Grid

shows list of posts, pages, images, products and any custom post types!

Blog Posts

Sarcină conștientă – 3 aspecte importante

Sarcina, Femeie
0
sarcină conștientă
Îmi doream o sarcină conștientă. Ei bine, această a treia sarcină am trăit-o mult mai conștient și mai asumat. Transformări Dacă la prima sarcină am început transformările profunde în stilul de viață și mentalitate, în a doua sarcină am fost prinsă în activitățile comunitare și cu Alex și am fost…

Nu (te) mai compara!

Diverse, Femeie
0
compara
Nu compara pe nimeni! Nici măcar pe tine cu tine de acum câțiva ani! Comparațiile sunt frecvente. Sub forme foarte diverse. Însă ele ne fac rău. Am fost crescuți (majoritatea dintre noi) fiind comparați cu alții. Și avem tendința să facem același lucru. Dar putem întrerupe acest cerc. Putem alege…

Nu se satură cu laptele meu – despre lactația (in)suficientă

Alăptare
0
lactația
Aud această propoziție destul de des: ”Nu se satură cu laptele meu!” Probabil și voi. Și întotdeauna îmi vine să întreb ”Cum îți dai seama că nu se satură cu laptele tău?” Se știe că 98% dintre femei au capacitatea de a alăpta și au lapte. Însă ce se întâmplă…

Galleries

Pages

Despre

Blog

Construction

Shape Divider

Grid Layout Templates

Interactive Banner

Home

Search Results Page

Home new

Portfolios

Bedsharing – Reguli de siguranță când dormim în același pat cu bebelușul

Filip naștere

Sarcină și naștere în pandemie: Povestea nașterii lui Filip – Acasă de Crăciun

sarcină conștientă

Sarcină conștientă – 3 aspecte importante

limite

Despre LIMITE – și câtă nevoie avem să învățăm să le stabilim

compara

Nu (te) mai compara!

lactația

Nu se satură cu laptele meu – despre lactația (in)suficientă

pompa de sân

Pompa de sân – cum o aleg și chiar am nevoie de ea?

angorjarea

Angorjarea – Cum scap de sânii prea plini și de furia laptelui?

de-a bușilea

Rezumat ”Babies” – ep 3: De-a bușilea

Ziua Copilului

8 Idei de a petrece Ziua Copilului acasă

lectii

50+ Lectii învățate de la copiii noștri

COVID-19

COVID-19 – dacă ești însărcinată sau pe cale să naști

Testimonials

Am început pe pagina de Facebook o serie de postări despre somnul bebelușilor.

Modalități de organizarea a somnului

Există 3 modalități principale în care putem să ne organizăm pentru somnul de noapte al unui bebeluș:
– în același pat cu părinții (bedsharing) – norma în majoritatea țărilor din lume;
– în aceeași cameră cu părinții (co-sleeping);
– în altă cameră decât părinții – norma în țările vestice.
Recomandările internaționale în materie de siguranță a bebelușului recomandă primele 2 variante, cel puțin până la 6 luni. Împărțirea patului cu părinții cu unele măsuri de siguranță și în anumite condiții, dar, cu siguranță, pentru a reduce riscul morții subite (SIDS), bebelușul să fie în aceeași cameră cu părinții.

Independența

Există voci care spun că e important să fie independent de la început. Ei bine, bebelușii sunt total dependenți de noi în primii ani de viață și nu au fost ”programați” să doarmă singuri, în altă cameră. Pur și simplu, pentru că au nevoie de un adult pentru orice ar putea să îl deranjeze. Un bebeluș căruia i se îndeplinesc nevoile cât mai repede, în special, în primul an de viață, va deveni un copil și adult independent, contrar a ceea ce ar putea să pară.
Împărțirea patului cu bebelușul nu este pentru toată lumea. Inițial, înainte să îl nasc pe Alex, am zis că eu nu o să dorm cu bebelușul (bedsharing). I-am cumpărat un pătuț ce se putea atașa la patul nostru. Însă după primele 2 nopți în care nu am dormit aproape deloc, iar Alex urla aproape toată noaptea, l-am pus lângă mine și de atunci am dormit (cu întreruperile dese pentru alăptat, e drept) toti mult mai bine. Soțul meu nici nu știa că el se trezește și suge noaptea, pentru că nu făcea ”gălăgie” deloc.

Reguli pentru bedsharing

Dacă alegem să dormim împreună cu bebelușul, în același pat (bedsharing) este important să respectăm următoarele reguli de siguranță:

  • dormiți în același pat doar dacă alăptați; dacă bebelușul e hrănit cu lapte praf, alegeți o variantă de co-sleeping (dormit în aceeași cameră, dar în pătuțul său, fie că e lipit de patul părinților, fie că nu e);
  • ambii părinți să fie nefumători;
  • niciunul dintre părinți să nu fi consumat alcool;
  • niciunul dintre părinți să nu fi luat medicamente sau droguri (nici măcar cele considerate ”ușoare”);
  • niciunul dintre părinți să nu fie extenuat (recomandarea este să fi dormit cel puțin 5 ore în ultimele 24 de ore);
  • mama să doarmă întotdeauna între bebeluș și partener / frate / sora mai mare;
  • suprafața pe care se doarme să fie dreaptă, rigidă (nu spumă cu memorie); nu dormiți cu un bebeluș pe canapea, hamac sau fotoliu-puf;
  • bebelușul să nu se poată rostogoli sau să cadă din pat (aici de de ajutor fie un pătuți lipit, fie o protecție de pat, fie dormitul direct pe podea, pe saltea – am practicat și noi cat am dormit toți 4 – înainte să rămân însărcinată cu Filip);
  • pernele să fie departe de bebeluș;
  • bebelușul să doarmă la nivelul sânului mamei, nu a capului ei;
  • mama să stea pe o parte, să formeze un cadru protector;
  • evitați pilotele sau păturile care ar putea ajunge să sufoce bebelușul sau să îl supraîncălzească;
  • dacă aveți părul lung, prindeți-l la spate;
  • evitați pijamalele cu șnur sau panglici care ar putea duce la strangulare accidentală.

Acestea sunt recomandările internaționale de siguranță. Știu că par multe, dar nu sunt chiar atât de greu de pus în practică și te obișnuiești repede cu ele. Pentru noi aceasta a fost varianta cea mai bună. Repet, e posibil să nu fie pentru toată lumea. Încercați și vedeți ce funcționează pentru voi.

Co-sleeping

Dacă împărțirea patului nu vă surâde sau nu vă place, puteți încerca o variantă de co-sleeping:

  • fie că e un pătuț lipit de patul părinților, bedsharing
  • fie un pătuț separat, dar în aceeași cameră. bedsharing

E de testat și văzut ce funcționează pentru voi. Nu excludeți din start niciuna dintre variante. E posibil să vă odihniți mai bine dacă e lângă voi sau dimpotrivă, dacă e în pătuțul său.

Cu Filip avem ambele variante: o parte din noapte doarme în pătuțul lipit de patul nostru, iar restul nopții doarme în patul nostru, lângă mine.

Voi cum ați ales să dormiți cu bebelușul?

Filip naștere

Toată cea de-a treia sarcină a fost diferită față de primele două. Așa că, mă așteptam ca și nașterea să fie diferită.

Sarcina 3

Am lucrat mult cu mine, pe toate planurile, în timpul sarcinii și, mai ales, în ultimele luni.

Dar … am făcut ceea ce le sfătuiesc pe graviduțele cu care interacționez să nu facă: m-am setat că data nașterii va fi undeva în jur de 38 de săptămâni, deși Alex s-a născut la 40 s și 3 zile, iar Ema la 41 de săptămâni. Data probabilă (adică 40 de săptămâni acum era 20 decembrie 2020), dar de pe la începutul lui decembrie eu cumva nu mai aveam răbdare. Eram și mare și mi se umflau picioarele și aveam contracții zilnic, mai ales, când conduceam, chiar dacă mă deplasam pe distanțe relativ scurte, prin oraș.

Ce a fost diferit din cauza pandemiei

Sarcina mea a debutat o dată cu pandemia, așadar au fost câteva aspecte diferite din cauza acesteia:

  • controalele din timpul sarcinii și analizele au fost amânate în prima perioadă a sarcinii, când au fost închise majoritatea cabinetelor;
  • stresul și grija de a nu contacta virusul se adaugă anxietății din sarcină;
  • partenerii nu mai aveau voie să participe la consultații, fapt ce îi ajuta să se conecteze mai bine cu bebelușul;
  • la naștere nu mai avea nimeni voie (nici partenerul, nici doula) – la stat nu prea se acceptă oricum însoțitor al mamei, dar la privat acceptau înainte de pandemie, acum, deocamdată, această practică este suspendată (cu excepția maternității private din Constanța).
  • în timpul consultațiilor și mama și personalul medical poartă mereu mască;
  • în timpul travaliului, inclusiv în timpul expulziei mama poartă masca;
  • la internare, în majoritatea maternităților, se face testul pentru depistarea virusului SARS-Covid-19;
  • mama este ținută separat de alte graviduțe/lăuze până la aflarea rezultatului testului; (ceea ce nu e neapărat rău 🙂 );

Debutul travaliului

În 21 decembrie am avut iar câteva contracții. Cu câteva ore înainte lucrasem cu Anamaria pe câteva aspecte legate de naștere și de a avea 3 copii. Și cumva simțeam că bebe urma să vină cât mai repede. Am retușat ultimele culori la tabloul pe numere cu mama și copilul la care lucrasem în ultimele zile și m-am pus în pat în jur de ora 1.30 noaptea, după ce am făcut un duș. În jur de ora 3 am mers la baie și am simțit din nou contracții. Numai că erau cam la 7-6 minute distanță una de cealaltă și durau în jur de 40 de secunde.

naștere Filip - ultima poza burtica

Ultima poză cu burtica – chiar înainte de a merge la maternitate

Pe la ora 4 dimineața l-am trezit și pe soțul meu și i-am spus că am contracții la 6 minute. Eu aș mai fi stat acasă, dar el nu voia să fie moașă pe drum 🙂 așa că am plecat spre Sibiu.

Cum am ales, până la urmă, maternitatea

Toată sarcina m-am tot gândit unde să nasc. Și eram destul de hotărâtă să nasc la maternitatea din Mediaș, maternitate de stat, cu secția renovată. Condițiile erau foarte bune și aveam chiar variantă să stau singură în salon contra unui cost nu foarte ridicat. În timpul sarcinii am mers la o dna dr. foarte drăguță, dna dr Mihaela Răchită, dar care putea fi prezentă la naștere doar dacă era de gardă, iar restul medicilor (4 la număr) erau bărbați. Deci aveam 20% șanse să o nimeresc chiar pe dânsa de gardă. În săptămâna 38 de sarcină (ca și la Alex cu doula) m-am trezit că vreau să merg din nou la privat, la Polisano, unde am născut-o și pe Ema și aveam o experiență foarte frumoasă.

Așa că, la 38 de săptămâni m-am programat la dna dr. Anita Maxim, la Polisano, în Sibiu. A fost singura întâlnire cu ea până la naștere.

La maternitate

În 22 decembrie dimineața aveam programare la control la ora 9 la dna dr. Maxim. Dar eu la ora 5.30 eram la Polisano, în camera de gardă cu contracții ”mai răruțe” după cum i-a descris situația moașa dr. care era de gardă. După ce am ajuns în cabinetul de consultații și am început să fiu monitorizată mi s-au rărit foarte mult contracțiile, iar la tușeul vaginal al dr. de gardă a constatat că nu eram încă dilatată.

Vestea a căzut ca un trăsnet peste mine. Mă gândeam de ce nu am mai rămas acasă. Sau măcar să mai fi stat cu soțul meu în mașină. Dr. de gardă a considerat că fiind la a treia naștere și că travaliul deja începuse nu ar avea sens să mă întorc la Mediaș. Așa că am rămas internată. Mi s-a făcut internarea, cu multe acte (deși destul de multe erau deja completate de acasă), cu recoltare pentru test rapid și PCR pentru Covid, cu tot felul de consimțăminte. Oricum, undeva în jur de ora 7 – 7.30 am ajuns și eu în sala de nașteri. Doar că nu mai aveam contracții decât foarte rar și scurte.

Starea (ne)potrivită

Eram nervoasă pe mine și nu reușeam nici cum să intru în starea potrivită pentru a-mi relua travaliul. Eram perfect conștientă că așa nu o să îmi revină prea curând contracțiile, pentru că eu eram pe adrenalină, nici de cum pe oxitocină, relaxare, calm – de care aveam nevoie. Mi-am pus muzica pregătită dinainte de pe telefon. Mi-am pus căștile ca să nu mai aud nimic. Am stins toate becurile. Am rugat noua moașă (se schimbase tura) să mă lase să îmi regăsesc ritmul, iar aceasta, foarte drăguță, mi-a lăsat numărul ei de telefon și mi-a spus că va mai intra periodic, dar să o sun sau strig oricând am nevoie.

Și așa au trecut câteva ore, cred că vreo 2 sau 3. Am sunat-o pe Anamaria și cu ea în telefon încercam să mă liniștesc și să reintru în starea potrivită. În același timp, prietena mea, Delia, îmi scria și mă încuraja pe messenger. Chiar mi-a scris atunci, pe loc, o meditație foarte frumoasă, special pentru noi. Le mulțumesc enorm amândurora! Au fost și sunt îngerii mei!

”Instrumente” utile

Ce am mai folosit pentru a intra în starea potrivită:

    • Ho oponopono;

  • Thetahealing: centrarea în inimă, conectarea cu bebelușul, alinierea cu Sinele;
  • chiar și exercițiul Nicoletei Nistor din programul ”Împrietenește-te cu o emoție pe zi” pe ”dezamăgire” 🙂
  • playlist realizat în Youtube cu melodii care mă ajută pe mine să mă liniștesc sau recentrez;
  • uleiurile esențiale de la Young Living.

În jur de ora 10 a venit și dna dr. Maxim, care avea consultații în policlinică. Pentru că nu aveam contracții prea regulate a decis că revine și facem atunci tușeul vaginal pentru a vedea dilatația. A revenit, m-am urcat pe masa ginecologică și nu am mai avut nicio contracție. La fel cum pățisem și la nașterea Emei. Masa asta, pur și simplu, mă stresează și îmi oprește contracțiile. Dar dna dr a fost foarte răbdătoare și blândă, a făcut chiar o glumă, moment în care am avut o contracție și mi-a zis că sunt dilatată 8 cm. Eram foarte fericită că s-a repornit travaliul serios și eram deja mai aproape.

Dilatație maximă

Apoi am ajuns destul de repede la dilatația maximă, dar nu îl simțeam să fi coborât. Și membranele erau încă intacte, adică nu mi se rupsese ”apa”. Dupa aproximativ o oră de dilatație maximă, cu contracții destul de intense și dese, fiind și obosită (dormisem abia vreo o oră jumătate), mi s-a sugerat că ruperea membranelor ar putea să ajute coborârea bebelușului și să înceapă expulzia. Eu aș fi vrut să fie așa ușor cum fusese la Ema, să se rupă membranele și să și coboare bebe. Dar, se pare, ca el avea alte planuri. Așa că am acceptat ruperea membranelor. Câteva minute nu s-a întâmplat nimic. Am decis să cobor de masă și să merg până la baie. Și atunci am simțit dintr-odată nevoia să împing. Începuse expulzia. Aș fi născut acolo, în picioare, dar nu m-au lăsat 🙂 Așa că m-am întors pe masa ginecologică, ridicată mult la verticală.

Și moașa, dna Mihaela Mohan, și dna dr Maxim au fost extrem de blânde, m-au susținut foarte mult și încurajat. Mi-au dat indicații prețioase, care m-au ajutat să nasc fără niciun fel de intervenție. Nu mai rețin de câte ori am împins. Am simțit ”cercul de foc” la ieșirea capului, așa cum îl simțisem și la Alex. Expulzia nu mi s-a părut foarte ușoară (pentru că o comparam cu cea a Emei, pe care nici nu am simțit-o). Dar când l-am văzut, mare și vinețiu, dar foarte curat, am uitat tot. Era ora 12.50.

Nu-mi venea să cred ce mare era! La ecograful de la 38 de săptămâni era estimat undeva în jur de 3200-3300 g. Dar el avea, de fapt, 3800 g și 55 cm! Nu mă așteptam să fie așa mare. Dar a fost mult mai bine că nu am știut dinainte, pentru că probabil mi-aș fi făcut griji.

Partea și mai incredibilă a fost că nu mi s-a făcut epiziotomie, dar nici nu m-am rupt deloc. Nu-mi venea să cred. Și, de data aceasta, le-am spus dinainte și moașei și dnei dr că aș vrea să văd placenta. Era minunată! Atât de mare și perfectă!

După naștere

Au lăsat cordonul ombilical să pulseze și l-au pus pe mine. A rămas pe mine până după expluzia placentei și apoi câteva minute în plus, timp în care l-am pus și la sân. Doar cât m-am dat jos de pe masă, l-au dus în sala alăturată pentru a-l cântări și măsura. Apoi l-au adus înapoi și am rămas amândoi în sala de naștere, întinși în pat, pentru aproximativ 2 ore, sub supraveghere. După aceste 2 ore am mers în salon și am rămas împreună până am plecat acasă, după 48 de ore.

Mă bucur mult că am ales să nasc la Polisano. Am fost foarte impresionată atât de dna moașă, Mihaela, care m-a lăsat singură atunci când am rugat-o, dar a fost cu mine, mi-a făcut masaj și m-a încurajat atunci când am avut nevoie. Din cauza pandemiei, nu am avut voie cu doula și îmi făceam griji din pricina asta, dar a fost foarte bine. Și m-a impresionat și dna dr, care mă mai văzuse doar o singură dată, dar a fost incredibil de blândă, răbdătoare, pozitivă, m-a încurajat și susținut. A fost exact așa cum am avut nevoie. Iar apoi, cât am stat internată a venit zilnic să ne vadă.

Concluzii

Trei sarcini diferite, trei experiențe ale nașterii total diferite, dar frumoase, care m-au împuternicit și mi-au redat încrederea că pot să fac/fiu absolut orice. Sunt sigură că și experiența creșterii va fi total diferită și îmi va oferi destule oportunități de creștere și vindecare.

Mă bucur de fiecare etapă prin care trecem împreună. Și sunt recunoscătoare pentru fiecare moment și fiecare persoană pe care o întâlnesc pe drum!

sarcină conștientă
Îmi doream o sarcină conștientă. Ei bine, această a treia sarcină am trăit-o mult mai conștient și mai asumat.

Transformări

Dacă la prima sarcină am început transformările profunde în stilul de viață și mentalitate, în a doua sarcină am fost prinsă în activitățile comunitare și cu Alex și am fost prea puțin prezentă și conștientă de fiecare pas din timpul sarcinii.
Oricum după a doua naștere nu am putut să ies din casă câteva luni pentru că Ema nu stătea nici în cărucior, nici în sistem, nici în nimic și atunci am fost cumva ”consemnată” la domiciliu ca să învăț niște lecții pe care le-am ignorat în timpul sarcinii cu ea. 🙂

Acum, la a treia, am și mult mai multe informații decât la prima (de exemplu); sarcina a debutat și în plină pandemie, deci am avut ocazia să mă liniștesc și să pot fi prezentă și am simțit încă de la început să vine cu multă experimentare și lecții profunde.

Ce înseamnă sarcină conștientă?

Am trăit fiecare semestru, fiecare stare (fizică sau emoțională). Mi-am ascultat mult corpul, intuiția, emoțiile. Mi-am luat timp. Mi-am dat voie să mă odihnesc atunci când am simțit că e prea mult. Am citit foarte mult. Am descoperit mult.

Am săpat adânc în subconștientul meu. Am vindecat mult, am eliberat ce nu îmi mai folosea. Am cunoscut oameni faini ce m-au ghidat spre drumuri la care nici nu visam. Am avut multe conștientizări. Multe momente de AHA.

Am descoperit multe frici (mai ascunse sau mai evidente), pe care le-am îmbrățișat și apoi le-am eliberat.


Din punct de vedere fizic mi-am ascultat corpul:

– am simtit nevoia sa dorm și peste zi (nevoia am simtit-o aproape zilnic, doar că nu mi-a ieșit de prea multe ori 😃 );

sarcina constienta

Sursa foto: Freepik


– nu am mai putut să mănânc lactate – am arsuri puternice la stomac (citește aici câteva remedii naturale) după orice fel de lactate;
– am mâncat multe fructe și legume proaspete;
– am băut mult mai multă apă;
– m-am străduit să ies mai mult la aer și să mă mișc în aer liber; din păcate, nu am făcut la fel de multă mișcare specifică pentru sarcină ca și cu Alex sau Ema;
– am avut destul de repede contracții (cred că deja de pe la 20 de săptămâni), unele destul de neplăcute; dar asta îmi arăta doar că e nevoie să îmi acord mai mult timp, să fac mai puține, să alerg mai puțin și să mă întorc spre mine;
– am avut multe simptome pe care nu le-am avut la primele două sarcini: disgeuzia (gust rău/metalic în gură), arsuri la stomac (în primul și acum în ultimul trimestru), câteva stări de greață în primele 2 luni de sarcină, o foarte mică sângerare undeva pe la 17 săptămâni; o ușoară incontinență urinară de sarcină acum pe final (nimic de speriat).


Ce vreau să spun cu toate acestea este că fiecare sarcină este diferită. Dar că atunci când suntem conștiente și prezente totul poate fi interpretat și întors spre binele nostru suprem.
Orice semnal al corpului sau minții / emoțiilor ne ajută să înțelegem mai bine, să ne conectăm cu noi înșine și cu bebelușul.

O sarcină conștientă este un dar pe care și-l poate face orice graviduță. Iar rezultatele sunt uimitoare!
Simt nevoia, în urma unei observații pe care a făcut-o prietena mea, Adina Giurgea, pe grupul ei minunat ”Părinți pe sârmă”, să fac câteva precizări pentru femeile care au născut deja și nu au avut o sarcină/sarcini conștientă/e:

Sunt multe mămici care au crescut la un alt nivel de conștiență după nașterea copiilor și ar putea resimți un oarecare regret sau poate chiar vinovăție la gândul că nu au avut parte de sarcini conștiente.

E foarte important să înțelegem că evoluția noastră are loc într-un ritm al său, propriu. Vinovăția și regretul sunt emoții care ne scad vibrația, cu care am fost poate învățați de mici, dar care nu ne mai folosesc acum.

Totul se întâmplă exact la momentul potrivit pentru fiecare dintre noi. Chiar dacă am dat peste informații legate de sarcina conștientă în urmă cu câțiva ani, dacă noi nu eram pregătite, nu aveam cum să le vedem/auzim/citim, pentru că, pur și simplu, vibram pe alt nivel, eram pe altă frecvență radio.

Și asta e perfect. Aveam nevoie de anumite lecții, de anumite etape prin care să trecem.

Iar copiii noștri ne-au ales exact pentru a învăța și ei si noi anumite lecții.

Cred că eu am mai primit o șansă la o sarcină conștientă pentru a putea ghida (și din propria experiență) pașii graviduțelor spre sarcina, naștere și creșterea copiilor cu mai multă conștiență. Pentru că asta simt că este misiunea mea în această existență.

Simt și văd cu fiecare copil care se naște acum că trecem la un alt nivel. Copiii ce se nasc acum sunt deja la un nivel superior de conștiință și ne ”obligă” cumva și pe noi să ne vindecăm și să creștem împreună și alături de ei.
Cât de prezentă și conștientă ai fost / ești tu în sarcină?
limite

Week-end-ul trecut am participat la un curs de bază de ThetaHealing cu minunata Maria Mermezan – Dăscălița de Theta. A fost mult mai mult decât un curs și o terapie de grup. A fost o întreagă experiență! O recomand cu mare mare drag!

Iar una dintre temele care mi-au apărut mie în acest week-end au fost LIMITELE.

Limitele și creșterea copiilor

Trebuie să recunosc că eu am auzit despre limite și am început să le aplic după ce s-a născut Alex. Deci în contextul creșterii copiilor. Am citit mult, am fost la seminarii, dar nu reușeam să pun în aplicare teoria, pe care aveam impresia că o înțeleg. Înțelegeam foarte bine necesitatea existenței limitelor pentru dezvoltarea armonioasă, doar că (și asta am descoperit mai târziu) limitele mele erau extrem de largi. Pentru că efectiv le putea duce.

Așa că lui Alex nu prea am reușit să îi pun limite. Și asta se cam vedea. Dar nu știam practic, în realitate, cum să schimb.

Ei bine, viața ne dă ceea ce ne dorim 🙂 Așa că, după ce am născut-o pe Ema, limitele mele s-au îngustat dintr-o dată foarte mult. Atât pentru că fizic și emoțional nu mai puteam să îi satisfac doar lui Alex nevoile, imediat ce și le manifesta. Cât și pentru că mi s-a activat rana din copilărie de după nașterea surorii mele, pe care nici nu o conștientizasem până atunci. Dar care mi-a dat ceva vreme de furcă. Dar asta e altă poveste.

Și recunosc că până la acest week-end mă gândeam la limite doar în contextul creșterii copiilor. Am învățat (eu așa zic), până la urmă, să pun limite ferme, dar cu blândețe și empatie și fără să le îngrădesc libertatea și curiozitatea (asta era una dintre fricile mele principale legat de limite).

Altfel de limite

Dar cursul de ThetaHealing m-a obligat să reconsider necesitatea și utilitatea stabilirii limitelor și în alte relații.

Din dorința de a nu deranja și supăra (pe care am dezvoltat-o în copilărie, când așteptările adulților erau să nu deranjăm sau supărăm pe cineva), mi-am călcat de multe ori pe inimă. Am făcut lucruri pe care nu mi le doream neapărat. Sau am acceptat lucruri care nu îmi făceau bine.

Am fost multă vreme fata ascultătoare, care evita conflictele. Și eram apreciată pentru cât de ”împăciuitoare” eram. Asta traducându-se, mai exact, în lăsam de la mine ca să fie bine și atunci normal că pentru celălalt era bine.

Dar eu am ajuns frustrată. Am ascuns sub preș multă furie. Nu am mai avut încredere în mine. Cedam prea ușor. Și, la un moment dat, nici nu mai știam prea bine cine sunt și ce vreau, de fapt. Mă uitam în jur, poate îmi spune cineva cine sunt și ce să fac …

Exemplu

Să vă dau un exemplu concret. Mie nu îmi place să vorbesc despre alți oameni, decât dacă e sub formă de laudă sau ca sursă de inspirație. Nu îmi place nici să ascult vorbindu-se (de rău) de alții. Simt că îmi scade instant energia și pentru asta am început să evit situațiile în care aș putea să fiu în astfel de contexte. Dar, evident, sunt și persoane pe care nu le poți evita.

Și încă mai am astfel de persoane în preajmă, care încep și îi vorbesc pe alții. Și atunci, eu încerc să schimb subiectul sau să găsesc argumente, justificări pentru persoana asupra căreia se aruncă tirada. Numai că, bineînțeles, nu prea funcționează. Și eu ajung să mă simt sleită de puteri și să îmi încalc niște principii și valori importante.

Iar la curs am înțeles că în aceste situații (și nu numai) este nevoie să pun o limită. Să spun că îmi doresc să vorbim despre altceva. Numai că mie îmi este extrem de jenă și nu vreau ca persoana respectivă să se supere pe mine. De fapt, chiar am realizat că mi-aș dori (deși știu că nu e posibil) ca nimeni vreodată să nu se supere pe mine. Să mă placă toată lumea. Numai că asta e imposibil. Și, cel mai probabil, ajungi să nu te mai placi tu deloc.

Concluzia

Am ajuns la concluzia că în orice relație avem nevoie să stabilim niște limite. Da, le stabilim cu calm, cu fermitate, dar și cu blândețe. Pentru că altfel, ajungem ”la capătul răbdării” și avem ieșiri necontrolate, care fac mult rău tuturor, iar apoi ajungem (mai ales, noi, femeile) în vinovăție. O emoție de vibrație extrem de joasă. De care nu avem deloc nevoie.

Așa că mi-am luat relațiile la ”analiză” și am început să mă gândesc unde și cum să stabilesc limitele, încât să mă simt și eu confortabil și să fie ok și pentru cealaltă parte.

Tu știi să stabilești limite în interacțiunile cu ceilalți?

compara

Nu compara pe nimeni! Nici măcar pe tine cu tine de acum câțiva ani!

Comparațiile sunt frecvente. Sub forme foarte diverse. Însă ele ne fac rău.

Am fost crescuți (majoritatea dintre noi) fiind comparați cu alții. Și avem tendința să facem același lucru. Dar putem întrerupe acest cerc. Putem alege să oprim comparațiile.

Compararea bebelușilor încă de când se nasc

”Bebelușul vecinei de salon este mai ”cuminte” / ”rau” / doarme mai mult / mai puțin / mănâncă mai mult / mai puțin” etc.

”Copilul meu de la 2 săptămâni își ridica singur capul.”

”La 4 luni deja stătea în fund.”

”Copilul prietenilor noștri mergea de la 8 luni.”

”Primul copil a fost într-un anumit fel … ”

compara

Sursa foto: Freepik

De ce nu sunt benefice?

Pentru că fiecare copil este unic. Fiecare mamă, fiecare familie este în felul ei. Nu există rețete universale care să funcționeze pentru absolut toate persoanele. Există doar repere generale, principii și valori. Creștem și ne dezvoltăm în ritmuri diferite. Ceea ce este perfect!

Comparațiile nu fac decât să creeze panică, frică, neadecvare pentru părinții (și așa destul de bulversați de schimbările majore care au loc în primii ani de viață cu un nou membru al familiei).

Multe mame se simt incompetente. Simt că nu fac lucrurile bine, Că nu se descurcă cu proprii lor bebeluși. Că nu sunt mame bune. 🙁 Și asta pentru că se compară. Pentru că au așteptări nerealiste. Se uită la pozele unei familii ”perfecte” pe rețelele sociale sau la un moment surprins din viața unei alte familii și își imaginează că doar ele trec și prin momente provocatoare.

Totuși cred că e util, de exemplu, să vedem că și alte familii au provocări similare cu ale noastre. Nu avem nevoie de sfaturi. Doar să știm că suntem ok. Că suntem ”normale”.

Sau mai sunt proaspete mămici care se uită cum țin eu un bebeluș (după 2 deja ai mei și mulți alții pe care i-am ținut din primele lor zile de viață) și se gândesc că ele nu fac bine, că nu se descurcă!

Comparația nu își are locul și rostul. Eu asta fac! Tu ești poate la primul nou-născut pe care îl ții în brațe. În câteva zile o să vezi că ești deja profesionistă și tu știi cel mai bine ce i se potrivește copilului tău! Tu îl cunoști cel mai bine! Doar dă-ți un pic de timp!

Compararea copiilor între ei – fie că sunt frați sau nu

Compararea copiilor, mai ales, dacă sunt frați este extrem de dăunătoare! E important ca noi, adulții, să înțelegem că fiecare dintre noi suntem unici, inclusiv copiii și asta este extraordinar!

Cum ar fi să fim toți la indigo? Și asta să le transmitem și lor: fiecare dintre noi avem propriile calități și defecte, propria personalitate, reacționăm diferit, dar asta este foarte bine și ne subliniază unicitatea.

Uneori ne dorim ca și copilul nostru să facă anumite lucruri pe care le fac alți copii și atunci apelăm la fraze de genul:

”Uită-te la copilul acela, e mai mic decât tine și mănâncă tot.”

”Fratele tău s-a îmbrăcat deja.”

”Toți copiii din parc stau liniștiți. De ce nu poți fi și tu ca ei?”

compara

Sursa foto: Freepik

Ce mesaje primește copilul?

Și dacă vă e greu să vă imaginați, aduceți-vă aminte cum vă simțiți voi când sunteți comparați cu altcineva:

  • nu sunt suficient de bun;
  • alții sunt mai buni;
  • nu fac ceea ce trebuie / se așteaptă ceilalți de la mine;
  • trebuie să fac ce fac ceilalți;
  • sunt defect;
  • trebuie să mă uit la ceilalți pentru a ști ce și cum să fac;

și multe altele de genul acesta. Pe care le cărăm în spate toate viața. Iar în adolescență, când copilul vrea să fie ”cool” și face precum ”gașca” (fumează, se droghează, își începe devreme viața sexuală, bea alcool) pentru a se simți integrat, ca ceilalți, nu ne mai place. Dar noi l-am încurajat să se uite la ceilalți. Să se compare cu ei. Că ei sunt mai buni.

Comparația cu extremele (cei mai buni sau cei mai slabi)

Pfff … toată viața m-am comparat cu cei mai buni. Niciodată nu m-am simțit suficient de competentă și de bună. Niciodată nu m-am simțit suficientă. Încă mai sufăr de asta … dar, mă tratez 🙂

Chiar și după ce am început să lucrez cu mine, încă nu am reușit să trec total peste comparația cu cei mai buni. Și asta mă blochează mult. De cele mai multe ori nu mă apuc să pun în aplicare o idee pentru că există deja cineva mai bun ca mine (în opinia mea) care face deja acel lucru.

Uit însă că fiecare dintre noi ne punem propria energie în tot ceea ce facem. Că oamenii caută experiențele și felul în care îi faci să se simtă, nu neapărat informațiile. Și că, oricât de experimentat sau bun ar fi altcineva, și eu am ceva unic, pe care îl transmit în felul meu. Iar cine rezonează cu mine și cu felul meu de a fi, mă va alege pe mine.

Același lucru e valabil și pentru oricare dintre voi. Nu vă lăsați sufocate visurile pentru că nu vă considerați la fel de bune ca altele!

Dați lumii ceea ce aveți unic și special! Pentru că fiecare suntem unici și speciali în felul nostru!

Comparația cu cei mai slabi, ne face să fim vanitoși, să ne supraevaluăm, să acționăm din ego. Ceea ce, pe termen lung, nu ne ajută.

Totuși, câteodată, pentru mine, funcționează

Comparația cu pozele perfecte de pe rețelele sociale sau alte mămici ”mai experimentate”

Pozele perfecte de pe rețelele sociale sunt doar instantanee, de obicei, regizate. Și dacă nu sunt regizate, nu înseamnă că viața acelei familii este doar lapte și miere. Toate familiile au provocări. Mai ales la început.

Din experiența mea, persoanele care pun cele mai multe poze ”perfecte” au și cele mai multe provocări. Iar pozele sunt doar o mască.

Partea proastă este că se creează așteptări nerealiste despre ce înseamnă viața cu un bebe, Și multe mămici se simt insuficient de bune sau chiar ”groaznice” că viața lor nu e așa ușoară și aranjată ca cea pe care o văd în poze.

Multe proaspete mămici mă întreabă cum reușesc să mă ocup și de copii, și de casă și de activitatea pe social media, cursuri și ce mai fac că ele nu reușesc să mai facă nimic în afară de copil. Răspunsul meu este că la primul copil nici eu nu făceam mai mult decât ele. Eram non-stop cu el. Și cam asta era singura mea grijă până pe la 1 an jumătate.

Normal că la al doilea atenția și energia se împart. Și înveți să te împarți și tu. Și nu mai ești atât de panicată de orice. Cum e la primul copil. Asta nu înseamnă că nu ești solicitată, mai ales, în primele luni cu doi copii. Cu trei încă nu știu cum e 🙂 Voi vedea peste câteva luni și sigur vă scriu și vouă 😀

Așa că, dragi mămici, nu vă comparați nici cu mine, nici cu altcineva. Fiecare dintre noi suntem în etape diferite. Avem valori și activități diferite. Și e perfect așa.

Comparația cu tine de acum câțiva ani

La un moment dat m-am străduit să nu mă mai compar cu ceilalți. Și am început să mă compar cu mine din urmă cu câțiva ani. Dar am realizat repede că e ca și cum aș compara mere cu pere. Care sunt mai bune?

Atât de mult m-am schimbat de-a lungul anilor, de la partea fizică, la mentalitate, la partea spirituală, încât orice comparație de prisos.

O dată la 7 ani ne schimbăm integral celulele din corp. Doar sufletul rămâne etern, deși și el crește și integrează lecții noi.

”Acum 5 ani aveam cu 5 kg mai puțin.”

”Puteam să mut munții din loc și nu eram obosită.”

Da, dar de atunci s-au schimbat multe. Ai trecut prin multe experiențe. Și poți să faci alte lucruri pe care atunci nu le puteai realiza.

Îți poți stabili un termen realist și relativ apropiat. De exemplu, cum eram eu ca educator prenatal la primele cursuri pe care le-am ținut, comparativ cu abilitățile pe care le-am dobândit între timp. Acest gen de comparație e util pentru a vedea progresele făcute. Sau cum eram înainte de cursul x și cum sunt după. Mă ajută să evaluez. Însă totul făcut cu respect și considerație față de mine însămi. Fără presiune și judecată.

În loc de concluzii

Știu că știți ce am scris aici, dar am simțit nevoia să îmi și să vă readuc aminte. De multe ori am și eu nevoie să îmi readuc aminte aceste aspecte. Iar scriindu-le îmi aduce și claritate.

Scrieți-mi cum vedeți voi comparația. V-a ajutat sau v-a încurcat de-a lungul vieții?

lactația

Aud această propoziție destul de des: ”Nu se satură cu laptele meu!” Probabil și voi. Și întotdeauna îmi vine să întreb ”Cum îți dai seama că nu se satură cu laptele tău?”

Se știe că 98% dintre femei au capacitatea de a alăpta și au lapte. Însă ce se întâmplă cu lactația? Cât lapte producem? Producem suficient?

Lactația – principii generale

Haideți să vedem, mai întâi, câteva principii generale (fără să întru în detalii):

  • laptele este deja în sâni din săptămâna 16 de sarcină;
  • laptele se produce pe principiul cerere-ofertă: în funcție de cantitatea de lapte pe care a supt-o bebelușul (sau a muls-o mama) în lactațiaziua anterioară, corpul mamei știe cât să producă în ziua următoare; orice cantitate de completare pe care o primește bebelușul, corpul mamei nu are cum să o știe, ceea ce poate duce (în timp) la scăderea lactației mamei față de nevoile copilului atunci când acesta primește și completare sau alte lichide – ceai/apă/supă – de care nu are nevoie în primele 6 luni de viață!)
  • cu cât mama primește copilul la sân mai repede după naștere (ideal: în prima oră după naștere – ”ora magică”), cu atât se stimulează mai repede ejecția laptelui;
  • cu cât mama alăptează mai frecvent, inclusiv (sau, mai ales) noaptea, cu atât își asigură o lactație mai bună;
  • când copilul primește completare cu tetina sau suzetă (în special, în prima lună de viață) crește riscul apariției confuziei sân-tetină și poată refuza sânul, ceea ce duce la scăderea lactației mamei;
  • pentru a stimula lactația e nevoie ca bebelușul să sugă eficient și să fie cât mai corect atașat la sân.
  • ejecția laptelui din sân are loc datorită prezenței hormonului dragostei, numit oxitocină. Acest hormon nu se secretă în corpul mamei atunci când mama este stresată (secretă hormonii stresului). E nevoie ca mama să fie cât mai relaxată (posibil, având în vedere că totul este absolut nou și nu foarte ușor de gestionat în primele săptămâni după naștere). De asemenea, mama are nevoie de odihnă (atât cât se poate) și să se alimenteze echilibrat și cât mai diversificat. Și să bea lichide atât cât îi este sete.

De reținut:

Producția de lapte a mamei depinde mai mult de abilitatea copilului de a goli sânul decât de abilitatea mamei de a produce lapte!

Așadar urmăriți suptul eficient și atașarea corectă.

lactația - atasare

Haideți să vedem care sunt semnele unei lactații suficiente:

Lactația suficientă:

Semne prezente la copil (de la 4 zile la 6 săptămâni):

  • este mulțumit după supt (dar, mai ales, în primele săptămâni, va suge iar după 1-2 ore; nu e nevoie să doarmă 3-4 ore pentru a fi un semn de lactație suficientă);
  • înghite active în timpul suptului (cel puțin 10 minute). E important să îl auzim că înghite. Se poate observa și din mișcarea guriței: de obicei au 1-2-3 supturi apoi o pauză în care înghit și reiau; dacă doar pare că suge, fără pauza de înghițit, cel mai probabil, doar suzetează);
  • udă cel puțin 6-8 scutece pe zi (socotite cu 3 linguri de lichid până la vârsta de 6 săptămâni și cu 6 linguri după această vârstă), iar culoarea urinei este mai palidă, nu închisă la culoare și concentrată;
  • are scaune normale (moi, galbene muștar, mai dese la început, cel puțin 3/zi – poate să fie scaun la fiecare supt, iar apoi puțin mai rare);
  • crește în greutate și lungime; atenție la grafice (majoritatea sunt realizate pe copii hrăniți artificial cu lapte praf; un copil alăptat ia diferit în greutate, însă e important să fie pe trend ascendent!);
  • copilul este cel care termină suptul (atenție la copiii mai somnoroși, care trebuie treziți sau făcută compresia sânului pentru a continua să sugă!).

Semne la mamă:

  • mama are contracții uterine în primele zile după naștere atunci alăptează; de la al doilea copil în sus contracțiile post-partum pot fi mai puternice;
  • simte sete atunci alăptează sau între supturi;
  • are o stare de somnolență (produsă de oxitocina care determină ejecția laptelui)
  • sânii se înmoaie după supt.

Lactația insuficientă (hipogalactie)

Este cauza cea mai frecventă a opririi alăptării (ablactație) în primele săptămâni și la 4 luni.

Poate să fie o insuficiență datorată unor aspecte ce țin de context (aparentă), ce țin e corpul mamei (fiziologică, iatrogenă), indusă de comportamentul copilului sau o problemă intrinsecă (patologică a mamei).

Semne FALSE de lactație insuficientă:

  • copilul plânge des, este nemulțumit după supt; lactația insuficientă
  • se satură mai bine (a se citi ”doarme mai mult”) după lapte praf decât supt (e firesc să doarmă mai mult după lapte praf pentru că acesta se digeră mult mai greu în stomacul bebelușului, însă asta nu îl face mai bun, dimpotrivă)
  • copilul își suge pumnii tot timpul (cât este foarte mic este singura modalitate prin care poate cunoaște mediul înconjurător și singura parte a corpului pe care o poate controla);
  • supturile devin tot mai scurte sau mai lungi (poate să fie la un puseu de creștere sau, pur și simplu, să aibă necesități diferite în momente diferite);
  • suge mai frecvent (poate să fie la puseu de creștere);
  • copilul refuză să sugă sânul ”gol” (sânul nu este niciodată cu adevărat cu gol cât timp mama alăptează, pentru că laptele se formează în continuu);
  • își întoarce capul și își deschide gura când se atinge ceva de obrazul lui (este reflexul de atașare);
  • sânii sunt mai moi decât în primele săptămâni (pentru că s-au adaptat cerințelor copilului și corpul mamei produce atâta lapte cât suge copilul);
  • mama nu poate mulge lapte din sân (cel mai probabil folosește o tehnică greșită de muls – vezi tehnica eficientă și corectă aici –  sau o pompă ineficientă);
  • aspect translucid al laptelui (laptele își schimbă mereu consistența, fiind foarte diferit inclusiv în timpul aceleași alăptări);

Semne REALE de lactație insuficientă:

  • copilul nu crește în greutate (ia sub 500 g în prima lună);
  • la 2 săptămâni nu își recapătă greutatea de la naștere (excepție fac bebelușii cu greutatea la naștere peste 4 kg);
  • copilul are sub 6 scutece cu urină pe zi sau urina este concentrată și cu miros puternic înțepător;
  • copilul are scaune rare, tari, uscate, verzui;
  • copilul prezintă semne de deshidratare:
    • are mucoasele uscate;
    • pliu cutanat persistent;
    • turgor flasc;
    • hipotonie musculară;
    • ochii înfundați în orbite;
  • copilul este letargic, somnolent și are un plâns slab.

Cauzele cele mai frecvente ale unei lactații insuficiente

  • atașare incorectă la sân;
  • supturi scurte (nu golește sânul și nu primește laptele gras);
  • supturi rare, sub 8 în 24 de ore;
  • lipsa suptului de noapte;
  • completarea cu lapte praf;
  • folosirea biberonului și/sau suzetei;
  • consum de alcool, cofeină, tutun;
  • lipsa încrederii mamei în ea însăși;
  • oboseala extremă;
  • depresia;
  • copil prematur;
  • copil bolnav;
  • pusee de creștere;

Probleme ale mamei ce determină lactația insuficientă (patologică)

  • hipoplazie mamară;
  • sâni asimetrici cu aspect tubular (ce au mai puțin țesut mamar);
  • retenția placentară după naștere (mai există bucăți de placentă în uter după naștere);
  • necroza hipofizei anterioare;
  • deficit hormonal de progesteron;
  • hipotiroidism;
  • anemie severă;
  • operație anterioară la sân;
  • mama a fost intubată mult timp (mamă prematură la naștere);
  • femei obeze;
  • mame prediabetice.

Acestea sunt condiții medicale, recunoscute și tratate de către medicii specialiști.

Ce e de făcut?

La modul ideal, un consultant în alăptare face o evaluare a situației și suptului și propune un plan personalizat.

Ce putem face preventiv?

  • să evităm separarea mamei de copil;
  • să evităm suplimentarea nemotivată medical (doar pentru că bebelușul este agitat) cu formulă;
  • să folosim alte metode de suplimentare în afară de biberon dacă este cazul;
  • să se evite pe cât posibil analgezia și anestezia mamei în travaliu.

Dacă observăm că este totuși vorba de lactația insuficientă:

  • se corectează tehnica de alăptare:
    • poziționare și atașare corectă la sân; lactația
    • mama recunoaște un supt eficient;
    • mama alăptează la cerere și știe că e normal ca în primele zile să sugă mai frecvent, mai ales după-amiaza și seara;
    • mama invață tehnica de muls corectă;
  • se corectează tehnica greșită de supt a copilului
    • încurajarea contactului piele pe piele cu mama;
    • suplimentarea cu dispozitive alternative de supt; lactația sns
    • metode alternative de alimentație și tranziția spre alăptare exlusivă;
    • mulsul frecvent al sânului pentru menținerea lactației (cu pompa electrică);
    • trimiterea la specialist dacă sunt probleme anatomice sau neurologice;
  • creșterea secreției lactate prin stimularea sânului;
  • creșterea secreției lactate prin suplimente galactogoge (care cresc lactația); (aici se cere un articol separat, că deja acesta devine prea lung 🙂 )

Ca recomandări generale, este indicat ca mama să se odihnească și relaxeze (în limita posibilităților), să consume lichide atât cât îi este sete, să aibă un regim alimentar echilibrat și diversificat și să aibă parte de sprijin și confort psihic.

Mama are nevoie de multă susținere în primele săptămâni acasă cu bebe!

pompa de sân

Continuăm seria dedicată Săptămânii Alăptării 2020 cu un obiect pe care îl achiziționează multe mămici (de multe ori, dinainte de naștere), dar pe care ajung să nu îl poată folosi eficient: pompa de sân.

Eu le recomand viitoarelor mămici cu care interacționez să nu își cumpere dinainte pompa de sân. Pentru că, în general:

  • încearcă să o folosească în primele zile după naștere, când nu este prea eficientă; mulsul manual este mult mai eficient la instalarea lactației; vezi o tehnică foarte utilă pentru mulsul manual mai jos:

The Basics of Breast Massage and Hand Expression from Maya Bolman on Vimeo.

  • nu au criterii potrivite după care să o aleagă;
  • pompele manuale sau cele electrice neprofesionale (majoritatea celor care se găsesc online și în farmacii) sunt foarte puțin eficiente și, de multe ori, nereușind să scoată mare lucru cu acele pompe, mamele trag concluzia greșită că nu au lapte suficient și renunță la alăptat.

Când este utilă pompa de sân?

  • când este necesară reducerea angorjării sânilor – dar se evită folosirea sa în exces pentru că poate duce la creșterea cantității de lapte;
  • când este necesar să fie colectat laptele (mama e nevoită să plece de lângă copil, se întoarce la serviciu, este bolnavă etc – orice situație în care alăptarea nu este posibilă, dar mama își dorește să îi dea copilului laptele său);
  • pentru stimularea lactației – întrucât lactația se produce pe principiul ”cerere-ofertă”: cu cât copilul suge mai mult, cu atât se produce o cantitate mai mare de lapte; dacă mama folosește și pompa, corpul său va produce mai mult lapte;

Cum alegem pompa bună?

Există câteva aspecte la care e nevoie să ne gândim atunci când alegem o pompă de sân:

  • să imite presiunea negativă creată de copil atunci când suge;
  • cupa conului să se potrivească mamelonului mamei; de multe ori nu se potrivește, iar asta îi poate produce răni sau disconfort mamei;
  • să fie ușor de manevrat și curățat;
  • să fie silențioasă;
  • să fie portabilă;
  • să permită pomparea dublă (se economisește mult timp pompând deodată ambii sâni);
  • să fie electrică pulsatilă – sunt cele mai eficiente.

Pompa de sân – tipuri

Există două tipuri principale de sân:

  • manuală;
  • electrică;

La rândul lor cele electrice pot fi:

  • simple;
  • duble;
  • duble alternative.

Există multe companii producătoare de pompe de sân. Majoritatea pompelor disponibile în magazinele specializate sau farmacii sunt pentru uzul normal, însă există și pompe profesionale, la prețuri mai mari, dar mult mai eficiente. Am văzut de multe ori diferența între cantitatea de lapte ce putea fi scoasă cu o pompă normală (fie ea chiar și electrică, chiar și de la firme de renume) și o pompă profesională.

Se poate întâmpla ca mama să creadă că nu mai are lapte folosind o pompă normală și observând că nu iese foarte mult lapte, însă cu o pompă profesională să aibă mai multă încredere în capacitatea corpului ei de a produce lapte.

Atunci când alegeți pompa de sân e bine să țineți seama și de:

  • frecvența de utilizare (dacă folosiți doar ocazional, o pompă manuală poate fi suficientă, însă la folosire frecventă, pompele electrice sunt mult mai eficiente);
  • timpul de care dispuneți (pompa electrică și mai ales cea dublă vor scoate laptele mult mai repede decât cea manuală);
  • locul folosirii pompei (dacă e la serviciu sau acasă, dacă ai la dispoziție priză sau nu, dacă ai nevoie de baterii);
  • materialul din care e confecționată, preferabil să fie fără bisfenol A (”BPA free” este, de obicei, inscripționat pe ele) și să fie materiale de calitate, rezistente, care fac față și temperaturilor extreme (congelator / apă fiartă);
  • durata de viață și garanția (la cele electrice și profesionale).

De asemenea, interesați-vă în orașul vostru dacă există pompe de închiriat / împrumut.

Dispozitive alternative de hrănire a copilului

Pentru a menține lactația și a evita confuzia sân-tetină, recomandările sunt ca laptele extras să fie dat copilului cu dispozitive alternative de hrănire, nu cu tetina și sticluță.  Dintre acestea amintesc:

  • SNS (Supplemental Nursing System);
  • diverse tipuri de cănițe speciale: soft cup; baby cup; Doidy cup, nifty cup;
  • dar și cănițe normale;
  • softFeeder;
  • lingurița;
  • seringa dozatoare;
  • seringa gradată;

Păstrarea laptelui matern extras

Cel mai bun, din toate punctele de vedere, este laptele matern proaspăt, însă există situații când conservarea laptelui matern este necesară și utilă.

În ce fel de recipiente se poate conserva?

🍶 sticluțe de plastic;
🍶 sticluțe de sticlă (mai bune pentru că nu se distrug factorii imuni);
🍶 recipiente speciale;
🍶 pungi sterile speciale.

Alte reguli de conservare:

🏷️ înainte de utilizare, recipientul se spală și se usucă la aer sau cu un prosop de hârtie;
🏷️ recipientele se etichetează (cu data colectării);
🏷️ se recomandă folosirea de pachete mici (15-60 ml) o dată;
🏷️ recipientul nu se umple până sus pentru că la îngheț, acesta își mărește volumul;
🏷️se așează departe de pereții și fundul congelatorului.

Laptele astfel conservat să încălzește în apă caldă (la 40 grade C și se lasă timp de 20 de minute, dacă sunt, de exemplu, 80 de grade se inactivează proteinele și lipidele) sau, dacă a fost congelat se dezgheață la frigider, pierzându-se astfel mai puține lipide).

Laptele proaspăt poate fi amestecat cu cel conservat, dar doar după răcirea celui proaspăt și să fie închis cu capac, nu cu tetină.

❌ Nu se recongelează ce rămâne!

❌ Nu se încălzește în cuptorul cu microunde (pentru că se distrug anticorpii)!

După dezghețare, laptele poate fi păstrat o oră la temperatura camerei, după care se aruncă.

Mirosul laptelui se schimbă prin congelare, însă, de obicei, copilul nu îl refuză.

angorjarea

Ca în fiecare an, în perioada 1-7 august, se sărbătorește în întreaga lume Săptămâna Internațională a Alăptării.

În acest an, spre deosebire de ceilalți, majoritatea evenimentelor vor fi online, pentru a reduce riscul răspândirii virusului COVID-19.

Primul articol din seria dedicată Săptămânii Alăptării 2020 este o problemă pe care o întâlnesc des la mămicile care mă contactează: angorjarea sânilor (sânii foarte plini, dureroși, de cele mai multe ori, în primele zile după naștere).

Angorjarea sânilor – ce este?

În primele zile de după naștere (de obicei, zilele 3-4 post-partum, dar poate fi și a doua zi sau între zilele 9-14 după naștere) se reglează lactația. Ceea ce poate duce la sâni plini de lapte, uneori dureroși și imposibilitatea copilului de a prinde sânul. Acest fenomen se numește angorjare. Însă angorjarea poate apărea oricând în timpul alăptării sau la înțărcare (dacă este bruscă).

Angorjarea apare atunci când volumul laptelui depășește capacitatea de stocare a alveolei, ceea ce duce la congestie și edem.

Există 2 tipuri de angorjare:

1. Angorjarea fiziologică (normală)

    • poate apărea la până la 85% dintre femei;
    • apare în primele zile după naștere, când se instalează lactația, se face trecerea de la colostru la laptele de tranziție;
    • lipsa acestei angorjări poate însemna (dar nu e obligatoriu un semn) o lactație insuficientă;
    • de obicei, aceasta dispare după 10 zile de la naștere;
    • poate dura o zi sau chiar 9 zile;

Cum recunoaștem acest tip?

  • sânul devine greu, mare, sub presiune;
  • se văd sub piele vasele dilatate de sânge;
  • laptele crește brusc în volum și poate chiar să curgă singur;

angorjarea

2. Angorjarea patologică (cunoscută sub numele de ”furia laptelui”)

  • poate apărea oricând de-a lungul alăptării; (știu că asta nu e o veste prea bună)

Cum recunoaștem furia laptelui?

  • sânul este roșu, lucios, tumefiat, sub tensiune și dureros;
  • mamelonul este plat, iar copilul are dificultăți în a-l prinde;
  • deși sânul este plin de lapte, acesta nu curge;
  • mama are stare febrilă (38 grade C);

De ce poate să apară oricând furia laptelui?

Sunt mai multe cauze care pot duce la umplerea sânilor în această formă:

  • suptul la ore fixe (ați auzit și voi recomandarea ”alăptează la 3 ore” sau ”ține-l 15 minute la un sân”);
  • lipsa suptului frecvent din diverse motive ce pot ține de mamă (este plecată; lucrează în afara casei; o boală etc) sau de copil (este despărțit de mamă; are alte activități care îl distrag; refuză sânul etc);
  • lipsa suptului de noapte (deși majoritatea femeilor se bucură dacă reușesc să prindă o noapte întreagă de somn, e posibil ca dimineața să se trezească cu sânii foarte plini, dacă înainte copilul sugea și noaptea);
  • atașare ineficientă la sân sau supt slab; de obicei, apare la începutul alăptării, când copilul încă nu se atașează foarte bine și ca urmare, nu suge eficient, adoarme repede, nu golește sânul;
  • folosirea suzetei sau tetinei, întrucât mișcarea gurii și maxilarului este total diferită și poate conduce la atașare superficială și ineficientă (în special, în prima lună de viață există riscul apariției ”confuziei sân-tetină” și atunci se recomandă evitarea suzetelor și tetinelor în primele săptămâni; eu recomand – pe cât posibil – evitarea lor completă, dar depinde de mai mulți factori);
  • fluidele în exces administrate mamei intravenos (în special, în timpul travaliului și nașterii, dar pot exista tratamente și ulterior) duc la angorjarea sânilor;
  • înțărcarea bruscă – nu este recomandată nici pentru mamă, nici pentru copil;
  • sânii mai mici se pot angorja mai ușor, întrucât nu au capacitate mare de stocare.

Prevenția

Și totuși ce ar putea face mamele pentru a nu ajunge în această situație? Iată câteva idei, începând chiar de la nașterea bebelușului:

  1. Inițierea alăptării cât mai repede după naștere (preferabil în prima oră – vezi conceptul ”ora magică” în videoul de mai jos).
  2. Statul în aceeași cameră (la maternitate) cu bebelușul după naștere (rooming-in).
  3. Alăptarea frecventă la început (se recomandă de 10-12 ori pe zi), atât ziua, cât și noaptea, la cerere (adică ori de câte ori dorește copilul, fără program de niciun fel), fără limitarea suptului la câteva minute (dar, atenție! asta nu înseamnă nici să stea non-stop la sân sau să ”sugă” câte 2 ore la o masă, pentru că sigur nu are un supt activ, cel mai probabil, doar stă la sân și atunci e necesar să stimulați suptul, să ascultați să înghită, dacă aveți nevoie, apelați la un consultant sau consilier în alăptare).
  4. Atașarea și poziționarea corecte la sân. De multe ori, suptul copilul este ineficient (nu ajunge suficientă cantitate de lapte nici la bebe, dar nu se golește nici sânul,  ducând la angorjare sau pierderea lactației) întrucât nu sunt corecte poziționarea și atașarea. Verificați alinierea ureche – umăr – șold, copilul să fie lipit de mamă (chiar și în poziția culcat), capul bebelușului să fie flexat pe spate, bărbia lui în sân, nasul liber, gura răsfrântă (în special, buza de jos). Dacă aveți dubii, cereți părerea unui consultant/consilier în alăptare.
  5. Trezirea copilului și alăptarea lui când ai senzația că sânul este prea plin. Se poate întâmpla ca acesta să doarmă mai mult și tu să simți deja semnele.
  6. Evitarea folosirii mameloanelor artificiale. Știu că multe dintre femei pleacă încă din maternitate cu acestea, fie că e nevoie, fie că nu. Renunțați treptat la ele și asigurați-vă că aveți atașarea corectă. Dacă sânul doare când prinde copilul, atașarea nu este corectă!
  7. Compresia sânului când copilul face pauză și relaxare când copilul suge activ. Această tehnică îl ajută și să nu doarmă la sân și să reduci riscul angorjării și să preia mai mult lapte și cu un conținut mai ridicat de grăsime.
  8. Evitarea hainelor strâmte, sutienelor mici care să pună presiune pe sâni.

Tratament

Dacă totuși ai ajuns la angorjare iată ce poți face:

    • masajul sânului – vezi videoul de mai jos:

The Basics of Breast Massage and Hand Expression from Maya Bolman on Vimeo.

  • comprese calde sau duș cu apă caldă înainte de supt, presiune inversă pe sfârc sau masaj cu mâna până se înmoaie puțin areola pentru a putea atașa copilul;
    angorjare

    Presiune inversă pe sfârc

  • masajul sânului în timpul suptului pentru a stimularea curgerii;
  • comprese reci sau pungă cu gheață pentru 20 de minute, după supt;
  • analgezice între supturi;
  • aplicarea de frunză de varză proaspătă (poate fi și rece) o dată la 2 ore (pentru 20 de minute) pe perioada angorjării;
  • pus copilul frecvent la sân și încurajat să golească sânul; se evită completarea sau suzeta;
  • se începe cu sânul mai plin;
  • drenaj manual limfatic realizat de kinetoterapeut;
  • acupunctură realizată de un specialist (nu sunt foarte mulți, din păcate, în România).

Dacă este tratată, angorjarea trece, în general, în 24 până la 72 de ore.

Însă dacă nu este tratată se poate ajunge la blocarea canalelor, mastită sau chiar abces.

De aceea, este important să acționați încă de la primele semne, iar dacă nu observați îmbunătățiri, să contactați un consultant / consilier în alăptare.

de-a bușilea
Seria ”Babies” – episodul 3 De-a bușilea (documentar Netflix), am găsit și varianta pe Youtube: 

De ce nu merg copiii români de-a bușilea?

Revin cu cel de-al treilea rezumat. Este un subiect important pentru mine, întrucât, în România, destul de mulți copii (îmi vine să scriu ”majoritatea”, însă neavând vreo sursă oficială nu pot să spun decât ceea ce am văzut eu, deloc reprezentativ statistic la nivel de țară 😀 ) nu trec prin această etapă de dezvoltare: mersul de-a bușilea (sau ”în patru labe” cum îi spunem ”în popor” 😜).
Motivele principale pentru care cred eu (din nou, fără a avea vreun studiu) că la noi, copiii nu mai trec prin etapa aceasta ar fi:
– faptul că cei din jur au tendința să îi ”ajute” pe copii, ducându-i de mâini;
– mitul că ”dacă merg de-a bușilea încep să meargă mai târziu în picioare”;
– presiunea celorlalți de-a merge cât mai repede;
– ești considerat un părinte ”neimplicat” dacă nu îți ”ajuți” copilul;
– comparațiile ”copilul vecinului merge de la 8 luni”; și sigur mai sunt și altele, dar acestea îmi vin acum în minte.
Să trecem acum la ceea ce putem urmări în cel de-al treilea episod. Ca și în primele 2, câte 3 studii diferite realizate la universități prestigioase din lume.

Studiu 1

Primul studiu, coordonat de Marianne Barbu-Roth – cercetător la Universitatea din Paris, analizează mișcarea nou-născuților și demonstrează că aceștia au capacitatea de a se târî încă din primele momente de după naștere și că aceste mișcări sunt controlate de creier, nu sunt doar reflexe care se pierd pentru a reveni câteva luni mai târziu.
S-a pornit de la cățărarea pe care o fac nou-născuții puși pe pielea mamei imediat după naștere (skin-to-skin) și de la mișcarea pe care un nou-născut o face în apă (identică cu cea de târâre). Pentru a demonstra legătura dintre creier și aceste mișcări, au făcut două experimente:
– la început au ținut nou-născuții în aer deasupra unei suprafețe plane albă, cu puncte negre care se mișcau, ceea ce le crea nou-născuților senzația de mișcare; în momentul în care creierul lor recepționa mișcarea, începeau să ”înoate” în aer;
– a doua fază a cercetării a constat din construirea unui miniskateboard pe care erau puși nou-născuții pentru a le sprijini capul (întrucât capul este prea greu la început pentru a putea să se miște liberi) și, în mod uimitor, aceștia se deplasau singuri!
de-a bușilea

Marianne Barbu-Roth și miniskateboard-ul pentru nou-născuți

Studiu 2

Al doilea studiu, realizat de Michelle Lampl, de la Universitatea Emery din Atlanta, Georgia, a demonstrat că graficele de creștere ce par a fi într-o creștere continuă, sunt, de fapt, compuse din zile în care bebelușii cresc (chiar și până la 1.65 cm în 24 de ore) și zile în care stagnează (între 2 și 28 de zile de stagnare).
Michelle Lampl a efectuat măsurători zilnice pe 30 de bebeluși, urmărind, în același timp și legătura dintre comportamentele zilnice (tantrumuri, apetit crescut, agitație) și perioadele de creștere.
Este interesant faptul că un bebeluș se poate trezi a doua zi cu aproape 2 cm mai mult decât cu o seară înainte și practic este nevoit să-și reconfigureze toate mișcările. Fiecare bebeluș crește în ritmul său propriu, iar perioadele de creștere sunt însoțite și de modificări ale comportamentelor. Așadar, dragi părinți, nu vă panicați atunci când bebelușii au și zile mai grele. Cel mai probabil, doar cresc mult.

Studiu 3

Al treilea studiu, coordonat de Karen Adolph, de la Universitatea din New York a vizat determinarea modului în care își folosesc bebelușii intuiția pentru a-și ghida mișcările și a se adapta la situații noi. În acest sens, s-a creat o pistă înclinată ajustabilă, care se putea înclina până la 90 de grade.
Bebeluși care mergeau deja de-a bușilea au fost puși să străbată această pistă, la diferite grade de înclinare, până la 90 de grade. Au fost testați bebeluși care erau începători în mersul de-a bușilea, intermediari și avansați.
S-a constatat că cei începători nu reușeau să-și dea seama când sarcina le depășea abilitățile, cei intermediari doar parțial, în timp ce avansații erau capabili să-și adapteze mișcările și strategiile încât să reușească îndeplinirea sarcinii. Concluzia lor a fost că e nevoie de aproximativ 20 de săptămâni de practică în mersul de-a bușilea pentru a ajunge să-și adapteze perfect strategiile.
O altă concluzie interesantă a acestui al treilea studiu a fost că această etapă în dezvoltare, mersul de-a bușilea e importantă pentru că acum copilul învață ce poate face corpul său, despre mediul înconjurător și cum să se adapteze la schimbări. E important să se târască pe suprafețe diferite pentru a deveni cât mai flexibili în mișcări și gândire, ceea ce îi va ajute toată viața să se descurce cu situațiile noi ce apar mereu.
de-a bușilea

Karen Adolph și pista înclinată ajustabilă

Totuși, mai menționează prof. Karen Adolph, această etapă nu este obligatorie. Sunt copii care sar direct la alte forme de mișcare. Însă e important să îi lăsăm să își găsească singuri soluțiile și modul cel mai potrivit lor de dezvoltare. Asta înseamnă să nu îi ducem de mâini, să nu îi punem în ”școala de mers”.
Finalul este minunat: RELAXAȚI-VĂ ȚI BUCURAȚI-VĂ DE RITMUL DE DEZVOLTARE UNIC AL FIECĂRUI COPIL. 

Products

Meniu