10 Modalități de optimizare a hormonilor la naștere

Naștere#provocarea100SethFemeiePost-partum

Subiectul hormonilor la naștere m-a fascinat încă de la primul contact cu el. Mi se pare extraordinar cât de perfect, organizat și bine corelați sunt hormonii din corpul mamei în travaliu, naștere și post-partum. Dacă le dăm voie să se manifeste așa cum au fost concepuți. Marea provocare în sistemul actual de nașteri este intervenția. Aproape orice intervenție asupra nașterii duce la modificări ale acestui fin dans al hormonilor.

Ei se pot manifesta plenar doar când nașterea e lăsată să decurgă în mod normal, fără intervenția umană. Omul a reușit să reproducă hormonii naturali produși de creier, dar sunt sintetici și nerecunoscuți de corp. Prin urmare, nu se mai poate păstra echilibrul și jocul lor.

Cocktailul hormonal

Hormonii dragostei sunt conținuți în corpul mamei în timpul nașterii. Acești hormoni sunt numiți și hormonii dragostei, ai transcendenței, ai plăcerii, excitării și ai iubirii materne care circulă în corpurile tuturor mamiferelor, inclusiv ale noastre.

Este foarte interesant faptul că hormonii implicați la naștere sunt aceeași cu cei implicați în timpul unui orgasm. Prin urmare, din acest punct de vedere, nașterea este cel mai mare orgasm al femeii. 🙂 Parcă sună mai bine, nu? 🙂

O instrumentare optimă a acestui cocktail hormonal care se activează la naștere, conferă mamei plăcere, ușurința și siguranța atât ei cât și copilașului care se naște. În același timp însă, dacă se interferează cu acest proces natural și firesc, această circulație delicată a hormonilor se întrerupe și va face ca nașterea să fie mai dificilă și dureroasă și, cu siguranță, mai puțin sigură.

Hormonii implicați la naștere

Toți acești hormoni sunt produși de către sistemul limbic sau creierul emoțional, care se află în mijlocul creierului nostru. Pentru ca acești hormoni să se producă este nevoie ca mintea rațională sau neocortexul să iasă din utilizare.

Este nevoie deci să i se asigure mamei care naște, un cadru intim în care ea să poată pierde controlul și să se manifeste instinctiv și natural pentru a putea intra automat în acea stare firească și naturală de transă în timpul nașterii. Este, dacă vrei, aceeași nevoie de intimitate pe care o ai și în timpul actului amoros. Ai putea să te simți în largul tău făcând dragoste într-o sală plină de lumini puternice îndreptate spre tine, de aparate medicale și oameni care te monitorizează în continuu?

Estrogenul și progesteronul:

Sunt hormonii care apar deja de la începutul sarcinii pentru a pregăti terenul pentru acceptarea sarcinii și pentru a regla restul sistemelor hormonale din corpul mamei, care să nu respingă sarcina proaspăt instalată. Despre acești hormoni se crede că au rolul de a porni un debut de travaliu. Și tot ei se pare că activează niște anestezii naturale în creier și în coloana vertebrală a mamei, pregătind-o de naștere.

Oxitocina endogenă:

Este hormonul dragostei, al calmului și conexiunii între mama și nou născut. Contribuie

  • la provocarea contracțiilor,
  • la senzația de a împinge în faza expulziei,
  • la refluxul de ejecție a fătului la naștere,
  • la coborârea și ejecția laptelui matern,
  • la sentimente materne de dragoste și grijă față de bebeluș.

Totodată oxitocina este cel mai puternic utero tonic după naștere (ajută uterul să revină la forma inițială după naștere).

Endorfinele sau beta-endorfinele:

Sunt hormoni de 200 de ori mai puternici decât morfina. În travaliu, ele creează acea stare de transă, de ușoară amnezie, de absență caracteristică a femeii care naște și este foarte concentrată pe naștere și nu pe ce se întâmplă în jurul ei.

Catecolaminele (adrenalina, noradrenalina, cortizonul și alți hormoni ai stresului):

Apar doar atunci când există frică, teamă, supărare, iar femeia se simte amenințată și în pericol. Aceștia sunt hormoni care ne propulsează în reacția automată de luptă, fugă, încremenire. Catecolaminele elimină orice urmă de endorfine sau oxitocină din corp, ele nu pot conviețui. De aceea, e necesar să eliminăm factorii de stres din timpul travaliului, altfel acesta se va bloca, întrucât nu va mai produce oxitocină – contracții.

Însă sunt utile în faza de expulzie, când adrenalina îi dă mamei impulsul de care are nevoie.

Prolactina:

Pregătește corpul femeii pentru alăptare, este hormonul cuibăririi, ajută la producerea lactației și are efect calmant asupra mamei. Se activează imediat după naștere și pe toată perioada alăptării.

10 Modalități de optimizare a hormonilor la naștere

Există câteva modalități prin care putem ajuta ca acești hormoni să fie secretați în mod optim în timpul nașterii. Acestea sunt:

1.    Exerciții fizice în timpul sarcinii

Nivelele de endorfine cresc în timpul sarcinii și ating valori maxime aproape de momentul instalării spontane a travaliului. Femeile care fac exerciții fizice regulate pe parcursul sarcinii au nivele chiar mai mari de endorfine și travalii mai scurte și mai puțin dureroase. Cercetările indică și faptul că exercițiul fizic regulat scade riscul de operație de cezariană.

Mișcarea în sarcină

2.    Alegeți un furnizor de servicii de sănătate care vă sporește gradul de încredere

Testele prenatale, accentul pe riscuri și pericole și controalele prenatale superficiale pot crește nivelele de stres ale gravidei. Furnizorul de servicii de sănătate (în principiu, medicul) ar trebui să vă atenueze motivele de îngrijorare, să vă răspundă la întrebări și să vă sporească încrederea în capacitatea de a susține sarcina și a naște copilul. De asemenea, în timpul travaliului, dar și al nașterii, acesta trebuie să vă ofere suport și încurajare pentru a vă menține scăzut nivelul de stres (și nivelele de catecolamine).

3.    Lăsați travaliul să înceapă de la sine

Atât dumneavoastră, cât și copilul veți avea numărul optim de receptori de care au nevoie hormonii nașterii pentru a vă facilita cât mai bine travaliul și nașterea, dacă travaliul începe de la sine. Creșterile nivelului de catecolamine fetale în ultimele săptămâni și zile de sarcină vor pregăti plămânii bebelușului să respire după naștere. În studiile pe animale, un aflux de oxitocină maternă, în ultimele 24 de ore înainte de instalarea spontană a travaliului este transferat puiului prin placentă și protejează creierul puiului împotriva nivelelor scăzute de oxigen în travaliu.

4.    Apelați la o doula

Dacă nașteți la spital, o doula poate veni acasă la dumneavoastră la începutul travaliului, oferindu-vă suport și încurajare să rămâneți acasă (unde veți fi mai mult ca sigur mai relaxată) până când travaliul este activ. La domiciliu, în centrele de nașteri și în spitale, prezența unei doula reduce nivelul catecolaminelor, care pot încetini travaliul. Doulele sunt și experte în strategii non-farmacologice de management al durerii care favorizează eliberarea de endorfine.

5.    Practicați strategii de relaxare

Toată lumea are parte de o doză de stres în viață. Un nivel scăzut sau ocazional moderat de stres este denumit ”stres pozitiv”, considerat normal și sănătos. Totuși, nivele de stres îndelungate sau severe au legătură cu nașterea prematură, creșterea deficientă a copilului și copii născuți cu capul mic. Yoga și strategiile de relaxare predate la cursurile prenatale precum imagistica dirijată, relaxarea progresivă a mușchilor și masajul pot reduce nivelele ridicate de stres.

Poți descărca relaxarea pe care ți-o propun eu de aici.

6.    Evitați oxitocina artificială (Pitocin)

Oxitocina naturală este eliberată atât în creier (producând o ”reacție de calm și conexiune”), cât și în uter (producând contracțiile în travaliu). Oxitocina sintetică poate cauza contracții, însă nu pătrunde în creier pentru a produce reacția de ”calm și conexiune”. Oxitocina sintetică administrată ore în șir poate umple receptorii de oxitocină și stopa producția de oxitocină naturală. Se poate elimina astfel afluxul de oxitocină, care apare spre finalul travaliului (cunoscut drept Reflexul Ferguson) și favorizează efortul de împingere și nașterea copilului. Prea multă oxitocină sintetică poate crește riscul de hemoragie post-partum.

7.    Nașteți într-un loc în care vă simțiți ferită, în siguranță și nederanjată

Este normală creșterea treptată a nivelului de catecolamine în timpul travaliului, valoarea maximă fiind atinsă în faza de împingere a travaliului. Într-o naștere neperturbată, femeile pot simți un aflux puternic de catecolamine (denumit reflex de ejecție fetală) în timpul împingerii, care le ajută să își nască bebelușii mai repede. Totuși, dacă nivelele de catecolamine sunt prea ridicate și cresc prea rapid, nivelele de oxitocină vor scădea, iar travaliul poate încetini sau se poate chiar opri. De aceea, e important să vă creați un mediu în care să vă simțiți în siguranță.

8.    Săriți peste (sau întârziați) epidurala

Analgezia epidurală scade nivelele de oxitocină, care cauzează contracții în travaliu și de endorfine, care diminuează durerea și stresul. De asemenea, epiduralele scad nivelele post-partum de prolactină, care facilitează alăptarea. Învățați și practicați strategii non-farmaceutice de management al durerii.

Cele mai multe dintre aceste tehnici, precum băile sau dușurile calde, schimbări de poziție și mișcări ritmice, precum și masajul sunt considerate factori de creștere a nivelelor de endorfine. Dacă nu este nevoie de epidurală, solicitați contact imediat și neîntrerupt piele pe piele pentru a intensifica eliberarea hormonilor nașterii care favorizează conexiunea, alăptarea și activitățile materne.

9.    Nașteți vaginal

Operație de cezariană perturbă hormonii nașterii în mai multe moduri semnificative. Totuși, o cezariană efectuată după începerea travaliului de la sine are mai puține efecte negative asupra fiziologiei hormonale. Dacă știți în prealabil că veți avea nevoie de o cezariană din rațiuni medicale, solicitați efectuarea acesteia după ce travaliul începe de la sine. Solicitați contactul piele pe piele imediat și neîntrerupt după naștere pentru a intensifica eliberarea hormonilor nașterii care favorizează conexiunea, alăptarea și activitățile materne.

10. Mențineți contactul piele pe piele

Contactul piele pe piele imediat și neîntrerupt cu bebelușul dumneavoastră cauzează o creștere maxima a nivelului de oxitocină maternă ce reduce riscul de hemoragie post-partum și favorizează conexiunea mamă-sugar. Acest contact cauzează și o creștere maximă a nivelului de prolactină maternă, care, la rândul său, crește numărul receptorilor de prolactină și favorizează alăptarea. Creșterile nivelului de oxitocină fetală pot promova o stare de calm și vioiciune.

Contactul piele pe piele reduce nivelul catecolaminelor fetale pentru a stabiliza frecvența cardiacă și respirația bebelușului și a reduce necesarul energetic (de alimentație) până la începerea alăptării. Mamele și bebelușii trebuie să rămână împreună și să realizeze frecvent contactul piele pe piele și alăptarea.

Aceste 10 modalități de optimizare sunt inspirate dintr-o publicație a  The Family Way.

De câte dintre aceste tehnici ai avut parte fără ca, poate, măcar să știi?

#provocarea100Seth #ziua39

Citește în continuare

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ina Lupu pe social media
Instagram
YouTube
Meniu