Constipația în sarcină – 9 modalități naturale de ameliorare

#provocarea100SethSarcina

Constipația este o stare destul de des întâlnită în sarcină. Îți propun 9 modalități naturale de a ameliora și scăpa de ea:

  1. Mișcarea pentru stimularea musculaturii interne (mers pe jos, pilates, aerobic, yoga – atenție să fie adaptate pentru sarcină).
  2. Dietă echilibrată, bogată în fibre, cu fructe și legume crude, cereale integrale.
  3. Începe ziua cu fibre – cereale integrale sau tărâțe cu iaurt sau lapte degresat; poți folosi inclusiv psyllium.
  4. Mănâncă fructe ”ridate” 🙂 prune uscate și stafide.
  5. Bea cel puțin 8 pahare de apă (de 200 ml) pe zi.
  6. Poți bea și apă călduță cu lămâie (este un laxativ natural).
  7. Consumă polen (o linguriță pe zi, dimineața) și miere.
  8. Limitează băuturile cu cafeină (cafea, sucuri), care nu fac decât să elimine lichidele din corpul tău.
  9. Probioticele pentru facilitarea tractului intestinal; dintre probioticele naturale se pot aminti: murăturile, borșul, iaurtul cu culturi de bifidus.

Constipația duce la multe alte probleme în organism, până chiar la intoxicare, întrucât menține toxinele în organism, în loc să le evacueze.

Din punct de vedere emoțional, întrucât toate manifestările noastre fizice sunt strâns legate și de partea emoțională, constipația indică:

  • existența unei voințe puternice de a controla evenimentele din viață, rezultată din nesiguranță și incertitudini;
  • o persoană foarte nesigură, care are nevoie de aprobarea celorlalți;
  • e posibil să fie obsedată de detalii, are nevoie să verifice tot de mai multe ori;
  • poate să vrea să rețină o persoană, situație, trecutul;
  • îi este teamă că va fi judecată, criticată.

Vezi dacă rezonezi cu vreuna dintre variantele de mai sus. Ideea este ca astfel să conștientizezi emoțiile din spatele efectului fizic, ceea ce va duce deja la o îmbunătățire a situației. Pentru mai multe detalii despre cauzele emoționale ale bolilor, îți recomand cartea Marele Dicționar al Bolilor și Afecțiunilor – Cauzele subtile ale îmbolnăvirii – Jacques Martel.

#provocarea100Seth #ziua14

Citește în continuare

2 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ina Lupu pe social media
Instagram
YouTube
Meniu