Accept provocarea 100 Seth

#provocarea100Seth

Ideea

Zilele trecute, Paul Melinte, mi-a recomandat să îl ascult sau să citesc zilnic ceva din Seth Godin. Și pentru că auzisem de Seth Godin, dar nu știam prea multe despre el, exact asta am început să fac. Așa că, ieri am ascultat acest video și m-am hotărât că accept provocarea lui de a scris nimim 100 de zile, în fiecare zi pe blog.

 

Zicea Seth că nu poți spune că ești un scriitor prost, până când nu ai cel puțin 50000 de cuvinte prost scrise. Și probabil are dreptate. Așa că vreau să văd dacă sunt sau nu un scriitor prost. 🙂

Primul articol

Acesta este primul articol din seria #provocarea100Seth. Habar n-am ce o să scriu în fiecare zi, dar sunt convinsă că după ce încep, lucrurile vor începe să curgă și ele. Și am observat că pentru mine funcționează mecanismul de presiune socială până când se formează obiceiul. La fel a fost și cu Minutul de informație. Ca să nu mai amân lucrurile, pentru că reminescențele perfecționismului meu nu mă lăsau să fac așa orice video, am înregistrat seara, cu camera și microfonul laptopului că de a doua zi voi începe seria.

A doua zi aș fi dat-o la întors, pentru că nu reușeam să fac microfonul să meargă; nu știam exact cum să setez camera foto; nu aveam program de editare; apoi am făcut rost, dar nu știam să îl folosesc. Oricum, în acea zi am reușit totuși să public primul video din serie. Așa cum era. Pentru mine a fost un mare pas. Pentru că aveam mereu tendința să amân până când lucrurile aveau să fie perfecte, ceea ce evident nu avea cum să se întâmple. Și ajungeam să renunț cu totul la idei foarte bune.

Mai era și varianta în care nici măcar nu încercam ceva din frica de a nu face lucrurile suficient de bine. Suficient de bine după standardele mele idealiste, evident. Am conștientizat mai bine asta când băiețelul meu a început să refuze să încerce diverse pentru că nu îi ieșeau din prima. Ce surpriză! Exact așa făceam și eu! Și atunci am decis să fac lucrurile diferit. Dacă nu pentru mine, măcar pentru el, deoarece ei fac ce facem noi, părinții, nu ceea ce le zicem.

Perfecționism și (auto)critică

Lucrez de câțiva ani pe eliminarea acestui perfecționism, despre care credeam că îmi aduce beneficii; dar care, de fapt, mă împiedica să extind zona mea de confort și să fac activitățile care mă pasionează. Iar atunci când faci ceva cu pasiune și nu doar cu conștiinciozitate, se simte. Făceam lucrurile bine și înainte, dar acum simt că le fac cu sufletul, nu doar cu mintea.

Critică și perfecționistă. Așa eram cu mine și cu ceilalți. Acum învăț să fiu blândă și adaptabilă cu mine și cu ceilalți. Și e mult mai bine! Lucrurile încep să se miște.

Am avut parte de oameni faini care au apărut la momentul potrivit:

  • copiii noștri – care îmi sunt cei mai buni profesori și oglinzi!
  • soțul meu – care mă susține și mă provoacă în același timp!
  • Florin Alexandru – de la care învăț foarte mult și care mă provoacă mereu să am mai multă încredere în mine. De fapt, cred că, de multe ori, el avea mai multă încredere decât mine. Nu știu ce vede el în mine și eu încă nu, dar cumva a reușit să îmi transmită că e mai mult acolo decât știu. Așa că un mare mulțumesc!
  • Anamaria – sora mea de suflet, care e mereu acolo și e cel mai mare susținător al meu!
  • Cristi – care face minuni pe partea tehnică și fără de care nu știu ce m-aș face!
  • și toți oamenii din viața mea, întrucât fiecare contribuie puțin la ceea ce devin zi de zi; atât cei pe care îi iubesc, cât și cei care mă provoacă să văd părți din mine pe care aș vrea să le ignor.

 

Cum stai tu cu perfecționismul și extinderea zonei tale de confort?

#provocarea100Seth #ziua1

Citește în continuare

65 de comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ina Lupu pe social media
Instagram
YouTube
Meniu