Pfff…
Noi, femeile, trecem tot felul de transformări. Fizice, emoționale, spirituale. De toate felurile. În timpul sarcinii și după naștere, corpul nostru se metamorfozează. Aducem pe lume o nouă viață!
Corpul nostru susține o nouă viață timp de 9 luni, o hrănește, o ajută să se dezvolte, îi oferă tot ce are nevoie (chiar luând din rezervele noastre dacă este cazul).
Dar, de multe ori, asta lasă urme. La unele femei mai vizibile, la altele mai puțin.
Provocarea
Pentru noi e o mare provocare să ne acceptăm și iubim corpul așa cum e, chiar și fără să trecem prin aceste schimbări. De ce? Pentru că societatea ne prezintă anumite tipare ca fiind acceptabile. Pentru că mintea noastră are un ideal în care încearcă să ne încadreze. Pentru că oricum ne vedem uneori diferit de cum suntem în realitate. Dar, de fapt, cum ne vedem noi contează. Poate să îți zică oricine că arăți foarte bine, dacă tu nu te simți așa.
Până la 24 de ani aveam 48-50 de kg. După standardele celorlalți eram cam slabă. Mie îmi plăcea cum eram. Mă simțeam bine în pielea mea.
Apoi, am ajuns la 52-54 kg. Deja în ochii celorlalți arătam mai bine 🙂 Încă arătam bine și în ochii mei.
Cam pe acolo mă învârteam când am rămas prima dată însărcinată. Auzisem în sarcină că durează 9 luni să devii mamă și încă 9 luni să redevii femeie. Adică să își revină corpul total. Eu speram să îmi revin mai repede. Am slăbit destul de repede mare parte din kg, dar mai erau câteva în plus, pe care probabil doar eu le simțeam/vedeam. La 9 luni ale lui Alex aveam numărul de kg dinainte de sarcină. Eram încântată.
Două sarcini
Apoi am rămas iar însărcinată și am pus 20+ kg. Din momentul în care cântarul mi-a arătat 20 kg peste nu l-am mai frecventat 🙂 Deci nu știu exact exact cât am pus cu Ema. Cert a fost că mi-a luat mai mult de 9 luni să revin la kg dinainte de sarcină. De fapt, eram undeva pe la 54-56 kg. Mă simțeam ok, deși aveam deja haine din liceu care nu îmi mai erau bune :)) (Știu, pare un pic absurd, dar eram fericită că aveam o fustă de blugi din liceu care îmi fusese bună mulți ani 🙂 )
Apoi, după ce m-am întors la serviciu am pus in 3 luni 6 kg în plus. Mă simțeam uriașă. Eram foarte nemulțumită de felul în care arătam. Le pusesem cam peste tot, dar mai ales pe abdomen, coapse, picioare și brațe. Nu înțelegeam de ce le-am pus. Nu mi se părea că făcusem ceva diferit. În afară de faptul că luam masa cam la aceeași oră, la prânz. Dar era mult emoțional.
Nu știam exact cum să reacționez. Ce să fac? Nu făcusem în viața mea dietă. Nu mă abținusem de la nimic până atunci. Mișcare făceam, dar nu în mod organizat neapărat.
Cert e că de vara trecută nu am mai reușit să scap de aceste 6 kg. Scad 2-3 kg, le pun la loc. Și e foarte frustrant.
Ce te-ai îngrășat!
Dar, cel mai frustrant e când mă vede lumea și mă întreabă dacă sunt din nou însărcinată sau îmi spun, pur și simplu, ”Oai, ce te-ai îngrășat!”
Pe lângă faptul că mă simt eu aiurea și nu-mi place de mine, să îmi mai spună și altcineva e exact ce am nevoie!
Serios! Este vreo femeie căreia să îi placă să îi spui că s-a îngrășat? (cu excepția celor foarte foarte slabe, care asta își doresc – dar nu e cazul meu).
De ce ai vrea să îi spui așa ceva unei femei? Cu ce o ajuți? Să conștientizeze că s-a îngrășat? Crede-mă: știe! Vede! Nu îi place, dar nici nu e întotdeauna ușor să schimbi situația.
Da, soluții sunt: diete (cu tonele, de nici nu știi pe care să o alegi), mișcare, pastile și alte chestii de slăbit. Dar nu funcționează la fel pentru toată lumea.
Eu eram sigură înainte că oricine își poate reveni exact la fel după sarcină dacă își dorește. Dar, așa cum se spulberă pe rând toate ”convingerile”mele foarte solide și aceasta tocmai s-a dus. Vorba ”niciodată să nu spui niciodată” e tot mai actuală. 🙂
Ce am învățat din această experiență?
- Oricum nu ziceam nici înainte, dar acum nu o să mai zic nici în gând măcar despre cineva că s-a îngrășat.
- Nu o să mai judec oamenii cu kg în plus.
- O să fiu mai empatică cu persoanele care se plâng că au kg în plus (chiar dacă pentru noi nu pare neapărat, dacă ea consideră că le are, pentru ea aceea e realitatea).
- Acceptarea și iubirea propriului corp nu e atât de ușor de făcut când ai kg în plus / minus. Eu reînvăț să îmi accept și iubesc corpul. Lucrez pe partea asta.
- Cauzele îngrășării sunt, de multe ori, emoționale. La mine știu exact ce e. Și, deși lucrez cu ele, încă nu le-am eliminat complet. De fapt, probabil aveam nevoie de această lecție.
- Femeile au nevoie de sprijin pe partea asta.
- Situația asta m-a afectat mai tare decât credeam sau mi-am dat voie să cred. Am fost în negare câteva luni.
Ce slabă ești!
Zilele trecute mi-a zis o prietenă că pe ea o deranjează tare că îi spune lumea că e foarte slabă. Și apoi am citit pe un grup de mămici care au aceeași problemă: le zicea lumea că sunt prea slabe.
Ceea ce vreau să zic este:
Nu le mai ziceți femeilor nici că s-au îngrășat, nici că au slăbit prea mult. Dacă știți că e o persoană care s-a chinuit să slăbească și a reușit, atunci da, spuneți-i asta. E o încurajare. Dar, altfel, vă rog eu, găsiți alte complimente pe care să i le faceți, alte subiecte de discuție. E nasol! Credeți-mă!
E nasol și să-ți zică cineva că ai cearcăne, când tu nu mai știi de când nu ai dormit mai multe de câteva ore legate.
E nasol și să-ți zică cineva ce obosită arăți!
Știm asta! Avem și noi oglindă!
Stop ”complimentelor”!
Vă rog nu ne mai faceți astfel de „complimente”. Chiar nu ne ajută cu nimic. Dimpotrivă! Sunt deranjante!
Dacă arătăm ca naiba, complimentați-ne pentru cât de drăgălaș e copilul 🙂 Serios! Ne vom simți mult mai bine! Deși, sunt sigură că oricât de rău am putea arăta în câte o zi, puteți găsi un compliment care să ne facă ne simțim mai bine!
În numele mămicilor cu care vă veți întâlni, vă mulțumesc! 🙂
#provocarea100Seth #ziua33
