu drag împărtășirile voastre. Cum ați perceput voi lecțiile acestea sau poate altele învățate în viața de părinte?

8 lectii
Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Microhimerismul este prezența celulelor de la un individ la un alt individ diferit genetic de primul. Sarcina este principala cauză de microhimerism natural prin trecerea celulelor de la mamă la făt și invers, prin intermediul placentei. Cercetările sunt încă în desfășurare, se studiază efectele și potențialele beneficii sau influențe ale acestui fenomen.

Acesta este un subiect de interes deoarece joacă un rol important în bolile autoimune, cancer, vindecarea rănilor și nu numai.

Este foarte interesant că un mic număr de celule materne rămân în corpul copilului până la adolescență, în timp ce un alt număr de celule de la făt se păstrează în corpul mamei pentru până la câteva zeci de ani. Acesta este și motivul pentru care se numește ”micro” himerism. Termenul ”himerism” provine de la personajul legendar Himera – o creatură din mitologia greacă cu trei capete (unul de leu, unul de capră și unul de șarpe).

Practic, și mama devine o creatură nouă după naștere, compusă din mai multe părți (uneori contrastante) nu neapărat înfricoșătoare, dar care poate părea așa, în anumite momente.

Tipuri de microhimerism

Celulele microhimerice pot proveni din două surse:

  1. natural: sarcina, gemeni, act sexual;
  2. artificial: transplant de organe/țesut sau sânge;
Tipuri de microhimerism

Tipuri de microhimerism Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F2/

Tipuri microhimerism

Tipuri de microhimerism Sursa tabel: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/table/T1/?report=objectonly

 

În timpul sarcinii, are loc un transfer reversibil de celule maternale, fetale și placentare, după cum se poate observa și imaginea de mai jos:

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F3/

Microhimerismul natural

Se împarte în 3 mari categorii:

  1. Microhimerism fetal – este cea mai des întânită formă naturală prin care are loc transferul de celule vii de la făt la mamă. Are loc în cazul tuturor sarcinilor și crește pe măsură ce sarcina avansează. Prezența celulelor de la făt în sângele mamei a fost detectată și la 30 de zile după naștere, dar părți au fost găsite și după 27 de ani!
  2. Microhimerismul maternal – reprezintă transferul de celulele de la mamă la făt. Termenul a fost definit pentru prima dată în anii 1960, când au fost descoperite leucocite ale mamei în sângele din cordonul ombilical al nou-născutului. Celule de la mamă au fost descoperite în diverse organe ale fătului și nou-născutului, precum piele, timus, splină, ficat și tiroidă. Microhimerismul maternal este mai rar decât cel fetal.
  3. Microhimerismul la gemeni – transferul de celule poate avea loc și între fetușii gemeni, în uter.

Roluri ale acestui proces

Cercetătorii au emis teorii conform cărora este posibil ca bolile autoimune (de care suferă în proporție covârșitoare femeile – 80%) să fie rezultatul microhimerismului.

Totuși, microhimerismul fetal joacă un rol protector în îndepărtarea tumorilor în dezvoltare în cazul femeilor cu cancer de sân care au fost însărcinate.

Sarcina la vârste mai înaintate a fost asociată cu risc mai scăzut de cancer ovarian, iar microhimerismul pare a juca un rol important în acest caz.

Studiile arată și că celulele fetale au un rol în vindecarea rănilor materne. De exemplu, au fost găsite celule fetale pe rana operației de cezariană, care au contribuit la vindecarea mai rapidă a țesuturilor.

În concluzie, cercetările sunt încă în desfășurare. Cu siguranță, vom avea parte de surprize în viitor. Se speră ca prin descoperirile viitoare se vor rezolva probleme de sănătate mai repede și mai ușor.

Așadar, deși microhimerismul este străvechi din punct de vedere al evoluției și comun la mamiferele care devin mame, de la pisici la vaci, cercetătorii moderni abia acum încep să îl studieze ca fenomen. Cum nimic nu este întâmplător, după ce am finalizat acest articol, am comandat o carte care m-a atras prin descriere și care abordează și acest subiect: Gene de mamă – Noua știință a instinctului matern, de Abigail Tucker. Cartea îmbină foarte fericit cele mai recente studii cu experiența personală a autoarei, mamă de 4 copii, despre biologia maternității.

După ce finalizez cartea, cel mai probabil, voi reveni cu completări sau voi face o completare a articolului.

Cum ți se par ție aceste descoperiri? Ai simțit că sarcina/sarcinile te-au ajutat din punct de vedere medical sau, dimpotrivă, au creat situații noi?

Majoritatea femeilor, în timpul sarcinii, nu au menstruație. Există și excepții, când menstruația continuă și peste sarcină, dar nu sunt atât de dese. Vreau să discutăm dacă și cum este diferită prima menstruație după naștere.

menstruatia

Sursa foto: https://www.paginadepsihologie.ro/

Cât de repede după naștere mă pot aștepta la prima menstruație?

Este greu de precizat exact când revine prima menstruație după naștere, întrucât fiecare dintre noi suntem unice (din fericire 🙂 ).

Totuși studiile par să facă diferență, din acest punct de vedere, între femeile care alăptează (în special, dacă alăptează exclusiv) și cele care își hrănesc copiii cu lapte praf sau mixt. Diferența este strict legată de timpul de revenire al menstruației, nu de altă natură.

Astfel:

  • femeilor care alăptează exclusiv (adică nu îi oferă nimic altceva bebelușului în afară de laptele matern, nici lapte praf completare, nici apă, nici ceai, nici alte alimente – iar OMS – Organizația Mondială a Sănătății – recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni) le poate reveni menstruația abia după 3-6 luni sau chiar mai mult. Este la fel de normal și dacă revine la 6 săptămâni după naștere sau 18 luni după naștere.
  • femeilor care nu alăptează sau folosesc și lapte praf, le revine menstruația, de obicei, între 6 și 12 săptămâni post-partum. Dar poate să le revină și după 4 săptămâni deja sau chiar după 24 de săptămâni de la naștere.

Diferența apare din cauza hormonilor. Femeile care alăptează secretă prolactina, hormonul necesar producerii laptelui matern, care poate suprima hormonii reproducători. Ca urmare, femeia ce alăptează nu ovulează sau nu elimină un ovul pentru a fi fertilizat. În lipsa acestui proces, cel mai probabil femeia nu va avea menstruație.

Totuși, e foarte important de precizat că, deși e posibil să nu aveți menstruație, puteți rămâne însărcinate și la 3 săptămâni după naștere! Deși se recomandă reluarea vieții sexuale după 6 săptămâni post-partum, în urma controlului ginecologic de la 6 săptămâni. Puteți citi mai multe despre metode contraceptive post-partum aici.

Este diferită menstruația după naștere de cea de dinainte?

Poate să fie diferită, dar nu e obligatoriu. Unele femei pot experimenta o menstruație dureroasă și mai lungă. Pentru altele este exact ca înainte, în timp ce unele pot experiementa o menstruație mai ușoară sau mai scurtă decât înainte de sarcină. Se pare că explicația pentru menstruații mai ușoare poate fi legată de întinderea și relaxarea uterului.

De asemenea, femeile cu endometrioză pot experimenta menstruații mai ușoare după sarcină. Deși, această schimbare este, de obicei, temporară, durerile revenind după câteva luni.

Schimbări destul de comune după naștere:

  • menstruații neregulate, mai ales, dacă menstruația revine, iar femeia încă alăptează;
  • crampe – mai severe sau mai ușoare decât înainte de sarcină;
  • scurgeri mai abundente;
  • mici cheaguri în timpul menstruației;

Dacă experimentați cheaguri sau scurgeri mult mai severe decât înainte, contactați medicul ginecolog.

Care este diferența între lohii și prima menstruație post-partum?

Indiferent de tipul de naștere (natural sau prin operație cezariană), femeia are o sângerare în primele 6-8 săptămâni după naștere. Această sângerare însă nu este menstruație. Ea poartă denumirea de ”lohii”.

La începutul lohiilor, sângerarea este de un roșu închis, posibil cu mici cheaguri. Pe măsură ce zilele trec, scurgerea este tot mai puțin abundentă, mai deschisă la culoare (spre roz sau maroniu deschis). După câteva săptămâni, lohiile sunt albicioase sau galbene și e posibil să nu fie zilnic.

Pe perioada lohiilor se recomandă folosirea doar a absorbantelor (există și absorbante speciale de lăuzie, sunt puțin mai mari), nu și a tampoanelor. Nimic nu ar trebui să intre în vagin în primele 6 săptămâni după naștere.

Pot rămâne însărcinată după naștere dacă nu mi-a revenit încă menstruația?

Da! Destul de ușor! E posibil ca ovulația să aibă loc și dacă nu a revenit menstruația.

Șansele sunt mai mici dacă femeia alăptează exclusiv (doar lapte matern), la interval de maxim 3 ore. Dar este recomandat să se folosească metode contraceptive, despre care am scris deja.

Corpul femeii are nevoie de aproximativ un an să se refacă complet după sarcină și naștere. Iar dacă nașterea a avut loc prin operație cezariană, se recomandă minim 2 ani între sarcini pentru a proteja uterul secționat.

menstruatie

Sursa imaginii: https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/5-hormoni-care-determina-dereglari-de-ciclu-la-femeie

Menstruația schimbă cantitatea de lapte produsă?

Din studii, reiese că producția de lapte scade puțin (în perioada dintre ovulație și menstruație – perioada luteală sau premenstruală). Dar important este să fie pus bebelușul la sân, iar mama să aibă grijă de ea (odihnă – atât cât este posibil în funcție de vârsta și obiceiurile copilului; alimentație echilibrată, consum de lichide). Se pot lua și suplimente de stimulare a lactației, dar pentru asta apelați la specialiști în lactație.

Se pare că și gustul laptelui este puțin influențat de menstruație. Multe mămici observă că, în timpul menstruației, copiii sunt mai agitați la sân sau refuză sânul. E nevoie doar de răbdare, răbdare, răbdare. Știu că uneori răbdarea pare a fi pe terminate, dar credeți-mă că mereu se mai găsește puțin.

menstruatie alaptare

Sursa imaginii: https://odoras.md/

Experiența mea cu menstruațiile post-partum

  • la primul copil mi-a revenit după 14 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină);
  • la al doilea după 12 luni (plus încă 9 luni de sarcină);
  • la al treilea după exact 17 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină).

Durerile menstruale au fost mai puțin intense după prima naștere și au rămas cam la fel după fiecare revenire a menstruației. Ca durată, s-a păstrat cam 5-6 zile (din care doar primele sunt mai intense).

Ce am făcut diferit după nașteri a fost că am descoperit cupa menstruală, absorbantele textile și, mai recent, chiloții menstruali (pe care îi folosesc împreună cu cupa menstruală sau în ultimele zile). De asemenea, am început să citesc mai mult despre menstruație, conexiunea cu ciclul lunii și modalități de a trece mai conștientă prin acest proces.

Dacă la primele sarcini m-am bucurat că nu am avut menstruație atâtea luni, la a treia m-am bucurat când mi-a revenit, pentru că deja mă raportez altfel la ea și la utilitatea ei pentru corpul nostru.

Vă recomand cartea Adelei Haru ”Magia ciclului feminin” și Agenda Luna Lila pentru a deveni mai conștiente de ciclul feminin și cum să ne respectăm ritmul propriului corp.

Mi-ar plăcea mult să-mi scrieți cum a fost pentru voi revenirea menstruației sau cum vă raportați voi la ea.

8 lectii

În 8 decembrie se împlinesc 8 ani de când am devenit mamă și vreau să împărtășesc cu voi 8 lecții. Puteți citi povestea nașterii lui Alexandru aici.

Nici nu puteam să îmi imaginez atunci ce mult mă voi schimba eu și întregul meu univers. De atunci, viața se împarte în ”înainte de copii” (î.c.) și ”după copii”(d.c.) 😄,

Oricâte cursuri ai face, oricâte cărți ai citi, ori cu câți părinți ai vorbi, eu cred că nimic nu te poate pregăti pentru schimbările din interiorul, dar și din exteriorul tău. Părințeala și, în special, mămicia (că pe asta o cunosc mai bine 🙂 ) sunt profund transformatoare. O dată cu apariția copilului în viața ta, apare și noua ta persoană.

Și cu cât te străduiești mai mult să fie totul ca înainte, cu atât mai greu este. Atunci când accepți că e o nouă viață și te adaptezi la modificările și provocările care apar zilnic, și procesul este mai ușor. Și poate fi chiar distractiv.

Multe proaspete mămici îmi spun că nu se așteptau să fie atât de provocator. Atât de intens. Și fericirea. Și provocările. Nu se așteptau să iubească atât de mult. Să se bucure atât de mult. Să se entuziasmeze atât de tare. Dar și să fie atât de greu. Să se panicheze la orice. Să doară atât de tare să nu îl poți ajuta când îl deranjează burtica.

În acești 8 ani am crescut enorm. Am învățat foarte multe lecții. Și mai am foarte multe de învățat. Azi vreau să împărtășesc cu voi 8 dintre aceste lecții.

1. Un adult învață mai mult de la copii, decât copiii de la adult (dacă își dă voie să accepte acest lucru).

Ce vreau să spun este că eu am crescut cu ideea că un copil este o carte cu foi albe, în care scriem noi, adulții. Mai întâi părinții, eventual bunicii și alte persoane apropiate, apoi educatoarele, învățătoarele etc.

Dar am înteles, după ce l-am născut pe Alex, că mintea lor vine ”pre-cablată” și, în același timp, absoarbe ca un burete în primii ani tot din mediul înconjurător. Mult mai mult decât am vrea sau sunt noi conștienți. Și, în plus, fiecare copil este unic. Și are o personalitate proprie. Nu e un mic roboțel pe care îl programăm noi să facă ce vrem noi.

Iar faptul că sunt, la început, doar parțial influențați de cultura, societate și tot ceea ce ne ”ține” pe noi, toate convingerile limitative, toate fricile inoculate în timp, îi face extrem de curioși, entuziaști, bucuroși.

Putem învăța de la ei:

  • bucuria,
  • prezența (trăitul în prezent: AICI și ACUM),
  • iubirea necondiționată,
  • curiozitatea,
  • sinceritatea,
  • toleranța,
  • nediscriminarea,
  • învățarea prin joc și joacă,
  • ușurința,
  • pasiunea,
  • concentrarea
  • și încă multe multe altele.

2. A fi părinte înseamnă a te adapta în fiecare zi.

Pe când ai impresia că te-ai prins cu ce se mănâncă, se schimbă iar ceva.

La început, asta poate fi una dintre cele mai dificile părți ale creșterii copiilor. Nu știi ce să îi faci. Ce vrea. Ce îi place. Apoi, încet-încet te acomodezi, înveți ce îi place și ce nu. Ce îl ajută și ce nu. Pentru ca, în scurt timp, el să evolueze și să schimbe iar totul. Fiecare vârstă vine cu propriile provocări. Nu apuci să te plictisești. Nici să stai într-o zonă de ”călduț”. În viața cu copii singura constantă e ”schimbarea” 🙂

Nu e prea încurajator, știu. Dar e adevărat. Și cu cât acceptăm mai repede, cu atât ne e mai ușor să ne adaptăm.

Eu cred că super-puterea părinților este capacitatea de adaptare rapidă.

3. În primii 7 ani de viață, copiii preiau foarte mult din stările adulților care sunt în preajma lor.

Asta sună destul de greu. E o responsabilitate. Dar e vorba doar de faptul că noi suntem responsabili de propriile noastre stări. Și avem puterea să decidem cum ne simțim. Indiferent de circumstanțe. Atunci când suntem conștienți că ei preiau (involuntar) stările noastre, putem fi mai vigilenți, iar atunci când observăm stări mai puțin plăcute să le trăim conștient, iar apoi să le eliberăm (fie prin râs, plâns, mișcare sau orice altceva ne ajută pe noi).

Observ cel mai bine această parte la proaspeții părinți care sunt agitați, transmițându-le agitația și bebelușilor. E firesc să fie agitați. Nu o spun ca și cum ar fi ceva anormal. Dar e important atunci când unul dintre părinți e mai agitat (de multe ori e mama, pentru că ea e toată ziua cu copilul), celălalt, dacă e mai liniștit să ia bebelușul și să îi dea ocazia primului să relaxeze puțin.

Văd mereu la mine și la copii asta. Și îmi vine să zic ”Tocmai azi când am o zi plină/grea, sunteți și voi agitați”. Iar ei ar putea să îmi răspundă: ”Suntem agitați pentru că ești tu” 🙂

Vreau să mai scriu o dată: NU ESTE DESPRE CINE E DE VINĂ! Este despre a conștientiza și a alege altceva.

4. Un părinte fericit e mai important decât toate jucăriile sau orice alte eforturi se mai gândesc părinții să facă.

Am convingerea că părinții fac ce știu și pot mai bine. Doar că ceea ce știu și pot într-un anumit moment e limitat. Și asta e firesc! DAcă suntem dispuși să învățăm și să lucrăm cu noi, putem să creștem și să știm și putem mai mult.

De multe ori, nu mai știm ce să le facem, ce să le dăm ca să le fie bine.

Din experiența mea de până acum (asta se poate schimba în timp) unii părinți se străduiesc foarte mult să le ofere tot ce pot copiilor. Asta, de multe ori, sacrificându-se. Dar sacrificiul nu este necesar. Pentru că duce la frustrare. La epuizare. La a da dintr-o găletușă goală. La a da din tine. Nu funcționează pe termen lung. Și ajungi să nu mai ai răbdare. Să te enervezi din nimicuri. Să te simți nedreptățită, neînțeleasă, neapreciată pentru tot ceea ce faci.

Cum ar fi să ai grijă și de tine? Să fii fericită și împlinită? Și din acea energie să fii acolo pentru copilul tău. Nu are nevoie ca tu să nu mai ai nicio activitate care să-ți facă plăcere pentru a fi non-stop cu el sau a-i călca toate rufele. Nu are nevoie ca tu să nu-ți faci timp să te duci la controlul anual, pentru că tu nu contezi. Dacă te îmbolnăvești cine are grijă de tine și de copil/copii? Nu are nevoie să mănânci resturile ce le rămân lor în farfurie (mamele știu despre ce vorbesc).

Copilul tău are nevoie de o mamă și de un tată fericiți. Pentru că atunci când suntem bine cu noi înșine, dăruim cu drag și cu entuziasm timpul și prezența noastră. Cu siguranță, copilul va aprecia mai mult că stai o jumătate de oră pe covor cu el/ea și vă jucați sau citiți sau orice vă face plăcere, decât că ai făcut 4 feluri de mâncare sau că ai făcut casa lună.

Gândește-te așa:

Peste ani ce vrei să-și amintească ai tăi copii despre tine? despre voi? despre relația voastră?

Ce exemplu vrei să îi dai fiicei sau fiului tău?

Pe mine aceste întrebări m-au făcut să-mi revizuiesc prioritățile și ”bătăliile” 🙂

5. Fiecare copil e unic.

Are nevoi unice. Are comportamente unice. Reacționează diferit la aceleași evenimente. Comparațiile nu doar că nu-i ajută cu nimic, dimpotrivă le afectează stima de sine și îi determină să se compare mereu. Eu sunt o persoană ce mă compar mereu. Cu cei mai buni din fiecare domeniu. Adică e misiune imposibilă pentru mine să fiu vreodată mulțumită de mine.

E important să înțelegem că fiecare om (și, implicit, copil) e în felul său. Și asta e bine. Nu e nevoie să fim toți la fel. Nu e nevoie să trecem prin șablon cu toții.

Dacă ai mai mulți copii ai tendința să compari. Dar realizezi repede cât sunt de diferiți și că ce a funcționat la unul, ai șanse mari să nu funcționeze și la celălalt/ceilalți. Se dezvoltă în ritmuri diferite (fizic, cognitiv, emoțional). Au personalități diferite. Au preocupări și talente diferite. Să observăm și să ne bucurăm pentru aceste specificități.

Nu mai comparați copiii între ei! Nu mai comparați oamenii, în general! Nu vă mai comparați voi! Mai ales, cu perfecțiunea din social media! E doar o mică parte din viața unor oameni. În nicio familie nu e mereu doar roz bonbon cu picățele! Fiecare are propriile provocări. Chiar dacă nu se văd neapărat.

6.  Copiii sunt oglinzile noastre cele mai fidele.

Nu doar copiii, ci toți oamenii cu care intrăm în contact și, în special, cei apropiați cu care interacționăm mai mult și mai profund. Cei din jur doar ne arată ce ne place sau ne deranjează la noi. Nu am putea să vedem în ceilalți ceva ce noi nu avem. Cum am putea recunoaște perseverenta cuiva dacă noi nu am trăit-o niciodată? Da, e posibil ca noi să nu manifestăm mereu această calitate și de aceea să o admirăm și recunoaștem la altcineva. Dar, cu siguranță, măcar din când în când am trăit-o și noi.

Dar este la fel de valabil și pentru comportamente care nu ne plac. De exemplu, când copiii sunt mârâiți, nu le convine nimic, își găsesc mereu din ce să plângă am învățat să mă uit și la mine. Îmi vine mie să fac asta? E ceva care mă deranjează? Da, le creez spațiul în care să refuleze sau doar să stea în brațe (dacă asta au nevoie), dar, în același timp, devin conștientă și de propriile mele trăiri.

Când am realizat că nu pot da ”vina” pe nimeni pentru stările și trăirile mele, a fost interesant. Chiar nasol pe alocuri. Adică nu e soțul responsabil? Nu sunt copiii ăștia mârâiți de vină că eu sunt acum nervoasă?

Nu! Și e greu la început să accepți asta. PEntru că noi nu suntem învățați să ne asumăm responsabilitatea propriei noastre vieți. Încă de mici suntem învățați că masa e ”de vină” că ne-am lovit. Hai să lovim masa că ai dat cu capul de ea! Vă sună cunoscut? Ce e asta dacă nu tocmai pasarea responsabilității? Și atunci de ce ne așteptăm ca adulții să fie respnsabili de propriile vieți? De unde să fie? Doar dacă s-au trezit și au început să lucreze cu ei. Ceea ce, din fericire, fac tot mai mulți adulți.

7. Copiii trăiesc în prezent.

Copiii mici nu se gândesc la ce a fost ieri sau ce vor face mâine. Ei explorează și trăiesc la maxim fiecare clipă.

Am încercat să îi explic Emei (5 ani) cum și pe ea o țineam mult în brațe când era bebeluș (cum îl țin acum pe Filip și ea îmi reproșează). Și mi-a spus ”Mami, dar nu mă interesează cum a fost atunci! Eu îți zic de ACUM! Pe mine mă interesează ce se întămplă ACUM! Și acum, tu îl ții mai mult pe Filip în brațe decât pe mine!”

Și avea dreptate! Nu am putut să o contrazic. Doar să accept și să mă străduiesc să le acord și lor cât mai multă atenție și, mai ales, prezență.

Pentru noi, adulții cărora ne fuge mereu mintea ba înainte, ba înapoi, nu e deloc ușor să trăim clipa. Eu învăț intensiv asta. Și îmi iese tot mai mult. Deci sunt pe drumul cel bun.

8. Creșterea copiilor este cea mai bună cale să ne vindecăm și să evoluăm, dar noi nu ne împlinim prin ei.

Am înțeles destul de repede că, o dată cu maternitatea, au venit și foarte multe oportunități să vindec mici sau mari aspecte din viața mea. Acolo unde doare, unde îți apasă copiii butoanele, unde te scot din sărite, unde exagerezi, acolo e de vindecat. Și fiecare vindecare vine și cu evoluție. Cu creștere.

Și totuși, e foarte important să înțelegem că ei sunt ființe distincte de noi. Nu sunt prelungirea noastră. Nu sunt oportunitea de a ne împlini visurile prin ei. Ne dorim ce e mai bun pentru ei, dar rareori se întâmplă că acest ”ce e mai bun” să fie exact ceea ce ne-am fi dorit pentru noi. Mai bine să îi susținem în ceea ce își doresc ei! Și să ne împlinim propriile noastre visuri! Niciodată nu e prea târziu pentru nimic!

A ieșit mai lung decât mă așteptam articolul! Aștept cu drag împărtășirile voastre. Cum ați perceput voi lecțiile acestea sau poate altele învățate în viața de părinte?

Microhimerismul este prezența celulelor de la un individ la un alt individ diferit genetic de primul. Sarcina este principala cauză de microhimerism natural prin trecerea celulelor de la mamă la făt și invers, prin intermediul placentei. Cercetările sunt încă în desfășurare, se studiază efectele și potențialele beneficii sau influențe ale acestui fenomen.

Acesta este un subiect de interes deoarece joacă un rol important în bolile autoimune, cancer, vindecarea rănilor și nu numai.

Este foarte interesant că un mic număr de celule materne rămân în corpul copilului până la adolescență, în timp ce un alt număr de celule de la făt se păstrează în corpul mamei pentru până la câteva zeci de ani. Acesta este și motivul pentru care se numește ”micro” himerism. Termenul ”himerism” provine de la personajul legendar Himera – o creatură din mitologia greacă cu trei capete (unul de leu, unul de capră și unul de șarpe).

Practic, și mama devine o creatură nouă după naștere, compusă din mai multe părți (uneori contrastante) nu neapărat înfricoșătoare, dar care poate părea așa, în anumite momente.

Tipuri de microhimerism

Celulele microhimerice pot proveni din două surse:

  1. natural: sarcina, gemeni, act sexual;
  2. artificial: transplant de organe/țesut sau sânge;
Tipuri de microhimerism

Tipuri de microhimerism Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F2/

Tipuri microhimerism

Tipuri de microhimerism Sursa tabel: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/table/T1/?report=objectonly

 

În timpul sarcinii, are loc un transfer reversibil de celule maternale, fetale și placentare, după cum se poate observa și imaginea de mai jos:

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F3/

Microhimerismul natural

Se împarte în 3 mari categorii:

  1. Microhimerism fetal – este cea mai des întânită formă naturală prin care are loc transferul de celule vii de la făt la mamă. Are loc în cazul tuturor sarcinilor și crește pe măsură ce sarcina avansează. Prezența celulelor de la făt în sângele mamei a fost detectată și la 30 de zile după naștere, dar părți au fost găsite și după 27 de ani!
  2. Microhimerismul maternal – reprezintă transferul de celulele de la mamă la făt. Termenul a fost definit pentru prima dată în anii 1960, când au fost descoperite leucocite ale mamei în sângele din cordonul ombilical al nou-născutului. Celule de la mamă au fost descoperite în diverse organe ale fătului și nou-născutului, precum piele, timus, splină, ficat și tiroidă. Microhimerismul maternal este mai rar decât cel fetal.
  3. Microhimerismul la gemeni – transferul de celule poate avea loc și între fetușii gemeni, în uter.

Roluri ale acestui proces

Cercetătorii au emis teorii conform cărora este posibil ca bolile autoimune (de care suferă în proporție covârșitoare femeile – 80%) să fie rezultatul microhimerismului.

Totuși, microhimerismul fetal joacă un rol protector în îndepărtarea tumorilor în dezvoltare în cazul femeilor cu cancer de sân care au fost însărcinate.

Sarcina la vârste mai înaintate a fost asociată cu risc mai scăzut de cancer ovarian, iar microhimerismul pare a juca un rol important în acest caz.

Studiile arată și că celulele fetale au un rol în vindecarea rănilor materne. De exemplu, au fost găsite celule fetale pe rana operației de cezariană, care au contribuit la vindecarea mai rapidă a țesuturilor.

În concluzie, cercetările sunt încă în desfășurare. Cu siguranță, vom avea parte de surprize în viitor. Se speră ca prin descoperirile viitoare se vor rezolva probleme de sănătate mai repede și mai ușor.

Așadar, deși microhimerismul este străvechi din punct de vedere al evoluției și comun la mamiferele care devin mame, de la pisici la vaci, cercetătorii moderni abia acum încep să îl studieze ca fenomen. Cum nimic nu este întâmplător, după ce am finalizat acest articol, am comandat o carte care m-a atras prin descriere și care abordează și acest subiect: Gene de mamă – Noua știință a instinctului matern, de Abigail Tucker. Cartea îmbină foarte fericit cele mai recente studii cu experiența personală a autoarei, mamă de 4 copii, despre biologia maternității.

După ce finalizez cartea, cel mai probabil, voi reveni cu completări sau voi face o completare a articolului.

Cum ți se par ție aceste descoperiri? Ai simțit că sarcina/sarcinile te-au ajutat din punct de vedere medical sau, dimpotrivă, au creat situații noi?

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Majoritatea femeilor, în timpul sarcinii, nu au menstruație. Există și excepții, când menstruația continuă și peste sarcină, dar nu sunt atât de dese. Vreau să discutăm dacă și cum este diferită prima menstruație după naștere.

menstruatia

Sursa foto: https://www.paginadepsihologie.ro/

Cât de repede după naștere mă pot aștepta la prima menstruație?

Este greu de precizat exact când revine prima menstruație după naștere, întrucât fiecare dintre noi suntem unice (din fericire 🙂 ).

Totuși studiile par să facă diferență, din acest punct de vedere, între femeile care alăptează (în special, dacă alăptează exclusiv) și cele care își hrănesc copiii cu lapte praf sau mixt. Diferența este strict legată de timpul de revenire al menstruației, nu de altă natură.

Astfel:

  • femeilor care alăptează exclusiv (adică nu îi oferă nimic altceva bebelușului în afară de laptele matern, nici lapte praf completare, nici apă, nici ceai, nici alte alimente – iar OMS – Organizația Mondială a Sănătății – recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni) le poate reveni menstruația abia după 3-6 luni sau chiar mai mult. Este la fel de normal și dacă revine la 6 săptămâni după naștere sau 18 luni după naștere.
  • femeilor care nu alăptează sau folosesc și lapte praf, le revine menstruația, de obicei, între 6 și 12 săptămâni post-partum. Dar poate să le revină și după 4 săptămâni deja sau chiar după 24 de săptămâni de la naștere.

Diferența apare din cauza hormonilor. Femeile care alăptează secretă prolactina, hormonul necesar producerii laptelui matern, care poate suprima hormonii reproducători. Ca urmare, femeia ce alăptează nu ovulează sau nu elimină un ovul pentru a fi fertilizat. În lipsa acestui proces, cel mai probabil femeia nu va avea menstruație.

Totuși, e foarte important de precizat că, deși e posibil să nu aveți menstruație, puteți rămâne însărcinate și la 3 săptămâni după naștere! Deși se recomandă reluarea vieții sexuale după 6 săptămâni post-partum, în urma controlului ginecologic de la 6 săptămâni. Puteți citi mai multe despre metode contraceptive post-partum aici.

Este diferită menstruația după naștere de cea de dinainte?

Poate să fie diferită, dar nu e obligatoriu. Unele femei pot experimenta o menstruație dureroasă și mai lungă. Pentru altele este exact ca înainte, în timp ce unele pot experiementa o menstruație mai ușoară sau mai scurtă decât înainte de sarcină. Se pare că explicația pentru menstruații mai ușoare poate fi legată de întinderea și relaxarea uterului.

De asemenea, femeile cu endometrioză pot experimenta menstruații mai ușoare după sarcină. Deși, această schimbare este, de obicei, temporară, durerile revenind după câteva luni.

Schimbări destul de comune după naștere:

  • menstruații neregulate, mai ales, dacă menstruația revine, iar femeia încă alăptează;
  • crampe – mai severe sau mai ușoare decât înainte de sarcină;
  • scurgeri mai abundente;
  • mici cheaguri în timpul menstruației;

Dacă experimentați cheaguri sau scurgeri mult mai severe decât înainte, contactați medicul ginecolog.

Care este diferența între lohii și prima menstruație post-partum?

Indiferent de tipul de naștere (natural sau prin operație cezariană), femeia are o sângerare în primele 6-8 săptămâni după naștere. Această sângerare însă nu este menstruație. Ea poartă denumirea de ”lohii”.

La începutul lohiilor, sângerarea este de un roșu închis, posibil cu mici cheaguri. Pe măsură ce zilele trec, scurgerea este tot mai puțin abundentă, mai deschisă la culoare (spre roz sau maroniu deschis). După câteva săptămâni, lohiile sunt albicioase sau galbene și e posibil să nu fie zilnic.

Pe perioada lohiilor se recomandă folosirea doar a absorbantelor (există și absorbante speciale de lăuzie, sunt puțin mai mari), nu și a tampoanelor. Nimic nu ar trebui să intre în vagin în primele 6 săptămâni după naștere.

Pot rămâne însărcinată după naștere dacă nu mi-a revenit încă menstruația?

Da! Destul de ușor! E posibil ca ovulația să aibă loc și dacă nu a revenit menstruația.

Șansele sunt mai mici dacă femeia alăptează exclusiv (doar lapte matern), la interval de maxim 3 ore. Dar este recomandat să se folosească metode contraceptive, despre care am scris deja.

Corpul femeii are nevoie de aproximativ un an să se refacă complet după sarcină și naștere. Iar dacă nașterea a avut loc prin operație cezariană, se recomandă minim 2 ani între sarcini pentru a proteja uterul secționat.

menstruatie

Sursa imaginii: https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/5-hormoni-care-determina-dereglari-de-ciclu-la-femeie

Menstruația schimbă cantitatea de lapte produsă?

Din studii, reiese că producția de lapte scade puțin (în perioada dintre ovulație și menstruație – perioada luteală sau premenstruală). Dar important este să fie pus bebelușul la sân, iar mama să aibă grijă de ea (odihnă – atât cât este posibil în funcție de vârsta și obiceiurile copilului; alimentație echilibrată, consum de lichide). Se pot lua și suplimente de stimulare a lactației, dar pentru asta apelați la specialiști în lactație.

Se pare că și gustul laptelui este puțin influențat de menstruație. Multe mămici observă că, în timpul menstruației, copiii sunt mai agitați la sân sau refuză sânul. E nevoie doar de răbdare, răbdare, răbdare. Știu că uneori răbdarea pare a fi pe terminate, dar credeți-mă că mereu se mai găsește puțin.

menstruatie alaptare

Sursa imaginii: https://odoras.md/

Experiența mea cu menstruațiile post-partum

  • la primul copil mi-a revenit după 14 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină);
  • la al doilea după 12 luni (plus încă 9 luni de sarcină);
  • la al treilea după exact 17 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină).

Durerile menstruale au fost mai puțin intense după prima naștere și au rămas cam la fel după fiecare revenire a menstruației. Ca durată, s-a păstrat cam 5-6 zile (din care doar primele sunt mai intense).

Ce am făcut diferit după nașteri a fost că am descoperit cupa menstruală, absorbantele textile și, mai recent, chiloții menstruali (pe care îi folosesc împreună cu cupa menstruală sau în ultimele zile). De asemenea, am început să citesc mai mult despre menstruație, conexiunea cu ciclul lunii și modalități de a trece mai conștientă prin acest proces.

Dacă la primele sarcini m-am bucurat că nu am avut menstruație atâtea luni, la a treia m-am bucurat când mi-a revenit, pentru că deja mă raportez altfel la ea și la utilitatea ei pentru corpul nostru.

Vă recomand cartea Adelei Haru ”Magia ciclului feminin” și Agenda Luna Lila pentru a deveni mai conștiente de ciclul feminin și cum să ne respectăm ritmul propriului corp.

Mi-ar plăcea mult să-mi scrieți cum a fost pentru voi revenirea menstruației sau cum vă raportați voi la ea.

În 8 decembrie se împlinesc 8 ani de când am devenit mamă și vreau să împărtășesc cu voi 8 lecții. Puteți citi povestea nașterii lui Alexandru aici.

Nici nu puteam să îmi imaginez atunci ce mult mă voi schimba eu și întregul meu univers. De atunci, viața se împarte în ”înainte de copii” (î.c.) și ”după copii”(d.c.) 😄,

Oricâte cursuri ai face, oricâte cărți ai citi, ori cu câți părinți ai vorbi, eu cred că nimic nu te poate pregăti pentru schimbările din interiorul, dar și din exteriorul tău. Părințeala și, în special, mămicia (că pe asta o cunosc mai bine 🙂 ) sunt profund transformatoare. O dată cu apariția copilului în viața ta, apare și noua ta persoană.

Și cu cât te străduiești mai mult să fie totul ca înainte, cu atât mai greu este. Atunci când accepți că e o nouă viață și te adaptezi la modificările și provocările care apar zilnic, și procesul este mai ușor. Și poate fi chiar distractiv.

Multe proaspete mămici îmi spun că nu se așteptau să fie atât de provocator. Atât de intens. Și fericirea. Și provocările. Nu se așteptau să iubească atât de mult. Să se bucure atât de mult. Să se entuziasmeze atât de tare. Dar și să fie atât de greu. Să se panicheze la orice. Să doară atât de tare să nu îl poți ajuta când îl deranjează burtica.

În acești 8 ani am crescut enorm. Am învățat foarte multe lecții. Și mai am foarte multe de învățat. Azi vreau să împărtășesc cu voi 8 dintre aceste lecții.

1. Un adult învață mai mult de la copii, decât copiii de la adult (dacă își dă voie să accepte acest lucru).

Ce vreau să spun este că eu am crescut cu ideea că un copil este o carte cu foi albe, în care scriem noi, adulții. Mai întâi părinții, eventual bunicii și alte persoane apropiate, apoi educatoarele, învățătoarele etc.

Dar am înteles, după ce l-am născut pe Alex, că mintea lor vine ”pre-cablată” și, în același timp, absoarbe ca un burete în primii ani tot din mediul înconjurător. Mult mai mult decât am vrea sau sunt noi conștienți. Și, în plus, fiecare copil este unic. Și are o personalitate proprie. Nu e un mic roboțel pe care îl programăm noi să facă ce vrem noi.

Iar faptul că sunt, la început, doar parțial influențați de cultura, societate și tot ceea ce ne ”ține” pe noi, toate convingerile limitative, toate fricile inoculate în timp, îi face extrem de curioși, entuziaști, bucuroși.

Putem învăța de la ei:

  • bucuria,
  • prezența (trăitul în prezent: AICI și ACUM),
  • iubirea necondiționată,
  • curiozitatea,
  • sinceritatea,
  • toleranța,
  • nediscriminarea,
  • învățarea prin joc și joacă,
  • ușurința,
  • pasiunea,
  • concentrarea
  • și încă multe multe altele.

2. A fi părinte înseamnă a te adapta în fiecare zi.

Pe când ai impresia că te-ai prins cu ce se mănâncă, se schimbă iar ceva.

La început, asta poate fi una dintre cele mai dificile părți ale creșterii copiilor. Nu știi ce să îi faci. Ce vrea. Ce îi place. Apoi, încet-încet te acomodezi, înveți ce îi place și ce nu. Ce îl ajută și ce nu. Pentru ca, în scurt timp, el să evolueze și să schimbe iar totul. Fiecare vârstă vine cu propriile provocări. Nu apuci să te plictisești. Nici să stai într-o zonă de ”călduț”. În viața cu copii singura constantă e ”schimbarea” 🙂

Nu e prea încurajator, știu. Dar e adevărat. Și cu cât acceptăm mai repede, cu atât ne e mai ușor să ne adaptăm.

Eu cred că super-puterea părinților este capacitatea de adaptare rapidă.

3. În primii 7 ani de viață, copiii preiau foarte mult din stările adulților care sunt în preajma lor.

Asta sună destul de greu. E o responsabilitate. Dar e vorba doar de faptul că noi suntem responsabili de propriile noastre stări. Și avem puterea să decidem cum ne simțim. Indiferent de circumstanțe. Atunci când suntem conștienți că ei preiau (involuntar) stările noastre, putem fi mai vigilenți, iar atunci când observăm stări mai puțin plăcute să le trăim conștient, iar apoi să le eliberăm (fie prin râs, plâns, mișcare sau orice altceva ne ajută pe noi).

Observ cel mai bine această parte la proaspeții părinți care sunt agitați, transmițându-le agitația și bebelușilor. E firesc să fie agitați. Nu o spun ca și cum ar fi ceva anormal. Dar e important atunci când unul dintre părinți e mai agitat (de multe ori e mama, pentru că ea e toată ziua cu copilul), celălalt, dacă e mai liniștit să ia bebelușul și să îi dea ocazia primului să relaxeze puțin.

Văd mereu la mine și la copii asta. Și îmi vine să zic ”Tocmai azi când am o zi plină/grea, sunteți și voi agitați”. Iar ei ar putea să îmi răspundă: ”Suntem agitați pentru că ești tu” 🙂

Vreau să mai scriu o dată: NU ESTE DESPRE CINE E DE VINĂ! Este despre a conștientiza și a alege altceva.

4. Un părinte fericit e mai important decât toate jucăriile sau orice alte eforturi se mai gândesc părinții să facă.

Am convingerea că părinții fac ce știu și pot mai bine. Doar că ceea ce știu și pot într-un anumit moment e limitat. Și asta e firesc! DAcă suntem dispuși să învățăm și să lucrăm cu noi, putem să creștem și să știm și putem mai mult.

De multe ori, nu mai știm ce să le facem, ce să le dăm ca să le fie bine.

Din experiența mea de până acum (asta se poate schimba în timp) unii părinți se străduiesc foarte mult să le ofere tot ce pot copiilor. Asta, de multe ori, sacrificându-se. Dar sacrificiul nu este necesar. Pentru că duce la frustrare. La epuizare. La a da dintr-o găletușă goală. La a da din tine. Nu funcționează pe termen lung. Și ajungi să nu mai ai răbdare. Să te enervezi din nimicuri. Să te simți nedreptățită, neînțeleasă, neapreciată pentru tot ceea ce faci.

Cum ar fi să ai grijă și de tine? Să fii fericită și împlinită? Și din acea energie să fii acolo pentru copilul tău. Nu are nevoie ca tu să nu mai ai nicio activitate care să-ți facă plăcere pentru a fi non-stop cu el sau a-i călca toate rufele. Nu are nevoie ca tu să nu-ți faci timp să te duci la controlul anual, pentru că tu nu contezi. Dacă te îmbolnăvești cine are grijă de tine și de copil/copii? Nu are nevoie să mănânci resturile ce le rămân lor în farfurie (mamele știu despre ce vorbesc).

Copilul tău are nevoie de o mamă și de un tată fericiți. Pentru că atunci când suntem bine cu noi înșine, dăruim cu drag și cu entuziasm timpul și prezența noastră. Cu siguranță, copilul va aprecia mai mult că stai o jumătate de oră pe covor cu el/ea și vă jucați sau citiți sau orice vă face plăcere, decât că ai făcut 4 feluri de mâncare sau că ai făcut casa lună.

Gândește-te așa:

Peste ani ce vrei să-și amintească ai tăi copii despre tine? despre voi? despre relația voastră?

Ce exemplu vrei să îi dai fiicei sau fiului tău?

Pe mine aceste întrebări m-au făcut să-mi revizuiesc prioritățile și ”bătăliile” 🙂

5. Fiecare copil e unic.

Are nevoi unice. Are comportamente unice. Reacționează diferit la aceleași evenimente. Comparațiile nu doar că nu-i ajută cu nimic, dimpotrivă le afectează stima de sine și îi determină să se compare mereu. Eu sunt o persoană ce mă compar mereu. Cu cei mai buni din fiecare domeniu. Adică e misiune imposibilă pentru mine să fiu vreodată mulțumită de mine.

E important să înțelegem că fiecare om (și, implicit, copil) e în felul său. Și asta e bine. Nu e nevoie să fim toți la fel. Nu e nevoie să trecem prin șablon cu toții.

Dacă ai mai mulți copii ai tendința să compari. Dar realizezi repede cât sunt de diferiți și că ce a funcționat la unul, ai șanse mari să nu funcționeze și la celălalt/ceilalți. Se dezvoltă în ritmuri diferite (fizic, cognitiv, emoțional). Au personalități diferite. Au preocupări și talente diferite. Să observăm și să ne bucurăm pentru aceste specificități.

Nu mai comparați copiii între ei! Nu mai comparați oamenii, în general! Nu vă mai comparați voi! Mai ales, cu perfecțiunea din social media! E doar o mică parte din viața unor oameni. În nicio familie nu e mereu doar roz bonbon cu picățele! Fiecare are propriile provocări. Chiar dacă nu se văd neapărat.

6.  Copiii sunt oglinzile noastre cele mai fidele.

Nu doar copiii, ci toți oamenii cu care intrăm în contact și, în special, cei apropiați cu care interacționăm mai mult și mai profund. Cei din jur doar ne arată ce ne place sau ne deranjează la noi. Nu am putea să vedem în ceilalți ceva ce noi nu avem. Cum am putea recunoaște perseverenta cuiva dacă noi nu am trăit-o niciodată? Da, e posibil ca noi să nu manifestăm mereu această calitate și de aceea să o admirăm și recunoaștem la altcineva. Dar, cu siguranță, măcar din când în când am trăit-o și noi.

Dar este la fel de valabil și pentru comportamente care nu ne plac. De exemplu, când copiii sunt mârâiți, nu le convine nimic, își găsesc mereu din ce să plângă am învățat să mă uit și la mine. Îmi vine mie să fac asta? E ceva care mă deranjează? Da, le creez spațiul în care să refuleze sau doar să stea în brațe (dacă asta au nevoie), dar, în același timp, devin conștientă și de propriile mele trăiri.

Când am realizat că nu pot da ”vina” pe nimeni pentru stările și trăirile mele, a fost interesant. Chiar nasol pe alocuri. Adică nu e soțul responsabil? Nu sunt copiii ăștia mârâiți de vină că eu sunt acum nervoasă?

Nu! Și e greu la început să accepți asta. PEntru că noi nu suntem învățați să ne asumăm responsabilitatea propriei noastre vieți. Încă de mici suntem învățați că masa e ”de vină” că ne-am lovit. Hai să lovim masa că ai dat cu capul de ea! Vă sună cunoscut? Ce e asta dacă nu tocmai pasarea responsabilității? Și atunci de ce ne așteptăm ca adulții să fie respnsabili de propriile vieți? De unde să fie? Doar dacă s-au trezit și au început să lucreze cu ei. Ceea ce, din fericire, fac tot mai mulți adulți.

7. Copiii trăiesc în prezent.

Copiii mici nu se gândesc la ce a fost ieri sau ce vor face mâine. Ei explorează și trăiesc la maxim fiecare clipă.

Am încercat să îi explic Emei (5 ani) cum și pe ea o țineam mult în brațe când era bebeluș (cum îl țin acum pe Filip și ea îmi reproșează). Și mi-a spus ”Mami, dar nu mă interesează cum a fost atunci! Eu îți zic de ACUM! Pe mine mă interesează ce se întămplă ACUM! Și acum, tu îl ții mai mult pe Filip în brațe decât pe mine!”

Și avea dreptate! Nu am putut să o contrazic. Doar să accept și să mă străduiesc să le acord și lor cât mai multă atenție și, mai ales, prezență.

Pentru noi, adulții cărora ne fuge mereu mintea ba înainte, ba înapoi, nu e deloc ușor să trăim clipa. Eu învăț intensiv asta. Și îmi iese tot mai mult. Deci sunt pe drumul cel bun.

8. Creșterea copiilor este cea mai bună cale să ne vindecăm și să evoluăm, dar noi nu ne împlinim prin ei.

Am înțeles destul de repede că, o dată cu maternitatea, au venit și foarte multe oportunități să vindec mici sau mari aspecte din viața mea. Acolo unde doare, unde îți apasă copiii butoanele, unde te scot din sărite, unde exagerezi, acolo e de vindecat. Și fiecare vindecare vine și cu evoluție. Cu creștere.

Și totuși, e foarte important să înțelegem că ei sunt ființe distincte de noi. Nu sunt prelungirea noastră. Nu sunt oportunitea de a ne împlini visurile prin ei. Ne dorim ce e mai bun pentru ei, dar rareori se întâmplă că acest ”ce e mai bun” să fie exact ceea ce ne-am fi dorit pentru noi. Mai bine să îi susținem în ceea ce își doresc ei! Și să ne împlinim propriile noastre visuri! Niciodată nu e prea târziu pentru nimic!

A ieșit mai lung decât mă așteptam articolul! Aștept cu drag împărtășirile voastre. Cum ați perceput voi lecțiile acestea sau poate altele învățate în viața de părinte?

8 lectii

Microhimerismul este prezența celulelor de la un individ la un alt individ diferit genetic de primul. Sarcina este principala cauză de microhimerism natural prin trecerea celulelor de la mamă la făt și invers, prin intermediul placentei. Cercetările sunt încă în desfășurare, se studiază efectele și potențialele beneficii sau influențe ale acestui fenomen.

Acesta este un subiect de interes deoarece joacă un rol important în bolile autoimune, cancer, vindecarea rănilor și nu numai.

Este foarte interesant că un mic număr de celule materne rămân în corpul copilului până la adolescență, în timp ce un alt număr de celule de la făt se păstrează în corpul mamei pentru până la câteva zeci de ani. Acesta este și motivul pentru care se numește ”micro” himerism. Termenul ”himerism” provine de la personajul legendar Himera – o creatură din mitologia greacă cu trei capete (unul de leu, unul de capră și unul de șarpe).

Practic, și mama devine o creatură nouă după naștere, compusă din mai multe părți (uneori contrastante) nu neapărat înfricoșătoare, dar care poate părea așa, în anumite momente.

Tipuri de microhimerism

Celulele microhimerice pot proveni din două surse:

  1. natural: sarcina, gemeni, act sexual;
  2. artificial: transplant de organe/țesut sau sânge;
Tipuri de microhimerism

Tipuri de microhimerism Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F2/

Tipuri microhimerism

Tipuri de microhimerism Sursa tabel: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/table/T1/?report=objectonly

 

În timpul sarcinii, are loc un transfer reversibil de celule maternale, fetale și placentare, după cum se poate observa și imaginea de mai jos:

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F3/

Microhimerismul natural

Se împarte în 3 mari categorii:

  1. Microhimerism fetal – este cea mai des întânită formă naturală prin care are loc transferul de celule vii de la făt la mamă. Are loc în cazul tuturor sarcinilor și crește pe măsură ce sarcina avansează. Prezența celulelor de la făt în sângele mamei a fost detectată și la 30 de zile după naștere, dar părți au fost găsite și după 27 de ani!
  2. Microhimerismul maternal – reprezintă transferul de celulele de la mamă la făt. Termenul a fost definit pentru prima dată în anii 1960, când au fost descoperite leucocite ale mamei în sângele din cordonul ombilical al nou-născutului. Celule de la mamă au fost descoperite în diverse organe ale fătului și nou-născutului, precum piele, timus, splină, ficat și tiroidă. Microhimerismul maternal este mai rar decât cel fetal.
  3. Microhimerismul la gemeni – transferul de celule poate avea loc și între fetușii gemeni, în uter.

Roluri ale acestui proces

Cercetătorii au emis teorii conform cărora este posibil ca bolile autoimune (de care suferă în proporție covârșitoare femeile – 80%) să fie rezultatul microhimerismului.

Totuși, microhimerismul fetal joacă un rol protector în îndepărtarea tumorilor în dezvoltare în cazul femeilor cu cancer de sân care au fost însărcinate.

Sarcina la vârste mai înaintate a fost asociată cu risc mai scăzut de cancer ovarian, iar microhimerismul pare a juca un rol important în acest caz.

Studiile arată și că celulele fetale au un rol în vindecarea rănilor materne. De exemplu, au fost găsite celule fetale pe rana operației de cezariană, care au contribuit la vindecarea mai rapidă a țesuturilor.

În concluzie, cercetările sunt încă în desfășurare. Cu siguranță, vom avea parte de surprize în viitor. Se speră ca prin descoperirile viitoare se vor rezolva probleme de sănătate mai repede și mai ușor.

Așadar, deși microhimerismul este străvechi din punct de vedere al evoluției și comun la mamiferele care devin mame, de la pisici la vaci, cercetătorii moderni abia acum încep să îl studieze ca fenomen. Cum nimic nu este întâmplător, după ce am finalizat acest articol, am comandat o carte care m-a atras prin descriere și care abordează și acest subiect: Gene de mamă – Noua știință a instinctului matern, de Abigail Tucker. Cartea îmbină foarte fericit cele mai recente studii cu experiența personală a autoarei, mamă de 4 copii, despre biologia maternității.

După ce finalizez cartea, cel mai probabil, voi reveni cu completări sau voi face o completare a articolului.

Cum ți se par ție aceste descoperiri? Ai simțit că sarcina/sarcinile te-au ajutat din punct de vedere medical sau, dimpotrivă, au creat situații noi?

Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă

Majoritatea femeilor, în timpul sarcinii, nu au menstruație. Există și excepții, când menstruația continuă și peste sarcină, dar nu sunt atât de dese. Vreau să discutăm dacă și cum este diferită prima menstruație după naștere.

menstruatia

Sursa foto: https://www.paginadepsihologie.ro/

Cât de repede după naștere mă pot aștepta la prima menstruație?

Este greu de precizat exact când revine prima menstruație după naștere, întrucât fiecare dintre noi suntem unice (din fericire 🙂 ).

Totuși studiile par să facă diferență, din acest punct de vedere, între femeile care alăptează (în special, dacă alăptează exclusiv) și cele care își hrănesc copiii cu lapte praf sau mixt. Diferența este strict legată de timpul de revenire al menstruației, nu de altă natură.

Astfel:

  • femeilor care alăptează exclusiv (adică nu îi oferă nimic altceva bebelușului în afară de laptele matern, nici lapte praf completare, nici apă, nici ceai, nici alte alimente – iar OMS – Organizația Mondială a Sănătății – recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni) le poate reveni menstruația abia după 3-6 luni sau chiar mai mult. Este la fel de normal și dacă revine la 6 săptămâni după naștere sau 18 luni după naștere.
  • femeilor care nu alăptează sau folosesc și lapte praf, le revine menstruația, de obicei, între 6 și 12 săptămâni post-partum. Dar poate să le revină și după 4 săptămâni deja sau chiar după 24 de săptămâni de la naștere.

Diferența apare din cauza hormonilor. Femeile care alăptează secretă prolactina, hormonul necesar producerii laptelui matern, care poate suprima hormonii reproducători. Ca urmare, femeia ce alăptează nu ovulează sau nu elimină un ovul pentru a fi fertilizat. În lipsa acestui proces, cel mai probabil femeia nu va avea menstruație.

Totuși, e foarte important de precizat că, deși e posibil să nu aveți menstruație, puteți rămâne însărcinate și la 3 săptămâni după naștere! Deși se recomandă reluarea vieții sexuale după 6 săptămâni post-partum, în urma controlului ginecologic de la 6 săptămâni. Puteți citi mai multe despre metode contraceptive post-partum aici.

Este diferită menstruația după naștere de cea de dinainte?

Poate să fie diferită, dar nu e obligatoriu. Unele femei pot experimenta o menstruație dureroasă și mai lungă. Pentru altele este exact ca înainte, în timp ce unele pot experiementa o menstruație mai ușoară sau mai scurtă decât înainte de sarcină. Se pare că explicația pentru menstruații mai ușoare poate fi legată de întinderea și relaxarea uterului.

De asemenea, femeile cu endometrioză pot experimenta menstruații mai ușoare după sarcină. Deși, această schimbare este, de obicei, temporară, durerile revenind după câteva luni.

Schimbări destul de comune după naștere:

  • menstruații neregulate, mai ales, dacă menstruația revine, iar femeia încă alăptează;
  • crampe – mai severe sau mai ușoare decât înainte de sarcină;
  • scurgeri mai abundente;
  • mici cheaguri în timpul menstruației;

Dacă experimentați cheaguri sau scurgeri mult mai severe decât înainte, contactați medicul ginecolog.

Care este diferența între lohii și prima menstruație post-partum?

Indiferent de tipul de naștere (natural sau prin operație cezariană), femeia are o sângerare în primele 6-8 săptămâni după naștere. Această sângerare însă nu este menstruație. Ea poartă denumirea de ”lohii”.

La începutul lohiilor, sângerarea este de un roșu închis, posibil cu mici cheaguri. Pe măsură ce zilele trec, scurgerea este tot mai puțin abundentă, mai deschisă la culoare (spre roz sau maroniu deschis). După câteva săptămâni, lohiile sunt albicioase sau galbene și e posibil să nu fie zilnic.

Pe perioada lohiilor se recomandă folosirea doar a absorbantelor (există și absorbante speciale de lăuzie, sunt puțin mai mari), nu și a tampoanelor. Nimic nu ar trebui să intre în vagin în primele 6 săptămâni după naștere.

Pot rămâne însărcinată după naștere dacă nu mi-a revenit încă menstruația?

Da! Destul de ușor! E posibil ca ovulația să aibă loc și dacă nu a revenit menstruația.

Șansele sunt mai mici dacă femeia alăptează exclusiv (doar lapte matern), la interval de maxim 3 ore. Dar este recomandat să se folosească metode contraceptive, despre care am scris deja.

Corpul femeii are nevoie de aproximativ un an să se refacă complet după sarcină și naștere. Iar dacă nașterea a avut loc prin operație cezariană, se recomandă minim 2 ani între sarcini pentru a proteja uterul secționat.

menstruatie

Sursa imaginii: https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/5-hormoni-care-determina-dereglari-de-ciclu-la-femeie

Menstruația schimbă cantitatea de lapte produsă?

Din studii, reiese că producția de lapte scade puțin (în perioada dintre ovulație și menstruație – perioada luteală sau premenstruală). Dar important este să fie pus bebelușul la sân, iar mama să aibă grijă de ea (odihnă – atât cât este posibil în funcție de vârsta și obiceiurile copilului; alimentație echilibrată, consum de lichide). Se pot lua și suplimente de stimulare a lactației, dar pentru asta apelați la specialiști în lactație.

Se pare că și gustul laptelui este puțin influențat de menstruație. Multe mămici observă că, în timpul menstruației, copiii sunt mai agitați la sân sau refuză sânul. E nevoie doar de răbdare, răbdare, răbdare. Știu că uneori răbdarea pare a fi pe terminate, dar credeți-mă că mereu se mai găsește puțin.

menstruatie alaptare

Sursa imaginii: https://odoras.md/

Experiența mea cu menstruațiile post-partum

  • la primul copil mi-a revenit după 14 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină);
  • la al doilea după 12 luni (plus încă 9 luni de sarcină);
  • la al treilea după exact 17 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină).

Durerile menstruale au fost mai puțin intense după prima naștere și au rămas cam la fel după fiecare revenire a menstruației. Ca durată, s-a păstrat cam 5-6 zile (din care doar primele sunt mai intense).

Ce am făcut diferit după nașteri a fost că am descoperit cupa menstruală, absorbantele textile și, mai recent, chiloții menstruali (pe care îi folosesc împreună cu cupa menstruală sau în ultimele zile). De asemenea, am început să citesc mai mult despre menstruație, conexiunea cu ciclul lunii și modalități de a trece mai conștientă prin acest proces.

Dacă la primele sarcini m-am bucurat că nu am avut menstruație atâtea luni, la a treia m-am bucurat când mi-a revenit, pentru că deja mă raportez altfel la ea și la utilitatea ei pentru corpul nostru.

Vă recomand cartea Adelei Haru ”Magia ciclului feminin” și Agenda Luna Lila pentru a deveni mai conștiente de ciclul feminin și cum să ne respectăm ritmul propriului corp.

Mi-ar plăcea mult să-mi scrieți cum a fost pentru voi revenirea menstruației sau cum vă raportați voi la ea.

În 8 decembrie se împlinesc 8 ani de când am devenit mamă și vreau să împărtășesc cu voi 8 lecții. Puteți citi povestea nașterii lui Alexandru aici.

Nici nu puteam să îmi imaginez atunci ce mult mă voi schimba eu și întregul meu univers. De atunci, viața se împarte în ”înainte de copii” (î.c.) și ”după copii”(d.c.) 😄,

Oricâte cursuri ai face, oricâte cărți ai citi, ori cu câți părinți ai vorbi, eu cred că nimic nu te poate pregăti pentru schimbările din interiorul, dar și din exteriorul tău. Părințeala și, în special, mămicia (că pe asta o cunosc mai bine 🙂 ) sunt profund transformatoare. O dată cu apariția copilului în viața ta, apare și noua ta persoană.

Și cu cât te străduiești mai mult să fie totul ca înainte, cu atât mai greu este. Atunci când accepți că e o nouă viață și te adaptezi la modificările și provocările care apar zilnic, și procesul este mai ușor. Și poate fi chiar distractiv.

Multe proaspete mămici îmi spun că nu se așteptau să fie atât de provocator. Atât de intens. Și fericirea. Și provocările. Nu se așteptau să iubească atât de mult. Să se bucure atât de mult. Să se entuziasmeze atât de tare. Dar și să fie atât de greu. Să se panicheze la orice. Să doară atât de tare să nu îl poți ajuta când îl deranjează burtica.

În acești 8 ani am crescut enorm. Am învățat foarte multe lecții. Și mai am foarte multe de învățat. Azi vreau să împărtășesc cu voi 8 dintre aceste lecții.

1. Un adult învață mai mult de la copii, decât copiii de la adult (dacă își dă voie să accepte acest lucru).

Ce vreau să spun este că eu am crescut cu ideea că un copil este o carte cu foi albe, în care scriem noi, adulții. Mai întâi părinții, eventual bunicii și alte persoane apropiate, apoi educatoarele, învățătoarele etc.

Dar am înteles, după ce l-am născut pe Alex, că mintea lor vine ”pre-cablată” și, în același timp, absoarbe ca un burete în primii ani tot din mediul înconjurător. Mult mai mult decât am vrea sau sunt noi conștienți. Și, în plus, fiecare copil este unic. Și are o personalitate proprie. Nu e un mic roboțel pe care îl programăm noi să facă ce vrem noi.

Iar faptul că sunt, la început, doar parțial influențați de cultura, societate și tot ceea ce ne ”ține” pe noi, toate convingerile limitative, toate fricile inoculate în timp, îi face extrem de curioși, entuziaști, bucuroși.

Putem învăța de la ei:

  • bucuria,
  • prezența (trăitul în prezent: AICI și ACUM),
  • iubirea necondiționată,
  • curiozitatea,
  • sinceritatea,
  • toleranța,
  • nediscriminarea,
  • învățarea prin joc și joacă,
  • ușurința,
  • pasiunea,
  • concentrarea
  • și încă multe multe altele.

2. A fi părinte înseamnă a te adapta în fiecare zi.

Pe când ai impresia că te-ai prins cu ce se mănâncă, se schimbă iar ceva.

La început, asta poate fi una dintre cele mai dificile părți ale creșterii copiilor. Nu știi ce să îi faci. Ce vrea. Ce îi place. Apoi, încet-încet te acomodezi, înveți ce îi place și ce nu. Ce îl ajută și ce nu. Pentru ca, în scurt timp, el să evolueze și să schimbe iar totul. Fiecare vârstă vine cu propriile provocări. Nu apuci să te plictisești. Nici să stai într-o zonă de ”călduț”. În viața cu copii singura constantă e ”schimbarea” 🙂

Nu e prea încurajator, știu. Dar e adevărat. Și cu cât acceptăm mai repede, cu atât ne e mai ușor să ne adaptăm.

Eu cred că super-puterea părinților este capacitatea de adaptare rapidă.

3. În primii 7 ani de viață, copiii preiau foarte mult din stările adulților care sunt în preajma lor.

Asta sună destul de greu. E o responsabilitate. Dar e vorba doar de faptul că noi suntem responsabili de propriile noastre stări. Și avem puterea să decidem cum ne simțim. Indiferent de circumstanțe. Atunci când suntem conștienți că ei preiau (involuntar) stările noastre, putem fi mai vigilenți, iar atunci când observăm stări mai puțin plăcute să le trăim conștient, iar apoi să le eliberăm (fie prin râs, plâns, mișcare sau orice altceva ne ajută pe noi).

Observ cel mai bine această parte la proaspeții părinți care sunt agitați, transmițându-le agitația și bebelușilor. E firesc să fie agitați. Nu o spun ca și cum ar fi ceva anormal. Dar e important atunci când unul dintre părinți e mai agitat (de multe ori e mama, pentru că ea e toată ziua cu copilul), celălalt, dacă e mai liniștit să ia bebelușul și să îi dea ocazia primului să relaxeze puțin.

Văd mereu la mine și la copii asta. Și îmi vine să zic ”Tocmai azi când am o zi plină/grea, sunteți și voi agitați”. Iar ei ar putea să îmi răspundă: ”Suntem agitați pentru că ești tu” 🙂

Vreau să mai scriu o dată: NU ESTE DESPRE CINE E DE VINĂ! Este despre a conștientiza și a alege altceva.

4. Un părinte fericit e mai important decât toate jucăriile sau orice alte eforturi se mai gândesc părinții să facă.

Am convingerea că părinții fac ce știu și pot mai bine. Doar că ceea ce știu și pot într-un anumit moment e limitat. Și asta e firesc! DAcă suntem dispuși să învățăm și să lucrăm cu noi, putem să creștem și să știm și putem mai mult.

De multe ori, nu mai știm ce să le facem, ce să le dăm ca să le fie bine.

Din experiența mea de până acum (asta se poate schimba în timp) unii părinți se străduiesc foarte mult să le ofere tot ce pot copiilor. Asta, de multe ori, sacrificându-se. Dar sacrificiul nu este necesar. Pentru că duce la frustrare. La epuizare. La a da dintr-o găletușă goală. La a da din tine. Nu funcționează pe termen lung. Și ajungi să nu mai ai răbdare. Să te enervezi din nimicuri. Să te simți nedreptățită, neînțeleasă, neapreciată pentru tot ceea ce faci.

Cum ar fi să ai grijă și de tine? Să fii fericită și împlinită? Și din acea energie să fii acolo pentru copilul tău. Nu are nevoie ca tu să nu mai ai nicio activitate care să-ți facă plăcere pentru a fi non-stop cu el sau a-i călca toate rufele. Nu are nevoie ca tu să nu-ți faci timp să te duci la controlul anual, pentru că tu nu contezi. Dacă te îmbolnăvești cine are grijă de tine și de copil/copii? Nu are nevoie să mănânci resturile ce le rămân lor în farfurie (mamele știu despre ce vorbesc).

Copilul tău are nevoie de o mamă și de un tată fericiți. Pentru că atunci când suntem bine cu noi înșine, dăruim cu drag și cu entuziasm timpul și prezența noastră. Cu siguranță, copilul va aprecia mai mult că stai o jumătate de oră pe covor cu el/ea și vă jucați sau citiți sau orice vă face plăcere, decât că ai făcut 4 feluri de mâncare sau că ai făcut casa lună.

Gândește-te așa:

Peste ani ce vrei să-și amintească ai tăi copii despre tine? despre voi? despre relația voastră?

Ce exemplu vrei să îi dai fiicei sau fiului tău?

Pe mine aceste întrebări m-au făcut să-mi revizuiesc prioritățile și ”bătăliile” 🙂

5. Fiecare copil e unic.

Are nevoi unice. Are comportamente unice. Reacționează diferit la aceleași evenimente. Comparațiile nu doar că nu-i ajută cu nimic, dimpotrivă le afectează stima de sine și îi determină să se compare mereu. Eu sunt o persoană ce mă compar mereu. Cu cei mai buni din fiecare domeniu. Adică e misiune imposibilă pentru mine să fiu vreodată mulțumită de mine.

E important să înțelegem că fiecare om (și, implicit, copil) e în felul său. Și asta e bine. Nu e nevoie să fim toți la fel. Nu e nevoie să trecem prin șablon cu toții.

Dacă ai mai mulți copii ai tendința să compari. Dar realizezi repede cât sunt de diferiți și că ce a funcționat la unul, ai șanse mari să nu funcționeze și la celălalt/ceilalți. Se dezvoltă în ritmuri diferite (fizic, cognitiv, emoțional). Au personalități diferite. Au preocupări și talente diferite. Să observăm și să ne bucurăm pentru aceste specificități.

Nu mai comparați copiii între ei! Nu mai comparați oamenii, în general! Nu vă mai comparați voi! Mai ales, cu perfecțiunea din social media! E doar o mică parte din viața unor oameni. În nicio familie nu e mereu doar roz bonbon cu picățele! Fiecare are propriile provocări. Chiar dacă nu se văd neapărat.

6.  Copiii sunt oglinzile noastre cele mai fidele.

Nu doar copiii, ci toți oamenii cu care intrăm în contact și, în special, cei apropiați cu care interacționăm mai mult și mai profund. Cei din jur doar ne arată ce ne place sau ne deranjează la noi. Nu am putea să vedem în ceilalți ceva ce noi nu avem. Cum am putea recunoaște perseverenta cuiva dacă noi nu am trăit-o niciodată? Da, e posibil ca noi să nu manifestăm mereu această calitate și de aceea să o admirăm și recunoaștem la altcineva. Dar, cu siguranță, măcar din când în când am trăit-o și noi.

Dar este la fel de valabil și pentru comportamente care nu ne plac. De exemplu, când copiii sunt mârâiți, nu le convine nimic, își găsesc mereu din ce să plângă am învățat să mă uit și la mine. Îmi vine mie să fac asta? E ceva care mă deranjează? Da, le creez spațiul în care să refuleze sau doar să stea în brațe (dacă asta au nevoie), dar, în același timp, devin conștientă și de propriile mele trăiri.

Când am realizat că nu pot da ”vina” pe nimeni pentru stările și trăirile mele, a fost interesant. Chiar nasol pe alocuri. Adică nu e soțul responsabil? Nu sunt copiii ăștia mârâiți de vină că eu sunt acum nervoasă?

Nu! Și e greu la început să accepți asta. PEntru că noi nu suntem învățați să ne asumăm responsabilitatea propriei noastre vieți. Încă de mici suntem învățați că masa e ”de vină” că ne-am lovit. Hai să lovim masa că ai dat cu capul de ea! Vă sună cunoscut? Ce e asta dacă nu tocmai pasarea responsabilității? Și atunci de ce ne așteptăm ca adulții să fie respnsabili de propriile vieți? De unde să fie? Doar dacă s-au trezit și au început să lucreze cu ei. Ceea ce, din fericire, fac tot mai mulți adulți.

7. Copiii trăiesc în prezent.

Copiii mici nu se gândesc la ce a fost ieri sau ce vor face mâine. Ei explorează și trăiesc la maxim fiecare clipă.

Am încercat să îi explic Emei (5 ani) cum și pe ea o țineam mult în brațe când era bebeluș (cum îl țin acum pe Filip și ea îmi reproșează). Și mi-a spus ”Mami, dar nu mă interesează cum a fost atunci! Eu îți zic de ACUM! Pe mine mă interesează ce se întămplă ACUM! Și acum, tu îl ții mai mult pe Filip în brațe decât pe mine!”

Și avea dreptate! Nu am putut să o contrazic. Doar să accept și să mă străduiesc să le acord și lor cât mai multă atenție și, mai ales, prezență.

Pentru noi, adulții cărora ne fuge mereu mintea ba înainte, ba înapoi, nu e deloc ușor să trăim clipa. Eu învăț intensiv asta. Și îmi iese tot mai mult. Deci sunt pe drumul cel bun.

8. Creșterea copiilor este cea mai bună cale să ne vindecăm și să evoluăm, dar noi nu ne împlinim prin ei.

Am înțeles destul de repede că, o dată cu maternitatea, au venit și foarte multe oportunități să vindec mici sau mari aspecte din viața mea. Acolo unde doare, unde îți apasă copiii butoanele, unde te scot din sărite, unde exagerezi, acolo e de vindecat. Și fiecare vindecare vine și cu evoluție. Cu creștere.

Și totuși, e foarte important să înțelegem că ei sunt ființe distincte de noi. Nu sunt prelungirea noastră. Nu sunt oportunitea de a ne împlini visurile prin ei. Ne dorim ce e mai bun pentru ei, dar rareori se întâmplă că acest ”ce e mai bun” să fie exact ceea ce ne-am fi dorit pentru noi. Mai bine să îi susținem în ceea ce își doresc ei! Și să ne împlinim propriile noastre visuri! Niciodată nu e prea târziu pentru nimic!

A ieșit mai lung decât mă așteptam articolul! Aștept cu drag împărtășirile voastre. Cum ați perceput voi lecțiile acestea sau poate altele învățate în viața de părinte?

8 lectii
Meniu