O posibilă depresie?
Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă
O posibilă depresie?
Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă
O posibilă depresie?
Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă
O posibilă depresie?
Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă
O posibilă depresie?
Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți
O posibilă depresie?
Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă
O posibilă depresie?
Timp de aproape 6 luni am fost în cea mai neagră și ciudată perioadă a vieții mele, de până acum.
E posibil să fi fost o depresie. Nu aș vrea să mă leg de o definiție sau o etichetă anume, dar corespund caracteristicile. Auzisem într-un podcast (acesta) pe dr. Menis Yousry zicând că sunt țări în care nu există depresie pentru că nu au un termen pentru asta. Și atunci oamenii nu analizează. Ceea ce nu înseamnă că stările respective nu există, doar că nu se creează o isterie legat de faptul că ai depresie.
Oricum, fără să am un diagnostic oficial, am fost într-o stare care m-a speriat. Și probabil și pe soțul meu, că doar lui i-am spus.
Cum s-a simțit?
Am început cu stări de tristețe. Parcă nimic nu mă mulțumea.
Nu-mi plăcea de mine. Nu reușeam să fiu prezentă. Mereu mintea mea rula gânduri. În general, gânduri negative.
Somnul s-a înrăutățit și mai tare (dacă e posibil așa ceva cu o mamă care alăptează și se trezește de câteva ori pe noapte). Diferența era că nu mai reușeam să adorm după ce îl alăptam.
Simțeam că mă târăsc de pe o zi pe alta. Făceam, pe pilot automat, ceea ce era minim – și prin casă, mâncare, sarcini la Logiscool, dar și cu copiii! și ultima parte m-a speriat! Mă ridicam din pat dimineața doar pentru că știam că ei depind de mine.
Mă simțeam sufocată de responsabilități, sarcini, copii, tot. EPUIZATĂ! COPLEȘITĂ!
Nu mai aveam răbdare cu nimeni și nimic. Și îmi tot venea în minte ”I didn t sign up for this!” (în engleză pentru că probabil așa am auzit expresia pe undeva).
Nu am mai scris articole, postări noi pe pagină, doar pe Părinți pe sârmă (și acolo din jena față de colege și cu o mică pauză). Am continuat să ascult diverse podcast-uri, să citesc articole, pentru că astea mă țineau cumva pe linia de plutire. Cărți am mai citit, dar mai puține. Nu am mai ținut cursuri, gimnastică cu graviduțe. Nici măcar consilieri în alăptare nu am prea acceptat. Și cele pe care le-am acceptat am simțit că nu am reușit mare lucru, pentru că nu aveam de unde să dau energie de împuternicire! Informațiile despre alăptare erau, dar fără energia care să le împuternicească! Și care cred că face diferența!
Pe finalul celor 6 luni am început să simt tot mai intens nevoia de a fugi departe.
Și, mi-a apărut în minte de câteva ori ideea ce bine ar fi pur și simplu să dispar, să mă dizolv și atât! Asta m-a speriat cel mai tare!
Îmi pierdusem complet bucuria de a trăi! Și ce era cel mai frustrant sau intrigant era faptul că dacă mă gândeam logic la ce am în viața mea și ce îmi lipsește, lista de recunoștințe era imensă! Adică, potrivit acelei liste (pe care o făceam mental, dar și în scris, de multe ori), ”trebuia” să fiu fericită, mulțumită, împlinită! Nu aveam de ce să mă plâng! Și totuși eu nu puteam să mă bucur de nimic! Eram mereu nemulțumită și cu sentimentul de inadecvare.
Oamenii cu care mă întâlneam și cei mai apropiați observau că ceva era diferit. Unii mă întrebau. Nu puteam nici să spun că sunt bine. Dar nici să spun tot ce simțeam. Și atunci ziceam că am niște stări mai ciudate, dar îmi vor trece! (Că am observat eu că oamenilor nu le plac negativiștii și depresivii! ) Nici măcar cu prietenele mele terapeute nu am reușit să vorbesc. M-am autoizolat cumva.
După ce am citit cartea lui Elif Shafak ”Lapte negru” am înțeles mai bine că autoizolarea asta și neputința de a cere ajutor este specifică totuși depresiei. Dar cartea am citit-o când deja eram aproape ieșită din ea!
Singurul căruia i-am spus la un moment dat, tot aproape de final, a fost soțul meu. Care nu a știut ce să facă cu informația. Mi-a aruncat o privire disperată ”Și eu ce pot să fac?”. Nu știam nici eu ce poate el să facă. Dar după ce am spus cu voce tare, parcă vraja s-a rupt. Și am început să caut ajutor și să ies din camera obscură.
Erau toate semnele și de burnout parental. Și vă recomand și live-ul cu semne și soluții din grupul Părinți pe sârmă cu Alina Ioana Pop – psihoterapeut specializat pe burnout-ul parental. E foarte posibil să fi fost ambele.
Ce am făcut să ies din depresie?
Dacă a fost depresie …
Ziceam mai sus că primul pas a fost după ce am zis cu voce tare!
Pe parcursul acestor 6 luni am mai făcut meditații și programe de curățare. Simțeam că ajută pe moment, dar apoi reveneam la starea inițială.
Acum, privind în urmă, mi se pare interesant cum eu le spun părinților la cursurile de pregătire pentru naștere și îngrijirea bebelușului: dacă observați stări ciudate, tristețe exagerată (și le enumăr mare parte din caracteristici) la mai mult de 3-4 luni după naștere, cereți ajutorul unui psiholog, pentru că poate fi depresie! Iar psihologul te poate trimite, dacă este cazul, la un psihiatru. Doar că nu mi-am urmat propriul sfat! Poate aveam nevoie să trec prin această stare ca să pot empatiza, înțelege și ajuta mai bine mamele aflate într-o astfel de situație!
Am lucrat 3 ședințe cu Martha Cinipa, consilier de parenting și mama de 3, pentru că simțeam că îmi scapă de sub control treaba cu creșterea copiilor. Și am avut multe AHA-uri. Ședințele cu Martha m-au ajutat să văd luminița.
Am avut 2 ședințe cu prietena mea terapeută, Anamaria Hanan. Și a fost mult mai bine după. Nici nu mai știu exact pe ce subiecte am lucrat, dar s-a mai risipit puțin din ceața ce era în mintea și sufletul meu.
Apoi am reușit și să discut cu prietena mea, Delia (împreună cu care am făcut programul Timp pentru mine), care trecea și ea prin propriul proces de transformare. Și am simțit că e și mai bine un pic.
Am simțit chemarea să mă înscriu în programul de echilibrare a chackrelor realizat de Ema Jurje. Un program de 7 săptămâni, câte o săptămână pentru fiecare chackră! A fost exact ce aveam nevoie în acele momente! Intenția de la începutul programului a fost claritate, iar aproape de finalul programului am început să lucrez cu Monica și să obțin exact claritatea de care aveam atâta nevoie! Am scris un pic mai jos despre ea.
Ca din senin (doar că eu nu cred în coincidențe!), a aparut o colegă de la cursurile de terapeut Theta Healing (pe primul l-am făcut cu Georgiana Spătaru, dar apoi le-am făcut pe toate 3 cu Maria Mermezan, însărcinată fiind cu Filip). Și mi-a scris că a simțit că vrea să lucreze cu mine. Nu mi-am asumat niciodată rolul acesta de terapeut. M-a surprins mesajul ei, dar am acceptat. Am avut 2 ședințe foarte puternice, vindecătoare, revelatoare care mi-au dat încrederea în mine că pot să fac asta și să-mi asum și partea de terapeut Theta Healing.
Apoi am început să lucrez tot mai mult cu alte persoane ce veneau spre mine. Și să obțină rezultate frumoase. Și fiecare ședință îmi creștea și mai mult încrederea și dorința. Am reînceput să lucrez și eu cu mine cu Theta Healing. Am realizat încă o dată că am atât de multe instrumente și totuși nu le-am folosit.
Am cerut ajutor cu sarcinile pe care le îndeplineam. L-am dus pe Filip la cineva să stea câteva ore. Și am început să am iar puțin timp pentru mine, dar și pentru ce aveam de făcut. Și acolo a început să se simtă deja diferența majoră.
L-am înțărcat apoi pe Filip. Și am simțit o eliberare incredibilă, chiar dacă nu a fost neapărat ușor procesul! Nu mi-aș fi imaginat că din cauza alăptării lui mă simțeam atât de încorsetată. Efectiv am simțit că pot din nou să respir. Poate a fost doar cireașa de pe tort.
Nici nu am mai avut nicio noapte petrecută departe de copii din 2019, dinainte de pandemie când am fost doar cu soțul meu într-un city-break, înainte să îl avem și pe Filip. Poate și asta este. Sperăm să reușim anul viitor să mergem iar doar noi doi undeva sau măcar să merg eu câteva zile într-un retreat.
Și apropo de înțărcare. Când am început să zic că l-am înțărcat pe Filip și că are aproape 1 an și 10 luni, unele persoane mă întrebau ”Dar tu, care ești consilier în alăptare, nu ești cu alăptarea până la adânci bătrâneți?” Și aș vrea să clarific și aici: Sunt pentru alăptarea atâta timp cât mama și copilul sunt confortabili cu asta! Când deja simți nu mai poți, nu mai vrei, îți vine să îl dai de pereți, nu mai e ok să continui. Da, sunt pentru înțărcare blândă, nu bruscă (atât pentru copil, cât și pentru mamă)! Dar sunt pentru înțărcare când nu mai ești confortabilă!
După ce m-am mai eliberat de sarcini și am început să nu mai fiu tot pe fugă și sub presiune, am început să lucrez pe partea de business cu Monica Ducu, coach de business. Și după prima discuție cu ea parcă totul începea să fie atât de clar despre cu ce ar trebui să reîncep activitatea. Mă ajută enorm să lucrez cu Monica. Am niște direcții clare, dar lucrez enorm și la convingerile limitative care m-au ținut de atâția ani aproape pe loc. Mai am mult de lucru, dar îmi dau voie să mă bucur de proces. Și să acționez. Că acolo eram eu blocată.
Sindromul impostorului și convingerea ”nu sunt suficient de bună/deșteaptă/ pregătită … orice” mă țin din acțiune. Perfecționismul sub care sunt ascunse toate acestea mă făcea să tot merg la cursuri, să citesc cărți, dar fără să acționez.
La dans am mers în fiecare săptămână în toată această perioadă. Și mișcare făceam cam în fiecare zi. Au fost cele care mă țineau pe linia de plutire când a fost greu tare! Le mulțumesc fetelor de la dans că au fost acolo, chiar dacă nu discutam despre cum mă simțeam, acolo le lăsam toate la ușă și doar dansam!
Am început să merg la yoga, ceea ce iar m-a echilibrat și ajutat foarte mult.
Am făcut o răceală care s-a transformat apoi într-o sinuzită care nu mai trecea, cu mucuzități interminabile și dureri de cap incredibile. Mă așteptam ca la un moment dat să se manifeste și fizic. Oricum a fost și o curățare, eliberare. Chiar dacă nu confortabilă. Pentru că mă simțeam rău am apelat la câteva ședințe de Bowen (pentru care nu avusesem timp înainte! că nu eram eu o prioritate!) și m-au ajutat mult nu doar pe partea fizică, ci și emoțională.
Și vindecarea sau eliberarea completă de starea aceea am simțit că a venit o dată cu Mirela și Romeo Botezatu. Sunt 2 terapeuți de terapii alternative ce au venit în Mediaș. Au avut fiecare câte un workshop și terapii individuale. Eu am fost la Mirela. Nu o urmărisem înainte. Nu știam absolut nimic despre ea. Doar am avut încredere în prietena care a adus-o în Mediaș, pentru că simțeam că am nevoie să fiu acolo.
Terapia a durat 30 de minute! (încă un mit spulberat în mintea mea, că nu poți să faci ceva așa profund în timp așa scurt!) Și a fost pe vindecarea copilului meu interior și a relației cu mama (legat de momentul în care s-a născut sora mea). Nu pot să descriu în cuvinte liniștea, iubirea, plinătatea pe care am simțit-o când am ieșit de acolo! Eram alt om. simțeam că sunt întreagă iar!
Evident că o singură terapie nu este de ajuns, dar a fost piesa de puzzle care a închis bucla.
Cum e acum?
După acea terapie am reînceput să trăiesc cu bucurie, cu adevărat!
Relația cu soțul meu s-a schimbat radical, în foarte bine! Am reîmpărțit sarcinile în familie și acum e mult mai echilibrată situația și mai bine pentru toată lumea!
Relația cu mine s-a îmbunătățit!
Relațiile cu copiii au intrat din nou pe un firesc.
Am reluat cursurile, consilierile în alăptare și am început ședințe individuale cu graviduțe și mămici. Cu entuziasm și pasiune! Din prea plin!
Încă nu am făcut alte ședințe cu Mirela, dar am reluat ședințele periodic cu Anamaria. Am reînceput să ascult zilnic meditații ghidate. Să-mi pun în agenda telefonului 15 minute pentru mine. Și să mi le iau. Să reiau principiile alimentare din Wildfit! Să fiu mai blândă cu mine! Să cer ajutor și să nu mai fac totul singură! Să spun NU atunci când nu pot, nu vreau, nu am energie, nu e in valorile mele.
Și sunt din nou recunoscătoare pentru tot ce sunt și am în viața mea!
Evident că mai sunt momente dificile, în care poate mă enervez sau îmi pierd răbdarea. Dar sunt doar momente. Care trec. Nu e o stare permanentă!
Ce am învățat din toată această situație?
Am învățat enorm despre mine. Dar și despre ceilalți. Sunt sigură că această experiență m-a făcut mai puternică, dar și mai capabilă să înțeleg prin ce trec mamele și chiar să le ajut.
Am învățat să cer ajutor. Dar nu cu atitudinea de victimă. Ci cu împuternicire. Din preaplin, nu din prea gol.
Am învățat să primesc!
Am învățat să spun NU altora, ca să-mi spun mie DA.
Am învățat să mă iubesc și să mă prețuiesc.
Am învățat să mă accept.
Am învățat că împreună e mai rapid și mai eficient.
Am învățat că degeaba ai foarte multe instrumente, dacă nu le folosești!
Am învățat să mă detașez de roluri, dar fără să pierd conectarea.
Și sunt sigură că lecțiile continuă.
În loc de concluzii
Nu am putut să scriu despre stările mele atunci când eram afundată în ele. Nu am putut să cer ajutor până la un moment dat. Nu știu exact cât au simțit cei din jur ce se întâmplă cu mine. Pentru că (cred eu) simulam destul de bine. Sau așa mi s-a părut.
Vezi poza de mai jos. Ce-ți exprimă? M-a surprins maxim când am văzut-o pentru că eu mă simțeam în fărâme când am făcut-o. Simțeam că nu mai am energie nici să mă târăsc. Și totuși, poza transmite cu totul altceva! Mă prefăceam sau era totuși o urmă de sclipire pe care era doar nevoie să o scot la suprafață?
Am simțit să scriu acum în ideea că ar putea ajuta pe cineva care citește și poate se găsește în vreuna dintre etapele descrise de mine. Și poate le dă o idee de unde să înceapă. Sau cum să continue. Poate doar speranța că poți să ieși de acolo. Poate să-mi scrie și să ceară ajutor! Am pus și link-uri către tot ce m-a ajutat pe mine. Vedeți ce funcționează pentru voi!
Văd foarte multe mămici extenuate. Goale de bucurie de viață și energie! Și vreau să le amintesc că atunci când ele sunt stoarse nu au de unde să le dea copiilor, partenerului, altora. Nu ai de unde! Și atunci primul pas este să îți reumpli paharul tău de energie! Și să fii prioritatea ta. Știu că ajungem mereu pe ultimul loc pe lista de ”to do”. Dar atunci nu avem de unde să dăm. Poate chiar ne îmbolnăvim și fizic.
Am făcut destul de multe pentru a-mi reveni. Nu știu ce funcționează în cazul fiecăreia. Dar, cu siguranță, e ceva acolo ce te poate scoate din starea aceea!
Acum că am scris tot, mă simt extrem de expusă, de vulnerabilă. Dar îmi asum asta! Mi-am pus sufletul și trările la vedere! Sper să fie de folos cuiva care e acolo sau a fost! Dacă ai nevoie, scrie-mi! Sunt aici! ?
Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă
Microhimerismul este prezența celulelor de la un individ la un alt individ diferit genetic de primul. Sarcina este principala cauză de microhimerism natural prin trecerea celulelor de la mamă la făt și invers, prin intermediul placentei. Cercetările sunt încă în desfășurare, se studiază efectele și potențialele beneficii sau influențe ale acestui fenomen.
Acesta este un subiect de interes deoarece joacă un rol important în bolile autoimune, cancer, vindecarea rănilor și nu numai.
Este foarte interesant că un mic număr de celule materne rămân în corpul copilului până la adolescență, în timp ce un alt număr de celule de la făt se păstrează în corpul mamei pentru până la câteva zeci de ani. Acesta este și motivul pentru care se numește ”micro” himerism. Termenul ”himerism” provine de la personajul legendar Himera – o creatură din mitologia greacă cu trei capete (unul de leu, unul de capră și unul de șarpe).
Practic, și mama devine o creatură nouă după naștere, compusă din mai multe părți (uneori contrastante) nu neapărat înfricoșătoare, dar care poate părea așa, în anumite momente.
Tipuri de microhimerism
Celulele microhimerice pot proveni din două surse:
- natural: sarcina, gemeni, act sexual;
- artificial: transplant de organe/țesut sau sânge;
Tipuri de microhimerism Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F2/
Tipuri de microhimerism Sursa tabel: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/table/T1/?report=objectonly
În timpul sarcinii, are loc un transfer reversibil de celule maternale, fetale și placentare, după cum se poate observa și imaginea de mai jos:
Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F3/
Microhimerismul natural
Se împarte în 3 mari categorii:
- Microhimerism fetal – este cea mai des întânită formă naturală prin care are loc transferul de celule vii de la făt la mamă. Are loc în cazul tuturor sarcinilor și crește pe măsură ce sarcina avansează. Prezența celulelor de la făt în sângele mamei a fost detectată și la 30 de zile după naștere, dar părți au fost găsite și după 27 de ani!
- Microhimerismul maternal – reprezintă transferul de celulele de la mamă la făt. Termenul a fost definit pentru prima dată în anii 1960, când au fost descoperite leucocite ale mamei în sângele din cordonul ombilical al nou-născutului. Celule de la mamă au fost descoperite în diverse organe ale fătului și nou-născutului, precum piele, timus, splină, ficat și tiroidă. Microhimerismul maternal este mai rar decât cel fetal.
- Microhimerismul la gemeni – transferul de celule poate avea loc și între fetușii gemeni, în uter.
Roluri ale acestui proces
Cercetătorii au emis teorii conform cărora este posibil ca bolile autoimune (de care suferă în proporție covârșitoare femeile – 80%) să fie rezultatul microhimerismului.
Totuși, microhimerismul fetal joacă un rol protector în îndepărtarea tumorilor în dezvoltare în cazul femeilor cu cancer de sân care au fost însărcinate.
Sarcina la vârste mai înaintate a fost asociată cu risc mai scăzut de cancer ovarian, iar microhimerismul pare a juca un rol important în acest caz.
Studiile arată și că celulele fetale au un rol în vindecarea rănilor materne. De exemplu, au fost găsite celule fetale pe rana operației de cezariană, care au contribuit la vindecarea mai rapidă a țesuturilor.
În concluzie, cercetările sunt încă în desfășurare. Cu siguranță, vom avea parte de surprize în viitor. Se speră ca prin descoperirile viitoare se vor rezolva probleme de sănătate mai repede și mai ușor.
Așadar, deși microhimerismul este străvechi din punct de vedere al evoluției și comun la mamiferele care devin mame, de la pisici la vaci, cercetătorii moderni abia acum încep să îl studieze ca fenomen. Cum nimic nu este întâmplător, după ce am finalizat acest articol, am comandat o carte care m-a atras prin descriere și care abordează și acest subiect: Gene de mamă – Noua știință a instinctului matern, de Abigail Tucker. Cartea îmbină foarte fericit cele mai recente studii cu experiența personală a autoarei, mamă de 4 copii, despre biologia maternității.
După ce finalizez cartea, cel mai probabil, voi reveni cu completări sau voi face o completare a articolului.
Cum ți se par ție aceste descoperiri? Ai simțit că sarcina/sarcinile te-au ajutat din punct de vedere medical sau, dimpotrivă, au creat situații noi?
O posibilă depresie?
Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă
O posibilă depresie?
Microhimerismul – ce este și cu ce ne ajută/încurcă
Prima menstruație după naștere – La ce să te aștepți
Timp de aproape 6 luni am fost în cea mai neagră și ciudată perioadă a vieții mele, de până acum.
E posibil să fi fost o depresie. Nu aș vrea să mă leg de o definiție sau o etichetă anume, dar corespund caracteristicile. Auzisem într-un podcast (acesta) pe dr. Menis Yousry zicând că sunt țări în care nu există depresie pentru că nu au un termen pentru asta. Și atunci oamenii nu analizează. Ceea ce nu înseamnă că stările respective nu există, doar că nu se creează o isterie legat de faptul că ai depresie.
Oricum, fără să am un diagnostic oficial, am fost într-o stare care m-a speriat. Și probabil și pe soțul meu, că doar lui i-am spus.
Cum s-a simțit?
Am început cu stări de tristețe. Parcă nimic nu mă mulțumea.
Nu-mi plăcea de mine. Nu reușeam să fiu prezentă. Mereu mintea mea rula gânduri. În general, gânduri negative.
Somnul s-a înrăutățit și mai tare (dacă e posibil așa ceva cu o mamă care alăptează și se trezește de câteva ori pe noapte). Diferența era că nu mai reușeam să adorm după ce îl alăptam.
Simțeam că mă târăsc de pe o zi pe alta. Făceam, pe pilot automat, ceea ce era minim – și prin casă, mâncare, sarcini la Logiscool, dar și cu copiii! și ultima parte m-a speriat! Mă ridicam din pat dimineața doar pentru că știam că ei depind de mine.
Mă simțeam sufocată de responsabilități, sarcini, copii, tot. EPUIZATĂ! COPLEȘITĂ!
Nu mai aveam răbdare cu nimeni și nimic. Și îmi tot venea în minte ”I didn t sign up for this!” (în engleză pentru că probabil așa am auzit expresia pe undeva).
Nu am mai scris articole, postări noi pe pagină, doar pe Părinți pe sârmă (și acolo din jena față de colege și cu o mică pauză). Am continuat să ascult diverse podcast-uri, să citesc articole, pentru că astea mă țineau cumva pe linia de plutire. Cărți am mai citit, dar mai puține. Nu am mai ținut cursuri, gimnastică cu graviduțe. Nici măcar consilieri în alăptare nu am prea acceptat. Și cele pe care le-am acceptat am simțit că nu am reușit mare lucru, pentru că nu aveam de unde să dau energie de împuternicire! Informațiile despre alăptare erau, dar fără energia care să le împuternicească! Și care cred că face diferența!
Pe finalul celor 6 luni am început să simt tot mai intens nevoia de a fugi departe.
Și, mi-a apărut în minte de câteva ori ideea ce bine ar fi pur și simplu să dispar, să mă dizolv și atât! Asta m-a speriat cel mai tare!
Îmi pierdusem complet bucuria de a trăi! Și ce era cel mai frustrant sau intrigant era faptul că dacă mă gândeam logic la ce am în viața mea și ce îmi lipsește, lista de recunoștințe era imensă! Adică, potrivit acelei liste (pe care o făceam mental, dar și în scris, de multe ori), ”trebuia” să fiu fericită, mulțumită, împlinită! Nu aveam de ce să mă plâng! Și totuși eu nu puteam să mă bucur de nimic! Eram mereu nemulțumită și cu sentimentul de inadecvare.
Oamenii cu care mă întâlneam și cei mai apropiați observau că ceva era diferit. Unii mă întrebau. Nu puteam nici să spun că sunt bine. Dar nici să spun tot ce simțeam. Și atunci ziceam că am niște stări mai ciudate, dar îmi vor trece! (Că am observat eu că oamenilor nu le plac negativiștii și depresivii! ) Nici măcar cu prietenele mele terapeute nu am reușit să vorbesc. M-am autoizolat cumva.
După ce am citit cartea lui Elif Shafak ”Lapte negru” am înțeles mai bine că autoizolarea asta și neputința de a cere ajutor este specifică totuși depresiei. Dar cartea am citit-o când deja eram aproape ieșită din ea!
Singurul căruia i-am spus la un moment dat, tot aproape de final, a fost soțul meu. Care nu a știut ce să facă cu informația. Mi-a aruncat o privire disperată ”Și eu ce pot să fac?”. Nu știam nici eu ce poate el să facă. Dar după ce am spus cu voce tare, parcă vraja s-a rupt. Și am început să caut ajutor și să ies din camera obscură.
Erau toate semnele și de burnout parental. Și vă recomand și live-ul cu semne și soluții din grupul Părinți pe sârmă cu Alina Ioana Pop – psihoterapeut specializat pe burnout-ul parental. E foarte posibil să fi fost ambele.
Ce am făcut să ies din depresie?
Dacă a fost depresie …
Ziceam mai sus că primul pas a fost după ce am zis cu voce tare!
Pe parcursul acestor 6 luni am mai făcut meditații și programe de curățare. Simțeam că ajută pe moment, dar apoi reveneam la starea inițială.
Acum, privind în urmă, mi se pare interesant cum eu le spun părinților la cursurile de pregătire pentru naștere și îngrijirea bebelușului: dacă observați stări ciudate, tristețe exagerată (și le enumăr mare parte din caracteristici) la mai mult de 3-4 luni după naștere, cereți ajutorul unui psiholog, pentru că poate fi depresie! Iar psihologul te poate trimite, dacă este cazul, la un psihiatru. Doar că nu mi-am urmat propriul sfat! Poate aveam nevoie să trec prin această stare ca să pot empatiza, înțelege și ajuta mai bine mamele aflate într-o astfel de situație!
Am lucrat 3 ședințe cu Martha Cinipa, consilier de parenting și mama de 3, pentru că simțeam că îmi scapă de sub control treaba cu creșterea copiilor. Și am avut multe AHA-uri. Ședințele cu Martha m-au ajutat să văd luminița.
Am avut 2 ședințe cu prietena mea terapeută, Anamaria Hanan. Și a fost mult mai bine după. Nici nu mai știu exact pe ce subiecte am lucrat, dar s-a mai risipit puțin din ceața ce era în mintea și sufletul meu.
Apoi am reușit și să discut cu prietena mea, Delia (împreună cu care am făcut programul Timp pentru mine), care trecea și ea prin propriul proces de transformare. Și am simțit că e și mai bine un pic.
Am simțit chemarea să mă înscriu în programul de echilibrare a chackrelor realizat de Ema Jurje. Un program de 7 săptămâni, câte o săptămână pentru fiecare chackră! A fost exact ce aveam nevoie în acele momente! Intenția de la începutul programului a fost claritate, iar aproape de finalul programului am început să lucrez cu Monica și să obțin exact claritatea de care aveam atâta nevoie! Am scris un pic mai jos despre ea.
Ca din senin (doar că eu nu cred în coincidențe!), a aparut o colegă de la cursurile de terapeut Theta Healing (pe primul l-am făcut cu Georgiana Spătaru, dar apoi le-am făcut pe toate 3 cu Maria Mermezan, însărcinată fiind cu Filip). Și mi-a scris că a simțit că vrea să lucreze cu mine. Nu mi-am asumat niciodată rolul acesta de terapeut. M-a surprins mesajul ei, dar am acceptat. Am avut 2 ședințe foarte puternice, vindecătoare, revelatoare care mi-au dat încrederea în mine că pot să fac asta și să-mi asum și partea de terapeut Theta Healing.
Apoi am început să lucrez tot mai mult cu alte persoane ce veneau spre mine. Și să obțină rezultate frumoase. Și fiecare ședință îmi creștea și mai mult încrederea și dorința. Am reînceput să lucrez și eu cu mine cu Theta Healing. Am realizat încă o dată că am atât de multe instrumente și totuși nu le-am folosit.
Am cerut ajutor cu sarcinile pe care le îndeplineam. L-am dus pe Filip la cineva să stea câteva ore. Și am început să am iar puțin timp pentru mine, dar și pentru ce aveam de făcut. Și acolo a început să se simtă deja diferența majoră.
L-am înțărcat apoi pe Filip. Și am simțit o eliberare incredibilă, chiar dacă nu a fost neapărat ușor procesul! Nu mi-aș fi imaginat că din cauza alăptării lui mă simțeam atât de încorsetată. Efectiv am simțit că pot din nou să respir. Poate a fost doar cireașa de pe tort.
Nici nu am mai avut nicio noapte petrecută departe de copii din 2019, dinainte de pandemie când am fost doar cu soțul meu într-un city-break, înainte să îl avem și pe Filip. Poate și asta este. Sperăm să reușim anul viitor să mergem iar doar noi doi undeva sau măcar să merg eu câteva zile într-un retreat.
Și apropo de înțărcare. Când am început să zic că l-am înțărcat pe Filip și că are aproape 1 an și 10 luni, unele persoane mă întrebau ”Dar tu, care ești consilier în alăptare, nu ești cu alăptarea până la adânci bătrâneți?” Și aș vrea să clarific și aici: Sunt pentru alăptarea atâta timp cât mama și copilul sunt confortabili cu asta! Când deja simți nu mai poți, nu mai vrei, îți vine să îl dai de pereți, nu mai e ok să continui. Da, sunt pentru înțărcare blândă, nu bruscă (atât pentru copil, cât și pentru mamă)! Dar sunt pentru înțărcare când nu mai ești confortabilă!
După ce m-am mai eliberat de sarcini și am început să nu mai fiu tot pe fugă și sub presiune, am început să lucrez pe partea de business cu Monica Ducu, coach de business. Și după prima discuție cu ea parcă totul începea să fie atât de clar despre cu ce ar trebui să reîncep activitatea. Mă ajută enorm să lucrez cu Monica. Am niște direcții clare, dar lucrez enorm și la convingerile limitative care m-au ținut de atâția ani aproape pe loc. Mai am mult de lucru, dar îmi dau voie să mă bucur de proces. Și să acționez. Că acolo eram eu blocată.
Sindromul impostorului și convingerea ”nu sunt suficient de bună/deșteaptă/ pregătită … orice” mă țin din acțiune. Perfecționismul sub care sunt ascunse toate acestea mă făcea să tot merg la cursuri, să citesc cărți, dar fără să acționez.
La dans am mers în fiecare săptămână în toată această perioadă. Și mișcare făceam cam în fiecare zi. Au fost cele care mă țineau pe linia de plutire când a fost greu tare! Le mulțumesc fetelor de la dans că au fost acolo, chiar dacă nu discutam despre cum mă simțeam, acolo le lăsam toate la ușă și doar dansam!
Am început să merg la yoga, ceea ce iar m-a echilibrat și ajutat foarte mult.
Am făcut o răceală care s-a transformat apoi într-o sinuzită care nu mai trecea, cu mucuzități interminabile și dureri de cap incredibile. Mă așteptam ca la un moment dat să se manifeste și fizic. Oricum a fost și o curățare, eliberare. Chiar dacă nu confortabilă. Pentru că mă simțeam rău am apelat la câteva ședințe de Bowen (pentru care nu avusesem timp înainte! că nu eram eu o prioritate!) și m-au ajutat mult nu doar pe partea fizică, ci și emoțională.
Și vindecarea sau eliberarea completă de starea aceea am simțit că a venit o dată cu Mirela și Romeo Botezatu. Sunt 2 terapeuți de terapii alternative ce au venit în Mediaș. Au avut fiecare câte un workshop și terapii individuale. Eu am fost la Mirela. Nu o urmărisem înainte. Nu știam absolut nimic despre ea. Doar am avut încredere în prietena care a adus-o în Mediaș, pentru că simțeam că am nevoie să fiu acolo.
Terapia a durat 30 de minute! (încă un mit spulberat în mintea mea, că nu poți să faci ceva așa profund în timp așa scurt!) Și a fost pe vindecarea copilului meu interior și a relației cu mama (legat de momentul în care s-a născut sora mea). Nu pot să descriu în cuvinte liniștea, iubirea, plinătatea pe care am simțit-o când am ieșit de acolo! Eram alt om. simțeam că sunt întreagă iar!
Evident că o singură terapie nu este de ajuns, dar a fost piesa de puzzle care a închis bucla.
Cum e acum?
După acea terapie am reînceput să trăiesc cu bucurie, cu adevărat!
Relația cu soțul meu s-a schimbat radical, în foarte bine! Am reîmpărțit sarcinile în familie și acum e mult mai echilibrată situația și mai bine pentru toată lumea!
Relația cu mine s-a îmbunătățit!
Relațiile cu copiii au intrat din nou pe un firesc.
Am reluat cursurile, consilierile în alăptare și am început ședințe individuale cu graviduțe și mămici. Cu entuziasm și pasiune! Din prea plin!
Încă nu am făcut alte ședințe cu Mirela, dar am reluat ședințele periodic cu Anamaria. Am reînceput să ascult zilnic meditații ghidate. Să-mi pun în agenda telefonului 15 minute pentru mine. Și să mi le iau. Să reiau principiile alimentare din Wildfit! Să fiu mai blândă cu mine! Să cer ajutor și să nu mai fac totul singură! Să spun NU atunci când nu pot, nu vreau, nu am energie, nu e in valorile mele.
Și sunt din nou recunoscătoare pentru tot ce sunt și am în viața mea!
Evident că mai sunt momente dificile, în care poate mă enervez sau îmi pierd răbdarea. Dar sunt doar momente. Care trec. Nu e o stare permanentă!
Ce am învățat din toată această situație?
Am învățat enorm despre mine. Dar și despre ceilalți. Sunt sigură că această experiență m-a făcut mai puternică, dar și mai capabilă să înțeleg prin ce trec mamele și chiar să le ajut.
Am învățat să cer ajutor. Dar nu cu atitudinea de victimă. Ci cu împuternicire. Din preaplin, nu din prea gol.
Am învățat să primesc!
Am învățat să spun NU altora, ca să-mi spun mie DA.
Am învățat să mă iubesc și să mă prețuiesc.
Am învățat să mă accept.
Am învățat că împreună e mai rapid și mai eficient.
Am învățat că degeaba ai foarte multe instrumente, dacă nu le folosești!
Am învățat să mă detașez de roluri, dar fără să pierd conectarea.
Și sunt sigură că lecțiile continuă.
În loc de concluzii
Nu am putut să scriu despre stările mele atunci când eram afundată în ele. Nu am putut să cer ajutor până la un moment dat. Nu știu exact cât au simțit cei din jur ce se întâmplă cu mine. Pentru că (cred eu) simulam destul de bine. Sau așa mi s-a părut.
Vezi poza de mai jos. Ce-ți exprimă? M-a surprins maxim când am văzut-o pentru că eu mă simțeam în fărâme când am făcut-o. Simțeam că nu mai am energie nici să mă târăsc. Și totuși, poza transmite cu totul altceva! Mă prefăceam sau era totuși o urmă de sclipire pe care era doar nevoie să o scot la suprafață?
Am simțit să scriu acum în ideea că ar putea ajuta pe cineva care citește și poate se găsește în vreuna dintre etapele descrise de mine. Și poate le dă o idee de unde să înceapă. Sau cum să continue. Poate doar speranța că poți să ieși de acolo. Poate să-mi scrie și să ceară ajutor! Am pus și link-uri către tot ce m-a ajutat pe mine. Vedeți ce funcționează pentru voi!
Văd foarte multe mămici extenuate. Goale de bucurie de viață și energie! Și vreau să le amintesc că atunci când ele sunt stoarse nu au de unde să le dea copiilor, partenerului, altora. Nu ai de unde! Și atunci primul pas este să îți reumpli paharul tău de energie! Și să fii prioritatea ta. Știu că ajungem mereu pe ultimul loc pe lista de ”to do”. Dar atunci nu avem de unde să dăm. Poate chiar ne îmbolnăvim și fizic.
Am făcut destul de multe pentru a-mi reveni. Nu știu ce funcționează în cazul fiecăreia. Dar, cu siguranță, e ceva acolo ce te poate scoate din starea aceea!
Acum că am scris tot, mă simt extrem de expusă, de vulnerabilă. Dar îmi asum asta! Mi-am pus sufletul și trările la vedere! Sper să fie de folos cuiva care e acolo sau a fost! Dacă ai nevoie, scrie-mi! Sunt aici! ?
Microhimerismul este prezența celulelor de la un individ la un alt individ diferit genetic de primul. Sarcina este principala cauză de microhimerism natural prin trecerea celulelor de la mamă la făt și invers, prin intermediul placentei. Cercetările sunt încă în desfășurare, se studiază efectele și potențialele beneficii sau influențe ale acestui fenomen.
Acesta este un subiect de interes deoarece joacă un rol important în bolile autoimune, cancer, vindecarea rănilor și nu numai.
Este foarte interesant că un mic număr de celule materne rămân în corpul copilului până la adolescență, în timp ce un alt număr de celule de la făt se păstrează în corpul mamei pentru până la câteva zeci de ani. Acesta este și motivul pentru care se numește ”micro” himerism. Termenul ”himerism” provine de la personajul legendar Himera – o creatură din mitologia greacă cu trei capete (unul de leu, unul de capră și unul de șarpe).
Practic, și mama devine o creatură nouă după naștere, compusă din mai multe părți (uneori contrastante) nu neapărat înfricoșătoare, dar care poate părea așa, în anumite momente.
Tipuri de microhimerism
Celulele microhimerice pot proveni din două surse:
- natural: sarcina, gemeni, act sexual;
- artificial: transplant de organe/țesut sau sânge;
Tipuri de microhimerism Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F2/
Tipuri de microhimerism Sursa tabel: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/table/T1/?report=objectonly
În timpul sarcinii, are loc un transfer reversibil de celule maternale, fetale și placentare, după cum se poate observa și imaginea de mai jos:
Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F3/
Microhimerismul natural
Se împarte în 3 mari categorii:
- Microhimerism fetal – este cea mai des întânită formă naturală prin care are loc transferul de celule vii de la făt la mamă. Are loc în cazul tuturor sarcinilor și crește pe măsură ce sarcina avansează. Prezența celulelor de la făt în sângele mamei a fost detectată și la 30 de zile după naștere, dar părți au fost găsite și după 27 de ani!
- Microhimerismul maternal – reprezintă transferul de celulele de la mamă la făt. Termenul a fost definit pentru prima dată în anii 1960, când au fost descoperite leucocite ale mamei în sângele din cordonul ombilical al nou-născutului. Celule de la mamă au fost descoperite în diverse organe ale fătului și nou-născutului, precum piele, timus, splină, ficat și tiroidă. Microhimerismul maternal este mai rar decât cel fetal.
- Microhimerismul la gemeni – transferul de celule poate avea loc și între fetușii gemeni, în uter.
Roluri ale acestui proces
Cercetătorii au emis teorii conform cărora este posibil ca bolile autoimune (de care suferă în proporție covârșitoare femeile – 80%) să fie rezultatul microhimerismului.
Totuși, microhimerismul fetal joacă un rol protector în îndepărtarea tumorilor în dezvoltare în cazul femeilor cu cancer de sân care au fost însărcinate.
Sarcina la vârste mai înaintate a fost asociată cu risc mai scăzut de cancer ovarian, iar microhimerismul pare a juca un rol important în acest caz.
Studiile arată și că celulele fetale au un rol în vindecarea rănilor materne. De exemplu, au fost găsite celule fetale pe rana operației de cezariană, care au contribuit la vindecarea mai rapidă a țesuturilor.
În concluzie, cercetările sunt încă în desfășurare. Cu siguranță, vom avea parte de surprize în viitor. Se speră ca prin descoperirile viitoare se vor rezolva probleme de sănătate mai repede și mai ușor.
Așadar, deși microhimerismul este străvechi din punct de vedere al evoluției și comun la mamiferele care devin mame, de la pisici la vaci, cercetătorii moderni abia acum încep să îl studieze ca fenomen. Cum nimic nu este întâmplător, după ce am finalizat acest articol, am comandat o carte care m-a atras prin descriere și care abordează și acest subiect: Gene de mamă – Noua știință a instinctului matern, de Abigail Tucker. Cartea îmbină foarte fericit cele mai recente studii cu experiența personală a autoarei, mamă de 4 copii, despre biologia maternității.
După ce finalizez cartea, cel mai probabil, voi reveni cu completări sau voi face o completare a articolului.
Cum ți se par ție aceste descoperiri? Ai simțit că sarcina/sarcinile te-au ajutat din punct de vedere medical sau, dimpotrivă, au creat situații noi?
Majoritatea femeilor, în timpul sarcinii, nu au menstruație. Există și excepții, când menstruația continuă și peste sarcină, dar nu sunt atât de dese. Vreau să discutăm dacă și cum este diferită prima menstruație după naștere.
Sursa foto: https://www.paginadepsihologie.ro/
Cât de repede după naștere mă pot aștepta la prima menstruație?
Este greu de precizat exact când revine prima menstruație după naștere, întrucât fiecare dintre noi suntem unice (din fericire 🙂 ).
Totuși studiile par să facă diferență, din acest punct de vedere, între femeile care alăptează (în special, dacă alăptează exclusiv) și cele care își hrănesc copiii cu lapte praf sau mixt. Diferența este strict legată de timpul de revenire al menstruației, nu de altă natură.
Astfel:
- femeilor care alăptează exclusiv (adică nu îi oferă nimic altceva bebelușului în afară de laptele matern, nici lapte praf completare, nici apă, nici ceai, nici alte alimente – iar OMS – Organizația Mondială a Sănătății – recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni) le poate reveni menstruația abia după 3-6 luni sau chiar mai mult. Este la fel de normal și dacă revine la 6 săptămâni după naștere sau 18 luni după naștere.
- femeilor care nu alăptează sau folosesc și lapte praf, le revine menstruația, de obicei, între 6 și 12 săptămâni post-partum. Dar poate să le revină și după 4 săptămâni deja sau chiar după 24 de săptămâni de la naștere.
Diferența apare din cauza hormonilor. Femeile care alăptează secretă prolactina, hormonul necesar producerii laptelui matern, care poate suprima hormonii reproducători. Ca urmare, femeia ce alăptează nu ovulează sau nu elimină un ovul pentru a fi fertilizat. În lipsa acestui proces, cel mai probabil femeia nu va avea menstruație.
Totuși, e foarte important de precizat că, deși e posibil să nu aveți menstruație, puteți rămâne însărcinate și la 3 săptămâni după naștere! Deși se recomandă reluarea vieții sexuale după 6 săptămâni post-partum, în urma controlului ginecologic de la 6 săptămâni. Puteți citi mai multe despre metode contraceptive post-partum aici.
Este diferită menstruația după naștere de cea de dinainte?
Poate să fie diferită, dar nu e obligatoriu. Unele femei pot experimenta o menstruație dureroasă și mai lungă. Pentru altele este exact ca înainte, în timp ce unele pot experiementa o menstruație mai ușoară sau mai scurtă decât înainte de sarcină. Se pare că explicația pentru menstruații mai ușoare poate fi legată de întinderea și relaxarea uterului.
De asemenea, femeile cu endometrioză pot experimenta menstruații mai ușoare după sarcină. Deși, această schimbare este, de obicei, temporară, durerile revenind după câteva luni.
Schimbări destul de comune după naștere:
- menstruații neregulate, mai ales, dacă menstruația revine, iar femeia încă alăptează;
- crampe – mai severe sau mai ușoare decât înainte de sarcină;
- scurgeri mai abundente;
- mici cheaguri în timpul menstruației;
Dacă experimentați cheaguri sau scurgeri mult mai severe decât înainte, contactați medicul ginecolog.
Care este diferența între lohii și prima menstruație post-partum?
Indiferent de tipul de naștere (natural sau prin operație cezariană), femeia are o sângerare în primele 6-8 săptămâni după naștere. Această sângerare însă nu este menstruație. Ea poartă denumirea de ”lohii”.
La începutul lohiilor, sângerarea este de un roșu închis, posibil cu mici cheaguri. Pe măsură ce zilele trec, scurgerea este tot mai puțin abundentă, mai deschisă la culoare (spre roz sau maroniu deschis). După câteva săptămâni, lohiile sunt albicioase sau galbene și e posibil să nu fie zilnic.
Pe perioada lohiilor se recomandă folosirea doar a absorbantelor (există și absorbante speciale de lăuzie, sunt puțin mai mari), nu și a tampoanelor. Nimic nu ar trebui să intre în vagin în primele 6 săptămâni după naștere.
Pot rămâne însărcinată după naștere dacă nu mi-a revenit încă menstruația?
Da! Destul de ușor! E posibil ca ovulația să aibă loc și dacă nu a revenit menstruația.
Șansele sunt mai mici dacă femeia alăptează exclusiv (doar lapte matern), la interval de maxim 3 ore. Dar este recomandat să se folosească metode contraceptive, despre care am scris deja.
Corpul femeii are nevoie de aproximativ un an să se refacă complet după sarcină și naștere. Iar dacă nașterea a avut loc prin operație cezariană, se recomandă minim 2 ani între sarcini pentru a proteja uterul secționat.
Sursa imaginii: https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/5-hormoni-care-determina-dereglari-de-ciclu-la-femeie
Menstruația schimbă cantitatea de lapte produsă?
Din studii, reiese că producția de lapte scade puțin (în perioada dintre ovulație și menstruație – perioada luteală sau premenstruală). Dar important este să fie pus bebelușul la sân, iar mama să aibă grijă de ea (odihnă – atât cât este posibil în funcție de vârsta și obiceiurile copilului; alimentație echilibrată, consum de lichide). Se pot lua și suplimente de stimulare a lactației, dar pentru asta apelați la specialiști în lactație.
Se pare că și gustul laptelui este puțin influențat de menstruație. Multe mămici observă că, în timpul menstruației, copiii sunt mai agitați la sân sau refuză sânul. E nevoie doar de răbdare, răbdare, răbdare. Știu că uneori răbdarea pare a fi pe terminate, dar credeți-mă că mereu se mai găsește puțin.
Sursa imaginii: https://odoras.md/
Experiența mea cu menstruațiile post-partum
- la primul copil mi-a revenit după 14 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină);
- la al doilea după 12 luni (plus încă 9 luni de sarcină);
- la al treilea după exact 17 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină).
Durerile menstruale au fost mai puțin intense după prima naștere și au rămas cam la fel după fiecare revenire a menstruației. Ca durată, s-a păstrat cam 5-6 zile (din care doar primele sunt mai intense).
Ce am făcut diferit după nașteri a fost că am descoperit cupa menstruală, absorbantele textile și, mai recent, chiloții menstruali (pe care îi folosesc împreună cu cupa menstruală sau în ultimele zile). De asemenea, am început să citesc mai mult despre menstruație, conexiunea cu ciclul lunii și modalități de a trece mai conștientă prin acest proces.
Dacă la primele sarcini m-am bucurat că nu am avut menstruație atâtea luni, la a treia m-am bucurat când mi-a revenit, pentru că deja mă raportez altfel la ea și la utilitatea ei pentru corpul nostru.
Vă recomand cartea Adelei Haru ”Magia ciclului feminin” și Agenda Luna Lila pentru a deveni mai conștiente de ciclul feminin și cum să ne respectăm ritmul propriului corp.
Mi-ar plăcea mult să-mi scrieți cum a fost pentru voi revenirea menstruației sau cum vă raportați voi la ea.
Timp de aproape 6 luni am fost în cea mai neagră și ciudată perioadă a vieții mele, de până acum.
E posibil să fi fost o depresie. Nu aș vrea să mă leg de o definiție sau o etichetă anume, dar corespund caracteristicile. Auzisem într-un podcast (acesta) pe dr. Menis Yousry zicând că sunt țări în care nu există depresie pentru că nu au un termen pentru asta. Și atunci oamenii nu analizează. Ceea ce nu înseamnă că stările respective nu există, doar că nu se creează o isterie legat de faptul că ai depresie.
Oricum, fără să am un diagnostic oficial, am fost într-o stare care m-a speriat. Și probabil și pe soțul meu, că doar lui i-am spus.
Cum s-a simțit?
Am început cu stări de tristețe. Parcă nimic nu mă mulțumea.
Nu-mi plăcea de mine. Nu reușeam să fiu prezentă. Mereu mintea mea rula gânduri. În general, gânduri negative.
Somnul s-a înrăutățit și mai tare (dacă e posibil așa ceva cu o mamă care alăptează și se trezește de câteva ori pe noapte). Diferența era că nu mai reușeam să adorm după ce îl alăptam.
Simțeam că mă târăsc de pe o zi pe alta. Făceam, pe pilot automat, ceea ce era minim – și prin casă, mâncare, sarcini la Logiscool, dar și cu copiii! și ultima parte m-a speriat! Mă ridicam din pat dimineața doar pentru că știam că ei depind de mine.
Mă simțeam sufocată de responsabilități, sarcini, copii, tot. EPUIZATĂ! COPLEȘITĂ!
Nu mai aveam răbdare cu nimeni și nimic. Și îmi tot venea în minte ”I didn t sign up for this!” (în engleză pentru că probabil așa am auzit expresia pe undeva).
Nu am mai scris articole, postări noi pe pagină, doar pe Părinți pe sârmă (și acolo din jena față de colege și cu o mică pauză). Am continuat să ascult diverse podcast-uri, să citesc articole, pentru că astea mă țineau cumva pe linia de plutire. Cărți am mai citit, dar mai puține. Nu am mai ținut cursuri, gimnastică cu graviduțe. Nici măcar consilieri în alăptare nu am prea acceptat. Și cele pe care le-am acceptat am simțit că nu am reușit mare lucru, pentru că nu aveam de unde să dau energie de împuternicire! Informațiile despre alăptare erau, dar fără energia care să le împuternicească! Și care cred că face diferența!
Pe finalul celor 6 luni am început să simt tot mai intens nevoia de a fugi departe.
Și, mi-a apărut în minte de câteva ori ideea ce bine ar fi pur și simplu să dispar, să mă dizolv și atât! Asta m-a speriat cel mai tare!
Îmi pierdusem complet bucuria de a trăi! Și ce era cel mai frustrant sau intrigant era faptul că dacă mă gândeam logic la ce am în viața mea și ce îmi lipsește, lista de recunoștințe era imensă! Adică, potrivit acelei liste (pe care o făceam mental, dar și în scris, de multe ori), ”trebuia” să fiu fericită, mulțumită, împlinită! Nu aveam de ce să mă plâng! Și totuși eu nu puteam să mă bucur de nimic! Eram mereu nemulțumită și cu sentimentul de inadecvare.
Oamenii cu care mă întâlneam și cei mai apropiați observau că ceva era diferit. Unii mă întrebau. Nu puteam nici să spun că sunt bine. Dar nici să spun tot ce simțeam. Și atunci ziceam că am niște stări mai ciudate, dar îmi vor trece! (Că am observat eu că oamenilor nu le plac negativiștii și depresivii! ) Nici măcar cu prietenele mele terapeute nu am reușit să vorbesc. M-am autoizolat cumva.
După ce am citit cartea lui Elif Shafak ”Lapte negru” am înțeles mai bine că autoizolarea asta și neputința de a cere ajutor este specifică totuși depresiei. Dar cartea am citit-o când deja eram aproape ieșită din ea!
Singurul căruia i-am spus la un moment dat, tot aproape de final, a fost soțul meu. Care nu a știut ce să facă cu informația. Mi-a aruncat o privire disperată ”Și eu ce pot să fac?”. Nu știam nici eu ce poate el să facă. Dar după ce am spus cu voce tare, parcă vraja s-a rupt. Și am început să caut ajutor și să ies din camera obscură.
Erau toate semnele și de burnout parental. Și vă recomand și live-ul cu semne și soluții din grupul Părinți pe sârmă cu Alina Ioana Pop – psihoterapeut specializat pe burnout-ul parental. E foarte posibil să fi fost ambele.
Ce am făcut să ies din depresie?
Dacă a fost depresie …
Ziceam mai sus că primul pas a fost după ce am zis cu voce tare!
Pe parcursul acestor 6 luni am mai făcut meditații și programe de curățare. Simțeam că ajută pe moment, dar apoi reveneam la starea inițială.
Acum, privind în urmă, mi se pare interesant cum eu le spun părinților la cursurile de pregătire pentru naștere și îngrijirea bebelușului: dacă observați stări ciudate, tristețe exagerată (și le enumăr mare parte din caracteristici) la mai mult de 3-4 luni după naștere, cereți ajutorul unui psiholog, pentru că poate fi depresie! Iar psihologul te poate trimite, dacă este cazul, la un psihiatru. Doar că nu mi-am urmat propriul sfat! Poate aveam nevoie să trec prin această stare ca să pot empatiza, înțelege și ajuta mai bine mamele aflate într-o astfel de situație!
Am lucrat 3 ședințe cu Martha Cinipa, consilier de parenting și mama de 3, pentru că simțeam că îmi scapă de sub control treaba cu creșterea copiilor. Și am avut multe AHA-uri. Ședințele cu Martha m-au ajutat să văd luminița.
Am avut 2 ședințe cu prietena mea terapeută, Anamaria Hanan. Și a fost mult mai bine după. Nici nu mai știu exact pe ce subiecte am lucrat, dar s-a mai risipit puțin din ceața ce era în mintea și sufletul meu.
Apoi am reușit și să discut cu prietena mea, Delia (împreună cu care am făcut programul Timp pentru mine), care trecea și ea prin propriul proces de transformare. Și am simțit că e și mai bine un pic.
Am simțit chemarea să mă înscriu în programul de echilibrare a chackrelor realizat de Ema Jurje. Un program de 7 săptămâni, câte o săptămână pentru fiecare chackră! A fost exact ce aveam nevoie în acele momente! Intenția de la începutul programului a fost claritate, iar aproape de finalul programului am început să lucrez cu Monica și să obțin exact claritatea de care aveam atâta nevoie! Am scris un pic mai jos despre ea.
Ca din senin (doar că eu nu cred în coincidențe!), a aparut o colegă de la cursurile de terapeut Theta Healing (pe primul l-am făcut cu Georgiana Spătaru, dar apoi le-am făcut pe toate 3 cu Maria Mermezan, însărcinată fiind cu Filip). Și mi-a scris că a simțit că vrea să lucreze cu mine. Nu mi-am asumat niciodată rolul acesta de terapeut. M-a surprins mesajul ei, dar am acceptat. Am avut 2 ședințe foarte puternice, vindecătoare, revelatoare care mi-au dat încrederea în mine că pot să fac asta și să-mi asum și partea de terapeut Theta Healing.
Apoi am început să lucrez tot mai mult cu alte persoane ce veneau spre mine. Și să obțină rezultate frumoase. Și fiecare ședință îmi creștea și mai mult încrederea și dorința. Am reînceput să lucrez și eu cu mine cu Theta Healing. Am realizat încă o dată că am atât de multe instrumente și totuși nu le-am folosit.
Am cerut ajutor cu sarcinile pe care le îndeplineam. L-am dus pe Filip la cineva să stea câteva ore. Și am început să am iar puțin timp pentru mine, dar și pentru ce aveam de făcut. Și acolo a început să se simtă deja diferența majoră.
L-am înțărcat apoi pe Filip. Și am simțit o eliberare incredibilă, chiar dacă nu a fost neapărat ușor procesul! Nu mi-aș fi imaginat că din cauza alăptării lui mă simțeam atât de încorsetată. Efectiv am simțit că pot din nou să respir. Poate a fost doar cireașa de pe tort.
Nici nu am mai avut nicio noapte petrecută departe de copii din 2019, dinainte de pandemie când am fost doar cu soțul meu într-un city-break, înainte să îl avem și pe Filip. Poate și asta este. Sperăm să reușim anul viitor să mergem iar doar noi doi undeva sau măcar să merg eu câteva zile într-un retreat.
Și apropo de înțărcare. Când am început să zic că l-am înțărcat pe Filip și că are aproape 1 an și 10 luni, unele persoane mă întrebau ”Dar tu, care ești consilier în alăptare, nu ești cu alăptarea până la adânci bătrâneți?” Și aș vrea să clarific și aici: Sunt pentru alăptarea atâta timp cât mama și copilul sunt confortabili cu asta! Când deja simți nu mai poți, nu mai vrei, îți vine să îl dai de pereți, nu mai e ok să continui. Da, sunt pentru înțărcare blândă, nu bruscă (atât pentru copil, cât și pentru mamă)! Dar sunt pentru înțărcare când nu mai ești confortabilă!
După ce m-am mai eliberat de sarcini și am început să nu mai fiu tot pe fugă și sub presiune, am început să lucrez pe partea de business cu Monica Ducu, coach de business. Și după prima discuție cu ea parcă totul începea să fie atât de clar despre cu ce ar trebui să reîncep activitatea. Mă ajută enorm să lucrez cu Monica. Am niște direcții clare, dar lucrez enorm și la convingerile limitative care m-au ținut de atâția ani aproape pe loc. Mai am mult de lucru, dar îmi dau voie să mă bucur de proces. Și să acționez. Că acolo eram eu blocată.
Sindromul impostorului și convingerea ”nu sunt suficient de bună/deșteaptă/ pregătită … orice” mă țin din acțiune. Perfecționismul sub care sunt ascunse toate acestea mă făcea să tot merg la cursuri, să citesc cărți, dar fără să acționez.
La dans am mers în fiecare săptămână în toată această perioadă. Și mișcare făceam cam în fiecare zi. Au fost cele care mă țineau pe linia de plutire când a fost greu tare! Le mulțumesc fetelor de la dans că au fost acolo, chiar dacă nu discutam despre cum mă simțeam, acolo le lăsam toate la ușă și doar dansam!
Am început să merg la yoga, ceea ce iar m-a echilibrat și ajutat foarte mult.
Am făcut o răceală care s-a transformat apoi într-o sinuzită care nu mai trecea, cu mucuzități interminabile și dureri de cap incredibile. Mă așteptam ca la un moment dat să se manifeste și fizic. Oricum a fost și o curățare, eliberare. Chiar dacă nu confortabilă. Pentru că mă simțeam rău am apelat la câteva ședințe de Bowen (pentru care nu avusesem timp înainte! că nu eram eu o prioritate!) și m-au ajutat mult nu doar pe partea fizică, ci și emoțională.
Și vindecarea sau eliberarea completă de starea aceea am simțit că a venit o dată cu Mirela și Romeo Botezatu. Sunt 2 terapeuți de terapii alternative ce au venit în Mediaș. Au avut fiecare câte un workshop și terapii individuale. Eu am fost la Mirela. Nu o urmărisem înainte. Nu știam absolut nimic despre ea. Doar am avut încredere în prietena care a adus-o în Mediaș, pentru că simțeam că am nevoie să fiu acolo.
Terapia a durat 30 de minute! (încă un mit spulberat în mintea mea, că nu poți să faci ceva așa profund în timp așa scurt!) Și a fost pe vindecarea copilului meu interior și a relației cu mama (legat de momentul în care s-a născut sora mea). Nu pot să descriu în cuvinte liniștea, iubirea, plinătatea pe care am simțit-o când am ieșit de acolo! Eram alt om. simțeam că sunt întreagă iar!
Evident că o singură terapie nu este de ajuns, dar a fost piesa de puzzle care a închis bucla.
Cum e acum?
După acea terapie am reînceput să trăiesc cu bucurie, cu adevărat!
Relația cu soțul meu s-a schimbat radical, în foarte bine! Am reîmpărțit sarcinile în familie și acum e mult mai echilibrată situația și mai bine pentru toată lumea!
Relația cu mine s-a îmbunătățit!
Relațiile cu copiii au intrat din nou pe un firesc.
Am reluat cursurile, consilierile în alăptare și am început ședințe individuale cu graviduțe și mămici. Cu entuziasm și pasiune! Din prea plin!
Încă nu am făcut alte ședințe cu Mirela, dar am reluat ședințele periodic cu Anamaria. Am reînceput să ascult zilnic meditații ghidate. Să-mi pun în agenda telefonului 15 minute pentru mine. Și să mi le iau. Să reiau principiile alimentare din Wildfit! Să fiu mai blândă cu mine! Să cer ajutor și să nu mai fac totul singură! Să spun NU atunci când nu pot, nu vreau, nu am energie, nu e in valorile mele.
Și sunt din nou recunoscătoare pentru tot ce sunt și am în viața mea!
Evident că mai sunt momente dificile, în care poate mă enervez sau îmi pierd răbdarea. Dar sunt doar momente. Care trec. Nu e o stare permanentă!
Ce am învățat din toată această situație?
Am învățat enorm despre mine. Dar și despre ceilalți. Sunt sigură că această experiență m-a făcut mai puternică, dar și mai capabilă să înțeleg prin ce trec mamele și chiar să le ajut.
Am învățat să cer ajutor. Dar nu cu atitudinea de victimă. Ci cu împuternicire. Din preaplin, nu din prea gol.
Am învățat să primesc!
Am învățat să spun NU altora, ca să-mi spun mie DA.
Am învățat să mă iubesc și să mă prețuiesc.
Am învățat să mă accept.
Am învățat că împreună e mai rapid și mai eficient.
Am învățat că degeaba ai foarte multe instrumente, dacă nu le folosești!
Am învățat să mă detașez de roluri, dar fără să pierd conectarea.
Și sunt sigură că lecțiile continuă.
În loc de concluzii
Nu am putut să scriu despre stările mele atunci când eram afundată în ele. Nu am putut să cer ajutor până la un moment dat. Nu știu exact cât au simțit cei din jur ce se întâmplă cu mine. Pentru că (cred eu) simulam destul de bine. Sau așa mi s-a părut.
Vezi poza de mai jos. Ce-ți exprimă? M-a surprins maxim când am văzut-o pentru că eu mă simțeam în fărâme când am făcut-o. Simțeam că nu mai am energie nici să mă târăsc. Și totuși, poza transmite cu totul altceva! Mă prefăceam sau era totuși o urmă de sclipire pe care era doar nevoie să o scot la suprafață?
Am simțit să scriu acum în ideea că ar putea ajuta pe cineva care citește și poate se găsește în vreuna dintre etapele descrise de mine. Și poate le dă o idee de unde să înceapă. Sau cum să continue. Poate doar speranța că poți să ieși de acolo. Poate să-mi scrie și să ceară ajutor! Am pus și link-uri către tot ce m-a ajutat pe mine. Vedeți ce funcționează pentru voi!
Văd foarte multe mămici extenuate. Goale de bucurie de viață și energie! Și vreau să le amintesc că atunci când ele sunt stoarse nu au de unde să le dea copiilor, partenerului, altora. Nu ai de unde! Și atunci primul pas este să îți reumpli paharul tău de energie! Și să fii prioritatea ta. Știu că ajungem mereu pe ultimul loc pe lista de ”to do”. Dar atunci nu avem de unde să dăm. Poate chiar ne îmbolnăvim și fizic.
Am făcut destul de multe pentru a-mi reveni. Nu știu ce funcționează în cazul fiecăreia. Dar, cu siguranță, e ceva acolo ce te poate scoate din starea aceea!
Acum că am scris tot, mă simt extrem de expusă, de vulnerabilă. Dar îmi asum asta! Mi-am pus sufletul și trările la vedere! Sper să fie de folos cuiva care e acolo sau a fost! Dacă ai nevoie, scrie-mi! Sunt aici! ?
Microhimerismul este prezența celulelor de la un individ la un alt individ diferit genetic de primul. Sarcina este principala cauză de microhimerism natural prin trecerea celulelor de la mamă la făt și invers, prin intermediul placentei. Cercetările sunt încă în desfășurare, se studiază efectele și potențialele beneficii sau influențe ale acestui fenomen.
Acesta este un subiect de interes deoarece joacă un rol important în bolile autoimune, cancer, vindecarea rănilor și nu numai.
Este foarte interesant că un mic număr de celule materne rămân în corpul copilului până la adolescență, în timp ce un alt număr de celule de la făt se păstrează în corpul mamei pentru până la câteva zeci de ani. Acesta este și motivul pentru care se numește ”micro” himerism. Termenul ”himerism” provine de la personajul legendar Himera – o creatură din mitologia greacă cu trei capete (unul de leu, unul de capră și unul de șarpe).
Practic, și mama devine o creatură nouă după naștere, compusă din mai multe părți (uneori contrastante) nu neapărat înfricoșătoare, dar care poate părea așa, în anumite momente.
Tipuri de microhimerism
Celulele microhimerice pot proveni din două surse:
- natural: sarcina, gemeni, act sexual;
- artificial: transplant de organe/țesut sau sânge;
Tipuri de microhimerism Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F2/
Tipuri de microhimerism Sursa tabel: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/table/T1/?report=objectonly
În timpul sarcinii, are loc un transfer reversibil de celule maternale, fetale și placentare, după cum se poate observa și imaginea de mai jos:
Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F3/
Microhimerismul natural
Se împarte în 3 mari categorii:
- Microhimerism fetal – este cea mai des întânită formă naturală prin care are loc transferul de celule vii de la făt la mamă. Are loc în cazul tuturor sarcinilor și crește pe măsură ce sarcina avansează. Prezența celulelor de la făt în sângele mamei a fost detectată și la 30 de zile după naștere, dar părți au fost găsite și după 27 de ani!
- Microhimerismul maternal – reprezintă transferul de celulele de la mamă la făt. Termenul a fost definit pentru prima dată în anii 1960, când au fost descoperite leucocite ale mamei în sângele din cordonul ombilical al nou-născutului. Celule de la mamă au fost descoperite în diverse organe ale fătului și nou-născutului, precum piele, timus, splină, ficat și tiroidă. Microhimerismul maternal este mai rar decât cel fetal.
- Microhimerismul la gemeni – transferul de celule poate avea loc și între fetușii gemeni, în uter.
Roluri ale acestui proces
Cercetătorii au emis teorii conform cărora este posibil ca bolile autoimune (de care suferă în proporție covârșitoare femeile – 80%) să fie rezultatul microhimerismului.
Totuși, microhimerismul fetal joacă un rol protector în îndepărtarea tumorilor în dezvoltare în cazul femeilor cu cancer de sân care au fost însărcinate.
Sarcina la vârste mai înaintate a fost asociată cu risc mai scăzut de cancer ovarian, iar microhimerismul pare a juca un rol important în acest caz.
Studiile arată și că celulele fetale au un rol în vindecarea rănilor materne. De exemplu, au fost găsite celule fetale pe rana operației de cezariană, care au contribuit la vindecarea mai rapidă a țesuturilor.
În concluzie, cercetările sunt încă în desfășurare. Cu siguranță, vom avea parte de surprize în viitor. Se speră ca prin descoperirile viitoare se vor rezolva probleme de sănătate mai repede și mai ușor.
Așadar, deși microhimerismul este străvechi din punct de vedere al evoluției și comun la mamiferele care devin mame, de la pisici la vaci, cercetătorii moderni abia acum încep să îl studieze ca fenomen. Cum nimic nu este întâmplător, după ce am finalizat acest articol, am comandat o carte care m-a atras prin descriere și care abordează și acest subiect: Gene de mamă – Noua știință a instinctului matern, de Abigail Tucker. Cartea îmbină foarte fericit cele mai recente studii cu experiența personală a autoarei, mamă de 4 copii, despre biologia maternității.
După ce finalizez cartea, cel mai probabil, voi reveni cu completări sau voi face o completare a articolului.
Cum ți se par ție aceste descoperiri? Ai simțit că sarcina/sarcinile te-au ajutat din punct de vedere medical sau, dimpotrivă, au creat situații noi?
Majoritatea femeilor, în timpul sarcinii, nu au menstruație. Există și excepții, când menstruația continuă și peste sarcină, dar nu sunt atât de dese. Vreau să discutăm dacă și cum este diferită prima menstruație după naștere.
Sursa foto: https://www.paginadepsihologie.ro/
Cât de repede după naștere mă pot aștepta la prima menstruație?
Este greu de precizat exact când revine prima menstruație după naștere, întrucât fiecare dintre noi suntem unice (din fericire 🙂 ).
Totuși studiile par să facă diferență, din acest punct de vedere, între femeile care alăptează (în special, dacă alăptează exclusiv) și cele care își hrănesc copiii cu lapte praf sau mixt. Diferența este strict legată de timpul de revenire al menstruației, nu de altă natură.
Astfel:
- femeilor care alăptează exclusiv (adică nu îi oferă nimic altceva bebelușului în afară de laptele matern, nici lapte praf completare, nici apă, nici ceai, nici alte alimente – iar OMS – Organizația Mondială a Sănătății – recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni) le poate reveni menstruația abia după 3-6 luni sau chiar mai mult. Este la fel de normal și dacă revine la 6 săptămâni după naștere sau 18 luni după naștere.
- femeilor care nu alăptează sau folosesc și lapte praf, le revine menstruația, de obicei, între 6 și 12 săptămâni post-partum. Dar poate să le revină și după 4 săptămâni deja sau chiar după 24 de săptămâni de la naștere.
Diferența apare din cauza hormonilor. Femeile care alăptează secretă prolactina, hormonul necesar producerii laptelui matern, care poate suprima hormonii reproducători. Ca urmare, femeia ce alăptează nu ovulează sau nu elimină un ovul pentru a fi fertilizat. În lipsa acestui proces, cel mai probabil femeia nu va avea menstruație.
Totuși, e foarte important de precizat că, deși e posibil să nu aveți menstruație, puteți rămâne însărcinate și la 3 săptămâni după naștere! Deși se recomandă reluarea vieții sexuale după 6 săptămâni post-partum, în urma controlului ginecologic de la 6 săptămâni. Puteți citi mai multe despre metode contraceptive post-partum aici.
Este diferită menstruația după naștere de cea de dinainte?
Poate să fie diferită, dar nu e obligatoriu. Unele femei pot experimenta o menstruație dureroasă și mai lungă. Pentru altele este exact ca înainte, în timp ce unele pot experiementa o menstruație mai ușoară sau mai scurtă decât înainte de sarcină. Se pare că explicația pentru menstruații mai ușoare poate fi legată de întinderea și relaxarea uterului.
De asemenea, femeile cu endometrioză pot experimenta menstruații mai ușoare după sarcină. Deși, această schimbare este, de obicei, temporară, durerile revenind după câteva luni.
Schimbări destul de comune după naștere:
- menstruații neregulate, mai ales, dacă menstruația revine, iar femeia încă alăptează;
- crampe – mai severe sau mai ușoare decât înainte de sarcină;
- scurgeri mai abundente;
- mici cheaguri în timpul menstruației;
Dacă experimentați cheaguri sau scurgeri mult mai severe decât înainte, contactați medicul ginecolog.
Care este diferența între lohii și prima menstruație post-partum?
Indiferent de tipul de naștere (natural sau prin operație cezariană), femeia are o sângerare în primele 6-8 săptămâni după naștere. Această sângerare însă nu este menstruație. Ea poartă denumirea de ”lohii”.
La începutul lohiilor, sângerarea este de un roșu închis, posibil cu mici cheaguri. Pe măsură ce zilele trec, scurgerea este tot mai puțin abundentă, mai deschisă la culoare (spre roz sau maroniu deschis). După câteva săptămâni, lohiile sunt albicioase sau galbene și e posibil să nu fie zilnic.
Pe perioada lohiilor se recomandă folosirea doar a absorbantelor (există și absorbante speciale de lăuzie, sunt puțin mai mari), nu și a tampoanelor. Nimic nu ar trebui să intre în vagin în primele 6 săptămâni după naștere.
Pot rămâne însărcinată după naștere dacă nu mi-a revenit încă menstruația?
Da! Destul de ușor! E posibil ca ovulația să aibă loc și dacă nu a revenit menstruația.
Șansele sunt mai mici dacă femeia alăptează exclusiv (doar lapte matern), la interval de maxim 3 ore. Dar este recomandat să se folosească metode contraceptive, despre care am scris deja.
Corpul femeii are nevoie de aproximativ un an să se refacă complet după sarcină și naștere. Iar dacă nașterea a avut loc prin operație cezariană, se recomandă minim 2 ani între sarcini pentru a proteja uterul secționat.
Sursa imaginii: https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/5-hormoni-care-determina-dereglari-de-ciclu-la-femeie
Menstruația schimbă cantitatea de lapte produsă?
Din studii, reiese că producția de lapte scade puțin (în perioada dintre ovulație și menstruație – perioada luteală sau premenstruală). Dar important este să fie pus bebelușul la sân, iar mama să aibă grijă de ea (odihnă – atât cât este posibil în funcție de vârsta și obiceiurile copilului; alimentație echilibrată, consum de lichide). Se pot lua și suplimente de stimulare a lactației, dar pentru asta apelați la specialiști în lactație.
Se pare că și gustul laptelui este puțin influențat de menstruație. Multe mămici observă că, în timpul menstruației, copiii sunt mai agitați la sân sau refuză sânul. E nevoie doar de răbdare, răbdare, răbdare. Știu că uneori răbdarea pare a fi pe terminate, dar credeți-mă că mereu se mai găsește puțin.
Sursa imaginii: https://odoras.md/
Experiența mea cu menstruațiile post-partum
- la primul copil mi-a revenit după 14 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină);
- la al doilea după 12 luni (plus încă 9 luni de sarcină);
- la al treilea după exact 17 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină).
Durerile menstruale au fost mai puțin intense după prima naștere și au rămas cam la fel după fiecare revenire a menstruației. Ca durată, s-a păstrat cam 5-6 zile (din care doar primele sunt mai intense).
Ce am făcut diferit după nașteri a fost că am descoperit cupa menstruală, absorbantele textile și, mai recent, chiloții menstruali (pe care îi folosesc împreună cu cupa menstruală sau în ultimele zile). De asemenea, am început să citesc mai mult despre menstruație, conexiunea cu ciclul lunii și modalități de a trece mai conștientă prin acest proces.
Dacă la primele sarcini m-am bucurat că nu am avut menstruație atâtea luni, la a treia m-am bucurat când mi-a revenit, pentru că deja mă raportez altfel la ea și la utilitatea ei pentru corpul nostru.
Vă recomand cartea Adelei Haru ”Magia ciclului feminin” și Agenda Luna Lila pentru a deveni mai conștiente de ciclul feminin și cum să ne respectăm ritmul propriului corp.
Mi-ar plăcea mult să-mi scrieți cum a fost pentru voi revenirea menstruației sau cum vă raportați voi la ea.
Timp de aproape 6 luni am fost în cea mai neagră și ciudată perioadă a vieții mele, de până acum.
E posibil să fi fost o depresie. Nu aș vrea să mă leg de o definiție sau o etichetă anume, dar corespund caracteristicile. Auzisem într-un podcast (acesta) pe dr. Menis Yousry zicând că sunt țări în care nu există depresie pentru că nu au un termen pentru asta. Și atunci oamenii nu analizează. Ceea ce nu înseamnă că stările respective nu există, doar că nu se creează o isterie legat de faptul că ai depresie.
Oricum, fără să am un diagnostic oficial, am fost într-o stare care m-a speriat. Și probabil și pe soțul meu, că doar lui i-am spus.
Cum s-a simțit?
Am început cu stări de tristețe. Parcă nimic nu mă mulțumea.
Nu-mi plăcea de mine. Nu reușeam să fiu prezentă. Mereu mintea mea rula gânduri. În general, gânduri negative.
Somnul s-a înrăutățit și mai tare (dacă e posibil așa ceva cu o mamă care alăptează și se trezește de câteva ori pe noapte). Diferența era că nu mai reușeam să adorm după ce îl alăptam.
Simțeam că mă târăsc de pe o zi pe alta. Făceam, pe pilot automat, ceea ce era minim – și prin casă, mâncare, sarcini la Logiscool, dar și cu copiii! și ultima parte m-a speriat! Mă ridicam din pat dimineața doar pentru că știam că ei depind de mine.
Mă simțeam sufocată de responsabilități, sarcini, copii, tot. EPUIZATĂ! COPLEȘITĂ!
Nu mai aveam răbdare cu nimeni și nimic. Și îmi tot venea în minte ”I didn t sign up for this!” (în engleză pentru că probabil așa am auzit expresia pe undeva).
Nu am mai scris articole, postări noi pe pagină, doar pe Părinți pe sârmă (și acolo din jena față de colege și cu o mică pauză). Am continuat să ascult diverse podcast-uri, să citesc articole, pentru că astea mă țineau cumva pe linia de plutire. Cărți am mai citit, dar mai puține. Nu am mai ținut cursuri, gimnastică cu graviduțe. Nici măcar consilieri în alăptare nu am prea acceptat. Și cele pe care le-am acceptat am simțit că nu am reușit mare lucru, pentru că nu aveam de unde să dau energie de împuternicire! Informațiile despre alăptare erau, dar fără energia care să le împuternicească! Și care cred că face diferența!
Pe finalul celor 6 luni am început să simt tot mai intens nevoia de a fugi departe.
Și, mi-a apărut în minte de câteva ori ideea ce bine ar fi pur și simplu să dispar, să mă dizolv și atât! Asta m-a speriat cel mai tare!
Îmi pierdusem complet bucuria de a trăi! Și ce era cel mai frustrant sau intrigant era faptul că dacă mă gândeam logic la ce am în viața mea și ce îmi lipsește, lista de recunoștințe era imensă! Adică, potrivit acelei liste (pe care o făceam mental, dar și în scris, de multe ori), ”trebuia” să fiu fericită, mulțumită, împlinită! Nu aveam de ce să mă plâng! Și totuși eu nu puteam să mă bucur de nimic! Eram mereu nemulțumită și cu sentimentul de inadecvare.
Oamenii cu care mă întâlneam și cei mai apropiați observau că ceva era diferit. Unii mă întrebau. Nu puteam nici să spun că sunt bine. Dar nici să spun tot ce simțeam. Și atunci ziceam că am niște stări mai ciudate, dar îmi vor trece! (Că am observat eu că oamenilor nu le plac negativiștii și depresivii! ) Nici măcar cu prietenele mele terapeute nu am reușit să vorbesc. M-am autoizolat cumva.
După ce am citit cartea lui Elif Shafak ”Lapte negru” am înțeles mai bine că autoizolarea asta și neputința de a cere ajutor este specifică totuși depresiei. Dar cartea am citit-o când deja eram aproape ieșită din ea!
Singurul căruia i-am spus la un moment dat, tot aproape de final, a fost soțul meu. Care nu a știut ce să facă cu informația. Mi-a aruncat o privire disperată ”Și eu ce pot să fac?”. Nu știam nici eu ce poate el să facă. Dar după ce am spus cu voce tare, parcă vraja s-a rupt. Și am început să caut ajutor și să ies din camera obscură.
Erau toate semnele și de burnout parental. Și vă recomand și live-ul cu semne și soluții din grupul Părinți pe sârmă cu Alina Ioana Pop – psihoterapeut specializat pe burnout-ul parental. E foarte posibil să fi fost ambele.
Ce am făcut să ies din depresie?
Dacă a fost depresie …
Ziceam mai sus că primul pas a fost după ce am zis cu voce tare!
Pe parcursul acestor 6 luni am mai făcut meditații și programe de curățare. Simțeam că ajută pe moment, dar apoi reveneam la starea inițială.
Acum, privind în urmă, mi se pare interesant cum eu le spun părinților la cursurile de pregătire pentru naștere și îngrijirea bebelușului: dacă observați stări ciudate, tristețe exagerată (și le enumăr mare parte din caracteristici) la mai mult de 3-4 luni după naștere, cereți ajutorul unui psiholog, pentru că poate fi depresie! Iar psihologul te poate trimite, dacă este cazul, la un psihiatru. Doar că nu mi-am urmat propriul sfat! Poate aveam nevoie să trec prin această stare ca să pot empatiza, înțelege și ajuta mai bine mamele aflate într-o astfel de situație!
Am lucrat 3 ședințe cu Martha Cinipa, consilier de parenting și mama de 3, pentru că simțeam că îmi scapă de sub control treaba cu creșterea copiilor. Și am avut multe AHA-uri. Ședințele cu Martha m-au ajutat să văd luminița.
Am avut 2 ședințe cu prietena mea terapeută, Anamaria Hanan. Și a fost mult mai bine după. Nici nu mai știu exact pe ce subiecte am lucrat, dar s-a mai risipit puțin din ceața ce era în mintea și sufletul meu.
Apoi am reușit și să discut cu prietena mea, Delia (împreună cu care am făcut programul Timp pentru mine), care trecea și ea prin propriul proces de transformare. Și am simțit că e și mai bine un pic.
Am simțit chemarea să mă înscriu în programul de echilibrare a chackrelor realizat de Ema Jurje. Un program de 7 săptămâni, câte o săptămână pentru fiecare chackră! A fost exact ce aveam nevoie în acele momente! Intenția de la începutul programului a fost claritate, iar aproape de finalul programului am început să lucrez cu Monica și să obțin exact claritatea de care aveam atâta nevoie! Am scris un pic mai jos despre ea.
Ca din senin (doar că eu nu cred în coincidențe!), a aparut o colegă de la cursurile de terapeut Theta Healing (pe primul l-am făcut cu Georgiana Spătaru, dar apoi le-am făcut pe toate 3 cu Maria Mermezan, însărcinată fiind cu Filip). Și mi-a scris că a simțit că vrea să lucreze cu mine. Nu mi-am asumat niciodată rolul acesta de terapeut. M-a surprins mesajul ei, dar am acceptat. Am avut 2 ședințe foarte puternice, vindecătoare, revelatoare care mi-au dat încrederea în mine că pot să fac asta și să-mi asum și partea de terapeut Theta Healing.
Apoi am început să lucrez tot mai mult cu alte persoane ce veneau spre mine. Și să obțină rezultate frumoase. Și fiecare ședință îmi creștea și mai mult încrederea și dorința. Am reînceput să lucrez și eu cu mine cu Theta Healing. Am realizat încă o dată că am atât de multe instrumente și totuși nu le-am folosit.
Am cerut ajutor cu sarcinile pe care le îndeplineam. L-am dus pe Filip la cineva să stea câteva ore. Și am început să am iar puțin timp pentru mine, dar și pentru ce aveam de făcut. Și acolo a început să se simtă deja diferența majoră.
L-am înțărcat apoi pe Filip. Și am simțit o eliberare incredibilă, chiar dacă nu a fost neapărat ușor procesul! Nu mi-aș fi imaginat că din cauza alăptării lui mă simțeam atât de încorsetată. Efectiv am simțit că pot din nou să respir. Poate a fost doar cireașa de pe tort.
Nici nu am mai avut nicio noapte petrecută departe de copii din 2019, dinainte de pandemie când am fost doar cu soțul meu într-un city-break, înainte să îl avem și pe Filip. Poate și asta este. Sperăm să reușim anul viitor să mergem iar doar noi doi undeva sau măcar să merg eu câteva zile într-un retreat.
Și apropo de înțărcare. Când am început să zic că l-am înțărcat pe Filip și că are aproape 1 an și 10 luni, unele persoane mă întrebau ”Dar tu, care ești consilier în alăptare, nu ești cu alăptarea până la adânci bătrâneți?” Și aș vrea să clarific și aici: Sunt pentru alăptarea atâta timp cât mama și copilul sunt confortabili cu asta! Când deja simți nu mai poți, nu mai vrei, îți vine să îl dai de pereți, nu mai e ok să continui. Da, sunt pentru înțărcare blândă, nu bruscă (atât pentru copil, cât și pentru mamă)! Dar sunt pentru înțărcare când nu mai ești confortabilă!
După ce m-am mai eliberat de sarcini și am început să nu mai fiu tot pe fugă și sub presiune, am început să lucrez pe partea de business cu Monica Ducu, coach de business. Și după prima discuție cu ea parcă totul începea să fie atât de clar despre cu ce ar trebui să reîncep activitatea. Mă ajută enorm să lucrez cu Monica. Am niște direcții clare, dar lucrez enorm și la convingerile limitative care m-au ținut de atâția ani aproape pe loc. Mai am mult de lucru, dar îmi dau voie să mă bucur de proces. Și să acționez. Că acolo eram eu blocată.
Sindromul impostorului și convingerea ”nu sunt suficient de bună/deșteaptă/ pregătită … orice” mă țin din acțiune. Perfecționismul sub care sunt ascunse toate acestea mă făcea să tot merg la cursuri, să citesc cărți, dar fără să acționez.
La dans am mers în fiecare săptămână în toată această perioadă. Și mișcare făceam cam în fiecare zi. Au fost cele care mă țineau pe linia de plutire când a fost greu tare! Le mulțumesc fetelor de la dans că au fost acolo, chiar dacă nu discutam despre cum mă simțeam, acolo le lăsam toate la ușă și doar dansam!
Am început să merg la yoga, ceea ce iar m-a echilibrat și ajutat foarte mult.
Am făcut o răceală care s-a transformat apoi într-o sinuzită care nu mai trecea, cu mucuzități interminabile și dureri de cap incredibile. Mă așteptam ca la un moment dat să se manifeste și fizic. Oricum a fost și o curățare, eliberare. Chiar dacă nu confortabilă. Pentru că mă simțeam rău am apelat la câteva ședințe de Bowen (pentru care nu avusesem timp înainte! că nu eram eu o prioritate!) și m-au ajutat mult nu doar pe partea fizică, ci și emoțională.
Și vindecarea sau eliberarea completă de starea aceea am simțit că a venit o dată cu Mirela și Romeo Botezatu. Sunt 2 terapeuți de terapii alternative ce au venit în Mediaș. Au avut fiecare câte un workshop și terapii individuale. Eu am fost la Mirela. Nu o urmărisem înainte. Nu știam absolut nimic despre ea. Doar am avut încredere în prietena care a adus-o în Mediaș, pentru că simțeam că am nevoie să fiu acolo.
Terapia a durat 30 de minute! (încă un mit spulberat în mintea mea, că nu poți să faci ceva așa profund în timp așa scurt!) Și a fost pe vindecarea copilului meu interior și a relației cu mama (legat de momentul în care s-a născut sora mea). Nu pot să descriu în cuvinte liniștea, iubirea, plinătatea pe care am simțit-o când am ieșit de acolo! Eram alt om. simțeam că sunt întreagă iar!
Evident că o singură terapie nu este de ajuns, dar a fost piesa de puzzle care a închis bucla.
Cum e acum?
După acea terapie am reînceput să trăiesc cu bucurie, cu adevărat!
Relația cu soțul meu s-a schimbat radical, în foarte bine! Am reîmpărțit sarcinile în familie și acum e mult mai echilibrată situația și mai bine pentru toată lumea!
Relația cu mine s-a îmbunătățit!
Relațiile cu copiii au intrat din nou pe un firesc.
Am reluat cursurile, consilierile în alăptare și am început ședințe individuale cu graviduțe și mămici. Cu entuziasm și pasiune! Din prea plin!
Încă nu am făcut alte ședințe cu Mirela, dar am reluat ședințele periodic cu Anamaria. Am reînceput să ascult zilnic meditații ghidate. Să-mi pun în agenda telefonului 15 minute pentru mine. Și să mi le iau. Să reiau principiile alimentare din Wildfit! Să fiu mai blândă cu mine! Să cer ajutor și să nu mai fac totul singură! Să spun NU atunci când nu pot, nu vreau, nu am energie, nu e in valorile mele.
Și sunt din nou recunoscătoare pentru tot ce sunt și am în viața mea!
Evident că mai sunt momente dificile, în care poate mă enervez sau îmi pierd răbdarea. Dar sunt doar momente. Care trec. Nu e o stare permanentă!
Ce am învățat din toată această situație?
Am învățat enorm despre mine. Dar și despre ceilalți. Sunt sigură că această experiență m-a făcut mai puternică, dar și mai capabilă să înțeleg prin ce trec mamele și chiar să le ajut.
Am învățat să cer ajutor. Dar nu cu atitudinea de victimă. Ci cu împuternicire. Din preaplin, nu din prea gol.
Am învățat să primesc!
Am învățat să spun NU altora, ca să-mi spun mie DA.
Am învățat să mă iubesc și să mă prețuiesc.
Am învățat să mă accept.
Am învățat că împreună e mai rapid și mai eficient.
Am învățat că degeaba ai foarte multe instrumente, dacă nu le folosești!
Am învățat să mă detașez de roluri, dar fără să pierd conectarea.
Și sunt sigură că lecțiile continuă.
În loc de concluzii
Nu am putut să scriu despre stările mele atunci când eram afundată în ele. Nu am putut să cer ajutor până la un moment dat. Nu știu exact cât au simțit cei din jur ce se întâmplă cu mine. Pentru că (cred eu) simulam destul de bine. Sau așa mi s-a părut.
Vezi poza de mai jos. Ce-ți exprimă? M-a surprins maxim când am văzut-o pentru că eu mă simțeam în fărâme când am făcut-o. Simțeam că nu mai am energie nici să mă târăsc. Și totuși, poza transmite cu totul altceva! Mă prefăceam sau era totuși o urmă de sclipire pe care era doar nevoie să o scot la suprafață?
Am simțit să scriu acum în ideea că ar putea ajuta pe cineva care citește și poate se găsește în vreuna dintre etapele descrise de mine. Și poate le dă o idee de unde să înceapă. Sau cum să continue. Poate doar speranța că poți să ieși de acolo. Poate să-mi scrie și să ceară ajutor! Am pus și link-uri către tot ce m-a ajutat pe mine. Vedeți ce funcționează pentru voi!
Văd foarte multe mămici extenuate. Goale de bucurie de viață și energie! Și vreau să le amintesc că atunci când ele sunt stoarse nu au de unde să le dea copiilor, partenerului, altora. Nu ai de unde! Și atunci primul pas este să îți reumpli paharul tău de energie! Și să fii prioritatea ta. Știu că ajungem mereu pe ultimul loc pe lista de ”to do”. Dar atunci nu avem de unde să dăm. Poate chiar ne îmbolnăvim și fizic.
Am făcut destul de multe pentru a-mi reveni. Nu știu ce funcționează în cazul fiecăreia. Dar, cu siguranță, e ceva acolo ce te poate scoate din starea aceea!
Acum că am scris tot, mă simt extrem de expusă, de vulnerabilă. Dar îmi asum asta! Mi-am pus sufletul și trările la vedere! Sper să fie de folos cuiva care e acolo sau a fost! Dacă ai nevoie, scrie-mi! Sunt aici! ?
Microhimerismul este prezența celulelor de la un individ la un alt individ diferit genetic de primul. Sarcina este principala cauză de microhimerism natural prin trecerea celulelor de la mamă la făt și invers, prin intermediul placentei. Cercetările sunt încă în desfășurare, se studiază efectele și potențialele beneficii sau influențe ale acestui fenomen.
Acesta este un subiect de interes deoarece joacă un rol important în bolile autoimune, cancer, vindecarea rănilor și nu numai.
Este foarte interesant că un mic număr de celule materne rămân în corpul copilului până la adolescență, în timp ce un alt număr de celule de la făt se păstrează în corpul mamei pentru până la câteva zeci de ani. Acesta este și motivul pentru care se numește ”micro” himerism. Termenul ”himerism” provine de la personajul legendar Himera – o creatură din mitologia greacă cu trei capete (unul de leu, unul de capră și unul de șarpe).
Practic, și mama devine o creatură nouă după naștere, compusă din mai multe părți (uneori contrastante) nu neapărat înfricoșătoare, dar care poate părea așa, în anumite momente.
Tipuri de microhimerism
Celulele microhimerice pot proveni din două surse:
- natural: sarcina, gemeni, act sexual;
- artificial: transplant de organe/țesut sau sânge;
Tipuri de microhimerism Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F2/
Tipuri de microhimerism Sursa tabel: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/table/T1/?report=objectonly
În timpul sarcinii, are loc un transfer reversibil de celule maternale, fetale și placentare, după cum se poate observa și imaginea de mai jos:
Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F3/
Microhimerismul natural
Se împarte în 3 mari categorii:
- Microhimerism fetal – este cea mai des întânită formă naturală prin care are loc transferul de celule vii de la făt la mamă. Are loc în cazul tuturor sarcinilor și crește pe măsură ce sarcina avansează. Prezența celulelor de la făt în sângele mamei a fost detectată și la 30 de zile după naștere, dar părți au fost găsite și după 27 de ani!
- Microhimerismul maternal – reprezintă transferul de celulele de la mamă la făt. Termenul a fost definit pentru prima dată în anii 1960, când au fost descoperite leucocite ale mamei în sângele din cordonul ombilical al nou-născutului. Celule de la mamă au fost descoperite în diverse organe ale fătului și nou-născutului, precum piele, timus, splină, ficat și tiroidă. Microhimerismul maternal este mai rar decât cel fetal.
- Microhimerismul la gemeni – transferul de celule poate avea loc și între fetușii gemeni, în uter.
Roluri ale acestui proces
Cercetătorii au emis teorii conform cărora este posibil ca bolile autoimune (de care suferă în proporție covârșitoare femeile – 80%) să fie rezultatul microhimerismului.
Totuși, microhimerismul fetal joacă un rol protector în îndepărtarea tumorilor în dezvoltare în cazul femeilor cu cancer de sân care au fost însărcinate.
Sarcina la vârste mai înaintate a fost asociată cu risc mai scăzut de cancer ovarian, iar microhimerismul pare a juca un rol important în acest caz.
Studiile arată și că celulele fetale au un rol în vindecarea rănilor materne. De exemplu, au fost găsite celule fetale pe rana operației de cezariană, care au contribuit la vindecarea mai rapidă a țesuturilor.
În concluzie, cercetările sunt încă în desfășurare. Cu siguranță, vom avea parte de surprize în viitor. Se speră ca prin descoperirile viitoare se vor rezolva probleme de sănătate mai repede și mai ușor.
Așadar, deși microhimerismul este străvechi din punct de vedere al evoluției și comun la mamiferele care devin mame, de la pisici la vaci, cercetătorii moderni abia acum încep să îl studieze ca fenomen. Cum nimic nu este întâmplător, după ce am finalizat acest articol, am comandat o carte care m-a atras prin descriere și care abordează și acest subiect: Gene de mamă – Noua știință a instinctului matern, de Abigail Tucker. Cartea îmbină foarte fericit cele mai recente studii cu experiența personală a autoarei, mamă de 4 copii, despre biologia maternității.
După ce finalizez cartea, cel mai probabil, voi reveni cu completări sau voi face o completare a articolului.
Cum ți se par ție aceste descoperiri? Ai simțit că sarcina/sarcinile te-au ajutat din punct de vedere medical sau, dimpotrivă, au creat situații noi?
Majoritatea femeilor, în timpul sarcinii, nu au menstruație. Există și excepții, când menstruația continuă și peste sarcină, dar nu sunt atât de dese. Vreau să discutăm dacă și cum este diferită prima menstruație după naștere.
Sursa foto: https://www.paginadepsihologie.ro/
Cât de repede după naștere mă pot aștepta la prima menstruație?
Este greu de precizat exact când revine prima menstruație după naștere, întrucât fiecare dintre noi suntem unice (din fericire 🙂 ).
Totuși studiile par să facă diferență, din acest punct de vedere, între femeile care alăptează (în special, dacă alăptează exclusiv) și cele care își hrănesc copiii cu lapte praf sau mixt. Diferența este strict legată de timpul de revenire al menstruației, nu de altă natură.
Astfel:
- femeilor care alăptează exclusiv (adică nu îi oferă nimic altceva bebelușului în afară de laptele matern, nici lapte praf completare, nici apă, nici ceai, nici alte alimente – iar OMS – Organizația Mondială a Sănătății – recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni) le poate reveni menstruația abia după 3-6 luni sau chiar mai mult. Este la fel de normal și dacă revine la 6 săptămâni după naștere sau 18 luni după naștere.
- femeilor care nu alăptează sau folosesc și lapte praf, le revine menstruația, de obicei, între 6 și 12 săptămâni post-partum. Dar poate să le revină și după 4 săptămâni deja sau chiar după 24 de săptămâni de la naștere.
Diferența apare din cauza hormonilor. Femeile care alăptează secretă prolactina, hormonul necesar producerii laptelui matern, care poate suprima hormonii reproducători. Ca urmare, femeia ce alăptează nu ovulează sau nu elimină un ovul pentru a fi fertilizat. În lipsa acestui proces, cel mai probabil femeia nu va avea menstruație.
Totuși, e foarte important de precizat că, deși e posibil să nu aveți menstruație, puteți rămâne însărcinate și la 3 săptămâni după naștere! Deși se recomandă reluarea vieții sexuale după 6 săptămâni post-partum, în urma controlului ginecologic de la 6 săptămâni. Puteți citi mai multe despre metode contraceptive post-partum aici.
Este diferită menstruația după naștere de cea de dinainte?
Poate să fie diferită, dar nu e obligatoriu. Unele femei pot experimenta o menstruație dureroasă și mai lungă. Pentru altele este exact ca înainte, în timp ce unele pot experiementa o menstruație mai ușoară sau mai scurtă decât înainte de sarcină. Se pare că explicația pentru menstruații mai ușoare poate fi legată de întinderea și relaxarea uterului.
De asemenea, femeile cu endometrioză pot experimenta menstruații mai ușoare după sarcină. Deși, această schimbare este, de obicei, temporară, durerile revenind după câteva luni.
Schimbări destul de comune după naștere:
- menstruații neregulate, mai ales, dacă menstruația revine, iar femeia încă alăptează;
- crampe – mai severe sau mai ușoare decât înainte de sarcină;
- scurgeri mai abundente;
- mici cheaguri în timpul menstruației;
Dacă experimentați cheaguri sau scurgeri mult mai severe decât înainte, contactați medicul ginecolog.
Care este diferența între lohii și prima menstruație post-partum?
Indiferent de tipul de naștere (natural sau prin operație cezariană), femeia are o sângerare în primele 6-8 săptămâni după naștere. Această sângerare însă nu este menstruație. Ea poartă denumirea de ”lohii”.
La începutul lohiilor, sângerarea este de un roșu închis, posibil cu mici cheaguri. Pe măsură ce zilele trec, scurgerea este tot mai puțin abundentă, mai deschisă la culoare (spre roz sau maroniu deschis). După câteva săptămâni, lohiile sunt albicioase sau galbene și e posibil să nu fie zilnic.
Pe perioada lohiilor se recomandă folosirea doar a absorbantelor (există și absorbante speciale de lăuzie, sunt puțin mai mari), nu și a tampoanelor. Nimic nu ar trebui să intre în vagin în primele 6 săptămâni după naștere.
Pot rămâne însărcinată după naștere dacă nu mi-a revenit încă menstruația?
Da! Destul de ușor! E posibil ca ovulația să aibă loc și dacă nu a revenit menstruația.
Șansele sunt mai mici dacă femeia alăptează exclusiv (doar lapte matern), la interval de maxim 3 ore. Dar este recomandat să se folosească metode contraceptive, despre care am scris deja.
Corpul femeii are nevoie de aproximativ un an să se refacă complet după sarcină și naștere. Iar dacă nașterea a avut loc prin operație cezariană, se recomandă minim 2 ani între sarcini pentru a proteja uterul secționat.
Sursa imaginii: https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/5-hormoni-care-determina-dereglari-de-ciclu-la-femeie
Menstruația schimbă cantitatea de lapte produsă?
Din studii, reiese că producția de lapte scade puțin (în perioada dintre ovulație și menstruație – perioada luteală sau premenstruală). Dar important este să fie pus bebelușul la sân, iar mama să aibă grijă de ea (odihnă – atât cât este posibil în funcție de vârsta și obiceiurile copilului; alimentație echilibrată, consum de lichide). Se pot lua și suplimente de stimulare a lactației, dar pentru asta apelați la specialiști în lactație.
Se pare că și gustul laptelui este puțin influențat de menstruație. Multe mămici observă că, în timpul menstruației, copiii sunt mai agitați la sân sau refuză sânul. E nevoie doar de răbdare, răbdare, răbdare. Știu că uneori răbdarea pare a fi pe terminate, dar credeți-mă că mereu se mai găsește puțin.
Sursa imaginii: https://odoras.md/
Experiența mea cu menstruațiile post-partum
- la primul copil mi-a revenit după 14 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină);
- la al doilea după 12 luni (plus încă 9 luni de sarcină);
- la al treilea după exact 17 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină).
Durerile menstruale au fost mai puțin intense după prima naștere și au rămas cam la fel după fiecare revenire a menstruației. Ca durată, s-a păstrat cam 5-6 zile (din care doar primele sunt mai intense).
Ce am făcut diferit după nașteri a fost că am descoperit cupa menstruală, absorbantele textile și, mai recent, chiloții menstruali (pe care îi folosesc împreună cu cupa menstruală sau în ultimele zile). De asemenea, am început să citesc mai mult despre menstruație, conexiunea cu ciclul lunii și modalități de a trece mai conștientă prin acest proces.
Dacă la primele sarcini m-am bucurat că nu am avut menstruație atâtea luni, la a treia m-am bucurat când mi-a revenit, pentru că deja mă raportez altfel la ea și la utilitatea ei pentru corpul nostru.
Vă recomand cartea Adelei Haru ”Magia ciclului feminin” și Agenda Luna Lila pentru a deveni mai conștiente de ciclul feminin și cum să ne respectăm ritmul propriului corp.
Mi-ar plăcea mult să-mi scrieți cum a fost pentru voi revenirea menstruației sau cum vă raportați voi la ea.
Timp de aproape 6 luni am fost în cea mai neagră și ciudată perioadă a vieții mele, de până acum.
E posibil să fi fost o depresie. Nu aș vrea să mă leg de o definiție sau o etichetă anume, dar corespund caracteristicile. Auzisem într-un podcast (acesta) pe dr. Menis Yousry zicând că sunt țări în care nu există depresie pentru că nu au un termen pentru asta. Și atunci oamenii nu analizează. Ceea ce nu înseamnă că stările respective nu există, doar că nu se creează o isterie legat de faptul că ai depresie.
Oricum, fără să am un diagnostic oficial, am fost într-o stare care m-a speriat. Și probabil și pe soțul meu, că doar lui i-am spus.
Cum s-a simțit?
Am început cu stări de tristețe. Parcă nimic nu mă mulțumea.
Nu-mi plăcea de mine. Nu reușeam să fiu prezentă. Mereu mintea mea rula gânduri. În general, gânduri negative.
Somnul s-a înrăutățit și mai tare (dacă e posibil așa ceva cu o mamă care alăptează și se trezește de câteva ori pe noapte). Diferența era că nu mai reușeam să adorm după ce îl alăptam.
Simțeam că mă târăsc de pe o zi pe alta. Făceam, pe pilot automat, ceea ce era minim – și prin casă, mâncare, sarcini la Logiscool, dar și cu copiii! și ultima parte m-a speriat! Mă ridicam din pat dimineața doar pentru că știam că ei depind de mine.
Mă simțeam sufocată de responsabilități, sarcini, copii, tot. EPUIZATĂ! COPLEȘITĂ!
Nu mai aveam răbdare cu nimeni și nimic. Și îmi tot venea în minte ”I didn t sign up for this!” (în engleză pentru că probabil așa am auzit expresia pe undeva).
Nu am mai scris articole, postări noi pe pagină, doar pe Părinți pe sârmă (și acolo din jena față de colege și cu o mică pauză). Am continuat să ascult diverse podcast-uri, să citesc articole, pentru că astea mă țineau cumva pe linia de plutire. Cărți am mai citit, dar mai puține. Nu am mai ținut cursuri, gimnastică cu graviduțe. Nici măcar consilieri în alăptare nu am prea acceptat. Și cele pe care le-am acceptat am simțit că nu am reușit mare lucru, pentru că nu aveam de unde să dau energie de împuternicire! Informațiile despre alăptare erau, dar fără energia care să le împuternicească! Și care cred că face diferența!
Pe finalul celor 6 luni am început să simt tot mai intens nevoia de a fugi departe.
Și, mi-a apărut în minte de câteva ori ideea ce bine ar fi pur și simplu să dispar, să mă dizolv și atât! Asta m-a speriat cel mai tare!
Îmi pierdusem complet bucuria de a trăi! Și ce era cel mai frustrant sau intrigant era faptul că dacă mă gândeam logic la ce am în viața mea și ce îmi lipsește, lista de recunoștințe era imensă! Adică, potrivit acelei liste (pe care o făceam mental, dar și în scris, de multe ori), ”trebuia” să fiu fericită, mulțumită, împlinită! Nu aveam de ce să mă plâng! Și totuși eu nu puteam să mă bucur de nimic! Eram mereu nemulțumită și cu sentimentul de inadecvare.
Oamenii cu care mă întâlneam și cei mai apropiați observau că ceva era diferit. Unii mă întrebau. Nu puteam nici să spun că sunt bine. Dar nici să spun tot ce simțeam. Și atunci ziceam că am niște stări mai ciudate, dar îmi vor trece! (Că am observat eu că oamenilor nu le plac negativiștii și depresivii! ) Nici măcar cu prietenele mele terapeute nu am reușit să vorbesc. M-am autoizolat cumva.
După ce am citit cartea lui Elif Shafak ”Lapte negru” am înțeles mai bine că autoizolarea asta și neputința de a cere ajutor este specifică totuși depresiei. Dar cartea am citit-o când deja eram aproape ieșită din ea!
Singurul căruia i-am spus la un moment dat, tot aproape de final, a fost soțul meu. Care nu a știut ce să facă cu informația. Mi-a aruncat o privire disperată ”Și eu ce pot să fac?”. Nu știam nici eu ce poate el să facă. Dar după ce am spus cu voce tare, parcă vraja s-a rupt. Și am început să caut ajutor și să ies din camera obscură.
Erau toate semnele și de burnout parental. Și vă recomand și live-ul cu semne și soluții din grupul Părinți pe sârmă cu Alina Ioana Pop – psihoterapeut specializat pe burnout-ul parental. E foarte posibil să fi fost ambele.
Ce am făcut să ies din depresie?
Dacă a fost depresie …
Ziceam mai sus că primul pas a fost după ce am zis cu voce tare!
Pe parcursul acestor 6 luni am mai făcut meditații și programe de curățare. Simțeam că ajută pe moment, dar apoi reveneam la starea inițială.
Acum, privind în urmă, mi se pare interesant cum eu le spun părinților la cursurile de pregătire pentru naștere și îngrijirea bebelușului: dacă observați stări ciudate, tristețe exagerată (și le enumăr mare parte din caracteristici) la mai mult de 3-4 luni după naștere, cereți ajutorul unui psiholog, pentru că poate fi depresie! Iar psihologul te poate trimite, dacă este cazul, la un psihiatru. Doar că nu mi-am urmat propriul sfat! Poate aveam nevoie să trec prin această stare ca să pot empatiza, înțelege și ajuta mai bine mamele aflate într-o astfel de situație!
Am lucrat 3 ședințe cu Martha Cinipa, consilier de parenting și mama de 3, pentru că simțeam că îmi scapă de sub control treaba cu creșterea copiilor. Și am avut multe AHA-uri. Ședințele cu Martha m-au ajutat să văd luminița.
Am avut 2 ședințe cu prietena mea terapeută, Anamaria Hanan. Și a fost mult mai bine după. Nici nu mai știu exact pe ce subiecte am lucrat, dar s-a mai risipit puțin din ceața ce era în mintea și sufletul meu.
Apoi am reușit și să discut cu prietena mea, Delia (împreună cu care am făcut programul Timp pentru mine), care trecea și ea prin propriul proces de transformare. Și am simțit că e și mai bine un pic.
Am simțit chemarea să mă înscriu în programul de echilibrare a chackrelor realizat de Ema Jurje. Un program de 7 săptămâni, câte o săptămână pentru fiecare chackră! A fost exact ce aveam nevoie în acele momente! Intenția de la începutul programului a fost claritate, iar aproape de finalul programului am început să lucrez cu Monica și să obțin exact claritatea de care aveam atâta nevoie! Am scris un pic mai jos despre ea.
Ca din senin (doar că eu nu cred în coincidențe!), a aparut o colegă de la cursurile de terapeut Theta Healing (pe primul l-am făcut cu Georgiana Spătaru, dar apoi le-am făcut pe toate 3 cu Maria Mermezan, însărcinată fiind cu Filip). Și mi-a scris că a simțit că vrea să lucreze cu mine. Nu mi-am asumat niciodată rolul acesta de terapeut. M-a surprins mesajul ei, dar am acceptat. Am avut 2 ședințe foarte puternice, vindecătoare, revelatoare care mi-au dat încrederea în mine că pot să fac asta și să-mi asum și partea de terapeut Theta Healing.
Apoi am început să lucrez tot mai mult cu alte persoane ce veneau spre mine. Și să obțină rezultate frumoase. Și fiecare ședință îmi creștea și mai mult încrederea și dorința. Am reînceput să lucrez și eu cu mine cu Theta Healing. Am realizat încă o dată că am atât de multe instrumente și totuși nu le-am folosit.
Am cerut ajutor cu sarcinile pe care le îndeplineam. L-am dus pe Filip la cineva să stea câteva ore. Și am început să am iar puțin timp pentru mine, dar și pentru ce aveam de făcut. Și acolo a început să se simtă deja diferența majoră.
L-am înțărcat apoi pe Filip. Și am simțit o eliberare incredibilă, chiar dacă nu a fost neapărat ușor procesul! Nu mi-aș fi imaginat că din cauza alăptării lui mă simțeam atât de încorsetată. Efectiv am simțit că pot din nou să respir. Poate a fost doar cireașa de pe tort.
Nici nu am mai avut nicio noapte petrecută departe de copii din 2019, dinainte de pandemie când am fost doar cu soțul meu într-un city-break, înainte să îl avem și pe Filip. Poate și asta este. Sperăm să reușim anul viitor să mergem iar doar noi doi undeva sau măcar să merg eu câteva zile într-un retreat.
Și apropo de înțărcare. Când am început să zic că l-am înțărcat pe Filip și că are aproape 1 an și 10 luni, unele persoane mă întrebau ”Dar tu, care ești consilier în alăptare, nu ești cu alăptarea până la adânci bătrâneți?” Și aș vrea să clarific și aici: Sunt pentru alăptarea atâta timp cât mama și copilul sunt confortabili cu asta! Când deja simți nu mai poți, nu mai vrei, îți vine să îl dai de pereți, nu mai e ok să continui. Da, sunt pentru înțărcare blândă, nu bruscă (atât pentru copil, cât și pentru mamă)! Dar sunt pentru înțărcare când nu mai ești confortabilă!
După ce m-am mai eliberat de sarcini și am început să nu mai fiu tot pe fugă și sub presiune, am început să lucrez pe partea de business cu Monica Ducu, coach de business. Și după prima discuție cu ea parcă totul începea să fie atât de clar despre cu ce ar trebui să reîncep activitatea. Mă ajută enorm să lucrez cu Monica. Am niște direcții clare, dar lucrez enorm și la convingerile limitative care m-au ținut de atâția ani aproape pe loc. Mai am mult de lucru, dar îmi dau voie să mă bucur de proces. Și să acționez. Că acolo eram eu blocată.
Sindromul impostorului și convingerea ”nu sunt suficient de bună/deșteaptă/ pregătită … orice” mă țin din acțiune. Perfecționismul sub care sunt ascunse toate acestea mă făcea să tot merg la cursuri, să citesc cărți, dar fără să acționez.
La dans am mers în fiecare săptămână în toată această perioadă. Și mișcare făceam cam în fiecare zi. Au fost cele care mă țineau pe linia de plutire când a fost greu tare! Le mulțumesc fetelor de la dans că au fost acolo, chiar dacă nu discutam despre cum mă simțeam, acolo le lăsam toate la ușă și doar dansam!
Am început să merg la yoga, ceea ce iar m-a echilibrat și ajutat foarte mult.
Am făcut o răceală care s-a transformat apoi într-o sinuzită care nu mai trecea, cu mucuzități interminabile și dureri de cap incredibile. Mă așteptam ca la un moment dat să se manifeste și fizic. Oricum a fost și o curățare, eliberare. Chiar dacă nu confortabilă. Pentru că mă simțeam rău am apelat la câteva ședințe de Bowen (pentru care nu avusesem timp înainte! că nu eram eu o prioritate!) și m-au ajutat mult nu doar pe partea fizică, ci și emoțională.
Și vindecarea sau eliberarea completă de starea aceea am simțit că a venit o dată cu Mirela și Romeo Botezatu. Sunt 2 terapeuți de terapii alternative ce au venit în Mediaș. Au avut fiecare câte un workshop și terapii individuale. Eu am fost la Mirela. Nu o urmărisem înainte. Nu știam absolut nimic despre ea. Doar am avut încredere în prietena care a adus-o în Mediaș, pentru că simțeam că am nevoie să fiu acolo.
Terapia a durat 30 de minute! (încă un mit spulberat în mintea mea, că nu poți să faci ceva așa profund în timp așa scurt!) Și a fost pe vindecarea copilului meu interior și a relației cu mama (legat de momentul în care s-a născut sora mea). Nu pot să descriu în cuvinte liniștea, iubirea, plinătatea pe care am simțit-o când am ieșit de acolo! Eram alt om. simțeam că sunt întreagă iar!
Evident că o singură terapie nu este de ajuns, dar a fost piesa de puzzle care a închis bucla.
Cum e acum?
După acea terapie am reînceput să trăiesc cu bucurie, cu adevărat!
Relația cu soțul meu s-a schimbat radical, în foarte bine! Am reîmpărțit sarcinile în familie și acum e mult mai echilibrată situația și mai bine pentru toată lumea!
Relația cu mine s-a îmbunătățit!
Relațiile cu copiii au intrat din nou pe un firesc.
Am reluat cursurile, consilierile în alăptare și am început ședințe individuale cu graviduțe și mămici. Cu entuziasm și pasiune! Din prea plin!
Încă nu am făcut alte ședințe cu Mirela, dar am reluat ședințele periodic cu Anamaria. Am reînceput să ascult zilnic meditații ghidate. Să-mi pun în agenda telefonului 15 minute pentru mine. Și să mi le iau. Să reiau principiile alimentare din Wildfit! Să fiu mai blândă cu mine! Să cer ajutor și să nu mai fac totul singură! Să spun NU atunci când nu pot, nu vreau, nu am energie, nu e in valorile mele.
Și sunt din nou recunoscătoare pentru tot ce sunt și am în viața mea!
Evident că mai sunt momente dificile, în care poate mă enervez sau îmi pierd răbdarea. Dar sunt doar momente. Care trec. Nu e o stare permanentă!
Ce am învățat din toată această situație?
Am învățat enorm despre mine. Dar și despre ceilalți. Sunt sigură că această experiență m-a făcut mai puternică, dar și mai capabilă să înțeleg prin ce trec mamele și chiar să le ajut.
Am învățat să cer ajutor. Dar nu cu atitudinea de victimă. Ci cu împuternicire. Din preaplin, nu din prea gol.
Am învățat să primesc!
Am învățat să spun NU altora, ca să-mi spun mie DA.
Am învățat să mă iubesc și să mă prețuiesc.
Am învățat să mă accept.
Am învățat că împreună e mai rapid și mai eficient.
Am învățat că degeaba ai foarte multe instrumente, dacă nu le folosești!
Am învățat să mă detașez de roluri, dar fără să pierd conectarea.
Și sunt sigură că lecțiile continuă.
În loc de concluzii
Nu am putut să scriu despre stările mele atunci când eram afundată în ele. Nu am putut să cer ajutor până la un moment dat. Nu știu exact cât au simțit cei din jur ce se întâmplă cu mine. Pentru că (cred eu) simulam destul de bine. Sau așa mi s-a părut.
Vezi poza de mai jos. Ce-ți exprimă? M-a surprins maxim când am văzut-o pentru că eu mă simțeam în fărâme când am făcut-o. Simțeam că nu mai am energie nici să mă târăsc. Și totuși, poza transmite cu totul altceva! Mă prefăceam sau era totuși o urmă de sclipire pe care era doar nevoie să o scot la suprafață?
Am simțit să scriu acum în ideea că ar putea ajuta pe cineva care citește și poate se găsește în vreuna dintre etapele descrise de mine. Și poate le dă o idee de unde să înceapă. Sau cum să continue. Poate doar speranța că poți să ieși de acolo. Poate să-mi scrie și să ceară ajutor! Am pus și link-uri către tot ce m-a ajutat pe mine. Vedeți ce funcționează pentru voi!
Văd foarte multe mămici extenuate. Goale de bucurie de viață și energie! Și vreau să le amintesc că atunci când ele sunt stoarse nu au de unde să le dea copiilor, partenerului, altora. Nu ai de unde! Și atunci primul pas este să îți reumpli paharul tău de energie! Și să fii prioritatea ta. Știu că ajungem mereu pe ultimul loc pe lista de ”to do”. Dar atunci nu avem de unde să dăm. Poate chiar ne îmbolnăvim și fizic.
Am făcut destul de multe pentru a-mi reveni. Nu știu ce funcționează în cazul fiecăreia. Dar, cu siguranță, e ceva acolo ce te poate scoate din starea aceea!
Acum că am scris tot, mă simt extrem de expusă, de vulnerabilă. Dar îmi asum asta! Mi-am pus sufletul și trările la vedere! Sper să fie de folos cuiva care e acolo sau a fost! Dacă ai nevoie, scrie-mi! Sunt aici! ?
Microhimerismul este prezența celulelor de la un individ la un alt individ diferit genetic de primul. Sarcina este principala cauză de microhimerism natural prin trecerea celulelor de la mamă la făt și invers, prin intermediul placentei. Cercetările sunt încă în desfășurare, se studiază efectele și potențialele beneficii sau influențe ale acestui fenomen.
Acesta este un subiect de interes deoarece joacă un rol important în bolile autoimune, cancer, vindecarea rănilor și nu numai.
Este foarte interesant că un mic număr de celule materne rămân în corpul copilului până la adolescență, în timp ce un alt număr de celule de la făt se păstrează în corpul mamei pentru până la câteva zeci de ani. Acesta este și motivul pentru care se numește ”micro” himerism. Termenul ”himerism” provine de la personajul legendar Himera – o creatură din mitologia greacă cu trei capete (unul de leu, unul de capră și unul de șarpe).
Practic, și mama devine o creatură nouă după naștere, compusă din mai multe părți (uneori contrastante) nu neapărat înfricoșătoare, dar care poate părea așa, în anumite momente.
Tipuri de microhimerism
Celulele microhimerice pot proveni din două surse:
- natural: sarcina, gemeni, act sexual;
- artificial: transplant de organe/țesut sau sânge;
Tipuri de microhimerism Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F2/
Tipuri de microhimerism Sursa tabel: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/table/T1/?report=objectonly
În timpul sarcinii, are loc un transfer reversibil de celule maternale, fetale și placentare, după cum se poate observa și imaginea de mai jos:
Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F3/
Microhimerismul natural
Se împarte în 3 mari categorii:
- Microhimerism fetal – este cea mai des întânită formă naturală prin care are loc transferul de celule vii de la făt la mamă. Are loc în cazul tuturor sarcinilor și crește pe măsură ce sarcina avansează. Prezența celulelor de la făt în sângele mamei a fost detectată și la 30 de zile după naștere, dar părți au fost găsite și după 27 de ani!
- Microhimerismul maternal – reprezintă transferul de celulele de la mamă la făt. Termenul a fost definit pentru prima dată în anii 1960, când au fost descoperite leucocite ale mamei în sângele din cordonul ombilical al nou-născutului. Celule de la mamă au fost descoperite în diverse organe ale fătului și nou-născutului, precum piele, timus, splină, ficat și tiroidă. Microhimerismul maternal este mai rar decât cel fetal.
- Microhimerismul la gemeni – transferul de celule poate avea loc și între fetușii gemeni, în uter.
Roluri ale acestui proces
Cercetătorii au emis teorii conform cărora este posibil ca bolile autoimune (de care suferă în proporție covârșitoare femeile – 80%) să fie rezultatul microhimerismului.
Totuși, microhimerismul fetal joacă un rol protector în îndepărtarea tumorilor în dezvoltare în cazul femeilor cu cancer de sân care au fost însărcinate.
Sarcina la vârste mai înaintate a fost asociată cu risc mai scăzut de cancer ovarian, iar microhimerismul pare a juca un rol important în acest caz.
Studiile arată și că celulele fetale au un rol în vindecarea rănilor materne. De exemplu, au fost găsite celule fetale pe rana operației de cezariană, care au contribuit la vindecarea mai rapidă a țesuturilor.
În concluzie, cercetările sunt încă în desfășurare. Cu siguranță, vom avea parte de surprize în viitor. Se speră ca prin descoperirile viitoare se vor rezolva probleme de sănătate mai repede și mai ușor.
Așadar, deși microhimerismul este străvechi din punct de vedere al evoluției și comun la mamiferele care devin mame, de la pisici la vaci, cercetătorii moderni abia acum încep să îl studieze ca fenomen. Cum nimic nu este întâmplător, după ce am finalizat acest articol, am comandat o carte care m-a atras prin descriere și care abordează și acest subiect: Gene de mamă – Noua știință a instinctului matern, de Abigail Tucker. Cartea îmbină foarte fericit cele mai recente studii cu experiența personală a autoarei, mamă de 4 copii, despre biologia maternității.
După ce finalizez cartea, cel mai probabil, voi reveni cu completări sau voi face o completare a articolului.
Cum ți se par ție aceste descoperiri? Ai simțit că sarcina/sarcinile te-au ajutat din punct de vedere medical sau, dimpotrivă, au creat situații noi?
Majoritatea femeilor, în timpul sarcinii, nu au menstruație. Există și excepții, când menstruația continuă și peste sarcină, dar nu sunt atât de dese. Vreau să discutăm dacă și cum este diferită prima menstruație după naștere.
Sursa foto: https://www.paginadepsihologie.ro/
Cât de repede după naștere mă pot aștepta la prima menstruație?
Este greu de precizat exact când revine prima menstruație după naștere, întrucât fiecare dintre noi suntem unice (din fericire 🙂 ).
Totuși studiile par să facă diferență, din acest punct de vedere, între femeile care alăptează (în special, dacă alăptează exclusiv) și cele care își hrănesc copiii cu lapte praf sau mixt. Diferența este strict legată de timpul de revenire al menstruației, nu de altă natură.
Astfel:
- femeilor care alăptează exclusiv (adică nu îi oferă nimic altceva bebelușului în afară de laptele matern, nici lapte praf completare, nici apă, nici ceai, nici alte alimente – iar OMS – Organizația Mondială a Sănătății – recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni) le poate reveni menstruația abia după 3-6 luni sau chiar mai mult. Este la fel de normal și dacă revine la 6 săptămâni după naștere sau 18 luni după naștere.
- femeilor care nu alăptează sau folosesc și lapte praf, le revine menstruația, de obicei, între 6 și 12 săptămâni post-partum. Dar poate să le revină și după 4 săptămâni deja sau chiar după 24 de săptămâni de la naștere.
Diferența apare din cauza hormonilor. Femeile care alăptează secretă prolactina, hormonul necesar producerii laptelui matern, care poate suprima hormonii reproducători. Ca urmare, femeia ce alăptează nu ovulează sau nu elimină un ovul pentru a fi fertilizat. În lipsa acestui proces, cel mai probabil femeia nu va avea menstruație.
Totuși, e foarte important de precizat că, deși e posibil să nu aveți menstruație, puteți rămâne însărcinate și la 3 săptămâni după naștere! Deși se recomandă reluarea vieții sexuale după 6 săptămâni post-partum, în urma controlului ginecologic de la 6 săptămâni. Puteți citi mai multe despre metode contraceptive post-partum aici.
Este diferită menstruația după naștere de cea de dinainte?
Poate să fie diferită, dar nu e obligatoriu. Unele femei pot experimenta o menstruație dureroasă și mai lungă. Pentru altele este exact ca înainte, în timp ce unele pot experiementa o menstruație mai ușoară sau mai scurtă decât înainte de sarcină. Se pare că explicația pentru menstruații mai ușoare poate fi legată de întinderea și relaxarea uterului.
De asemenea, femeile cu endometrioză pot experimenta menstruații mai ușoare după sarcină. Deși, această schimbare este, de obicei, temporară, durerile revenind după câteva luni.
Schimbări destul de comune după naștere:
- menstruații neregulate, mai ales, dacă menstruația revine, iar femeia încă alăptează;
- crampe – mai severe sau mai ușoare decât înainte de sarcină;
- scurgeri mai abundente;
- mici cheaguri în timpul menstruației;
Dacă experimentați cheaguri sau scurgeri mult mai severe decât înainte, contactați medicul ginecolog.
Care este diferența între lohii și prima menstruație post-partum?
Indiferent de tipul de naștere (natural sau prin operație cezariană), femeia are o sângerare în primele 6-8 săptămâni după naștere. Această sângerare însă nu este menstruație. Ea poartă denumirea de ”lohii”.
La începutul lohiilor, sângerarea este de un roșu închis, posibil cu mici cheaguri. Pe măsură ce zilele trec, scurgerea este tot mai puțin abundentă, mai deschisă la culoare (spre roz sau maroniu deschis). După câteva săptămâni, lohiile sunt albicioase sau galbene și e posibil să nu fie zilnic.
Pe perioada lohiilor se recomandă folosirea doar a absorbantelor (există și absorbante speciale de lăuzie, sunt puțin mai mari), nu și a tampoanelor. Nimic nu ar trebui să intre în vagin în primele 6 săptămâni după naștere.
Pot rămâne însărcinată după naștere dacă nu mi-a revenit încă menstruația?
Da! Destul de ușor! E posibil ca ovulația să aibă loc și dacă nu a revenit menstruația.
Șansele sunt mai mici dacă femeia alăptează exclusiv (doar lapte matern), la interval de maxim 3 ore. Dar este recomandat să se folosească metode contraceptive, despre care am scris deja.
Corpul femeii are nevoie de aproximativ un an să se refacă complet după sarcină și naștere. Iar dacă nașterea a avut loc prin operație cezariană, se recomandă minim 2 ani între sarcini pentru a proteja uterul secționat.
Sursa imaginii: https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/5-hormoni-care-determina-dereglari-de-ciclu-la-femeie
Menstruația schimbă cantitatea de lapte produsă?
Din studii, reiese că producția de lapte scade puțin (în perioada dintre ovulație și menstruație – perioada luteală sau premenstruală). Dar important este să fie pus bebelușul la sân, iar mama să aibă grijă de ea (odihnă – atât cât este posibil în funcție de vârsta și obiceiurile copilului; alimentație echilibrată, consum de lichide). Se pot lua și suplimente de stimulare a lactației, dar pentru asta apelați la specialiști în lactație.
Se pare că și gustul laptelui este puțin influențat de menstruație. Multe mămici observă că, în timpul menstruației, copiii sunt mai agitați la sân sau refuză sânul. E nevoie doar de răbdare, răbdare, răbdare. Știu că uneori răbdarea pare a fi pe terminate, dar credeți-mă că mereu se mai găsește puțin.
Sursa imaginii: https://odoras.md/
Experiența mea cu menstruațiile post-partum
- la primul copil mi-a revenit după 14 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină);
- la al doilea după 12 luni (plus încă 9 luni de sarcină);
- la al treilea după exact 17 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină).
Durerile menstruale au fost mai puțin intense după prima naștere și au rămas cam la fel după fiecare revenire a menstruației. Ca durată, s-a păstrat cam 5-6 zile (din care doar primele sunt mai intense).
Ce am făcut diferit după nașteri a fost că am descoperit cupa menstruală, absorbantele textile și, mai recent, chiloții menstruali (pe care îi folosesc împreună cu cupa menstruală sau în ultimele zile). De asemenea, am început să citesc mai mult despre menstruație, conexiunea cu ciclul lunii și modalități de a trece mai conștientă prin acest proces.
Dacă la primele sarcini m-am bucurat că nu am avut menstruație atâtea luni, la a treia m-am bucurat când mi-a revenit, pentru că deja mă raportez altfel la ea și la utilitatea ei pentru corpul nostru.
Vă recomand cartea Adelei Haru ”Magia ciclului feminin” și Agenda Luna Lila pentru a deveni mai conștiente de ciclul feminin și cum să ne respectăm ritmul propriului corp.
Mi-ar plăcea mult să-mi scrieți cum a fost pentru voi revenirea menstruației sau cum vă raportați voi la ea.
Timp de aproape 6 luni am fost în cea mai neagră și ciudată perioadă a vieții mele, de până acum.
E posibil să fi fost o depresie. Nu aș vrea să mă leg de o definiție sau o etichetă anume, dar corespund caracteristicile. Auzisem într-un podcast (acesta) pe dr. Menis Yousry zicând că sunt țări în care nu există depresie pentru că nu au un termen pentru asta. Și atunci oamenii nu analizează. Ceea ce nu înseamnă că stările respective nu există, doar că nu se creează o isterie legat de faptul că ai depresie.
Oricum, fără să am un diagnostic oficial, am fost într-o stare care m-a speriat. Și probabil și pe soțul meu, că doar lui i-am spus.
Cum s-a simțit?
Am început cu stări de tristețe. Parcă nimic nu mă mulțumea.
Nu-mi plăcea de mine. Nu reușeam să fiu prezentă. Mereu mintea mea rula gânduri. În general, gânduri negative.
Somnul s-a înrăutățit și mai tare (dacă e posibil așa ceva cu o mamă care alăptează și se trezește de câteva ori pe noapte). Diferența era că nu mai reușeam să adorm după ce îl alăptam.
Simțeam că mă târăsc de pe o zi pe alta. Făceam, pe pilot automat, ceea ce era minim – și prin casă, mâncare, sarcini la Logiscool, dar și cu copiii! și ultima parte m-a speriat! Mă ridicam din pat dimineața doar pentru că știam că ei depind de mine.
Mă simțeam sufocată de responsabilități, sarcini, copii, tot. EPUIZATĂ! COPLEȘITĂ!
Nu mai aveam răbdare cu nimeni și nimic. Și îmi tot venea în minte ”I didn t sign up for this!” (în engleză pentru că probabil așa am auzit expresia pe undeva).
Nu am mai scris articole, postări noi pe pagină, doar pe Părinți pe sârmă (și acolo din jena față de colege și cu o mică pauză). Am continuat să ascult diverse podcast-uri, să citesc articole, pentru că astea mă țineau cumva pe linia de plutire. Cărți am mai citit, dar mai puține. Nu am mai ținut cursuri, gimnastică cu graviduțe. Nici măcar consilieri în alăptare nu am prea acceptat. Și cele pe care le-am acceptat am simțit că nu am reușit mare lucru, pentru că nu aveam de unde să dau energie de împuternicire! Informațiile despre alăptare erau, dar fără energia care să le împuternicească! Și care cred că face diferența!
Pe finalul celor 6 luni am început să simt tot mai intens nevoia de a fugi departe.
Și, mi-a apărut în minte de câteva ori ideea ce bine ar fi pur și simplu să dispar, să mă dizolv și atât! Asta m-a speriat cel mai tare!
Îmi pierdusem complet bucuria de a trăi! Și ce era cel mai frustrant sau intrigant era faptul că dacă mă gândeam logic la ce am în viața mea și ce îmi lipsește, lista de recunoștințe era imensă! Adică, potrivit acelei liste (pe care o făceam mental, dar și în scris, de multe ori), ”trebuia” să fiu fericită, mulțumită, împlinită! Nu aveam de ce să mă plâng! Și totuși eu nu puteam să mă bucur de nimic! Eram mereu nemulțumită și cu sentimentul de inadecvare.
Oamenii cu care mă întâlneam și cei mai apropiați observau că ceva era diferit. Unii mă întrebau. Nu puteam nici să spun că sunt bine. Dar nici să spun tot ce simțeam. Și atunci ziceam că am niște stări mai ciudate, dar îmi vor trece! (Că am observat eu că oamenilor nu le plac negativiștii și depresivii! ) Nici măcar cu prietenele mele terapeute nu am reușit să vorbesc. M-am autoizolat cumva.
După ce am citit cartea lui Elif Shafak ”Lapte negru” am înțeles mai bine că autoizolarea asta și neputința de a cere ajutor este specifică totuși depresiei. Dar cartea am citit-o când deja eram aproape ieșită din ea!
Singurul căruia i-am spus la un moment dat, tot aproape de final, a fost soțul meu. Care nu a știut ce să facă cu informația. Mi-a aruncat o privire disperată ”Și eu ce pot să fac?”. Nu știam nici eu ce poate el să facă. Dar după ce am spus cu voce tare, parcă vraja s-a rupt. Și am început să caut ajutor și să ies din camera obscură.
Erau toate semnele și de burnout parental. Și vă recomand și live-ul cu semne și soluții din grupul Părinți pe sârmă cu Alina Ioana Pop – psihoterapeut specializat pe burnout-ul parental. E foarte posibil să fi fost ambele.
Ce am făcut să ies din depresie?
Dacă a fost depresie …
Ziceam mai sus că primul pas a fost după ce am zis cu voce tare!
Pe parcursul acestor 6 luni am mai făcut meditații și programe de curățare. Simțeam că ajută pe moment, dar apoi reveneam la starea inițială.
Acum, privind în urmă, mi se pare interesant cum eu le spun părinților la cursurile de pregătire pentru naștere și îngrijirea bebelușului: dacă observați stări ciudate, tristețe exagerată (și le enumăr mare parte din caracteristici) la mai mult de 3-4 luni după naștere, cereți ajutorul unui psiholog, pentru că poate fi depresie! Iar psihologul te poate trimite, dacă este cazul, la un psihiatru. Doar că nu mi-am urmat propriul sfat! Poate aveam nevoie să trec prin această stare ca să pot empatiza, înțelege și ajuta mai bine mamele aflate într-o astfel de situație!
Am lucrat 3 ședințe cu Martha Cinipa, consilier de parenting și mama de 3, pentru că simțeam că îmi scapă de sub control treaba cu creșterea copiilor. Și am avut multe AHA-uri. Ședințele cu Martha m-au ajutat să văd luminița.
Am avut 2 ședințe cu prietena mea terapeută, Anamaria Hanan. Și a fost mult mai bine după. Nici nu mai știu exact pe ce subiecte am lucrat, dar s-a mai risipit puțin din ceața ce era în mintea și sufletul meu.
Apoi am reușit și să discut cu prietena mea, Delia (împreună cu care am făcut programul Timp pentru mine), care trecea și ea prin propriul proces de transformare. Și am simțit că e și mai bine un pic.
Am simțit chemarea să mă înscriu în programul de echilibrare a chackrelor realizat de Ema Jurje. Un program de 7 săptămâni, câte o săptămână pentru fiecare chackră! A fost exact ce aveam nevoie în acele momente! Intenția de la începutul programului a fost claritate, iar aproape de finalul programului am început să lucrez cu Monica și să obțin exact claritatea de care aveam atâta nevoie! Am scris un pic mai jos despre ea.
Ca din senin (doar că eu nu cred în coincidențe!), a aparut o colegă de la cursurile de terapeut Theta Healing (pe primul l-am făcut cu Georgiana Spătaru, dar apoi le-am făcut pe toate 3 cu Maria Mermezan, însărcinată fiind cu Filip). Și mi-a scris că a simțit că vrea să lucreze cu mine. Nu mi-am asumat niciodată rolul acesta de terapeut. M-a surprins mesajul ei, dar am acceptat. Am avut 2 ședințe foarte puternice, vindecătoare, revelatoare care mi-au dat încrederea în mine că pot să fac asta și să-mi asum și partea de terapeut Theta Healing.
Apoi am început să lucrez tot mai mult cu alte persoane ce veneau spre mine. Și să obțină rezultate frumoase. Și fiecare ședință îmi creștea și mai mult încrederea și dorința. Am reînceput să lucrez și eu cu mine cu Theta Healing. Am realizat încă o dată că am atât de multe instrumente și totuși nu le-am folosit.
Am cerut ajutor cu sarcinile pe care le îndeplineam. L-am dus pe Filip la cineva să stea câteva ore. Și am început să am iar puțin timp pentru mine, dar și pentru ce aveam de făcut. Și acolo a început să se simtă deja diferența majoră.
L-am înțărcat apoi pe Filip. Și am simțit o eliberare incredibilă, chiar dacă nu a fost neapărat ușor procesul! Nu mi-aș fi imaginat că din cauza alăptării lui mă simțeam atât de încorsetată. Efectiv am simțit că pot din nou să respir. Poate a fost doar cireașa de pe tort.
Nici nu am mai avut nicio noapte petrecută departe de copii din 2019, dinainte de pandemie când am fost doar cu soțul meu într-un city-break, înainte să îl avem și pe Filip. Poate și asta este. Sperăm să reușim anul viitor să mergem iar doar noi doi undeva sau măcar să merg eu câteva zile într-un retreat.
Și apropo de înțărcare. Când am început să zic că l-am înțărcat pe Filip și că are aproape 1 an și 10 luni, unele persoane mă întrebau ”Dar tu, care ești consilier în alăptare, nu ești cu alăptarea până la adânci bătrâneți?” Și aș vrea să clarific și aici: Sunt pentru alăptarea atâta timp cât mama și copilul sunt confortabili cu asta! Când deja simți nu mai poți, nu mai vrei, îți vine să îl dai de pereți, nu mai e ok să continui. Da, sunt pentru înțărcare blândă, nu bruscă (atât pentru copil, cât și pentru mamă)! Dar sunt pentru înțărcare când nu mai ești confortabilă!
După ce m-am mai eliberat de sarcini și am început să nu mai fiu tot pe fugă și sub presiune, am început să lucrez pe partea de business cu Monica Ducu, coach de business. Și după prima discuție cu ea parcă totul începea să fie atât de clar despre cu ce ar trebui să reîncep activitatea. Mă ajută enorm să lucrez cu Monica. Am niște direcții clare, dar lucrez enorm și la convingerile limitative care m-au ținut de atâția ani aproape pe loc. Mai am mult de lucru, dar îmi dau voie să mă bucur de proces. Și să acționez. Că acolo eram eu blocată.
Sindromul impostorului și convingerea ”nu sunt suficient de bună/deșteaptă/ pregătită … orice” mă țin din acțiune. Perfecționismul sub care sunt ascunse toate acestea mă făcea să tot merg la cursuri, să citesc cărți, dar fără să acționez.
La dans am mers în fiecare săptămână în toată această perioadă. Și mișcare făceam cam în fiecare zi. Au fost cele care mă țineau pe linia de plutire când a fost greu tare! Le mulțumesc fetelor de la dans că au fost acolo, chiar dacă nu discutam despre cum mă simțeam, acolo le lăsam toate la ușă și doar dansam!
Am început să merg la yoga, ceea ce iar m-a echilibrat și ajutat foarte mult.
Am făcut o răceală care s-a transformat apoi într-o sinuzită care nu mai trecea, cu mucuzități interminabile și dureri de cap incredibile. Mă așteptam ca la un moment dat să se manifeste și fizic. Oricum a fost și o curățare, eliberare. Chiar dacă nu confortabilă. Pentru că mă simțeam rău am apelat la câteva ședințe de Bowen (pentru care nu avusesem timp înainte! că nu eram eu o prioritate!) și m-au ajutat mult nu doar pe partea fizică, ci și emoțională.
Și vindecarea sau eliberarea completă de starea aceea am simțit că a venit o dată cu Mirela și Romeo Botezatu. Sunt 2 terapeuți de terapii alternative ce au venit în Mediaș. Au avut fiecare câte un workshop și terapii individuale. Eu am fost la Mirela. Nu o urmărisem înainte. Nu știam absolut nimic despre ea. Doar am avut încredere în prietena care a adus-o în Mediaș, pentru că simțeam că am nevoie să fiu acolo.
Terapia a durat 30 de minute! (încă un mit spulberat în mintea mea, că nu poți să faci ceva așa profund în timp așa scurt!) Și a fost pe vindecarea copilului meu interior și a relației cu mama (legat de momentul în care s-a născut sora mea). Nu pot să descriu în cuvinte liniștea, iubirea, plinătatea pe care am simțit-o când am ieșit de acolo! Eram alt om. simțeam că sunt întreagă iar!
Evident că o singură terapie nu este de ajuns, dar a fost piesa de puzzle care a închis bucla.
Cum e acum?
După acea terapie am reînceput să trăiesc cu bucurie, cu adevărat!
Relația cu soțul meu s-a schimbat radical, în foarte bine! Am reîmpărțit sarcinile în familie și acum e mult mai echilibrată situația și mai bine pentru toată lumea!
Relația cu mine s-a îmbunătățit!
Relațiile cu copiii au intrat din nou pe un firesc.
Am reluat cursurile, consilierile în alăptare și am început ședințe individuale cu graviduțe și mămici. Cu entuziasm și pasiune! Din prea plin!
Încă nu am făcut alte ședințe cu Mirela, dar am reluat ședințele periodic cu Anamaria. Am reînceput să ascult zilnic meditații ghidate. Să-mi pun în agenda telefonului 15 minute pentru mine. Și să mi le iau. Să reiau principiile alimentare din Wildfit! Să fiu mai blândă cu mine! Să cer ajutor și să nu mai fac totul singură! Să spun NU atunci când nu pot, nu vreau, nu am energie, nu e in valorile mele.
Și sunt din nou recunoscătoare pentru tot ce sunt și am în viața mea!
Evident că mai sunt momente dificile, în care poate mă enervez sau îmi pierd răbdarea. Dar sunt doar momente. Care trec. Nu e o stare permanentă!
Ce am învățat din toată această situație?
Am învățat enorm despre mine. Dar și despre ceilalți. Sunt sigură că această experiență m-a făcut mai puternică, dar și mai capabilă să înțeleg prin ce trec mamele și chiar să le ajut.
Am învățat să cer ajutor. Dar nu cu atitudinea de victimă. Ci cu împuternicire. Din preaplin, nu din prea gol.
Am învățat să primesc!
Am învățat să spun NU altora, ca să-mi spun mie DA.
Am învățat să mă iubesc și să mă prețuiesc.
Am învățat să mă accept.
Am învățat că împreună e mai rapid și mai eficient.
Am învățat că degeaba ai foarte multe instrumente, dacă nu le folosești!
Am învățat să mă detașez de roluri, dar fără să pierd conectarea.
Și sunt sigură că lecțiile continuă.
În loc de concluzii
Nu am putut să scriu despre stările mele atunci când eram afundată în ele. Nu am putut să cer ajutor până la un moment dat. Nu știu exact cât au simțit cei din jur ce se întâmplă cu mine. Pentru că (cred eu) simulam destul de bine. Sau așa mi s-a părut.
Vezi poza de mai jos. Ce-ți exprimă? M-a surprins maxim când am văzut-o pentru că eu mă simțeam în fărâme când am făcut-o. Simțeam că nu mai am energie nici să mă târăsc. Și totuși, poza transmite cu totul altceva! Mă prefăceam sau era totuși o urmă de sclipire pe care era doar nevoie să o scot la suprafață?
Am simțit să scriu acum în ideea că ar putea ajuta pe cineva care citește și poate se găsește în vreuna dintre etapele descrise de mine. Și poate le dă o idee de unde să înceapă. Sau cum să continue. Poate doar speranța că poți să ieși de acolo. Poate să-mi scrie și să ceară ajutor! Am pus și link-uri către tot ce m-a ajutat pe mine. Vedeți ce funcționează pentru voi!
Văd foarte multe mămici extenuate. Goale de bucurie de viață și energie! Și vreau să le amintesc că atunci când ele sunt stoarse nu au de unde să le dea copiilor, partenerului, altora. Nu ai de unde! Și atunci primul pas este să îți reumpli paharul tău de energie! Și să fii prioritatea ta. Știu că ajungem mereu pe ultimul loc pe lista de ”to do”. Dar atunci nu avem de unde să dăm. Poate chiar ne îmbolnăvim și fizic.
Am făcut destul de multe pentru a-mi reveni. Nu știu ce funcționează în cazul fiecăreia. Dar, cu siguranță, e ceva acolo ce te poate scoate din starea aceea!
Acum că am scris tot, mă simt extrem de expusă, de vulnerabilă. Dar îmi asum asta! Mi-am pus sufletul și trările la vedere! Sper să fie de folos cuiva care e acolo sau a fost! Dacă ai nevoie, scrie-mi! Sunt aici! ?
Microhimerismul este prezența celulelor de la un individ la un alt individ diferit genetic de primul. Sarcina este principala cauză de microhimerism natural prin trecerea celulelor de la mamă la făt și invers, prin intermediul placentei. Cercetările sunt încă în desfășurare, se studiază efectele și potențialele beneficii sau influențe ale acestui fenomen.
Acesta este un subiect de interes deoarece joacă un rol important în bolile autoimune, cancer, vindecarea rănilor și nu numai.
Este foarte interesant că un mic număr de celule materne rămân în corpul copilului până la adolescență, în timp ce un alt număr de celule de la făt se păstrează în corpul mamei pentru până la câteva zeci de ani. Acesta este și motivul pentru care se numește ”micro” himerism. Termenul ”himerism” provine de la personajul legendar Himera – o creatură din mitologia greacă cu trei capete (unul de leu, unul de capră și unul de șarpe).
Practic, și mama devine o creatură nouă după naștere, compusă din mai multe părți (uneori contrastante) nu neapărat înfricoșătoare, dar care poate părea așa, în anumite momente.
Tipuri de microhimerism
Celulele microhimerice pot proveni din două surse:
- natural: sarcina, gemeni, act sexual;
- artificial: transplant de organe/țesut sau sânge;
Tipuri de microhimerism Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F2/
Tipuri de microhimerism Sursa tabel: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/table/T1/?report=objectonly
În timpul sarcinii, are loc un transfer reversibil de celule maternale, fetale și placentare, după cum se poate observa și imaginea de mai jos:
Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F3/
Microhimerismul natural
Se împarte în 3 mari categorii:
- Microhimerism fetal – este cea mai des întânită formă naturală prin care are loc transferul de celule vii de la făt la mamă. Are loc în cazul tuturor sarcinilor și crește pe măsură ce sarcina avansează. Prezența celulelor de la făt în sângele mamei a fost detectată și la 30 de zile după naștere, dar părți au fost găsite și după 27 de ani!
- Microhimerismul maternal – reprezintă transferul de celulele de la mamă la făt. Termenul a fost definit pentru prima dată în anii 1960, când au fost descoperite leucocite ale mamei în sângele din cordonul ombilical al nou-născutului. Celule de la mamă au fost descoperite în diverse organe ale fătului și nou-născutului, precum piele, timus, splină, ficat și tiroidă. Microhimerismul maternal este mai rar decât cel fetal.
- Microhimerismul la gemeni – transferul de celule poate avea loc și între fetușii gemeni, în uter.
Roluri ale acestui proces
Cercetătorii au emis teorii conform cărora este posibil ca bolile autoimune (de care suferă în proporție covârșitoare femeile – 80%) să fie rezultatul microhimerismului.
Totuși, microhimerismul fetal joacă un rol protector în îndepărtarea tumorilor în dezvoltare în cazul femeilor cu cancer de sân care au fost însărcinate.
Sarcina la vârste mai înaintate a fost asociată cu risc mai scăzut de cancer ovarian, iar microhimerismul pare a juca un rol important în acest caz.
Studiile arată și că celulele fetale au un rol în vindecarea rănilor materne. De exemplu, au fost găsite celule fetale pe rana operației de cezariană, care au contribuit la vindecarea mai rapidă a țesuturilor.
În concluzie, cercetările sunt încă în desfășurare. Cu siguranță, vom avea parte de surprize în viitor. Se speră ca prin descoperirile viitoare se vor rezolva probleme de sănătate mai repede și mai ușor.
Așadar, deși microhimerismul este străvechi din punct de vedere al evoluției și comun la mamiferele care devin mame, de la pisici la vaci, cercetătorii moderni abia acum încep să îl studieze ca fenomen. Cum nimic nu este întâmplător, după ce am finalizat acest articol, am comandat o carte care m-a atras prin descriere și care abordează și acest subiect: Gene de mamă – Noua știință a instinctului matern, de Abigail Tucker. Cartea îmbină foarte fericit cele mai recente studii cu experiența personală a autoarei, mamă de 4 copii, despre biologia maternității.
După ce finalizez cartea, cel mai probabil, voi reveni cu completări sau voi face o completare a articolului.
Cum ți se par ție aceste descoperiri? Ai simțit că sarcina/sarcinile te-au ajutat din punct de vedere medical sau, dimpotrivă, au creat situații noi?
Majoritatea femeilor, în timpul sarcinii, nu au menstruație. Există și excepții, când menstruația continuă și peste sarcină, dar nu sunt atât de dese. Vreau să discutăm dacă și cum este diferită prima menstruație după naștere.
Sursa foto: https://www.paginadepsihologie.ro/
Cât de repede după naștere mă pot aștepta la prima menstruație?
Este greu de precizat exact când revine prima menstruație după naștere, întrucât fiecare dintre noi suntem unice (din fericire 🙂 ).
Totuși studiile par să facă diferență, din acest punct de vedere, între femeile care alăptează (în special, dacă alăptează exclusiv) și cele care își hrănesc copiii cu lapte praf sau mixt. Diferența este strict legată de timpul de revenire al menstruației, nu de altă natură.
Astfel:
- femeilor care alăptează exclusiv (adică nu îi oferă nimic altceva bebelușului în afară de laptele matern, nici lapte praf completare, nici apă, nici ceai, nici alte alimente – iar OMS – Organizația Mondială a Sănătății – recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni) le poate reveni menstruația abia după 3-6 luni sau chiar mai mult. Este la fel de normal și dacă revine la 6 săptămâni după naștere sau 18 luni după naștere.
- femeilor care nu alăptează sau folosesc și lapte praf, le revine menstruația, de obicei, între 6 și 12 săptămâni post-partum. Dar poate să le revină și după 4 săptămâni deja sau chiar după 24 de săptămâni de la naștere.
Diferența apare din cauza hormonilor. Femeile care alăptează secretă prolactina, hormonul necesar producerii laptelui matern, care poate suprima hormonii reproducători. Ca urmare, femeia ce alăptează nu ovulează sau nu elimină un ovul pentru a fi fertilizat. În lipsa acestui proces, cel mai probabil femeia nu va avea menstruație.
Totuși, e foarte important de precizat că, deși e posibil să nu aveți menstruație, puteți rămâne însărcinate și la 3 săptămâni după naștere! Deși se recomandă reluarea vieții sexuale după 6 săptămâni post-partum, în urma controlului ginecologic de la 6 săptămâni. Puteți citi mai multe despre metode contraceptive post-partum aici.
Este diferită menstruația după naștere de cea de dinainte?
Poate să fie diferită, dar nu e obligatoriu. Unele femei pot experimenta o menstruație dureroasă și mai lungă. Pentru altele este exact ca înainte, în timp ce unele pot experiementa o menstruație mai ușoară sau mai scurtă decât înainte de sarcină. Se pare că explicația pentru menstruații mai ușoare poate fi legată de întinderea și relaxarea uterului.
De asemenea, femeile cu endometrioză pot experimenta menstruații mai ușoare după sarcină. Deși, această schimbare este, de obicei, temporară, durerile revenind după câteva luni.
Schimbări destul de comune după naștere:
- menstruații neregulate, mai ales, dacă menstruația revine, iar femeia încă alăptează;
- crampe – mai severe sau mai ușoare decât înainte de sarcină;
- scurgeri mai abundente;
- mici cheaguri în timpul menstruației;
Dacă experimentați cheaguri sau scurgeri mult mai severe decât înainte, contactați medicul ginecolog.
Care este diferența între lohii și prima menstruație post-partum?
Indiferent de tipul de naștere (natural sau prin operație cezariană), femeia are o sângerare în primele 6-8 săptămâni după naștere. Această sângerare însă nu este menstruație. Ea poartă denumirea de ”lohii”.
La începutul lohiilor, sângerarea este de un roșu închis, posibil cu mici cheaguri. Pe măsură ce zilele trec, scurgerea este tot mai puțin abundentă, mai deschisă la culoare (spre roz sau maroniu deschis). După câteva săptămâni, lohiile sunt albicioase sau galbene și e posibil să nu fie zilnic.
Pe perioada lohiilor se recomandă folosirea doar a absorbantelor (există și absorbante speciale de lăuzie, sunt puțin mai mari), nu și a tampoanelor. Nimic nu ar trebui să intre în vagin în primele 6 săptămâni după naștere.
Pot rămâne însărcinată după naștere dacă nu mi-a revenit încă menstruația?
Da! Destul de ușor! E posibil ca ovulația să aibă loc și dacă nu a revenit menstruația.
Șansele sunt mai mici dacă femeia alăptează exclusiv (doar lapte matern), la interval de maxim 3 ore. Dar este recomandat să se folosească metode contraceptive, despre care am scris deja.
Corpul femeii are nevoie de aproximativ un an să se refacă complet după sarcină și naștere. Iar dacă nașterea a avut loc prin operație cezariană, se recomandă minim 2 ani între sarcini pentru a proteja uterul secționat.
Sursa imaginii: https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/5-hormoni-care-determina-dereglari-de-ciclu-la-femeie
Menstruația schimbă cantitatea de lapte produsă?
Din studii, reiese că producția de lapte scade puțin (în perioada dintre ovulație și menstruație – perioada luteală sau premenstruală). Dar important este să fie pus bebelușul la sân, iar mama să aibă grijă de ea (odihnă – atât cât este posibil în funcție de vârsta și obiceiurile copilului; alimentație echilibrată, consum de lichide). Se pot lua și suplimente de stimulare a lactației, dar pentru asta apelați la specialiști în lactație.
Se pare că și gustul laptelui este puțin influențat de menstruație. Multe mămici observă că, în timpul menstruației, copiii sunt mai agitați la sân sau refuză sânul. E nevoie doar de răbdare, răbdare, răbdare. Știu că uneori răbdarea pare a fi pe terminate, dar credeți-mă că mereu se mai găsește puțin.
Sursa imaginii: https://odoras.md/
Experiența mea cu menstruațiile post-partum
- la primul copil mi-a revenit după 14 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină);
- la al doilea după 12 luni (plus încă 9 luni de sarcină);
- la al treilea după exact 17 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină).
Durerile menstruale au fost mai puțin intense după prima naștere și au rămas cam la fel după fiecare revenire a menstruației. Ca durată, s-a păstrat cam 5-6 zile (din care doar primele sunt mai intense).
Ce am făcut diferit după nașteri a fost că am descoperit cupa menstruală, absorbantele textile și, mai recent, chiloții menstruali (pe care îi folosesc împreună cu cupa menstruală sau în ultimele zile). De asemenea, am început să citesc mai mult despre menstruație, conexiunea cu ciclul lunii și modalități de a trece mai conștientă prin acest proces.
Dacă la primele sarcini m-am bucurat că nu am avut menstruație atâtea luni, la a treia m-am bucurat când mi-a revenit, pentru că deja mă raportez altfel la ea și la utilitatea ei pentru corpul nostru.
Vă recomand cartea Adelei Haru ”Magia ciclului feminin” și Agenda Luna Lila pentru a deveni mai conștiente de ciclul feminin și cum să ne respectăm ritmul propriului corp.
Mi-ar plăcea mult să-mi scrieți cum a fost pentru voi revenirea menstruației sau cum vă raportați voi la ea.
Timp de aproape 6 luni am fost în cea mai neagră și ciudată perioadă a vieții mele, de până acum.
E posibil să fi fost o depresie. Nu aș vrea să mă leg de o definiție sau o etichetă anume, dar corespund caracteristicile. Auzisem într-un podcast (acesta) pe dr. Menis Yousry zicând că sunt țări în care nu există depresie pentru că nu au un termen pentru asta. Și atunci oamenii nu analizează. Ceea ce nu înseamnă că stările respective nu există, doar că nu se creează o isterie legat de faptul că ai depresie.
Oricum, fără să am un diagnostic oficial, am fost într-o stare care m-a speriat. Și probabil și pe soțul meu, că doar lui i-am spus.
Cum s-a simțit?
Am început cu stări de tristețe. Parcă nimic nu mă mulțumea.
Nu-mi plăcea de mine. Nu reușeam să fiu prezentă. Mereu mintea mea rula gânduri. În general, gânduri negative.
Somnul s-a înrăutățit și mai tare (dacă e posibil așa ceva cu o mamă care alăptează și se trezește de câteva ori pe noapte). Diferența era că nu mai reușeam să adorm după ce îl alăptam.
Simțeam că mă târăsc de pe o zi pe alta. Făceam, pe pilot automat, ceea ce era minim – și prin casă, mâncare, sarcini la Logiscool, dar și cu copiii! și ultima parte m-a speriat! Mă ridicam din pat dimineața doar pentru că știam că ei depind de mine.
Mă simțeam sufocată de responsabilități, sarcini, copii, tot. EPUIZATĂ! COPLEȘITĂ!
Nu mai aveam răbdare cu nimeni și nimic. Și îmi tot venea în minte ”I didn t sign up for this!” (în engleză pentru că probabil așa am auzit expresia pe undeva).
Nu am mai scris articole, postări noi pe pagină, doar pe Părinți pe sârmă (și acolo din jena față de colege și cu o mică pauză). Am continuat să ascult diverse podcast-uri, să citesc articole, pentru că astea mă țineau cumva pe linia de plutire. Cărți am mai citit, dar mai puține. Nu am mai ținut cursuri, gimnastică cu graviduțe. Nici măcar consilieri în alăptare nu am prea acceptat. Și cele pe care le-am acceptat am simțit că nu am reușit mare lucru, pentru că nu aveam de unde să dau energie de împuternicire! Informațiile despre alăptare erau, dar fără energia care să le împuternicească! Și care cred că face diferența!
Pe finalul celor 6 luni am început să simt tot mai intens nevoia de a fugi departe.
Și, mi-a apărut în minte de câteva ori ideea ce bine ar fi pur și simplu să dispar, să mă dizolv și atât! Asta m-a speriat cel mai tare!
Îmi pierdusem complet bucuria de a trăi! Și ce era cel mai frustrant sau intrigant era faptul că dacă mă gândeam logic la ce am în viața mea și ce îmi lipsește, lista de recunoștințe era imensă! Adică, potrivit acelei liste (pe care o făceam mental, dar și în scris, de multe ori), ”trebuia” să fiu fericită, mulțumită, împlinită! Nu aveam de ce să mă plâng! Și totuși eu nu puteam să mă bucur de nimic! Eram mereu nemulțumită și cu sentimentul de inadecvare.
Oamenii cu care mă întâlneam și cei mai apropiați observau că ceva era diferit. Unii mă întrebau. Nu puteam nici să spun că sunt bine. Dar nici să spun tot ce simțeam. Și atunci ziceam că am niște stări mai ciudate, dar îmi vor trece! (Că am observat eu că oamenilor nu le plac negativiștii și depresivii! ) Nici măcar cu prietenele mele terapeute nu am reușit să vorbesc. M-am autoizolat cumva.
După ce am citit cartea lui Elif Shafak ”Lapte negru” am înțeles mai bine că autoizolarea asta și neputința de a cere ajutor este specifică totuși depresiei. Dar cartea am citit-o când deja eram aproape ieșită din ea!
Singurul căruia i-am spus la un moment dat, tot aproape de final, a fost soțul meu. Care nu a știut ce să facă cu informația. Mi-a aruncat o privire disperată ”Și eu ce pot să fac?”. Nu știam nici eu ce poate el să facă. Dar după ce am spus cu voce tare, parcă vraja s-a rupt. Și am început să caut ajutor și să ies din camera obscură.
Erau toate semnele și de burnout parental. Și vă recomand și live-ul cu semne și soluții din grupul Părinți pe sârmă cu Alina Ioana Pop – psihoterapeut specializat pe burnout-ul parental. E foarte posibil să fi fost ambele.
Ce am făcut să ies din depresie?
Dacă a fost depresie …
Ziceam mai sus că primul pas a fost după ce am zis cu voce tare!
Pe parcursul acestor 6 luni am mai făcut meditații și programe de curățare. Simțeam că ajută pe moment, dar apoi reveneam la starea inițială.
Acum, privind în urmă, mi se pare interesant cum eu le spun părinților la cursurile de pregătire pentru naștere și îngrijirea bebelușului: dacă observați stări ciudate, tristețe exagerată (și le enumăr mare parte din caracteristici) la mai mult de 3-4 luni după naștere, cereți ajutorul unui psiholog, pentru că poate fi depresie! Iar psihologul te poate trimite, dacă este cazul, la un psihiatru. Doar că nu mi-am urmat propriul sfat! Poate aveam nevoie să trec prin această stare ca să pot empatiza, înțelege și ajuta mai bine mamele aflate într-o astfel de situație!
Am lucrat 3 ședințe cu Martha Cinipa, consilier de parenting și mama de 3, pentru că simțeam că îmi scapă de sub control treaba cu creșterea copiilor. Și am avut multe AHA-uri. Ședințele cu Martha m-au ajutat să văd luminița.
Am avut 2 ședințe cu prietena mea terapeută, Anamaria Hanan. Și a fost mult mai bine după. Nici nu mai știu exact pe ce subiecte am lucrat, dar s-a mai risipit puțin din ceața ce era în mintea și sufletul meu.
Apoi am reușit și să discut cu prietena mea, Delia (împreună cu care am făcut programul Timp pentru mine), care trecea și ea prin propriul proces de transformare. Și am simțit că e și mai bine un pic.
Am simțit chemarea să mă înscriu în programul de echilibrare a chackrelor realizat de Ema Jurje. Un program de 7 săptămâni, câte o săptămână pentru fiecare chackră! A fost exact ce aveam nevoie în acele momente! Intenția de la începutul programului a fost claritate, iar aproape de finalul programului am început să lucrez cu Monica și să obțin exact claritatea de care aveam atâta nevoie! Am scris un pic mai jos despre ea.
Ca din senin (doar că eu nu cred în coincidențe!), a aparut o colegă de la cursurile de terapeut Theta Healing (pe primul l-am făcut cu Georgiana Spătaru, dar apoi le-am făcut pe toate 3 cu Maria Mermezan, însărcinată fiind cu Filip). Și mi-a scris că a simțit că vrea să lucreze cu mine. Nu mi-am asumat niciodată rolul acesta de terapeut. M-a surprins mesajul ei, dar am acceptat. Am avut 2 ședințe foarte puternice, vindecătoare, revelatoare care mi-au dat încrederea în mine că pot să fac asta și să-mi asum și partea de terapeut Theta Healing.
Apoi am început să lucrez tot mai mult cu alte persoane ce veneau spre mine. Și să obțină rezultate frumoase. Și fiecare ședință îmi creștea și mai mult încrederea și dorința. Am reînceput să lucrez și eu cu mine cu Theta Healing. Am realizat încă o dată că am atât de multe instrumente și totuși nu le-am folosit.
Am cerut ajutor cu sarcinile pe care le îndeplineam. L-am dus pe Filip la cineva să stea câteva ore. Și am început să am iar puțin timp pentru mine, dar și pentru ce aveam de făcut. Și acolo a început să se simtă deja diferența majoră.
L-am înțărcat apoi pe Filip. Și am simțit o eliberare incredibilă, chiar dacă nu a fost neapărat ușor procesul! Nu mi-aș fi imaginat că din cauza alăptării lui mă simțeam atât de încorsetată. Efectiv am simțit că pot din nou să respir. Poate a fost doar cireașa de pe tort.
Nici nu am mai avut nicio noapte petrecută departe de copii din 2019, dinainte de pandemie când am fost doar cu soțul meu într-un city-break, înainte să îl avem și pe Filip. Poate și asta este. Sperăm să reușim anul viitor să mergem iar doar noi doi undeva sau măcar să merg eu câteva zile într-un retreat.
Și apropo de înțărcare. Când am început să zic că l-am înțărcat pe Filip și că are aproape 1 an și 10 luni, unele persoane mă întrebau ”Dar tu, care ești consilier în alăptare, nu ești cu alăptarea până la adânci bătrâneți?” Și aș vrea să clarific și aici: Sunt pentru alăptarea atâta timp cât mama și copilul sunt confortabili cu asta! Când deja simți nu mai poți, nu mai vrei, îți vine să îl dai de pereți, nu mai e ok să continui. Da, sunt pentru înțărcare blândă, nu bruscă (atât pentru copil, cât și pentru mamă)! Dar sunt pentru înțărcare când nu mai ești confortabilă!
După ce m-am mai eliberat de sarcini și am început să nu mai fiu tot pe fugă și sub presiune, am început să lucrez pe partea de business cu Monica Ducu, coach de business. Și după prima discuție cu ea parcă totul începea să fie atât de clar despre cu ce ar trebui să reîncep activitatea. Mă ajută enorm să lucrez cu Monica. Am niște direcții clare, dar lucrez enorm și la convingerile limitative care m-au ținut de atâția ani aproape pe loc. Mai am mult de lucru, dar îmi dau voie să mă bucur de proces. Și să acționez. Că acolo eram eu blocată.
Sindromul impostorului și convingerea ”nu sunt suficient de bună/deșteaptă/ pregătită … orice” mă țin din acțiune. Perfecționismul sub care sunt ascunse toate acestea mă făcea să tot merg la cursuri, să citesc cărți, dar fără să acționez.
La dans am mers în fiecare săptămână în toată această perioadă. Și mișcare făceam cam în fiecare zi. Au fost cele care mă țineau pe linia de plutire când a fost greu tare! Le mulțumesc fetelor de la dans că au fost acolo, chiar dacă nu discutam despre cum mă simțeam, acolo le lăsam toate la ușă și doar dansam!
Am început să merg la yoga, ceea ce iar m-a echilibrat și ajutat foarte mult.
Am făcut o răceală care s-a transformat apoi într-o sinuzită care nu mai trecea, cu mucuzități interminabile și dureri de cap incredibile. Mă așteptam ca la un moment dat să se manifeste și fizic. Oricum a fost și o curățare, eliberare. Chiar dacă nu confortabilă. Pentru că mă simțeam rău am apelat la câteva ședințe de Bowen (pentru care nu avusesem timp înainte! că nu eram eu o prioritate!) și m-au ajutat mult nu doar pe partea fizică, ci și emoțională.
Și vindecarea sau eliberarea completă de starea aceea am simțit că a venit o dată cu Mirela și Romeo Botezatu. Sunt 2 terapeuți de terapii alternative ce au venit în Mediaș. Au avut fiecare câte un workshop și terapii individuale. Eu am fost la Mirela. Nu o urmărisem înainte. Nu știam absolut nimic despre ea. Doar am avut încredere în prietena care a adus-o în Mediaș, pentru că simțeam că am nevoie să fiu acolo.
Terapia a durat 30 de minute! (încă un mit spulberat în mintea mea, că nu poți să faci ceva așa profund în timp așa scurt!) Și a fost pe vindecarea copilului meu interior și a relației cu mama (legat de momentul în care s-a născut sora mea). Nu pot să descriu în cuvinte liniștea, iubirea, plinătatea pe care am simțit-o când am ieșit de acolo! Eram alt om. simțeam că sunt întreagă iar!
Evident că o singură terapie nu este de ajuns, dar a fost piesa de puzzle care a închis bucla.
Cum e acum?
După acea terapie am reînceput să trăiesc cu bucurie, cu adevărat!
Relația cu soțul meu s-a schimbat radical, în foarte bine! Am reîmpărțit sarcinile în familie și acum e mult mai echilibrată situația și mai bine pentru toată lumea!
Relația cu mine s-a îmbunătățit!
Relațiile cu copiii au intrat din nou pe un firesc.
Am reluat cursurile, consilierile în alăptare și am început ședințe individuale cu graviduțe și mămici. Cu entuziasm și pasiune! Din prea plin!
Încă nu am făcut alte ședințe cu Mirela, dar am reluat ședințele periodic cu Anamaria. Am reînceput să ascult zilnic meditații ghidate. Să-mi pun în agenda telefonului 15 minute pentru mine. Și să mi le iau. Să reiau principiile alimentare din Wildfit! Să fiu mai blândă cu mine! Să cer ajutor și să nu mai fac totul singură! Să spun NU atunci când nu pot, nu vreau, nu am energie, nu e in valorile mele.
Și sunt din nou recunoscătoare pentru tot ce sunt și am în viața mea!
Evident că mai sunt momente dificile, în care poate mă enervez sau îmi pierd răbdarea. Dar sunt doar momente. Care trec. Nu e o stare permanentă!
Ce am învățat din toată această situație?
Am învățat enorm despre mine. Dar și despre ceilalți. Sunt sigură că această experiență m-a făcut mai puternică, dar și mai capabilă să înțeleg prin ce trec mamele și chiar să le ajut.
Am învățat să cer ajutor. Dar nu cu atitudinea de victimă. Ci cu împuternicire. Din preaplin, nu din prea gol.
Am învățat să primesc!
Am învățat să spun NU altora, ca să-mi spun mie DA.
Am învățat să mă iubesc și să mă prețuiesc.
Am învățat să mă accept.
Am învățat că împreună e mai rapid și mai eficient.
Am învățat că degeaba ai foarte multe instrumente, dacă nu le folosești!
Am învățat să mă detașez de roluri, dar fără să pierd conectarea.
Și sunt sigură că lecțiile continuă.
În loc de concluzii
Nu am putut să scriu despre stările mele atunci când eram afundată în ele. Nu am putut să cer ajutor până la un moment dat. Nu știu exact cât au simțit cei din jur ce se întâmplă cu mine. Pentru că (cred eu) simulam destul de bine. Sau așa mi s-a părut.
Vezi poza de mai jos. Ce-ți exprimă? M-a surprins maxim când am văzut-o pentru că eu mă simțeam în fărâme când am făcut-o. Simțeam că nu mai am energie nici să mă târăsc. Și totuși, poza transmite cu totul altceva! Mă prefăceam sau era totuși o urmă de sclipire pe care era doar nevoie să o scot la suprafață?
Am simțit să scriu acum în ideea că ar putea ajuta pe cineva care citește și poate se găsește în vreuna dintre etapele descrise de mine. Și poate le dă o idee de unde să înceapă. Sau cum să continue. Poate doar speranța că poți să ieși de acolo. Poate să-mi scrie și să ceară ajutor! Am pus și link-uri către tot ce m-a ajutat pe mine. Vedeți ce funcționează pentru voi!
Văd foarte multe mămici extenuate. Goale de bucurie de viață și energie! Și vreau să le amintesc că atunci când ele sunt stoarse nu au de unde să le dea copiilor, partenerului, altora. Nu ai de unde! Și atunci primul pas este să îți reumpli paharul tău de energie! Și să fii prioritatea ta. Știu că ajungem mereu pe ultimul loc pe lista de ”to do”. Dar atunci nu avem de unde să dăm. Poate chiar ne îmbolnăvim și fizic.
Am făcut destul de multe pentru a-mi reveni. Nu știu ce funcționează în cazul fiecăreia. Dar, cu siguranță, e ceva acolo ce te poate scoate din starea aceea!
Acum că am scris tot, mă simt extrem de expusă, de vulnerabilă. Dar îmi asum asta! Mi-am pus sufletul și trările la vedere! Sper să fie de folos cuiva care e acolo sau a fost! Dacă ai nevoie, scrie-mi! Sunt aici! ?
Microhimerismul este prezența celulelor de la un individ la un alt individ diferit genetic de primul. Sarcina este principala cauză de microhimerism natural prin trecerea celulelor de la mamă la făt și invers, prin intermediul placentei. Cercetările sunt încă în desfășurare, se studiază efectele și potențialele beneficii sau influențe ale acestui fenomen.
Acesta este un subiect de interes deoarece joacă un rol important în bolile autoimune, cancer, vindecarea rănilor și nu numai.
Este foarte interesant că un mic număr de celule materne rămân în corpul copilului până la adolescență, în timp ce un alt număr de celule de la făt se păstrează în corpul mamei pentru până la câteva zeci de ani. Acesta este și motivul pentru care se numește ”micro” himerism. Termenul ”himerism” provine de la personajul legendar Himera – o creatură din mitologia greacă cu trei capete (unul de leu, unul de capră și unul de șarpe).
Practic, și mama devine o creatură nouă după naștere, compusă din mai multe părți (uneori contrastante) nu neapărat înfricoșătoare, dar care poate părea așa, în anumite momente.
Tipuri de microhimerism
Celulele microhimerice pot proveni din două surse:
- natural: sarcina, gemeni, act sexual;
- artificial: transplant de organe/țesut sau sânge;
Tipuri de microhimerism Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F2/
Tipuri de microhimerism Sursa tabel: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/table/T1/?report=objectonly
În timpul sarcinii, are loc un transfer reversibil de celule maternale, fetale și placentare, după cum se poate observa și imaginea de mai jos:
Transferul bi-direcțional de celule feto-maternale prin placentă Sursa foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6714269/figure/F3/
Microhimerismul natural
Se împarte în 3 mari categorii:
- Microhimerism fetal – este cea mai des întânită formă naturală prin care are loc transferul de celule vii de la făt la mamă. Are loc în cazul tuturor sarcinilor și crește pe măsură ce sarcina avansează. Prezența celulelor de la făt în sângele mamei a fost detectată și la 30 de zile după naștere, dar părți au fost găsite și după 27 de ani!
- Microhimerismul maternal – reprezintă transferul de celulele de la mamă la făt. Termenul a fost definit pentru prima dată în anii 1960, când au fost descoperite leucocite ale mamei în sângele din cordonul ombilical al nou-născutului. Celule de la mamă au fost descoperite în diverse organe ale fătului și nou-născutului, precum piele, timus, splină, ficat și tiroidă. Microhimerismul maternal este mai rar decât cel fetal.
- Microhimerismul la gemeni – transferul de celule poate avea loc și între fetușii gemeni, în uter.
Roluri ale acestui proces
Cercetătorii au emis teorii conform cărora este posibil ca bolile autoimune (de care suferă în proporție covârșitoare femeile – 80%) să fie rezultatul microhimerismului.
Totuși, microhimerismul fetal joacă un rol protector în îndepărtarea tumorilor în dezvoltare în cazul femeilor cu cancer de sân care au fost însărcinate.
Sarcina la vârste mai înaintate a fost asociată cu risc mai scăzut de cancer ovarian, iar microhimerismul pare a juca un rol important în acest caz.
Studiile arată și că celulele fetale au un rol în vindecarea rănilor materne. De exemplu, au fost găsite celule fetale pe rana operației de cezariană, care au contribuit la vindecarea mai rapidă a țesuturilor.
În concluzie, cercetările sunt încă în desfășurare. Cu siguranță, vom avea parte de surprize în viitor. Se speră ca prin descoperirile viitoare se vor rezolva probleme de sănătate mai repede și mai ușor.
Așadar, deși microhimerismul este străvechi din punct de vedere al evoluției și comun la mamiferele care devin mame, de la pisici la vaci, cercetătorii moderni abia acum încep să îl studieze ca fenomen. Cum nimic nu este întâmplător, după ce am finalizat acest articol, am comandat o carte care m-a atras prin descriere și care abordează și acest subiect: Gene de mamă – Noua știință a instinctului matern, de Abigail Tucker. Cartea îmbină foarte fericit cele mai recente studii cu experiența personală a autoarei, mamă de 4 copii, despre biologia maternității.
După ce finalizez cartea, cel mai probabil, voi reveni cu completări sau voi face o completare a articolului.
Cum ți se par ție aceste descoperiri? Ai simțit că sarcina/sarcinile te-au ajutat din punct de vedere medical sau, dimpotrivă, au creat situații noi?
Majoritatea femeilor, în timpul sarcinii, nu au menstruație. Există și excepții, când menstruația continuă și peste sarcină, dar nu sunt atât de dese. Vreau să discutăm dacă și cum este diferită prima menstruație după naștere.
Sursa foto: https://www.paginadepsihologie.ro/
Cât de repede după naștere mă pot aștepta la prima menstruație?
Este greu de precizat exact când revine prima menstruație după naștere, întrucât fiecare dintre noi suntem unice (din fericire 🙂 ).
Totuși studiile par să facă diferență, din acest punct de vedere, între femeile care alăptează (în special, dacă alăptează exclusiv) și cele care își hrănesc copiii cu lapte praf sau mixt. Diferența este strict legată de timpul de revenire al menstruației, nu de altă natură.
Astfel:
- femeilor care alăptează exclusiv (adică nu îi oferă nimic altceva bebelușului în afară de laptele matern, nici lapte praf completare, nici apă, nici ceai, nici alte alimente – iar OMS – Organizația Mondială a Sănătății – recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni) le poate reveni menstruația abia după 3-6 luni sau chiar mai mult. Este la fel de normal și dacă revine la 6 săptămâni după naștere sau 18 luni după naștere.
- femeilor care nu alăptează sau folosesc și lapte praf, le revine menstruația, de obicei, între 6 și 12 săptămâni post-partum. Dar poate să le revină și după 4 săptămâni deja sau chiar după 24 de săptămâni de la naștere.
Diferența apare din cauza hormonilor. Femeile care alăptează secretă prolactina, hormonul necesar producerii laptelui matern, care poate suprima hormonii reproducători. Ca urmare, femeia ce alăptează nu ovulează sau nu elimină un ovul pentru a fi fertilizat. În lipsa acestui proces, cel mai probabil femeia nu va avea menstruație.
Totuși, e foarte important de precizat că, deși e posibil să nu aveți menstruație, puteți rămâne însărcinate și la 3 săptămâni după naștere! Deși se recomandă reluarea vieții sexuale după 6 săptămâni post-partum, în urma controlului ginecologic de la 6 săptămâni. Puteți citi mai multe despre metode contraceptive post-partum aici.
Este diferită menstruația după naștere de cea de dinainte?
Poate să fie diferită, dar nu e obligatoriu. Unele femei pot experimenta o menstruație dureroasă și mai lungă. Pentru altele este exact ca înainte, în timp ce unele pot experiementa o menstruație mai ușoară sau mai scurtă decât înainte de sarcină. Se pare că explicația pentru menstruații mai ușoare poate fi legată de întinderea și relaxarea uterului.
De asemenea, femeile cu endometrioză pot experimenta menstruații mai ușoare după sarcină. Deși, această schimbare este, de obicei, temporară, durerile revenind după câteva luni.
Schimbări destul de comune după naștere:
- menstruații neregulate, mai ales, dacă menstruația revine, iar femeia încă alăptează;
- crampe – mai severe sau mai ușoare decât înainte de sarcină;
- scurgeri mai abundente;
- mici cheaguri în timpul menstruației;
Dacă experimentați cheaguri sau scurgeri mult mai severe decât înainte, contactați medicul ginecolog.
Care este diferența între lohii și prima menstruație post-partum?
Indiferent de tipul de naștere (natural sau prin operație cezariană), femeia are o sângerare în primele 6-8 săptămâni după naștere. Această sângerare însă nu este menstruație. Ea poartă denumirea de ”lohii”.
La începutul lohiilor, sângerarea este de un roșu închis, posibil cu mici cheaguri. Pe măsură ce zilele trec, scurgerea este tot mai puțin abundentă, mai deschisă la culoare (spre roz sau maroniu deschis). După câteva săptămâni, lohiile sunt albicioase sau galbene și e posibil să nu fie zilnic.
Pe perioada lohiilor se recomandă folosirea doar a absorbantelor (există și absorbante speciale de lăuzie, sunt puțin mai mari), nu și a tampoanelor. Nimic nu ar trebui să intre în vagin în primele 6 săptămâni după naștere.
Pot rămâne însărcinată după naștere dacă nu mi-a revenit încă menstruația?
Da! Destul de ușor! E posibil ca ovulația să aibă loc și dacă nu a revenit menstruația.
Șansele sunt mai mici dacă femeia alăptează exclusiv (doar lapte matern), la interval de maxim 3 ore. Dar este recomandat să se folosească metode contraceptive, despre care am scris deja.
Corpul femeii are nevoie de aproximativ un an să se refacă complet după sarcină și naștere. Iar dacă nașterea a avut loc prin operație cezariană, se recomandă minim 2 ani între sarcini pentru a proteja uterul secționat.
Sursa imaginii: https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/5-hormoni-care-determina-dereglari-de-ciclu-la-femeie
Menstruația schimbă cantitatea de lapte produsă?
Din studii, reiese că producția de lapte scade puțin (în perioada dintre ovulație și menstruație – perioada luteală sau premenstruală). Dar important este să fie pus bebelușul la sân, iar mama să aibă grijă de ea (odihnă – atât cât este posibil în funcție de vârsta și obiceiurile copilului; alimentație echilibrată, consum de lichide). Se pot lua și suplimente de stimulare a lactației, dar pentru asta apelați la specialiști în lactație.
Se pare că și gustul laptelui este puțin influențat de menstruație. Multe mămici observă că, în timpul menstruației, copiii sunt mai agitați la sân sau refuză sânul. E nevoie doar de răbdare, răbdare, răbdare. Știu că uneori răbdarea pare a fi pe terminate, dar credeți-mă că mereu se mai găsește puțin.
Sursa imaginii: https://odoras.md/
Experiența mea cu menstruațiile post-partum
- la primul copil mi-a revenit după 14 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină);
- la al doilea după 12 luni (plus încă 9 luni de sarcină);
- la al treilea după exact 17 luni de la naștere (plus încă 9 luni de sarcină).
Durerile menstruale au fost mai puțin intense după prima naștere și au rămas cam la fel după fiecare revenire a menstruației. Ca durată, s-a păstrat cam 5-6 zile (din care doar primele sunt mai intense).
Ce am făcut diferit după nașteri a fost că am descoperit cupa menstruală, absorbantele textile și, mai recent, chiloții menstruali (pe care îi folosesc împreună cu cupa menstruală sau în ultimele zile). De asemenea, am început să citesc mai mult despre menstruație, conexiunea cu ciclul lunii și modalități de a trece mai conștientă prin acest proces.
Dacă la primele sarcini m-am bucurat că nu am avut menstruație atâtea luni, la a treia m-am bucurat când mi-a revenit, pentru că deja mă raportez altfel la ea și la utilitatea ei pentru corpul nostru.
Vă recomand cartea Adelei Haru ”Magia ciclului feminin” și Agenda Luna Lila pentru a deveni mai conștiente de ciclul feminin și cum să ne respectăm ritmul propriului corp.
Mi-ar plăcea mult să-mi scrieți cum a fost pentru voi revenirea menstruației sau cum vă raportați voi la ea.
