Pe lângă tot ce ține de copil și schimbările fizice și emoționale prin care trece o proaspătă mămică, de cele mai multe ori, se confruntă și cu toate sfaturile și părerile celorlalți.
Acestea din urmă sunt aproape inevitabile. Poți să scapi de ele doar dacă te știe lumea ”rea” sau ”a dracului” (și nu îndrăznesc să-ți spună în față nimic) sau te izolezi (și atunci nu ai contact cu ele).
Sfaturile încep încă de când ți se vede burtica și realizează oamenii că ești însărcinată. Le recomand, cu fiecare ocazie, viitoarelor mămici să îi oprească pe cei care vor să le spună povești de groază despre nașteri. ”Mulțumesc de intenție, dar îmi spuneți după ce nasc.” Chiar nu ai nevoie atunci să-ți umpli mintea (mai ales subconștientul) cu astfel de lucruri și frici.
Fiecare om are o părere și o perspectivă. Și i-o respectăm. Dar asta nu înseamnă că trebuie să faci după cum spune acel om. Cu atât mai mult, cu cât vin mai mulți oameni, fiecare cu părerea lui, de multe ori contrazicându-se.
Specialiștii și prospăta mămică
Sunt anumiți oameni ale căror păreri contează mai mult. Cel mai mult ar putea să cântărească pentru tine sfaturile specialiștilor în domeniul respectiv. Adică, un pediatru dacă este vorba despre ceva legat de dezvoltarea fizică a copilului sau o boală, un consultant în alăptare dacă vorbim de alăptat (și uneori medicul de familie sau pediatrul nu au pregătire în ce privește alăptarea și pot să îți dea informații greșite), un neurolog dacă vorbim de dezvoltarea cognitivă.
Partenerul și prospăta mămică
Mai contează mult sprijinul și părerile partenerului de viață. Din simplul motiv că ești zi de zi cu el. Ce poți să faci aici pentru a-l avea ca aliat: ia-l cu tine la cursurile de pregătire pentru naștere sau la cursul de puericultură; dă-i să citească articole sau cărți cu care rezonezi (dar ai grijă să fie în acord și cu el, adică nu îi da ceva foarte spiritual dacă știi că el este foarte cerebral și are nevoie de informații logice).; trimite-i videouri în care sunt descrise aspectele în care crezi. Pregătește-l dinainte, astfel încât să te susțină.
Și atunci poate să preia el o parte din sfaturi și păreri și să te scutească pe tine. 🙂
Pentru noi a făcut foarte mare diferență faptul că soțul meu a venit cu mine la cursul prenatal. La un moment dat, le explica unor viitoare mămici despre alăptarea la cerere și atașarea corectă 😀 Oricum pentru mine el a fost principalul susținător în primele zile, nu tocmai ușoare, cu bebe acasă.
Image by Karolina Grabowska from Pixabay
Părinți / socri și prospăta mămică
Dacă locuiești în aceeași casă sau foarte aproape de părinți sau socri e necesar să îi pregătești și pe ei. Ei, aici e posibil să ai ceva provocări. Ei au trăit altfel de vremuri. Știința a evoluat foarte mult de atunci și la fel informațiile pe care le avem despre creșterea copiilor. Ei au învățat într-un fel și se mândresc cu faptul că ne-au crescut bine. Nu contestăm asta. Totuși unele informații s-au dovedit în timp a nu fi cele mai corecte.
Un exemplu clasic e legat de alăptare. Pe vremea când eram noi mici, mamele noastre aveau concediu de 3 luni după nașterea noastră. Apoi se întorceau la serviciu. Alăptarea era de foarte scurtă durată sau deloc. Se alăpta la program: la 3 ore, se dădea ceai, mamele erau sfătuite să nu-și țină prea mult copiii în brațe ”că se învață”. Și atunci asta veți auzi de la ele. Pentru că asta au trăit.
Dar vei constata repede că instinctul tău matern îți spune cu totul altceva. Cum să îi dai să sugă la 3 ore dacă lui îi e foame iar după 2 ore? Nu te lasă sufletul să nu îi dai. Sau când e la puseu (despre care nu se știa pe vremea părinților noștri) și stă non-stop la sân, ce să faci? Să îl lași să se agite și să plângă?
Când plânge, să nu îl iei în brațe, deși toată ființa ta îți strigă să faci asta?
Nu o să poți.
Dar o să fii bulversată. Nu o să știi ce să mai crezi. Dacă sunt mulți care îți spun că laptele tău e prea gras / prea slab sau pur și simplu copilul nu are cum să se sature cu el și de asta plânge sau e agitat, cel mai probabil o să ajungi să te întrebi și tu dacă chiar ai lapte sau e ok.
De aceea, partenerul tău ca aliat e varianta cea mai sigură de a avea o primă perioadă mai liniștită. Dacă măcar el te susține, îți va fi mult mai ușor să faci față tuturor.
Alții și prospăta mămică
Ce zic alții e treaba lor. Lasă-i să zică. Cu ce te afectează ce îți zice vecina de 80 de ani de la parter? Sau un nene care te vede în parc? Nu lăsa să te afecteze ce îți spun ei. Tu știi care sunt principiile și valorile tale. Tu știi cum să îți crești copilul după acestea.
Ce poți să faci ca proaspătă mămică să le închizi gura?
Nu prea multe. Pentru că e gura lor. Nu a ta. Nu prea ai cum să controlezi ce face un alt om. Dar poți să controlezi cum reacționezi tu la ce face altcineva.
Poți să asculți și să le spui politicos că le mulțumești pentru grijă și atât. Tu faci cum știi și simți tu. Nu e cazul să dai mai multe explicații sau să te iei în discuții. De multe ori, îți răcești gura de pomană.
Sau poți să le spui foarte franc că le mulțumești pentru grijă, ei și-au crescut copiii cum au considerat și tu faci același lucru.
Eu am mai primit sfaturi și de la persoane care nici nu aveau copii, nici experiență cu ei, nu erau nici specialiști în domeniul respectiv. Și atunci le-am spus pur și simplu că ei vor face cum vor ei cu copiii lor, iar eu fac cum știu și pot.
Image by engin akyurt from Pixabay
E posibil să greșești în anumite aspecte? E imposibil să nu greșești. Dar fiecare dintre noi facem ce știm și putem mai bine în acel moment. Că peste câțiva ani vom descoperi alte metode și alte modalități de abordare. Super! Nu e nici o problemă. Tu fă în fiecare moment ce simți că e mai bine pentru copilul tău și pentru tine. Instinctul tău e cel mai puternic.
Fiecare om e diferit. Fiecare copil e unic. Nu există metode general valabile. Există doar principii. Stabilește-ți principiile și valorile fundamentale. De fapt, ideal ar fi să le stabilești pe cele ale familiei voastre. Dar dincolo de ele, fii foarte flexibilă. Pentru că creșterea unui copil este provocatoare și plină de neprevăzut.
Înainte să am copii, am zis că nu o să fac sau o să fac o grămadă de lucruri. Și, ce să vezi, a fost exact pe dos. Am învățat să mă adaptez. Să fiu flexibilă. După ce a apărut al doilea copil, tot ceea ce credeam că știu despre creșterea copiilor s-a dovedit că nu avea legătură cu ea 🙂 Așa că ne-am adaptat din nou. Când crezi că te-ai prins cum funcționează, ei trec la o nouă etapă și o iei de la capăt.
”Părințeala” ca adaptare
”Părințeala” (știu că nu e chiar un cuvânt, dar nu sună chiar așa rău 🙂 ) e o adaptare continuă. Și o creștere continuă pentru ei și pentru noi.
Iar cei din jur vor avea mereu păreri și sfaturi. Cu unele vom rezona. Cu altele ba. Nu e nici o problemă. În timp, ajungem să nu le mai punem la suflet pe cele cu care nu rezonăm. Dă-le pur și simplu ”ignore”. Nu te mai consuma cu ele. Acceptă că suntem diferiți și e perfect în regulă așa.
Gândește-te că persoana respectivă e bine intenționată. Și nu vrea să te scoată pe tine din minți (chiar dacă reușește sau uneori pare că o face intenționat). Dar atât știe ea.
Și mai e ceva ce poți face: să te abții tu din a da sfaturi necerute sau din a insista cu anumite aspecte. Eu eram la început foarte insistentă cu alăptarea. Până când am înțeles că dacă un om nu e pregătit pentru o anumită informație, nu o va auzi chiar dacă i-o zici de o mie de ori.
Abține-te și din a judeca părinții care iau altfel de decizii decât tine. Și atunci vei vedea că, în timp, vei experimenta tot mai puțin oameni care să îți dea sfaturi sau să te judece pe tine.
Tu cum faci față asaltului celor din jur?
#provocarea100Seth #ziua72
